Sib - Sociedade Imobiliaria da Benedita, Lda, împotriva Portugaliei

SECȚIUNEA A PATRA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 49118/99 prezentate de SIB - SOCIEDADE IMOBILIÁRIA DA BENEDITA, LDA. împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se întrunește la 11 octombrie 2001 într-o cameră compusă din dnii Pastor Ridruejo președintele Caflisch Makarczyk Cabral Barreto Butkevych Vajić Pellonpääääj Berger grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 21 iunie 1999 și înregistrată la 25 iunie 1999, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, după ce a deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Recurenta, SIBI - Societade Imobilária da Benedita, Lda, este o societate cu răspundere limitată cu sediul la Benedita (Portugalia).

Ea acționează prin intermediul administratorului său, domnul Ribeiro Morgado, și este reprezentată în fața Curții de către domnul de Carvalho, avocat la Caldas da Rainha. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: În octombrie 1993, reclamanta a beneficiat de două cesiuni de creanțe din partea unei bănci. Aceasta a introdus în fața instanței din Alcoba două proceduri de executare împotriva mai multor persoane privind sumele care fac obiectul cedărilor menționate anterior. Prin urmare, recurenta a solicitat instanței din Alcobaça, în cadrul celor două proceduri de executare, să înlocuiască banca ca parte solicitantă. Procedura nr. 575/90 La 5 aprilie 1994, reclamanta a solicitat instanței să înlocuiască banca în cauză.

Printr-o ordonanță din 30 noiembrie 1994, judecătorul, după ce a constatat că este vorba despre o creanță ipotecară, a invitat reclamanta să prezinte dovada faptului că cesiunea în cauză fusese comunicată serviciilor din Registrul Comerțului. La 21 mai 1996, reclamanta a prezentat documentul solicitat și a solicitat continuarea procedurii. La 7 iunie 1996, unul dintre inculpați, considerând că a fost citat în mod neregulamentar, a fost invocat la anularea tuturor actelor de procedură care îl privesc. printr-o ordonanță din 15 iulie 1997, judecătorul a acceptat această cerere. La 8 ianuarie 1998, pârâtul în cauză a fost citat în mod regulat. La 31 martie 1999, recurenta a atras atenția judecătorului asupra faptului că procedura principală de executare era oprită (deerta ), din cauza lipsei procedurii de către bancă.

Printr-o decizie din 6 decembrie 1999, judecătorul îl judecă la stingerea procedurii. Procedura nr. 62/93 la 6 aprilie 1994, reclamanta a solicitat instanței să înlocuiască banca în cauză. Printr-o ordonanță din 28 noiembrie 1994, judecătorul, după ce a constatat că este vorba despre o creanță ipotecară, a invitat reclamanta să prezinte dovada faptului că cesiunea în cauză fusese comunicată serviciilor din Registrul Comerțului. La 21 mai 1996, reclamanta a prezentat documentul solicitat și a solicitat continuarea procedurii. La 17 iunie 1996, unul dintre inculpați, considerând că a fost citat în mod neregulamentar, a fost anulat toate actele de procedură care îl privesc. Procedura este încă în curs de desfășurare în fața tribunalului din Alcobaça.

Acuzarea recurentei se referă la durata procedurilor. Prima procedură a început la 5 aprilie 1994 și a fost încheiată la 6 decembrie 1999 prin decizia tribunalului din Alcobaça care a pronunțat stingerea lacului. Prin urmare, a durat cinci ani și o lună. A doua procedură a început la 6 aprilie 1994 și este încă în curs de desfășurare și, prin urmare, a durat deja șapte ani și șase luni. Potrivit recurentei, durata procedurilor nu satisface cerința termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție. În ceea ce privește această teză, Curtea consideră că, având în vedere criteriile prevăzute de jurisprudența organelor Convenției în materie de termen rezonabil (complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și al autorităților competente) și având în vedere toate elementele aflate în posesia sa, că acest

QUATRIÈME SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 49118/99 présentée par SIB - SOCIEDADE IMOBILIÁRIA DA BENEDITA, LDA. contre le Portugal La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant le 11 octobre 2001 en une chambre composée de MM. A. Pastor Ridruejo , président , L. Caflisch , J. Makarczyk , I. Cabral Barreto , V. Butkevych , M me N. Vajić , M. M. Pellonpää , juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 21 juin 1999 et enregistrée le 25 juin 1999, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par la requérante, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante, SIB - Sociedade Imobiliária da Benedita, Lda, est une société à responsabilité limitée ayant son siège à Benedita (Portugal).

Elle agit par l’intermédiaire de son gérant, M. M. Ribeiro Morgado, et est représentée devant la Cour par M e M. de Carvalho, avocat à Caldas da Rainha. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. En octobre 1993, la requérante bénéficia de deux cessions de créances de la part d’une banque. Celle-ci avait introduit devant le tribunal d’Alcobaça deux procédures d’exécution contre plusieurs personnes concernant les sommes faisant l’objet des cessions susmentionnées. La requérante demanda donc au tribunal d’Alcobaça, dans le cadre de ces deux procédures d’exécution, de se substituer à la banque en tant que partie demanderesse. La procédure n° 575/90 Le 5 avril 1994, la requérante demanda au tribunal de se substituer à la banque en cause.

Par une ordonnance du 30 novembre 1994, le juge, après avoir constaté qu’il s’agissait d’une créance hypothéquaire, invita la requérante à apporter la preuve de ce que la cession en question avait été communiquée aux services du registre du commerce. Le 21 mai 1996, la requérante produisit le document sollicité et demanda la poursuite de la procédure. Le 7 juin 1996, l’un des défendeurs, estimant avoir été irrégulièrement cité à comparaître, demanda l’annulation de tous les actes de procédure le concernant. Par une ordonnance du 15 juillet 1997, le juge fit droit à cette demande. Le 8 janvier 1998, le défendeur en cause fut régulièrement cité à comparaître. Le 31 mars 1999, la requérante attira l’attention du juge sur le fait que la procédure principale d’exécution était éteinte ( deserta ), faute d’impulsion de la procédure par la banque.

Par une décision du 6 décembre 1999, le juge prononça l’extinction de la procédure. La procédure n° 62/93 Le 6 avril 1994, la requérante demanda au tribunal de se substituer à la banque en cause. Par une ordonnance du 28 novembre 1994, le juge, après avoir constaté qu’il s’agissait d’une créance hypothéquaire, invita la requérante à apporter la preuve de ce que la cession en question avait été communiquée aux services du registre du commerce. Le 21 mai 1996, la requérante produisit le document sollicité et demanda la poursuite de la procédure. Le 17 juin 1996, l’un des défendeurs, estimant avoir été irrégulièrement cité à comparaître, demanda l’annulation de tous les actes de procédure le concernant.

La procédure est toujours pendante devant le tribunal d’Alcobaça. EN DROIT Le grief de la requérante porte sur la durée des procédures. La première procédure a débuté le 5 avril 1994 et s’est terminée le 6 décembre 1999 par la décision du tribunal d’Alcobaça qui a prononcé l’extinction de l’instance. Elle a donc duré cinq ans et un mois. La seconde procédure a débuté le 6 avril 1994 et est à ce jour encore pendante. Elle a donc déjà duré sept ans et six mois. Selon la requérante, la durée des procédures ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention. Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

La Cour estime, à la lumière des critères dégagés par la jurisprudence des organes de la Convention en matière de « délai raisonnable » (complexité de l’affaire, comportement du requérant et des autorités compétentes), et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête recevable, tous moyens de fond réservés. Vincent Berger Antonio Pastor Ridruejo Greffier Président