AGGA v. GREECE

AGGA v. GREECE (CtEDO, 2001)

SEGUNDA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererilor nr. 50776/99 și 52912/99 de Mehmet AGGA împotriva Greciei Curții Europene a Drepturilor Omului, ședința la 20 septembrie 2001 în calitate de Camera compusă de Președintele A.B. Baka C.L. Rozakis Bonello dna Strážnická Lorenzen Fischbach Kovler și dl judecător al secțiunii E. Fribergh având în vedere cererile de mai sus introduse la 31 august 1999 și, respectiv, 23 noiembrie 1999, înregistrate la 7 septembrie 1999 și, respectiv, 25 noiembrie 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile în răspuns transmise de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Mehmet Agga, este un național grec, născut în 1932 și locuiește în Xanthi (Grecie nordică). El este reprezentat în fața Curții de către dl H. Aga și dl S. Emin, avocați practicanți în Xanthi și Komotini. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au prezentat părțile, pot fi rezumate după cum urmează. În 1990, unul dintre cei doi conducători religioși musulmani din Trace, Mufti din Xanthi, a murit. La 15 februarie 1990, Prefectul local (N°ομשρχης) a numit reclamantul să acționeze ca adjunct (NLοοποπηρηρηηητ În august 1990, cei doi deputați indipendenți ai Parlamentului pentru Xanthi și Rodopi au solicitat statului să organizeze alegerile pentru postul Mufti din Xanthi. După ce nu au primit niciun răspuns, cei doi deputați independenți au decis să se organizeze la moschee la 17 August 1990 după rugăciuni. În acea dată, reclamantul a fost ales mufti-ul Xanthi de către cei care au participat la rugăciuni de vineri la moschee. La 24 decembrie 1990, Președintele Republicii, la propunerea Consiliului de Miniștri și în temeiul articolului 44 § 1 din Constituție, a adoptat un Lege legislativ (πρ δδη/ομο δδτιδο πδριδχομδνου) prin care s-a schimbat modalitatea de selecție a Muftisului. Legea nr. 1920/1991 a validat retroactiv Actul legislativ din 24 decembrie 1990. La 20 august 1991, în conformitate cu noile reglementări, statul grec a numit un alt Mufti. Reclamantul a refuzat să se retragă. În temeiul articolelor 175 și 176 din Codul penal, au fost instituite cinci seturi de proceduri penale împotriva reclamantului pentru că a uzurpat funcțiile unui ministru al unei „religii cunoscute”. Curtea de casare, având în vedere că ar putea exista tulburări în Xanthi, a hotărât, în temeiul articolelor 136 și 137 din Codul de Procedință Penală, care ar trebui să aibă loc în alte orașe. Reclamantul a fost reprezentat legal pe parcursul procedurii de către avocați aleși. Instanța a auzit o serie de martori de urmărire penală și apărare. Primul set de proceduri penale au fost inaunțate împotriva reclamantului din cauza faptului că la 11 La 28 iunie 1996, judecătorul judecător de prima instanță penală de un singur membru (οονομδς Πλλημδλδιοδο), din Agrinio, a constatat că reclamantul a fost vinovat și l-a condamnat la zece luni de închisoare (decizie nr. 2206/1996). Reclamantul a interzis. A doua sesiune de procedură La o dată neespecificată, reclamantul a fost acuzat pentru că a eliberat mesaje în calitate de mufti din Xanthi la 3 ianuarie 1994, 19 ianuarie 1994 și 10 februarie 1994. La 28 iunie 1996, instanța penală de primă instanță unică din Agrinio a constatat că reclamantul a fost vinovat și l-a condamnat la zece luni de închisoare (decizie nr. 2207/1996). La 29 aprilie 1998, judecata penală de primă instanță de trei membri (Tριμשλ Πλημμδλ ηημשιοδο) din Agrinio a susținut condamnarea reclamantului în prima și a doua seturi de procedură. Acesta a impus o condamnare globală de șase luni de închisoare și l-a transformat într-o amendă (decizie nr. 682/1998). Reclamantul a apelat în casație. El a afirmat că condamnarea sa constituie o încălcare a articolelor Al treilea set de proceduri La 20 ianuarie 1996 a fost instituit un al treilea set de proceduri împotriva reclamantului pentru aceeași infracțiune din cauza faptului că, la 3 mai 1995, 11 noiembrie 1995, 13 decembrie 1995, 30 decembrie 1995 și 17 ianuarie 1996, el a emis mesaje în calitate de mufti din Xanthi. La 3 aprilie 1997, instanța penală de primă instanță unică din Lamia a constatat că reclamantul a fost vinovat și l-a condamnat la 12 luni de închisoare (decizie nr. 1336/1997). La 25 februarie 1998, instanța penală de primă instanță de trei membri din Lamia a susținut condamnarea reclamantului și a impus o condamnare de opt luni de închisoare. Curtea a transformat această condamnare într-o amendă (decizie nr. 641/1998). Reclamantul a apelat în casă. El a susținut că condamnarea sa constituie o încălcare a articolelor 6, 9, 10 și 14 din Convenție. La 10 septembrie 1996 a fost instituită o a patra serie de proceduri împotriva reclamantului din cauza faptului că, la 8 august 1995, el a emis un mesaj în calitate de mufti din Xanthi. La 3 aprilie 1997, instanța penală de primă instanță unică din Lamia a constatat că reclamantul a fost vinovat și i-a impus o sentință de închisoare de opt luni (decizie nr. 1335/1997). La 25 februarie 1998, instanța penală de primă instanță de trei membri din Lamia a susținut condamnarea reclamantului, dar a redus condamnarea la șase luni și l-a transformat într-o amendă (decizie nr. 640/1998). La o dată neespecificată, a fost instituit un al cincilea set de proceduri împotriva reclamantului din cauza faptului că, la 6 martie 1994, 15 mai 1994, 14 august 1994, 22 noiembrie 1994, 24 decembrie 1994 și 9 ianuarie 1995, el a emis mesaje în calitate de mufti din Xanthi. La 7 mai 1996, instanța penală de primă instanță unică din Thessaloniki l-a considerat vinovat și l-a condamnat la zece luni de închisoare (decizie nr. 23145/1996). Reclamantul a apelat. La 5 noiembrie 1998, instanța penală de trei părți din Thessaloniki a susținut condamnarea reclamantului, dar a redus condamnarea la opt luni și l-a transformat într-o amendă (decizie nr. 14370/1998). Reclamantul a interzis în casă, susținând că condamnarea sa constituie o încălcare a articolelor 6, 9, 10 și 14 din Convenție. Hotărârile din 12 martie 1999 Curtea de casă a respins apelurile reclamantului cu privire la primele, a doua, a treia și a patra seturi de procedură. 175 din Codul Penal s-a comis „când a apărut cineva ca ministru al unei religii cunoscute și când a desfășurat funcțiile ministrului, inclusiv oricare dintre funcțiile administrative care au legătură cu acesta”. Curtea a considerat că reclamantul a comis această infracțiune pentru că s-a comportat și a apărut ca Mufti din Xanthi. În plus, a considerat că condamnarea reclamantului nu este contrară articolelor 9, 10 și 14 din Convenție, deoarece reclamantul nu a fost pedepsit pentru convingerile sale religioase sau pentru exprimarea anumitor puncte de vedere, ci pentru usurparea funcțiilor unui Mufti. În ceea ce privește art. 6 din Convenție, Curtea de Cassare a considerat că reclamantul a fost reprezentat legal de avocați de alegerea sa pe parcursul procedurii și că a exercitat toate drepturile sale de apărare (juriul nos. 592/1999 și 594/1999). La 2 iunie 1999, Curtea de Cassare a respins recursul reclamantului privind a cincea serie de proceduri din aceleași motive prevăzute în hotărârile nr. 592/1999 și 594/1999 (decizia nr. 1133/1999). 11 din Tratatul de Pace al Atenei între Grecia și alte, pe de o parte, și Imperiul Otoman, pe de altă parte, care a fost încheiat la 17 mai 1913 și ratificat de Parlamentul Grec printr-o lege publicată în Jurnalul Oficial la 14 noiembrie 1913, prevede următoarele: (original) La vie, les biens, l’honneur, la religie et les coutumes de ceux des habitations cédées à la Grèce qui resternent sous l’administration hellènique seront scrupuleusement respectés. Iles jouront entièrement des hommes droits civils et politiques que les sujets hellènes d’origine. La liberté, la pratique extérieure du culte seront assurées aux Musulmans (...) Aucune atteinte ne pourra être portée à l’autonomie et à l’organisation hiérarchique des communautés musulmanes existantes ou qui pourraient se fost, ni à l’administration des fonds et immeubles qui leur appartement (...) Les Muftis, chacun dans sa circonscription, seront élus par les électeurs musulmans (...) Les Muftis , mai departe de leur compétence sur les affaires purement religies et leur surveillance sur l’ administration des biens vacuufs , exerceront leur juridiction entre musulmans en matière de mariage, divorț, pensii alimentaires ( néfaca ), tutelle, curatelle, émancipation de mineurs, testaments islamiques et successions au poste de mutavelli Tévliét Les jugements rendus par les Muftis serant mis à exécution par les autorités helléniques compétentes. Quant aux succesiuni, les partids Musulmanes interessées pourront, après accord préalable, avis recurs au mufti, en qualité d’arbitre. Contre le jugement arbitral is rendus les voues de recourses devant les tribunaux du pay seront admises, à moi d’une clause contraire expresé estpulée. La 10 august 1920 Grecia a încheiat două tratate cu principalele Puteri Aliate din Sèvres. Prin primul tratat, puterile Aliate au transferat Greciei toate drepturile și titlurile pe care le-au achiziționat în temeiul Tratatului de Pace au semnat cu Bulgaria la Neuilly sur Seine la 27 noiembrie 1919. În al doilea tratat se referă la protecția minorităților în Grecia. art. 14 § 1 din al doilea tratat prevede următoarele: „Grecia este de acord să ia toate măsurile necesare în legătură cu musulmanii pentru a permite reglementarea problemelor de drept familial și de statut personal în conformitate cu utilizarea musulmană.” La 30 ianuarie 1923 Grecia și Turcia au semnat un tratat pentru schimbul de populații. La 24 iulie 1923 Grecia și altele, pe de o parte, și Turcia, pe de altă parte, au semnat Tratatul de Pace a Lausannei. Articolele 42 și 45 din acest tratat conferă minorității musulmane ale Greciei aceeași protecție ca art. 14 § 1 din Tratatul privind protecția minorităților din Sèvres. În aceeași zi Grecia a semnat un protocol cu principalele Puteri Aliate care a pus în vigoare cele două tratate încheiate la Sèvres la 10 august 1920. Parlamentul grec a ratificat cele trei tratate menționate mai sus printr-o lege publicată în Gazettea Oficială la 25 august 1923. În decizia sa nr. 1723/1980 Curtea de Cassare a considerat că a fost obligată să aplice legea islamică în anumite litigii dintre musulmani în temeiul Tratatului de Pace a Atenei din 1913, al Tratatului de Protecție a Minorii a Sèvres din 1920 și al Tratatului de Pace a Lausannei din 1923. Legislația privind Legea Muftis nr. 2345/1920 cu condiția ca Muftis, în plus față de funcțiile lor religioase, să aibă competența de a decide cu privire la disputele de familie și moștenire dintre musulmani în măsura în care aceste dispute sunt reglementate de legea islamică. De asemenea, aceasta prevede ca Muftisul să fie ales direct de către musulmani care au dreptul de a vota în alegerile naționale și care au locuit în prefecturile în care Muftis va servi. Alegerile vor fi organizate de către stat și absolvenții teologici ai școlii au dreptul de a fi candidați. 6 § 8 din legea prevedea promulgarea unui decret regal pentru a face aranjamente detaliate pentru alegerile Muftis. Un astfel de decret nu a fost niciodată promulgat. În temeiul actului legislativ din 24 decembrie 1990, funcțiile și calificările Muftis rămân în mare parte neschimbate. Cu toate acestea, este prevăzută numirea Muftis prin decret prezidențial în urma propunerii Ministrului Educației care, la rândul său, trebuie să consulte un comitet compus din prefectul local și o serie de dignatari musulmani aleși de stat. Actul abrogă în mod expres Legea nr. 2345/1920. În actul se prevede ca aceasta să fie ratificată prin lege în conformitate cu art. 44 § 1 din Constituție. Legea nr. 1920/1991 a validat retroactiv actele legislative din 24 decembrie 1990. Actele legislative în temeiul art. 44 § 1 din Constituție art. 44 § 1 din Constituție prevede următoarele: „În circumstanțe excepționale, atunci când apare o necesitate extrem de urgentă și neprevăzută, președintele Republicii poate, la propunerea Consiliului de Miniștri, adopta acte legislative. Aceste acte trebuie depuse Parlamentului pentru aprobare ... în termen de patruzeci de zile ...” Dispoziții relevante ale Codului Penal art. 175 din Codul Penal prevede următoarele: „1. O persoană care usurpă intenționat funcțiile unui stat sau municipal este pedepsită cu închisoare până la un an sau o amendă. 2. Această dispoziție se aplică, de asemenea, atunci când o persoană usurpă funcțiile unui avocat sau un ministru al Bisericii Grece Ortodoxe sau o altă religie cunoscută.” Curtea de Cassare a considerat că această dispoziție se aplică în cazul unui fost preot al Bisericii Ortodoxe Grece care continuă să poarte hainele preot (decizia nr. 378/1980). Preot în cauză a fost defrocată după ce s-a alăturat Vechii Calendariști, o mișcare religioasa formată de preotții greci ortodoxe care au vrut Bisericii să mențină calendarul julian. În decizia nr. 454/1966 Curtea de Cassare a considerat că infracțiunea din art. 175 din Codul Penal este, de asemenea, comisă de o persoană care susține să desfășoare funcțiile administrative ale preotului. În hotărârile nr. 140/1964 și 476/1971, Curtea de Cassare a aplicat art. 175 din Codul pentru cazurile de persoane care au susținut să exercite funcțiile religioase ale unui preot ortodox prin conducerea serviciilor, a unui copil de botez etc. art. 176 din Codul Penal prevede următoarele: „O persoană care poartă public uniforma sau insignia unui oficial de stat sau municipal sau a unui ministru religios al celor menționate la art. 175 § 2 fără a avea dreptul de a face acest lucru ... este pedepsită cu închisoare până la șase luni sau o amendă.” Legislația privind miniștrii “religiilor cunoscute” Miniștrii Bisericii Ortodoxe Grece și alte religii „cunoscute” beneficiază de un număr de privilegii în temeiul dreptului intern. , nuntile religioase pe care le sărbătoresc produc aceleași efecte juridice ca nuntile civile și acestea sunt scutite de serviciu militar. COMPLAINTĂ Reclamantul se plâng în temeiul articolului 6 din Convenția privind echitatea procedurii. Reclamantul se plâng în continuare că condamnarea sa viola drepturile sale în temeiul articolelor 9 și 10 din Convenție. HOTĂRÂREA Reclamantul se plâng în temeiul articolului 6 din Convenția că condamnările sale erau nedrepte. El susține în acest sens că nu s-a dovedit că a eliberat vreo funcție a unui Mufti și că raționarea instanțelor interne era vagă și contradictorie. El plânge, de asemenea, că, deși cazul a avut legătură cu credința musulmană, instanțele nu au auzit nici un martor musulman independent pentru urmărirea penală și nu au luat în considerare mărturia martorilor apărării. În cele din urmă, el se plâng că a fost judecat departe de Xanthi. În consecință, el nu a putut avea acces ușor la dosarul și a fost obligat să-și depună recursul în casă fără a citi hotărârile instanțelor de apel. art. 6 § 1 din Convenție prevede următoarele: „În determinarea de ... orice acuzație penală împotriva lui, toată lumea are dreptul la o audiere ... echitabilă.” Curtea reamintește că, în conformitate cu art. 19 din Convenție nu este funcția sa de a face față erorilor de fapt sau de lege presupuse comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea au încălcat drepturile și libertățile protejate de Convenție. În plus, în timp ce art. 6 din Convenție garantează dreptul la o audiere echitabilă, aceasta nu stabilește nici o norme privind admisibilitatea probelor sau modul în care acestea ar trebui evaluate, care sunt, prin urmare, în principal aspecte de reglementare prin legislația națională și instanțele naționale (GC/GC/Spania, nr. 30544/96, ECHR 1999-I, p. 98, § 28). Curtea remarcă că reclamantul a fost asistat de avocați de alegerea sa în fața instanțelor interne implicate. El a fost capabil de a pune argumentele și de a contesta cele ale acuzațiilor în fiecare etapă a procedurii. În plus, el a avut posibilitatea de a examina martorii acuzațiilor care au apărut în fața instanțelor și de a chema martorii în apărarea sa. În sfârșit, în ceea ce privește plângerea reclamantului că a fost judecat în alte orașe decât Xanthi, Curtea remarcă că reclamantul nu a arătat că acest fapt a cauzat dificultăți reale echipei sale de apărare. Având în vedere toate cele de mai sus, Curtea consideră că nu există nicio încălcare a art. 6 § 1 din Convenție, care rezultă că această plângere este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 § § § 3 și 4 din Convenție. 9 din Convenția că a fost condamnat, deși musulmanii din Rodopi au dreptul de a alege Mufti. El se plânge, de asemenea, în temeiul art. 10 din Convenție, că a fost condamnat pentru anumite declarații pe care le-a făcut. art. 9 din Convenție prevede următoarele: „1. Fiecare are dreptul la libertatea de gândire, de conștiință și de religie; acest drept include libertatea de a-și schimba religia sau credința și libertatea, fie singură, fie în comunitate cu alții, fie în public, fie în privat, de a-și manifesta religia sau credința, în închinare, în învățare, în practică și în respectare. Libertatea de a manifesta religia sau convingerile unei persoane este supusă numai la limitele prevăzute de lege și sunt necesare într-o societate democratică în interesul siguranței publice, pentru protecția ordinului public, a sănătății sau a moralității sau pentru protecția drepturilor și libertăților altor persoane.” art. 10 din Convenție se citește după cum urmează: „1. Oricine are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept include libertatea de a deține opinii și de a primi și divulga informații și idei fără interferență de către autoritatea publică și indiferent de frontiere; acest articol nu împiedică statele să impună autorizarea întreprinderilor de radiodifuziune, televiziune sau cinematografică. Exercitarea acestor libertăți, având în vedere că are sarcini și responsabilități, poate fi supusă unor astfel de formalități, condiții, restricții sau sancțiuni prevăzute de lege și sunt necesare într-o societate democratică, în interesul securității naționale, integrității teritoriale sau al siguranței publice, pentru prevenirea tulburărilor sau a criminalității, pentru protecția sănătății sau a moralității, pentru protecția reputației sau drepturilor altor persoane, pentru prevenirea comunicării informațiilor primite în încredere sau pentru menținerea autorității și imparțialității judiciare.” Guvernul susține că plângerea în temeiul articolului 9 din Convenție este incompatibilă ratione materiae sau că nu a existat nici o ingerință în dreptul reclamantului la libertatea de religie deoarece art. 9 nu garantează reclamantului dreptul de a impune celorlalți înțelegerea sa cu privire la obligațiile Greciei în temeiul Tratatului de Pace a Atenei. În orice caz, chiar dacă ar fi existat o interferență, Guvernul susține că ar fi fost justificat în conformitate cu art. 9 al doilea paragraf, articolele 175 și 176 din Codul penal, astfel de dispoziții au fost interpretate de către instanțe într-un mod care i-a făcut previzibil condamnarea. Prin protejarea autorității Mufti legale, instanțele interne au căutat să păstreze ordinea în comunitatea religioasa particulară și în societate în general. Ei au căutat, de asemenea, să protejeze relațiile internaționale ale țării, un domeniu în care statele exercită discreție nelimitate. Guvernul susține în continuare că interferența a fost necesară într-o societate democratică. În multe țări, Muftis sunt desemnați de stat. În plus, Muftis exercită funcții judiciare importante în Grecia și judecătorii nu pot fi aleși de către popor. În plus, Guvernul susține că Curtea de Casare nu a condamnat reclamantul pur și simplu pentru că a apărut ca Mufti. Având în vedere că au existat doi Muftis la Xanthi atunci, instanțele au trebuit să condamne cel fals pentru a nu crea tensiune între musulmani, între musulmani și creștini și între Turcia și Grecia. Instanțele au considerat că infracțiunile din art. 175 este comis atunci când cineva desfășoară de fapt funcțiile unui ministru religios. Instanțele au considerat, de asemenea, că actele pe care reclamantul le-a implicat sunt în funcții administrative ale unui Mufti în sensul larg al termenului. Reclamantul nu este de acord cu argumentele Guvernului. El consideră că Tratatul de Pace a Atenei rămâne în vigoare. Primul Grec Ministrul a acceptat că în cadrul Conferinței diplomatice care a condus la Tratatul de Pace din Lausanne din 1923. În plus, Curtea de Casare a confirmat recent valabilitatea continuă a Tratatului de Pace din Atena și cercetătorii juridici nu au acceptat niciodată abrogarea Legii nr. 2345/1920. Reclamantul subliniază că creștinii și evreii din Grecia au dreptul de a alege liderii lor religioși. Privirea musulmanilor de această posibilitate constituie un tratament discriminatoriu. Având în vedere observațiile părților, Curtea consideră că această parte a cererii ridică întrebări serioase de fapt și de drept, care sunt de o astfel de complexitate, că determinarea lor ar trebui să depinde de o examinare a fondurilor. Prin urmare, aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, și nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate admisibilă, fără a judeca fondurile, plângerile reclamantului că condamnarea sa a încălcat drepturile sale la libertatea religiei și expresiei; Declară inadmisibilă restul cererilor. Președintele grefierului Erik Fribergh András Baka

SECOND SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Applications nos. 50776/99 and 52912/99

by Mehmet AGGA

against Greece

The European Court of Human Rights, sitting on 20

September 2001 as a Chamber composed of

Mr

A.B.

Baka

,

President

,

Mr

C.L.

Rozakis

,

Mr

G.

Bonello

,

Mrs

V.

Strážnická

,

Mr

P.

Lorenzen

,

Mr

M.

Fischbach

,

Mr

A.

Kovler

,

judges

,

and Mr E.

Fribergh

,

Section Registrar

,

Having regard to the above applications introduced on 31 August 1999 and 23 November 1999 respectively and registered on 7 September 1999 and 25 November respectively,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Mehmet Agga, is a Greek national, born in 1932 and living in Xanthi

(northern Greece). He is represented before the Court by Mr

H. Aga and Mr S. Emin, lawyers practising in Xanthi and Komotini.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

In 1990 one of the two Moslem religious leaders of Thrace, the Mufti of Xanthi, died. On 15 February 1990 the local Prefect (Νομάρχης) appointed the applicant to act as a deputy (τοποτηρητής).

In August 1990 the two independent Moslem Members of Parliament for Xanthi and Rodopi requested the State to organise elections for the post of Mufti of Xanthi. Having received no reply, the two independent MPs decided to organise themselves elections at the mosques on 17

August 1990 after the prayers. On that date the applicant was chosen to be the mufti of Xanthi by those attending Friday prayers at the mosques.

On 24 December 1990 the President of the Republic, on the proposal of the Council of Ministers and under Article

44 § 1 of the Constitution, adopted a Legislative Act (πράξη νομοθετικού περιεχομένου) by which the manner of selection of the Muftis was changed. Law no.

1920/1991 retroactively validated the Legislative Act of 24

December 1990.

On 20 August 1991, in accordance with the new regulations, the Greek State appointed another Mufti. The applicant refused to step down.

Five sets of criminal proceedings were instituted against the applicant under Articles

175 and 176 of the Criminal Code for having usurped the functions of a minister of a “known religion”. The Court of Cassation, considering that there might be disturbances in Xanthi, decided, under Articles

136 and

137 of the Code of Criminal Procedure, that the proceedings should take place in other cities. The applicant was legally represented throughout the proceedings by lawyers of his own choice. The courts heard a number of prosecution and defence witnesses.

First set of proceedings

On 17 January 1994 criminal proceedings were instituted against the applicant on the ground that on 11

January 1993 and 19 April 1993 he had issued messages in the capacity of the mufti of Xanthi.

On 28 June 1996 the single-member first instance criminal court (Μονομελές Πλημμελειοδικείο) of Agrinio found the applicant guilty and sentenced him to ten months’ imprisonment (decision no.

2206/1996). The applicant appealed.

Second set of proceedings

On an unspecified date the applicant was charged for having issued messages in the capacity of the mufti of Xanthi on 3 January 1994, 19

January 1994 and 10 February 1994.

On 28 June 1996 the single-member first instance criminal court of Agrinio found the applicant guilty and sentenced him to ten months’ imprisonment (decision no.

2207/1996). The applicant appealed.

On 29 April 1998 the three-member first instance criminal court (Τριμελές Πλημμελειοδικείο) of Agrinio upheld the applicant’s conviction in the first and second sets of proceedings. It imposed a global sentence of six months’ imprisonment and converted it into a fine (decision no.

682/1998). The applicant appealed in cassation. He alleged that his conviction amounted to a violation of Articles

6, 9, 10 and 14 of the Convention.

Third set of proceedings

On 20 January 1996 a third set of proceedings was instituted against the applicant for the same offence on the ground that on 3 May 1995, 11

November 1995, 13 December 1995, 30 December 1995 and 17 January 1996 he issued messages in the capacity of the mufti of Xanthi.

On 3 April 1997 the single-member first instance criminal court of Lamia found the applicant guilty and sentenced him to twelve months’ imprisonment (decision no.

1336/1997). The applicant appealed.

On 25 February 1998 the three-member first instance criminal court of Lamia upheld the applicant’s conviction and imposed a sentence of eight months’ imprisonment. The court converted this sentence into a fine (decision no.

641/1998). The applicant appealed in cassation. He alleged that his conviction amounted to a violation of Articles

6, 9, 10 and 14 of the Convention.

Fourth set of proceedings

On 10 September 1996 a fourth set of proceedings was instituted against the applicant on the ground that on 8 August 1995 he had issued a message in the capacity of the mufti of Xanthi.

On 3 April 1997 the single-member first instance criminal court of Lamia found the applicant guilty and imposed on him an eight months’ prison sentence (decision no.

1335/1997). The applicant appealed.

On 25 February 1998 the three-member first instance criminal court of Lamia upheld the applicant’s conviction but reduced the prison sentence to six months and converted it into a fine (decision no.

640/1998). The applicant appealed in cassation. He alleged that his conviction amounted to a violation of Articles

6, 9, 10 and 14 of the Convention.

Fifth set of proceedings

On an unspecified date a fifth set of proceedings was instituted against the applicant on the ground that on 6 March 1994, 15 May 1994, 14 August 1994, 22 November 1994, 24 December 1994 and 9 January 1995 he had issued messages in the capacity of the mufti of Xanthi.

On 7 May 1996 the single-member first instance criminal court of Thessaloniki found him guilty and sentenced him to ten months’ imprisonment (decision no.

23145/1996). The applicant appealed.

On 5 November 1998 the three-member first instance criminal court of Thessaloniki upheld the applicant’s conviction but reduced the prison sentence to eight months and converted it into a fine (decision no.

14370/1998). The applicant appealed in cassation. He alleged that his conviction amounted to a violation of Articles

6, 9, 10 and 14 of the Convention.

The judgments given by the Court of Cassation

On 12 March 1999 the Court of Cassation rejected the applicant’s appeals concerning the first, second, third and fourth sets of proceedings. It considered that the offence in Article

175 of the Criminal Code was committed “when somebody appeared as a minister of a known religion and when he discharged the functions of the minister’s office including any of the administrative functions pertaining thereto”. The court considered that the applicant had committed this offence because he behaved and appeared as the Mufti of Xanthi. It further considered that the applicant’s conviction was not contrary to Articles

9, 10 and 14 of the Convention, because the applicant had not been punished for his religious beliefs or for expressing certain views but for usurping the functions of a Mufti. As regards Article

6 of the Convention, the Court of Cassation considered that the applicant was legally represented by lawyers of his own choice throughout the proceedings and that he had exercised all his defence rights (judgments nos.

592/1999 and 594/1999).

On 2 June 1999 the Court of Cassation rejected the applicant’s appeal concerning the fifth set of proceedings for the same reasons set out in its judgments nos. 592/1999 and 594/1999 (judgment no.

1133/1999).

B.

Relevant domestic law and practice

1.

International treaties

Article

11 of the Treaty of Peace of Athens between Greece and others, on the one hand, and the Ottoman Empire, on the other, which was concluded on 17 May 1913 and ratified by the Greek Parliament by a law published in the Official Gazette on 14 November 1913, provides as follows:

(original)

«

La vie, les biens, l’honneur, la religion et les coutumes de ceux des habitants des localités cédées à la Grèce qui resteront sous l’administration hellénique seront scrupuleusement respectés.

Ils jouiront entièrement des mêmes droits civils et politiques que les sujets hellènes d’origine. La liberté, la pratique extérieure du culte seront assurées aux Musulmans (...)

Aucune atteinte ne pourra être portée à l’autonomie et à l’organisation hiérarchique des communautés musulmanes existantes ou qui pourraient se former, ni à l’administration des fonds et immeubles qui leur appartiennent (...)

Les Muftis, chacun dans sa circonscription, seront élus par les électeurs musulmans (...)

Les Muftis, outre leur compétence sur les affaires purement religieuses et leur surveillance sur l’administration des biens

vacoufs

, exerceront leur juridiction entre musulmans en matière de mariage, divorce, pensions alimentaires (

néfaca

), tutelle, curatelle, émancipation de mineurs, testaments islamiques et successions au poste de

mutévelli

(

Tévliét

).

Les jugements rendus par les Muftis seront mis à exécution par les autorités helléniques compétentes.

Quant aux successions, les parties Musulmanes intéressées pourront, après accord préalable, avoir recours au mufti, en qualité d’arbitre. Contre le jugement arbitral ainsi rendu toutes les voies de recours devant les tribunaux du pays seront admises, à moins d’une clause contraire expressément stipulée.

»

On 10 August 1920 Greece concluded two treaties with the principal Allied Powers in Sèvres. By the first treaty the Allied powers transferred to Greece all the rights and titles which they had acquired over Thrace by virtue of the Peace Treaty they had signed with Bulgaria at Neuilly

‑

sur

‑

Seine on 27 November 1919. The second treaty concerned the protection of minorities in Greece. Article

14 § 1 of the second treaty provides as follows:

“Greece agrees to take all necessary measures in relation to the Moslems to enable questions of family law and personal status to be regulated in accordance with Moslem usage.”

On 30 January 1923 Greece and Turkey signed a treaty for the exchange of populations. On 24 July 1923 Greece and others, on the one hand, and Turkey, on the other, signed the Treaty of Peace of Lausanne. Articles

42 and

45 of this treaty give the Moslem minority of Greece the same protection as Article

14 §

1 of the Treaty for the Protection of Minorities of Sèvres. On the same day Greece signed a Protocol with the principal Allied Powers bringing into force the two treaties concluded in Sèvres on 10

August 1920. The Greek Parliament ratified the three above-mentioned treaties by a law published in the Official Gazette on 25 August 1923.

In its decision no.

1723/1980 the Court of Cassation considered that it was obliged to apply Islamic law in certain disputes between Moslems by virtue of the Treaty of Peace of Athens of 1913, the Treaty for the Protection of Minorities of Sèvres of 1920 and the Treaty of Peace of Lausanne of 1923.

2.

The legislation on the Muftis

Law no.

2345/1920 provided that the Muftis, in addition to their religious functions, would have competence to adjudicate on family and inheritance disputes between Moslems insofar as these disputes are governed by Islamic law. It also provided that the Muftis were directly elected by the Moslems who had the right to vote in the national elections and who resided in the Prefectures in which the Muftis would serve. The elections were to be organised by the State and theological school graduates had the right to be candidates. Article

6 § 8 of the law provided for the promulgation of a royal decree to make detailed arrangements for the elections of the Muftis. Such a decree was never promulgated.

Under the legislative act of 24 December 1990 the functions and qualifications of the Muftis remain largely unchanged. However, provision is made for the appointment of the Muftis by presidential decree following a proposal by the Minister of Education who, in his turn, must consult a committee composed of the local Prefect and a number of Moslem dignitaries chosen by the State. The act expressly abrogates Law no.

2345/1920. In the act it is envisaged that it should be ratified by law in accordance with Article

44 § 1 of the Constitution.

Law no.

1920/1991 retroactively validated the legislative act of 24

December 1990.

3.

Legislative acts under Article

44 § 1 of the Constitution

Article

44 §

1 of the Constitution provides as follows:

“In exceptional circumstances, when an extremely urgent and unforeseeable need arises, the President of the Republic may, on the proposal of the Council of Ministers, adopt legislative acts. These acts must be submitted to Parliament for approval ... within forty days ...”

4.

Relevant provisions of the Criminal Code

Article

175 of the Criminal Code provides as follows:

“1. A person who intentionally usurps the functions of a State or municipal official is punished with imprisonment up to a year or a fine.

The Court of Cassation has considered that this provision applies in the case of a former priest of the Greek Orthodox Church who continues to wear the priest robes (decision no.

378/1980). The priest in question was defrocked after he joined the Old Calendarists, a religious movement formed by Greek Orthodox priests who wanted the Church to maintain the Julian calendar. In decision no.

454/1966 the Court of Cassation considered that the offence in Article

175 of the Criminal Code is also committed by a person who purports to discharge the administrative functions of a priest. In decisions nos. 140/1964 and 476/1971 the Court of Cassation applied Article

175 of the Code to cases of persons who had purported to exercise the religious functions of an Orthodox priest by conducting services, christening children etc.

Article

176 of the Criminal Code provides as follows:

“A person who publicly wears the uniform or the insignia of a State or municipal official or of a religious minister of those referred to in Article

175 § 2 without having the right to do so ... is punished with imprisonment up to six months or a fine.”

5.

The legislation on ministers of “known religions”

Ministers of the Greek Orthodox Church and other “known” religions enjoy a number of privileges under domestic law.

Inter alia

, the religious weddings they celebrate produce the same legal effects as civil weddings and they are exempt from military service.

COMPLAINTS

1.

The applicant complains under Article

6 of the Convention of the fairness of the proceedings.

2.

The applicant further complains that his conviction violated his rights under Articles

9 and 10 of the Convention.

THE LAW

1.

The applicant complains under Article

6 of the Convention that his convictions were unfair. He submits in this connection that it had not been shown that he had discharged any of the functions of a Mufti and that the reasoning of the domestic courts was vague and contradictory. He also complains that, although the case concerned the Muslim faith, the courts did not hear any independent Muslim witnesses for the prosecution and failed to take into consideration the testimony of the defence witnesses. Finally, he complains that he was tried far away from Xanthi. As a result, he could not have easy access to the case-file and had been obliged to lodge his appeal in cassation without reading the appellate courts’ decisions.

Article

6 § 1 of the Convention provides as follows:

“In the determination of ... any criminal charge against him, everyone is entitled to a fair ... hearing”.

The Court recalls that according to Article

19 of the Convention it is not its function to deal with errors of fact or law allegedly committed by a national court unless and insofar as they may have infringed rights and freedoms protected by the Convention. Moreover, while Article

6 of the Convention guarantees the right to a fair hearing, it does not lay down any rules on the admissibility of evidence or the way it should be assessed, which are therefore primarily matters for regulation by national law and the national courts (

Garcia Ruiz v. Spain

[GC], no.

30544/96, ECHR 1999–I, p.

98, §

28).

The Court notes that the applicant was assisted by lawyers of his own choice before the domestic courts involved. He was able to put his arguments and challenge those of the prosecution at every stage of the proceedings. Moreover, he had the opportunity to examine the prosecution witnesses that appeared before the courts and to call witnesses in his defence. Finally, as regards the applicant’s complaint that he was tried in other towns than Xanthi, the Court notes that the applicant did not show that this fact caused real difficulties to his defence team. There is no evidence to suggest that the applicant was prevented from applying to the Court of Cassation and arguing his case effectively before it.

In the light of all the above, the Court considers that there is no appearance of a violation of Article

6 § 1 of the Convention. It follows that this complaint is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article

35 §§

3 and

4 of the Convention.

2.

The applicant complains under Article

9 of the Convention that he was convicted although the Moslems of Rodopi have the right to elect their Mufti. He also complains under Article

10 of the Convention that he was convicted for certain statements he had made.

Article

9 of the Convention provides as follows:

“1.

Everyone has the right to freedom of thought, conscience and religion; this right includes freedom to change his religion or belief and freedom, either alone or in community with others and in public or private, to manifest his religion or belief, in worship, teaching, practice and observance.

2.

Freedom to manifest one’s religion or beliefs shall be subject only to such limitations as are prescribed by law and are necessary in a democratic society in the interests of public safety, for the protection of public order, health or morals, or for the protection of the rights and freedoms of others.”

Article

10 of the Convention reads as follows:

“1.

Everyone has the right to freedom of expression. This right shall include freedom to hold opinions and to receive and impart information and ideas without interference by public authority and regardless of frontiers. This Article

shall not prevent States from requiring the licensing of broadcasting, television or cinema enterprises.

2.

The exercise of these freedoms, since it carries with it duties and responsibilities, may be subject to such formalities, conditions, restrictions or penalties as are prescribed by law and are necessary in a democratic society, in the interests of national security, territorial integrity or public safety, for the prevention of disorder or crime, for the protection of health or morals, for the protection of the reputation or rights of others, for preventing the disclosure of information received in confidence, or for maintaining the authority and impartiality of the judiciary.”

The Government argue that the complaint under Article

9 of the Convention is incompatible

ratione materiae

or that there has been no interference with the applicant’s right to freedom of religion because Article

9 does not guarantee the applicant the right to impose on the others his understanding as to Greece’s obligations under the Treaty of Peace of Athens.

In any event, even if there had been an interference, the Government argue that it would have been justified under the second paragraph of Article

175 and 176 of the Criminal Code. These provisions have been interpreted by the courts in a manner which rendered his conviction foreseeable. The interference served a legitimate purpose. By protecting the authority of the lawful Mufti the domestic courts sought to preserve order in the particular religious community and in society at large. They also sought to protect the international relations of the country, an area over which States exercise unlimited discretion.

The Government further contend that the interference was necessary in a democratic society. In many countries, the Muftis are appointed by the State. Moreover, Muftis exercise important judicial functions in Greece and judges cannot be elected by the people. Moreover, the Government submit that the Court of Cassation did not convict the applicant simply because he appeared as the Mufti. Given that there were two Muftis in Xanthi at the time, the courts had to convict the spurious one in order not to create tension among the Moslems, between the Moslems and Christians and between Turkey and Greece. The courts considered that the offence in Article

175 is committed when somebody actually discharges the functions of a religious minister. The courts also considered that the acts that the applicant engaged in fell within the administrative functions of a Mufti in the broad sense of the term.

The applicant disagrees with the Government’s arguments. He considers that the Treaty of Peace of Athens remains in force. The Greek Prime

‑

Minister accepted that at the Diplomatic Conference leading to the 1923 Treaty of Peace of Lausanne. Moreover, the Court of Cassation has recently confirmed the continued validity of the Treaty of peace of Athens and legal scholars hold the same view. The Moslems had never accepted the abrogation of Law no.

2345/1920. The applicant points out that the Christians and Jews in Greece have the right to elect their religious leaders. Depriving the Moslems of this possibility amounts to discriminatory treatment.

In the light of the parties’ observations, the Court considers that this part of the application raises serious questions of fact and law which are of such complexity that their determination should depend on an examination on the merits. It cannot, therefore, be considered manifestly ill-founded within the meaning of Article

35 § 3 of the Convention, and no other ground for declaring it inadmissible has been established.

For these reasons, the Court unanimously

Declares

admissible, without prejudging the merits, the applicant’s complaints that his conviction violated his rights to freedom of religion and expression;

Declares

inadmissible the remainder of the applications.

Erik

Fribergh

András

Baka

Registrar

President