SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE PINI și BINI c. ITALY Cerere nr. 31929/96) JUDGMENT (Resoluție a Franței) STRASBOURG 4 octombrie 2001 În cazul Pini și Bini c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca o Cameră compusă din: C.L. Rozakis Președintele A.B. Baka Bonello dna Tsatsa-Nikolovska Levits judecătorilor Kovler ad hoc judecător și grefierul Fribergh După ce a deliberat în particular la 13 septembrie 2001, emite următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (n. 31929/96) împotriva Italiei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului anterior 25 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de doi resortisanți italiani, dl Giuseppe Pini și dna Laura Bini („reclamanții”), la 20 noiembrie 1995. Reclamanții au acționat în persoană. Guvernul italian (“ Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl V. Esposito. Reclamanții se plângeau de incapacitatea lor prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului lor și de durata procedurii de evacuare. La 15 martie 2001, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 28 mai 2001 și la 21 iunie 2001 reclamanții și, respectiv, agentul guvernului au prezentat declarații formale care propun o soluționare prietenoasă a cazului. Reclamanții sunt proprietarii unui apartament din Florența, pe care l-au lăsat N.V. Într-o scrisoare înregistrată din 20 ianuarie 1988, reclamanții au informat chiriașul că intenționează să încheie închirierea contractului la expirarea termenului la 1 august 1988 și i-au cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Într-o scrisoare servită la chiriaș la 23 februarie 1988, reclamanții au reiterat intenția lor de a încheia închiriere și au convocat chiriașul să apară înaintea magistratului Florenței. La 7 aprilie 1988, judecatorul Florenței a susținut validitatea anunțului de renunțare și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 decembrie 1990. Această decizie a fost făcută executivă la 20 aprilie 1988. Decembrie 1990, reclamanții au notificat chiriașul care l-a obligat să părăsească sediul și, la 24 ianuarie 1991, au informat chiriașul care l-a informat că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 5 februarie 1991. 10. La 30 iulie 1993, reclamanții au făcut o declarație legală care a solicitat urgent cazare pentru ei înșiși și ascendenții lor. 11. Între 5 februarie 1991 și 29 ianuarie 1996, judecătorul a făcut nouă încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamanții nu au primit niciodată asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 12. La 1 august 1996, reclamanții au retras apartamentul. LEI 13. La 28 mai 2001, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească o sumă totală de 92.000.000 de ITL dlui Giuseppe PINI și dnei Laura BINI (46.000.000 ITL pentru fiecare solicitant) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 31929/96. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii dictate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 §1 din Convenție.” 14. La 21 iunie 2001, Curtea a primit următoarea declarație semnată de solicitanți: „Notăm că Guvernul Italiei este pregătit să ne plătească o sumă totală de 92.000.000 de ITL (46.000.000 ITL pentru fiecare reclamant) care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 31929/96 în așteptarea Curții. Acceptăm propunerea și renuntăm la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declarăm că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamanții le-au atins. De asemenea, ne angajăm să nu solicităm trimiterea la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 15. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 39 din Convenție). În consecință, cazul ar trebui să fie exclus din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului
SECOND SECTION
PINI and BINI v. ITALY
(
Application no. 31929/96)
(Friendly Settlement)
STRASBOURG
4 October 2001
In the case of Pini and Bini v. Italy,
The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of:
Mr
C.L.
Rozakis
,
President
,
Mr
A.B.
Baka
,
Mr
G.
Bonello
,
Mrs
M.
Tsatsa-Nikolovska
,
Mr
E.
Levits
,
Mr
A.
Kovler
,
judges
,
Mr
G.
Raimondi
,
ad hoc judge
,
and
Mr
E.
Fribergh
,
Section Registrar
,
Having deliberated in private on 13 September 2001,
Delivers the following judgment, which was adopted on that date:
1.
The case originated in an application (no.
31929/96) against Italy lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article
25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by two Italian nationals, Mr Giuseppe Pini and Mrs Laura Bini (“the applicants”), on 20 November 1995.
2.
The applicants acted in person. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza, and by their co-agent, Mr
3.
The applicants complained about their prolonged inability - through lack of police assistance - to recover possession of their apartment and about the duration of the eviction proceedings.
4.
On 15 March 2001, after obtaining the parties’ observations, the Court declared the application admissible.
5.
On 28 May 2001 and on 21 June 2001 the applicants and the Agent of the Government respectively submitted formal declarations proposing a friendly settlement of the case.
6.
The applicants are the owners of an apartment in Florence, which they had let to N.V. In a registered letter of 20 January 1988, the applicants informed the tenant that they intended to terminate the lease on expiry of the term on 1 August 1988 and asked him to vacate the premises by that date.
7.
In a writ served on the tenant on 23 February 1988, the applicants reiterated their intention to terminate the lease and summoned the tenant to appear before the Florence Magistrate.
8.
On 7 April 1988, the Florence Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 31
December 1990. That decision was made enforceable on 20 April 1988. On 20
December 1990, the applicants served notice on the tenant requiring him to vacate the premises.
9.
On 24 January 1991, they served notice on the tenant informing him that the order for possession would be enforced by a bailiff on 5 February 1991.
10.
On 30 July 1993, the applicants made a statutory declaration that they urgently required the premises as accommodation for themselves and their ascendants.
11.
Between 5 February 1991 and 29 January 1996 the bailiff made nine
attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicants were never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.
12.
On 1 August 1996, the applicants repossessed the apartment.
13.
On 28 May 2001 the Court received the following declaration from the Government:
“I declare that the Government of Italy offer to pay a sum totalling 92,000,000
ITL to Mr
Giuseppe PINI and Mrs Laura BINI (46,000,000 ITL for each applicant) with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no.
31929/96. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case.
This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case.
The Government further undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber under Article 43 §1 of the Convention.”
14.
On 21 June 2001 the Court received the following declaration signed by the applicants:
“We note that the Government of Italy are prepared to pay us a sum totalling 92,000,000
ITL (46,000,000 ITL for each applicant) covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs with a view to securing a friendly settlement of application no.
31929/96 pending before the Court.
We accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. We declare that the case is definitely settled.
This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicants have reached.
We further undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment.”
15.
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article
37
§
1
in
fine
of the Convention and Rule
62
§
3 of the Rules of Court).
16.
Accordingly, the case should be struck out of the list.
1.
Decides
to strike the case out of the list;
2.
Takes note
of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber.
Done in English, and notified in writing on 4 October 2001 pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.
Erik
Fribergh
Christos
Rozakis
Registrar
President