SECȚIUNEA A TREIA CAUZA SCANNELLA c. ITALIA (solicitarea nr. 444899/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 23 octombrie 2001 DEFINITIVF 23/01/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Scannella c. Italia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din domnii J-P. Costa președinte Fuhrmann Kūris Tulkens dnii Jungwiert Traja judecători del Tufo, judecător ad hoc, și al dlui T.L. Early grefier adjunct de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 2 octombrie 2001, rend la hotărâre, adoptat la această dată de procedură La data de 1 august 1997, în temeiul articolului 25 din Convenia de salvgardare a drepturilor de lape și a libertăilor fundamentale, un resortisant italian, Giuseppe Scannella, a sesizat Comisia Europeană cu privire la drepturile de autor la data de 1 august 1997 în temeiul articolului 25 anterior din Convenia de salvgardare a drepturilor de autor și a libertăilor fundamentale ( Hotărârea a fost înregistrată la 13 noiembrie 1998 sub numărul de dosar 444899/98. Reclamantul este reprezentat de domnul D'Alessandro, avocat în Catania. Guvernul italian ( Printr-o decizie din 31 octombrie 1992, notificată la 26 noiembrie 1992, președintele Tribunalului din Catania a solicitat societății B plata unei sume datorate pentru prestațiile profesionale efectuate de solicitant. La 15 decembrie 1992, această societate s-a opus ordinului. La 24 noiembrie 1993, reclamantul a solicitat judecătorului să declare în mod provizoriu executoriu ordonanța din 31 octombrie 1992, în timp ce firma B. a solicitat numirea unui expert printr-o ordonanță în afara instanței din 29 octombrie 1992. noiembrie 1993, al cărui text a fost depus la grefă în ziua următoare, judecătorul a respins prima cerere, a numit un expert și a fixat pentru jurământul acestuia din 18 mai 1994. Cele patru audieri stabilite între această dată și 15 aprilie 1996, unul a fost amânat din oficiu, unul pentru că grefa nu a informat expertul cu privire la data lansării, unul pentru absența expertului și unul pentru că, în acea zi, avocații făceau grevă. La 9 iunie 1997, în absența expertului, părțile au solicitat numirea unui nou expert și judecătorul a reținut decizia sa. Printr-o ordonanță în afara instanței din 30 iunie 1997, al cărei text a fost depus la grefă în aceeași zi, judecătorul a acceptat această cerere și a reportat cauza la 13 mai 1998. În ziua următoare, cauza a fost amânată până la 10 februarie 1999 deoarece grefa nu a notificat noului expert ordonanța din 30 iunie 1997. Cu toate acestea, la o dată nespecificată, cauza a fost atribuită colegiului de magistrați însărcinat cu tratarea celor mai vechi cazuri (seziune stralcio) și a fost stabilită la 10 februarie 1999. La această dată, expertul nu a depus la gref raportul său, a fost inițiat la 2 iulie 1999 și apoi la 12 noiembrie 1999. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Reclamantul susține că durata procedurii nu a respectat principiul "timp rezonabil" astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un interval de timp rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) . . Perioada care trebuie luată în considerare a început la 15 decembrie 1992 și era încă în curs de desfășurare la 12 noiembrie 1999. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existena în Italia a unei practici contrare Conveniei care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la cerina termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 10. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. 12. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, afirmă că a existat o încălcare a articolului 1 din Convenție. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 23 octombrie 2001, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul T.L. Early J.-P. Costa Grefier adjunct Președinte
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE SCANNELLA c. ITALIE
(Requête n°
44489/98)
ARRÊT
23 octobre 2001
23/01/2002
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Scannella c. Italie
,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
W.
Fuhrmann
,
P.
Kūris
,
M
me
F.
Tulkens
,
MM.
K.
Jungwiert
,
K.
Traja
,
juges
,
M
me
M.
del Tufo,
juge
ad hoc,
et de M. T.L.
Early
,
greffier adjoint de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 2 octobre 2001,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. Giuseppe Scannella (« le requérant »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 1
er
août 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la
Convention »). La requête a été enregistrée le 13 novembre 1998 sous le numéro de dossier 44489/98. Le requérant est représenté par M
e
N.
D'Alessandro, avocat à Catane. Le gouvernement italien («
le
Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.
2.
La Cour a déclaré la requête recevable le 26 septembre 2000.
3.
Par une décision du 31 octobre 1992, notifiée le 26 novembre 1992, le président du tribunal de Catane enjoignit à la firme B. le paiement d'une somme due pour des prestations professionnelles effectuées par le requérant. Le 15
décembre
1992, ladite firme s'opposa à l'injonction.
4.
La mise en état de l’affaire commença le 10 mars 1993, date à laquelle le requérant déposa des documents et le juge décida la mise en cause d’une autre personne. Le 24
novembre 1993, le requérant demanda au juge de la mise en état de déclarer l'ordonnance du 31 octobre 1992 provisoirement exécutoire, tandis que la firme B. sollicita la nomination d’un expert. Par une ordonnance hors audience du 29
novembre 1993, dont le texte fut déposé au greffe le jour suivant, le juge rejeta la première demande, nomma un expert et fixa pour le serment de ce dernier l’audience du 18
mai 1994. Des quatre audiences fixées entre cette date et le 15
avril
1996, une fut reportée d’office, une car le greffe n’avait pas informé l’expert de la date de l’audience, une en raison de l’absence de l’expert et une car ce jour-là les avocats faisaient grève. Le 9 juin 1997, l’expert étant absent, les parties demandèrent la nomination d’un nouvel expert et le juge réserva sa décision. Par une ordonnance hors audience du 30 juin 1997, dont le texte fut déposé au greffe le même jour, le juge fit droit à cette demande et reporta l’affaire au 13 mai 1998. Le jour venu, l’affaire fut reportée au 10
février 1999 car le greffe n’avait pas notifié au nouvel expert l’ordonnance du 30
juin
1997.
Toutefois, à une date non précisée, l'affaire fut attribuée au collège de magistrats chargé de traiter les affaires les plus anciennes (
sezione stralcio
) et l’audience fut fixée au 10
février 1999. A cette date, l’expert n’ayant pas déposé au greffe son rapport, l’audience fut renvoyée d’abord au 2
juillet
1999 et ensuite au 12
novembre 1999.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
5.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6
§
1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (…) qui décidera (…) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (…)
»
6.
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
7.
La période à considérer a débuté le 15 décembre 1992 et était encore pendante au 12 novembre 1999.
8.
Elle avait à cette date déjà duré presque six ans et onze mois pour une instance.
9.
La Cour rappelle avoir constaté dans de nombreux arrêts (voir, par exemple,
Bottazzi c. Italie
[GC], n°
34884/97, §
22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «
délai raisonnable
». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.
10.
Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «
délai
raisonnable
» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
Sur l’application de l’article 41 DE LA Convention
11.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
12.
Le requérant n’a présenté aucune demande de satisfaction équitable. Partant, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de lui octroyer de somme à ce titre.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Dit
qu’il y a eu violation de l’article
6
§
1 de la Convention.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 23 octobre 2001, en application de l’article
77 §§ 2 et 3 du règlement
.
T.L.
Early
J.-P.
Costa
Greffier adjoint
Président