SANCHEZ NAVAJAS contre l'ESPAGNE

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIA PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 57442/00 prezentate de Juan SANCHEZ NAVAJAS împotriva Spaniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care are loc la 21 iunie 2001 într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Pastor Ridruejo Caflisch Makarczyk Cabral Barreto Vajić M. Pellonpäjä judecători M. V. Berger grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată anterior la 19 ianuarie 2000 și înregistrată la 22 mai 2000, după ce a deliberat, face următoarea decizie: Reclamantul, Juan Sanchez Navajas, este un cetățean spaniol, născut în 1958 și rezident în Rute (de la Córdoba). Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamantul este angajat municipal al orașului Coria del Río. Este reprezentant sindical ales de angajații municipali din acest oraș. În 1993, reclamantul, în calitate de reprezentant sindical, a solicitat primarului acordarea pentru luna septembrie 1993 a unui credit sindical de 15 ore. Cererea sa a fost refuzată de primar. Împotriva acestei decizii, reclamantul a prezentat o acțiune în litigiu-administrativă în fața Tribunalului Superior de Justiție din Andaluzia, care, printr-o hotărâre din 20 iulie 1994, i-a acordat reclamantului dreptul de a anula decizia atacată și i-a recunoscut dreptul de a primi creditul pe termen scurt solicitat. După un schimb de scrisori între reclamant și primar, la 20 octombrie 1994, acesta din urmă a acordat orelor sindicale solicitate de solicitant, solicitându-i totuși să justifice utilizarea acestora. Printr-un memorandum din 5 noiembrie 1994, reclamantul a justificat timpul acordat prin studierea noii legislații privind alegerile sindicale și consecințele acesteia asupra negocierilor colective. Prin decizia din 9 noiembrie 1994, primăria a decis să deducă din salariul reclamantului cele două zile consacrate studiului legislației privind alegerile sindicale, considerând că acest studiu a fost efectuat în interesul personal al reclamantului și nu în interesul angajaților. Primăria a considerat că, dacă scopul său ar fi fost de a crește formarea personală, ar fi trebuit să-și folosească timpul liber în acest scop. Dacă ar fi dorit să își îmbunătățească formarea profesională, ar fi trebuit să utilizeze oportunitățile oferite de formarea continuă. Împotriva acestei decizii, reclamantul a prezentat o cale de atac judiciară-administrativă, prin care se opunea dreptului la libertatea sindicală garantat prin art. 28 din Constituție. noiembrie 1996, Tribunalul Suprem de Justiție d andaluzia a respins acțiunea, considerând că studiul dispozițiilor sindicale constituia o activitate privată care nu putea fi efectuată pe cheltuiala contribuabililor. Toate cele menționate anterior sunt legate de relațiile depravate dintre primărie și funcționarul său care și-a dedicat activitatea în acești ani prezentarea mai multor zeci de acțiuni administrative pentru cele mai mici motive sau pretexte care demonstrează lipsa de înțelegere între părți. Această situație a dus la o nemulțumire și o neplăcere a reclamantului în activitatea sa, precum și la un randament minim al funcționarului în funcțiile sale. În această atmosferă de crispație și deantagonism între cei care au datoria de a colabora și de a servi interesul comun, rezultatul este aplicarea legalității formale (...). Or pe acest teren, este clar că M. Sanchez Navajas nu are un drept absolut la un timp plătit din timpul său de lucru pentru a-l dedica formării sale și dobândirii de cunoștințe cu privire la chestiuni de legalitate recentă (...) , ci este vorba despre o activitate privată care nu a fost efectuată pe cheltuiala contribuabililor. Împotriva acestei hotărâri, reclamantul a formulat o acțiune de recurs la amgaro invocând art. 24 (dreptul la un proces echitabil) și 28 (dreptul la libertatea sindicală) al Constituției în fața Tribunalului Constituțional. Printr-o decizie din 15 noiembrie 1999, acesta a respins recursul pentru nefondare, considerând că instanța judiciară din Andaluzia a aplicat legislația fără a atinge nucleul dreptului fundamental la libertatea sindicală. La art. 11 din Legea 9/1987 din 12 iunie 1987 privind organismele de reprezentare, stabilirea condițiilor de muncă și participarea în administrațiile publice prevede acordarea unui credit de oră în favoarea reprezentanților personalului. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge că instanțele spaniole nu au examinat cauza sa în mod echitabil și imparțial. În această privință, el menționează în special că judecătorul raportor al Tribunalului de Justiție al Andaluzia a participat la alte proceduri în care era solicitant. Reclamantul se plânge, de asemenea, că decizia primarului de a deduce din salariul său cele 15 ore de credit sindical acordate îi aduce atingere dreptului său la libertatea sindicală garantată prin art. 11 din Convenție. Reclamantul invocă, de asemenea, articolele 9, 10 și 14 din Convenție. (1) Reclamantul se plânge că cauza sa nu a fost ascultată în mod echitabil și imparțial de către Tribunalul Superior de Justiție din Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie ascultată în mod echitabil (...) de o instanță... imparțială, stabilită prin lege, care va hotărî (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale civile (...) Cu toate acestea, Curtea reamintește că aceasta are ca sarcină unică, în conformitate cu art. 19 din Convenție, de a asigura respectarea angajamentelor care rezultă din Convenție pentru părțile contractante. În special, aceasta nu este competentă să examineze o cerere referitoare la erori de fapt sau de drept presupuse comise de o instanță internă, cu excepția cazului în care și în măsura în care aceste erori par a fi susceptibile să fi adus atingere drepturilor și libertăților garantate de convenție. Curtea amintește, de asemenea, că problema eligibilității probelor, precum și cea a forței probante a acestora intră, în esență, sub incidența dreptului intern (nr. 13800/88, c. 1.7.1991 D.R. 71, p. 94). În această privință, Curtea arată că cauza reclamantului a fost examinată de Tribunalul Superior de Justiție în fața căreia a putut expune afirmațiile și mijloacele de apărare pe care le-a considerat utile. Curtea constată că decizia criticată a avut loc în urma unei proceduri contradictorii și pe baza unor dovezi discutate de părțile la litigiu. Curtea constată că hotărârea Tribunalului de Justiție din Andaluzia se întemeiază pe motive care par rezonabile și ð derbitrare. În ceea ce privește presupusa lipsă de imparțialitate a unui magistrat al Tribunalului Superior de Justiție, din dosar nu reiese că reclamantul a solicitat recuzarea sa. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. (2) Reclamantul se plânge că decizia primarului de a deduce din salariul său cele 15 ore de credit sindical acordate îi aduce atingere dreptului său la libertatea sindicală garantată prin art. 11 din Convenție, al cărei text este următorul: Orice persoană are dreptul la libertatea de întrunire pașnică și la libertatea de asociere, inclusiv dreptul de a se baza cu alte sindicate și de a se ocupa de sindicate pentru apărarea intereselor sale. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restricții decât cele care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, securității naționale, securității publice, apărării ordinii publice și prevenirii infracțiunilor, protecției sănătății sau moralității sau protecției drepturilor și libertăților naționale. Prezentul articol nu se referă la impunerea unor restricții legitime asupra exercitării acestor drepturi de către membrii forțelor armate, ai poliției sau ai administrației statului. Curtea reamintește că art. 11 alin. (1) din Convenție prezintă libertatea sindicală ca o formă sau un aspect special al libertății de asociere; el nu le acordă membrilor sindicatelor un tratament precis din partea statului, în special dreptul de a beneficia de anumite avantaje, cum ar fi, de exemplu, avantajele de tip salarial. Astfel de beneficii nu sunt indispensabile exercitării eficiente a libertății sindicale și nu constituie elemente inerente în mod necesar unui drept garantat prin convenție (a se vedea mutatis mutandis Hotărârea Schmidt și Dahlström c. Suedia, seria A 21, § 34). Cu toate acestea, Curtea consideră că este posibil să se deducă din art. 11 din Convenție, citit în lumina articolului 28 din Carta socială europeană (revizuit), că reprezentanții lucrătorilor pot dispune în principiu și în anumite limite de facilități adecvate pentru a le permite să-și îndeplinească rapid și eficient funcțiile sindicale. În speță, instanțele spaniole au considerat că timpul acordat de reclamant pentru a studia noua legislație privind alegerile sindicale nu poate fi considerat ca făcând parte din activitățile de ordin strict sindical care pot fi, în această calitate, suportate în cadrul creditului de oră acordat în calitate de reprezentant al personalului. Din acest motiv, reclamantului i se deduce din salariul său suma corespunzătoare. Curtea arată că reclamantul nu a demonstrat în ce mod studiul noii legislații era strict necesar pentru exercitarea efectivă a funcțiilor sale de reprezentant sindical al angajaților primăriei. Prin urmare, Comisia consideră că decizia criticată de reclamant nu poate fi considerată o interferență în exercitarea dreptului său la libertatea sindicală; măsura contestată care nu a atins un nivel de gravitate atât de ridicat încât a afectat în mod substanțial dreptul garantat prin art. 11 alineatul (1) din convenție. Prin urmare, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată în temeiul articolului 35 alineatul (3) din convenție. (3) Cu condiția ca reclamantul să invoce art. 9, 10 și 14 din Convenție, Curtea, ținând cont de toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, nu menționează nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție sau de protocoalele sale. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în temeiul articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Vincent Berger Georg Ressciner Președinte

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 57442/00

présentée par Juan SANCHEZ NAVAJAS

contre l’Espagne

La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 21 juin 2001 en une chambre composée de

MM.

G.

Ress

,

président

,

A.

Pastor Ridruejo

,

L.

Caflisch

,

J.

Makarczyk

,

I.

Cabral Barreto

,

M

me

N.

Vajić

,

M..

M.

Pellonpää

,

juges

,

et

de

M. V.

Berger

,

greffier de section

,

Vu la requête susmentionnée le 19 janvier 2000 et enregistrée le 22

mai

2000,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Le requérant,

Juan Sanchez Navajas, est un ressortissant espagnol, né en 1958 et résidant à Rute (province de Córdoba).

A.

Les circonstances de l’espèce

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

Le requérant est employé municipal de la ville de Coria del Río. Il est représentant syndical élu par les employés municipaux de cette ville.

En 1993, le requérant, en tant que représentant syndical, sollicita du maire l’octroi pour le mois de septembre 1993 d’un crédit syndical de quinze heures. Sa demande fut refusée par le maire. Contre cette décision, le requérant présenta un recours contentieux-administratif devant le Tribunal supérieur de justice d’Andalousie qui, par un jugement du 20 juillet 1994, fit droit au requérant, annula la décision attaquée et lui reconnut le droit de se voir octroyer le crédit d’heures demandé. Après un échange de courriers entre le requérant et le maire, le 20 octobre 1994, ce dernier accorda les heures syndicales sollicitées par le requérant en lui demandant toutefois de justifier leur utilisation. Par un mémorandum du 5 novembre 1994, le requérant justifia le temps attribué par l’étude de la nouvelle législation sur les élections syndicales et ses conséquences sur les négociations collectives. Par une décision du 9 novembre 1994, la mairie décida de déduire du salaire du requérant les deux jours consacrés à l’étude de la législation sur les élections syndicales en estimant que cette étude avait été faite dans l’intérêt personnel du requérant et non pas dans l’intérêt des agents qu’il représentait. La mairie considéra que si son but était d’augmenter sa formation personnelle il aurait dû utiliser son temps libre à cette fin. Si en revanche, il désirait améliorer sa formation professionnelle, il aurait dû utiliser les possibilités offertes par la formation continue.

Contre cette décision, le requérant présenta un recours contentieux-administratif en estimant qu’elle allait à l’encontre du droit à la liberté syndicale garanti par l’article 28 de la Constitution. Par un jugement du 6

novembre 1996, le Tribunal supérieur de justice d’Andalousie rejeta le recours en considérant que l’étude des dispositions syndicales constituait une activité privée ne pouvant être réalisée aux frais des contribuables. Le tribunal déclara notamment

:

«

Tout ce qui précède s’inscrit dans le cadre de relations exécrables entre la mairie et son fonctionnaire qui a consacré son activité durant ces années à présenter plusieurs dizaines de recours contentieux-administratifs pour les moindres motifs ou prétextes démontrant le manque d’entente entre les parties. Cette situation a entraîné une insatisfaction et un malaise du requérant dans son travail ainsi qu’un rendement minimum du fonctionnaire dans ses fonctions. Dans cette ambiance de crispation et d’antagonisme entre ceux qui ont le devoir de collaborer et de servir l’intérêt commun, l’unique issue consiste à appliquer la légalité formelle (...). Or sur ce terrain, il est clair que M. Sanchez Navajas n’a pas un droit absolu à un temps rétribué sur son temps de travail pour le consacrer à sa formation et l’acquisition de connaissances sur des questions de légalité récente (...)

; il s’agit là d’une activité privée qui n’a pas à être menée aux frais des contribuables.

»

Contre ce jugement, le requérant forma un recours d’

amparo

en invoquant les articles 24

(droit à un procès équitable) et 28 (droit à la liberté syndicale) de la Constitution devant le Tribunal constitutionnel. Par une décision du 15 novembre 1999, celui-ci rejeta le recours pour défaut de fondement en estimant que le tribunal de justice d’Andalousie avait appliqué la législation sans toucher au noyau du droit fondamental à la liberté syndicale.

B.

Le droit interne pertinent

L’article 11 de la loi 9/1987 du 12 juin 1987 sur les organes de représentation, la détermination des conditions de travail et la participation dans les administrations publiques prévoit l’attribution d’un crédit d’heures syndicales en faveur des représentants du personnel. D’après le requérant, cette loi ne spécifie pas les activités syndicales pouvant être réalisées pendant ce temps.

GRIEFS

Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint que les tribunaux espagnols n’ont pas examiné sa cause de manière équitable et impartiale. A cet égard, il fait observer notamment que le juge rapporteur du Tribunal de justice d’Andalousie a participé à d’autres procédures dans lesquelles il était demandeur.

Le requérant se plaint également que la décision du maire de déduire de son salaire les quinze heures de crédit syndical qui lui avaient été accordées porte atteinte à son droit à la liberté syndicale garanti par l’article 11 de la Convention.

Le requérant invoque également les articles 9, 10 et 14 de la Convention.

EN DROIT

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue équitablement (...) par un tribunal (...) impartial, établi par la loi, qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

La Cour rappelle toutefois qu’elle a pour seule tâche, conformément à l’article 19 de la Convention, d’assurer le respect des engagements résultant de la Convention pour les Parties contractantes. En particulier, elle n’est pas compétente pour examiner une requête relative à des erreurs de fait ou de droit prétendument commises par une juridiction interne, sauf si et dans la mesure où ces erreurs lui semblent susceptibles d’avoir entraîné une atteinte aux droits et libertés garantis par la Convention. Elle rappelle également que la question de l’admissibilité des preuves ainsi que celle de leur force probante relèvent essentiellement du droit interne (n° 13800/88, déc.

1.7.1991, D.R. 71, p. 94).

A cet égard, la Cour relève que la cause du requérant a été examinée par le Tribunal supérieur de justice devant lesquels il a pu exposer les allégations et moyens de défense qu’il a estimé utiles. Elle note que la décision critiquée est intervenue à la suite d’une procédure contradictoire et sur la base de preuves discutées par les parties au litige. La Cour constate que le jugement du Tribunal de justice d’Andalousie est fondé sur des motifs qui apparaissent raisonnables et dénués d’arbitraire. Quant au prétendu manque d’impartialité d’un magistrat du Tribunal supérieur de justice, il ne ressort pas du dossier que le requérant ait demandé sa récusation.

Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée comme étant manifestement mal fondée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

:

«

1.

Toute personne a droit à la liberté de réunion pacifique et à la liberté d’association, y compris le droit de fonder avec d’autres des syndicats et de s’affilier à des syndicats pour la défense de ses intérêts.

2.

L’exercice de ces droits ne peut faire l’objet d’autres restrictions que celles qui, prévues par la loi, constituent des mesures nécessaires, dans une société démocratique, à la sécurité nationale, à la sûreté publique, à la défense de l’ordre et à la prévention du crime, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui. Le présent article n’interdit pas que des restrictions légitimes soient imposées à l’exercice de ces droits par les membres des forces armées, de la police ou de l’administration de l’Etat.

»

La Cour rappelle que l’article 11 § 1 de la Convention présente la liberté syndicale comme une forme ou un aspect particulier de la liberté d’association ; il n’assure pas aux membres des syndicats un traitement précis de la part de l’Etat, et notamment le droit au bénéfice de certains avantages tels que par exemple, des avantages de type salariaux. Pareils bénéfices ne sont pas indispensables à l’exercice efficace de la liberté syndicale et ne constituent pas des éléments nécessairement inhérents à un droit garanti par la Convention (cf.,

mutatis mutandis

, arrêt Schmidt et Dahlström c. Suède, série A n° 21, § 34). La Cour estime cependant qu’il peut se déduire de l’article 11 de la Convention, lu à la lumière de l’article 28 de la Charte sociale européenne (révisée), que les représentants des travailleurs peuvent disposer en principe et dans certaines limites des facilités appropriées afin de leur permettre de remplir rapidement et efficacement leurs fonctions syndicales. En l’espèce, les tribunaux espagnols ont estimé que le temps consacré par le requérant à l’étude de la nouvelle législation sur les élections syndicales ne pouvait être considéré comme faisant partie des activités d’ordre strictement syndical pouvant être, à ce titre, pris en charge au titre du crédit d’heures allouées en sa qualité de représentant du personnel. De ce fait, le requérant s’est vu déduire de son salaire le montant correspondant. La Cour relève que le requérant n’a pas démontré en quoi l’étude de la nouvelle législation était strictement nécessaire à l’exercice efficace de ses fonctions de représentant syndical des employés de la mairie. Dès lors, elle estime que la décision critiquée par le requérant ne peut être considérée comme constituant une ingérence dans l’exercice de son droit à la liberté syndicale ; la mesure contestée n’ayant pas atteint un degré de gravité tel qu’elle a touché de manière substantielle au droit garanti par l’article 11 § 1 de la Convention.

Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée comme étant manifestement mal fondée en

application de l’article 35 § 3 de la Convention.

Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée en application de l’article

35

§

4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Déclare

la requête irrecevable.

Vincent

Berger

Georg

Ress

Greffier

Président