PRIMEA DECIZIE A SECȚIUNII nr. 48259/99, de către Kaljo VALK împotriva Estonia Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care a stat la 10 iulie 2001 în calitate de Cameră compusă de dna Președintă Palm Ferrari Bravo Gaukur Jörundsson Türmen Bîrsan Panțîru Maruste judecători și dl M. O’Boyle Grefier Având în vedere cererea de mai sus, prezentată la 15 februarie 1999, înregistrată la 25 mai 1999, Având în vedere observațiile prezentate de Guvernul respondent și faptul că reclamantul nu a răspuns la aceste observații, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Kaljo Valk, este un național estonian, născut în 1915 și locuiește în Tartu. Guvernul respondent este reprezentat de dl Harremoes, Consilierul Special al Misiunii Republicii Estonia la Consiliul Europei, și dna M. Hion, Primul Secretar al Diviziei Drepturilor Omului a Departamentului Juridic al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 11 septembrie 1991, soția reclamantului a prezentat Comisiei Județeanului Tartu pentru returnarea și compensarea proprietăților necorespunzătoare ( Õigusvastaselt võranjandud vara tagastamise ja kompenseerimize Tartu maakonna komisjonna ) o cerere de restituire a terenurilor agricole, a unei case și a clădirilor agricole, care aparțineau anterior tatălui ei. Terenul a fost nationalizat în 1940 și clădirile au fost expropriate în 1952. Prin decizia din 29 iulie 1993 Comisia județului a recunoscut-o drept obiectul legal de restituire în ceea ce privește proprietatea expropriată. La 23 august 1993, administrația districtului Haaslava ( Haaslava Vallavalitsus ) a decis să se întoarcă la soția reclamantului două clădiri agricole conservate. Titlul de proprietate al unei clădiri agricole a fost, de fapt, transferat la ea 14 septembrie 1993. Titlul de proprietate al celelalte clădiri, totuși, nu a fost transferat la ea. Între timp, la 25 mai 1993, soția reclamantului a înființat o procedură civilă în fața Curții Județeanului Tartu ( Tartu Maakohus ) pentru returnarea proprietății expropriate. După moartea soției sale la 18 noiembrie 1994, reclamantul, ca moștenitor legal, a continuat să-și urmărească cererea civilă. La 6 iunie 1996, Curtea județului a încheiat procedurile civile care susțin că nu a fost competentă să stabilească litigii privind restituirea proprietăților, deoarece, în conformitate cu Legea privind reforma proprietății, aceste litigii au fost soluționate în cadrul procedurilor administrative. La 11 iulie 1996, Curtea de Apel a anulat parțial decizia Curții de județ și a trimis cazul la această instanță pentru reexaminare. La 12 ianuarie 1998, reclamantul a solicitat Curtea de județ să ordone o evaluare expertă cu privire la starea casei și clădirilor agricole. La 25 februarie 1998, instanța a respins cererea sa, susținând că acest lucru nu era relevant pentru determinarea problemelor de față. Prin hotărârea din 13 aprilie 1998 Curtea de județ Tartu a respins acțiunea civilă a reclamantului. La 20 aprilie 1998, administrația districtului Haaslava și-a schimbat decizia adoptată la 23 august 1993, omițând din ea returnarea altor clădiri agricole. Afirmă că chestiunea de returnare a acestuia va fi decisă după examinarea în continuare a tuturor circumstanțelor relevante. La 26 octombrie 1998, Curtea de Apel Tartu a susținut hotărârea Tribunalului din 13 aprilie 1998. La 13 ianuarie 1999, Curtea Supremă ( Riigikohus ) a refuzat să acorde reclamantului permis de recurs. COMPLAINTĂ Reclamantul se plânge în temeiul articolului 6 din Convenție că procedura civilă privind reclamația sa de proprietate a durat prea mult timp. El se plânge, de asemenea, în temeiul articolului 6 din Convenția, cu privire la durata procedurii administrative privind restituirea proprietăților. Reclamantul se plânge că instanțele și-au refuzat cererile de evaluări de experți, care ar fi permis să dovedească conservarea clădirilor în starea lor originală. El se plâng în temeiul articolului 1 din Protocolul 1 din nerevocarea proprietății expropriate a autorităților. Curtea constată că observațiile guvernului au fost prezentate la 10 ianuarie 2001 și că, la 22 ianuarie 2001, aceste observații au fost comunicate reclamantului, care a fost invitat să își prezinte observațiile în răspuns până la 7 martie 2001. Curtea constată, de asemenea, că reclamantul nu a răspuns la această invitație și nici la scrisorile suplimentare trimise de Curte la 31 ianuarie 2001 și 19 martie 2001 și o ultima scrisoare trimisă la 2 mai 2001 prin corespondență înregistrată care să-l avertizeze că, în circumstanțe, Curtea poate elimina cererea sa din lista cauzelor sale. Având în vedere art. 37 § 1 litera (a) din Convenție, Curtea concluzionează din cele de mai sus că reclamantul nu dorește să își continue cererea. În plus, în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă, Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită continuarea examinării cererii. Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să scoată cererea din lista de cazuri.
Application no. 48259/99
by Kaljo VALK
against Estonia
The European Court of Human Rights, sitting on 10 July 2001 as a Chamber composed of
Mrs
E.
Palm
,
President
,
Mr
L.
Ferrari Bravo
,
Mr
Gaukur
Jörundsson
,
Mr
R.
Türmen
,
Mr
C.
Bîrsan
,
Mr
T.
Panțîru
,
Mr
R.
Maruste
,
judges
,
and Mr M.
O’Boyle
,
Section Registrar
,
Having regard to the above application introduced on 15 February 1999 and registered on 25 May 1999,
Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the applicant’s failure to reply to these observations,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Kaljo Valk, is an Estonian national, born in 1915 and living in Tartu. The respondent Government are represented by Mr
E.
Harremoes, Special Adviser to the Mission of the Republic of Estonia to the Council of Europe, and Ms M. Hion, First Secretary of the Human Rights Division of the Legal Department of the Ministry of Foreign Affairs.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 11 September 1991 the applicant’s wife submitted to the Tartu County Commission for the Return and Compensation of Unlawfully Expropriated Property (
Õigusvastaselt võõrandatud vara tagastamise ja kompenseerimise Tartu maakonna komisjon
) an application for restitution of farm land, a house and farm buildings, which had previously belonged to her father. The land had been nationalised in 1940 and the buildings had been expropriated in 1952.
By decision of 29 July 1993 the County Commission recognised her as the lawful subject of restitution with respect to the expropriated property.
On 23 August 1993 the Haaslava District Administration (
Haaslava Vallavalitsus
) decided to return to the applicant’s wife two preserved farm buildings. The ownership title of one farm building was in fact transferred to her 14 September 1993. The ownership title of the other building, however, was not transferred to her.
In the meantime, on 25 May 1993 the applicant’s wife had instituted civil proceedings before the Tartu County Court (
Tartu Maakohus
) for the return of the expropriated property.
Following the death of his wife on 18 November 1994 the applicant, as her lawful heir, continued to pursue her civil claim.
On 6 June 1996 the County Court terminated the civil proceedings holding that it was not competent to determine disputes concerning restitution of property, since, according to the Property Reform Act, such disputes were to be settled in administrative proceedings. The applicant filed an appeal against this decision with the Tartu Court of Appeal (
Tartu Ringkonnakohus
).
On 11 July 1996, the Court of Appeal partially quashed the decision of the County Court and sent the case back to this court for a re-examination. It upheld the decision to terminate the civil proceedings insofar as the applicant’s restitution claim concerned the house.
On 12 January 1998 the applicant requested the County Court to order an expert evaluation concerning the condition of the house and the farm buildings. On 25 February 1998 the court rejected his request, holding that this was not relevant for the determination of the issues before it. By judgment of 13 April 1998 the Tartu County Court dismissed the applicant’s civil action.
On 20 April 1998 the Haaslava District Administration changed its decision adopted on 23 August 1993, omitting from it the return of the other farm building.
It held that the question of its return would be decided upon a further examination of all the relevant circumstances.
On 26 October 1998, with one correction, the Tartu Court of Appeal upheld the County Court’s judgment of 13 April 1998.
On 13 January 1999 the Supreme Court (
Riigikohus
) refused to grant the applicant leave to appeal.
1.
The applicant complains under Article 6 of the Convention that the civil proceedings concerning his property claim lasted too long.
2.
He also complains under Article 6 of the Convention of the length of the administrative proceedings concerning restitution of property.
3.
The applicant complains that the courts refused his requests for expert evaluations, which would have allowed him to prove the preservation of the buildings in their original condition.
4.
He complains under Article 1 of Protocol 1 of the failure of the authorities to restitute to him the expropriated property.
The Court notes that the Government’s observations were submitted on 10 January 2001 and that, on 22 January 2001, these observations were communicated to the applicant, who was invited to submit his comments in reply by 7 March 2001.
The Court further notes that the applicant has not replied to this invitation nor to further letters sent to him by the Court on 31 January 2001 and 19 March 2001 and a last letter sent on 2 May 2001 by registered mail warning him that in the circumstances the Court may strike his application out of its list of cases.
Having regard to Article 37 § 1 (a) of the Convention, the Court concludes from the above that the applicant does not wish to pursue his application. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1
in fine
, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the examination of the application to be continued.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to strike the application out of its list of cases.
Michael
O’Boyle
Elisabeth
Palm
Registrar
President