Siegel împotriva Franței

Rezoluția ResDH(2001)123 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 28 noiembrie 2000 (finală la 28 februarie 2001) în cazul Siegel împotriva Franței (aprobată de Comitetul de Miniștri la 15 octombrie 2001 la a 764-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Siegel pronunțată la 28 noiembrie 2000 și transmisă Comitetului de Miniștri odată ce a devenit finală în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție; reamintind că cazul a fost originat într-o cerere (nr. 36350/97) împotriva Franței, depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 24 aprilie 1997 în temeiul articolului 25 din Convenția de către dl Auguste Siegel, un cetățen francez, și că Curtea, deținută din cauza în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibilă plângerea privind durata excesivă a anumitor proceduri civile; întrucât, în hotărârea sa din 28 noiembrie 2000, Curtea a respins în unanimitate obiecțiile preliminare ale Guvernului; - a considerat că art. 6 alin. (1) din Convenție se aplică în acest caz; - a considerat că a existat o încălcare a prezentului articol;

având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri cu privire la aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; după ce a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma hotărârii din 28 noiembrie 2000, având în vedere obligația Franței în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție de a respecta aceasta; întrucât, în timpul examinării cauzei de către Comitetul de miniștri, Guvernul Statului pârât a indicat că hotărârea Curții a fost transmisă autorităților în cauză direct; întrucât nu ar trebui plătit niciun sumă de bani reclamantului în ceea ce privește doar satisfacția, deoarece mai târziu nu a prezentat nici o cerere în acest sens, Declară, după ce a luat act de informațiile furnizate de Guvernul Franței, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în acest caz.

Resolution ResDH(2001)123 concerning the judgment of the European Court of Human Rights of 28 November 2000 (final on 28 February 2001) in the case of Siegel against France (Adopted by the Committee of Ministers on 15 October 2001 at the 764th meeting of the Ministers’ Deputies) The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”), Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the Siegel case delivered on 28 November 2000 and transmitted to the Committee of Ministers once it had become final under Articles 44 and 46 of the Convention; Recalling that the case originated in an application (No. 36350/97) against France, lodged with the European Commission of Human Rights on 24 April 1997 under former Article 25 of the Convention by Mr Auguste Siegel, a French national, and that the Court, seized of the case under Article 5, paragraph 2, of Protocol No. 11, declared admissible the complaint concerning the excessive length of certain civil proceedings; Whereas in its judgment of 28 November 2000 the Court unanimously: - dismissed the preliminary objections of the Government; - held that Article 6, paragraph 1, of the Convention was applicable in this case;

- held that there had been a violation of this Article; Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention; Having invited the government of the respondent state to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgment of 28 November 2000, having regard to France’s obligation under Article 46, paragraph 1, of the Convention to abide by it; Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the government of the respondent state indicated that the Court’s judgment had been sent out to the authorities directly concerned; Whereas no amount of money should be paid to the applicant in respect of just satisfaction since the later had submitted no claim in this respect, Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of France, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.