CtEDO 04.10.2001 Auto

FRANCESCHETTI v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
04.10.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
FRANCESCHETTI v. ITALY (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

SEGUNDA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILITATEA cererii nr. 35001/97 de Ilaria FRANCESCHETTI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care a stat la 4 octombrie 2001 în calitate de judecător ad hoc C.L. Rozakis A.B. Baka Lorenzen Doamna Tsatsa-Nikolovska Levits Kovler, judecător al dnei Del Tufo și judecător al secțiunii E. Fribergh având în vedere cererea de mai sus introdusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 22 noiembrie 1995 și înregistrată la 20 februarie 1997, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național italian, născut în 1941 și trăiește în Florența. Faptele cazului, astfel cum sunt prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează: În 1964, reclamantul a moștenit de la tatăl ei titlul de peste un apartament din Florența; mama ei L. a moștenit o viață și a controla interesul în acest apartament, adică dreptul de a-l utiliza și de a obține orice beneficii de la aceasta. lăsați apartamentul în D.D.C. Închirierea a fost datorată expirării la 31 decembrie 1987. Într-o scrisoare servită pe chiriaș la 9 ianuarie 1986, L. a comunicat intenția ei de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară în fața Magistratului Florenței. La 12 februarie 1986, Magistratul Florenței a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie anulate până la 31 decembrie 1988. Această decizie a fost făcută executivă la 21 martie 1988. La 5 octombrie 1990, L. a notificat chiriașul care l-a obligat să părăsească sediul. La 14 noiembrie 1990, l-a informat pe chiriaș că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 21 noiembrie 1990. Între 21 noiembrie 1990 și 19 noiembrie 1996, judecătorul a făcut 11 Intre timp, la 28 februarie 1991, reclamantul în calitate de proprietar al apartamentului, a făcut o declarație legală care a cerut urgenta cazare pentru fiul ei. La 28 noiembrie 1996 L. a murit și reclamantul a dobândit interesul în apartament. Ea a urmărit procedura în numele ei. Între 17 martie 1997 și 22 ianuarie 1999, judecătorul a făcut alte cinci încercări de recuperare a posesiunii, care încercări nu au avut succes din cauza lipsei de asistență de poliție. În conformitate cu legea 431/1998 nou adoptată, chiriașul a propus reclamantului să înceapă o nouă închiriere. La 1 iulie 1999, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să retracteze apartamentul. La 27 iulie 1999, chiriașul a solicitat Curții de District din Florența, în temeiul articolului 6 din Legea 431/98, să stabilească o nouă dată pentru expulzare. La 27 decembrie 1999, încheierea unui acord prietenos cu chiriașul, reclamantul a recuperat posesia apartamentului ei. COMPLAINTE Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 despre incapacitatea prelungită de a recupera posesia apartamentului ei. Reclamantul se plâng în continuare, în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, cu privire la durata procedurii de evacuare și dreptul ei de a avea acces la o Curte. HOTĂRÂREA Reclamantul se plâng în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că incapacitatea ei de a recupera posesia apartamentului ei constituie o încălcare a dreptului la proprietate. Reclamantul se plânge în continuare, în temeiul articolului 6 din Convenție, cu privire la durata procedurii de evacuare și negarea dreptului ei la acces la o Curte. Guvernul susține că modalitățile de dezvoltare a asistenței de poliție constituie o chestiune administrativă, în întregime separată și independentă de procesul judiciar și, prin urmare, din domeniul de aplicare al articolului Curtea reamintește că deja a susținut că art. 6 din Convenție se aplică procedurii de evacuare a chiriașilor (a se vedea hotărârea Immobiliare Saffi c. Italia [GC], nr. 22774/93, §§ 62-63, CEDH 1999-V). Curtea nu vede niciun motiv să se depărteze de concluziile sale anterioare. Prin urmare, această excepție ar trebui, de asemenea, respinsă. Pe fond, Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile și problemele sociale în ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar fi aplicate simultan. În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamantului nu a fost disproporționată. În ceea ce privește durata procedurii de executare, Guvernul susține că întârzierea în furnizarea asistenței poliției este justificată de protecția interesului public. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent să stabilească ordinea prioritară pentru executarea expulzărilor.Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Reclamantul susține că întârzierea în aplicarea ordinului emis de magistratul Florenței a dus la negarea dreptului ei de acces la o instanță. Reclamantul susține că refuzul administrației de a executa ordinul emis de magistrat a interferat cu puterea justiției. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă a cererii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea este admisibilă, fără a prejudeca fondurile cazului. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă