CASE OF F.R. v. SWITZERLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Art. 6-1;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - finding of violation sufficient;Costs and expenses partial award
CASE OF F.R. v. SWITZERLAND (CtEDO, 2001)
Reclamantul, un cetățean elvețian născut în 1941, este un om de afaceri care locuiește în Gersau în Elveția. Fiul reclamantului a fondat R.AG, o companie de construcții, prin care reclamantul a acționat ca garant (Bürge) pentru un credit. El a asistat, de asemenea, fiul său în diverse sarcini administrative referitoare la societate. 10. În 1994, compania R.AG a falimentat. Oficiul de Indemnizare (Ausgleichskasse) al Cantonului Schwyz a suferit pierderi în special în ceea ce privește contribuțiile societății la sistemul de asigurare de vârstă. Oficiul de Indemnizare a considerat reclamantul ca fiind managerul administrativ și comercial al societății și, prin urmare, responsabil pentru suma de 13.925.05 franci elvețieni (CHF). 11. Reclamantul a contestat, după care, la 28 ianuarie 1995 și 3 ianuarie 1996, Oficiul de Compensație a introdus o acțiune de compensare împotriva reclamantului. 12. Acțiunea a fost susținută la 11 decembrie 1996 de Curtea Administrativă (Verwaltungsgericht) din Cantonul Schwyz, care a redus totuși suma la CHF 12.462.15. 13. În decizia sa, Curtea Administrativă a făcut trimitere, printre altele, la declarația unui anumit R.H., un fost membru al consiliului de administrație al societății, conform căruia reclamantul a acordat societății o plată anticipată. Curtea a examinat apoi dacă, de fapt, reclamantul avea poziția de executiv (Organ) a societății și dacă în acest sens este necesar să se audă martorii Ch.R și R.H. Decizia se referă, printre altele, la două scrisori ale reclamantului adresate Oficiului de Compensare, adică din 24 decembrie 1993 în care a declarat că societatea nu mai are active și din 27 iulie 1994 în care a semnat "în calitate de reprezentant". În consecință, Curtea a concluzionat că reclamantul avea de fapt poziția de executiv al societății, motiv pentru care nu era necesară o dovadă suplimentară. 14. La 31 ianuarie 1997, reclamantul a depus un recurs de drept administrativ la Curtea Federală de Asigurări (Eidgenössisches Versicherungsgericht), contestarea acțiunii și solicitând audiere a diferiților martori, printre altele, Ch.R. și R.H., precum și Curtea de District din martie, în care a introdus o procedură împotriva unui anumit R.H. 15. Apelul reclamantului a fost transmis pentru observații la Curtea Administrativă a Cantonului Schwyz, Biroul de Indemnizare al Cantonului Schwyz, și Biroul Federal de Asigurare Socială (Bundesamt für Sozialversicherung). 16. La 28 februarie 1997, Curtea Administrativă a Cantonului Schwyz și-a prezentat observațiile cu privire la recursul de drept administrativ al reclamantului la Curtea Federală de Asigurări, declarația în care se numără cinci pagini. Curtea Administrativă a propus în special demiterea recursului reclamantului. În declarația sa, Curtea de Administrație a început cu o „observație preliminară”, conform căreia reclamantul nu a făcut trimitere, în cadrul procedurii administrative, la procedura separată în fața unei alte instanțe cu privire la o anumită R.H. Prin urmare, Curtea nu a considerat necesară consultarea acestei cauze și nu se poate spune că Curtea de Administrație nu a examinat suficient faptele. Curtea de Administrație a afirmat, de asemenea, că reclamantul a admis implicit că este un executiv al societății R.AG atunci când depune scrisorile din 24 decembrie 1993 și 27 iulie 1994. 17. Potrivit argumentelor Curții de Administrație, în continuare s-a desfășurat din procedura de execuție separată, că diverse acorduri de monedă străină au fost transaccionate de către familia reclamantului în legătură cu R.AG, ceea ce a condus la returnări de 65.989.40 franci. Cu toate acestea, R.AG a fost îngrijorat de construcții, nu de acorduri de monedă străină. Nu se poate spune că reclamantul nu a fost în măsură să ia decizii cu efect juridic obligatoriu. Curtea administrativă a considerat, de asemenea, inutile să audă martorii Ch.R. și R.H. Prin urmare, în decizia sa a considerat că cei doi martori se certau între ei, iar reclamantul nu a arătat în ce privință audierea acestor martori ar fi util. 18. Oficiul de Compensare a prezentat o declarație similară, în timp ce Oficiul Federal de Asigurări Sociale nu a depus nici o depunere. 19. La 2 mai 1997, Curtea Federală de Asigurări a transmis declarația Curții Administrative a Cantonului Schwyz reclamantului pentru informații, exprimând regretul că nu a făcut acest lucru cu greșeală anterior. 20. La 15 mai 1997, reclamantul a prezentat o declarație cu privire la depunerea Curții administrative din 28 februarie 1997. În consecință, trebuie să fie posibil acum să fac astfel de observații pe care le prezint." 21. Reclamantul a subliniat apoi că Curtea Administrativă nu a menționat niciodată un nou set de proceduri împotriva unui anumit R.H. Acesta a fost un nou punct. El a aflat doar despre R.H. în hotărârea Curții administrative însuși, motiv pentru care el nu ar fi putut interveni în acest sens în cadrul procedurii dinaintea Curții administrative. Reclamantul a subliniat, de asemenea, că Curtea de Administrație a formulat noi argumente atunci când a declarat că, având în vedere scrisorile sale din 24 decembrie 1993 și 27 iulie 1994, el a acceptat în mod eficace poziția de executiv al societății R.AG. 22. În sfârșit, reclamantul a explicat că argumentele Curții administrative erau, de asemenea, noi în măsura în care se face trimitere la acordurile de monedă străină. Aceste informații provin din procedura separată în fața unui alt Tribunal de district, Curtea de District de martie, și nu de la el. În măsura în care Curtea Administrativă a concluzionat pe baza acestor informații că reclamantul avea, de fapt, poziția de executiv, ar fi trebuit să aibă posibilitatea de a face observații cu privire la acest punct. 23. Tribunalul Federal de Asigurări a respins recursul de drept administrativ al reclamantului la 10 iunie 1997. 24. Hotărârea a reamintit, în primul rând, procedura în fața Curții Federale de Asigurări, menționând, în special, că reclamantul a prezentat observații suplimentare la 15 mai 1997, fără a fi solicitat să facă acest lucru. Curtea a remarcat apoi că, în conformitate cu art. 110 § 4 din Legea federală a justiției (Organizationsgesetz), observațiile au fost schimbate doar o a doua dată excepțional între părți. Decizia a continuat: "(Va fi necesar un al doilea schimb de observații) din motive de o audiere echitabilă dacă în observațiile au fost formulate noi declarații de fapt, ale căror corectitudine nu transpiră imediat din dosarul și care sunt relevante pentru decizie. În ceea ce privește noile argumente juridice, trebuie avută în vedere faptul că Curtea Federală de Asigurări este solicitată de oficiu să aplice legea corectă, pur și simplu faptul că aceste observații se referă la argumentele justificative, în plus față de cele menționate în decizia atacată, nu poate justifica posibilitatea de a răspunde la aceasta. Ar fi diferit, dacă Curtea Federală de Asigurări ar fi de opinie că decizia atacată ar putea fi susținută, nu cu motivele inițial date, ci cu alte motive, menționate acum în observațiile ... Având în vedere cererea reclamantului în conformitate cu aceste linii, și anume să aibă un al doilea schimb de observații, pare nefondat. În acest sens, nu este relevant că observațiile Curții administrative au fost depuse în mod tardiv (nachträglich). Astfel, în aceste observații nu s-au ridicat noi puncte de fapt sau juridice: circumstanțele menționate de reclamant (declararea R.H. în ceea ce privește avansurile plătite capitalului societății; profiturile din contractele de monedă) dezvăluie că acestea au fost deja cunoscute în dosarul care rezultă din procedurile autorităților Gersau și Lachen de execuție și, prin urmare, în mod clar transpirat din dosar. Prin urmare, reclamantul a putut și ar trebui să pregătească tot ceea ce este necesar pentru a evita un al doilea schimb de observații ... În plus, noul punct al instanței anterioare pe care l-a menționat, în ceea ce privește poziția sa executivă, se referă doar la un argument suplimentar care susține în continuare motivele menționate în decizia atacată, ceea ce nu justifică posibilitatea unui răspuns suplimentar. Prin urmare, observațiile reclamantului, prezentate fără a fi solicitate, nu pot fi luate în considerare în mod legal (aus dem Recht zu Weisen)". 25. În măsura în care reclamantul se plângea că anumite martori nu au fost auziți, Curtea Federală de Asigurări a considerat, printre altele, că Curtea Administrativă a menținut în mod corespunzător circumstanțele în care un executiv al societății a devenit responsabil pentru datoriile societății. și R.H., ale căror audiere a fost solicitată de reclamant, Curtea a făcut trimitere la observațiile exacte depuse de Curtea Administrativă la 28 februarie 1997. 26. În conformitate cu secțiunea 128 din Legea Federală a Judiciarității (Organizationsgesetz), Curtea Federală de Asigurări este invitată să examineze apelurile de drept administrativ împotriva deciziilor cantonale în ultima instanță privind aspectele de asigurare socială. În principiu, instanța este liberă să stabilească faptele. Cu toate acestea, în conformitate cu secțiunea 105 § 2 din Act, aceasta se consideră obligată de fapte în cazul în care instanța inferioră care le-a determinat a fost o instanță în măsura în care determinarea nu este manifestament incorectă, incompletă sau în încălcarea normelor procedurale esențiale. În consecință, există doar o posibilitate limitată de a prezenta noi fapte în cadrul procedurii în fața Curții Federale de Asigurări (a se vedea Bundesgerichtscheide [BGE] 120 V 485). 27. În cadrul procedurii de drept administrativ dinaintea Curții Federale de Asigurări există, în principiu, un singur schimb de declarații în care celelalte părți și cazuri în cauză pot depune observațiile lor asupra recursului de drept administrativ (art. 110 § 4 din Legea federală a justiției). Potrivit practicii Curții Federale de Asigurări, un al doilea schimb de declarații va avea loc în cazul în care noile fapte transpiră în observațiile ale căror corectitudine nu poate fi stabilită în dosarul și care observații par relevante pentru decizia finală. În cazul în care în aceste observații vor fi formulate noi considerații juridice pentru prima dată, se va efectua un al doilea schimb de declarații în cazul în care decizia atacată nu mai poate fi bazată pe motivele furnizate de instanța de judecată inferioară (a se vedea BGE 119 V 323; 114 Ia 314; 111 Ia 3; 94 I 662).