AFFAIRE PAOLELLI c. ITALIE (n° 2)

SECȚIUNEA A PAOLELLI c. 2) Cerere nr. 44463/98 HOTĂRÂREA STRASBURG 25 octombrie 2001 DEFINIF 25/01/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite în art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Paolelli c. Italia (nr. 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului ( Dnii Ress președinte Pastor Ridruejo Caflisch Cabral Barreto V.H. B utkevych, judecătorii mei Vajić M. D el Tufo, judecător ad hoc, și al dlui V. Berger grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 4 octombrie 2001, rend la hotărâre, adoptat la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care un resortisant italian, dl Nello Paolelli, a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 21 iulie 1997 în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( La 13 noiembrie 1998, cererea a fost înregistrată sub numărul de dosar 44463/98. Reclamantul este reprezentat de domnul L. și de domnul A. Rossi, avocați din L. Aquila. Guvernul italian ( P. l-a numit pe reclamant în fața Tribunalului din L aquila pentru a obține dreptul de a cumpăra un teren agricol adiacent proprietății sale. Încheierea cauzei la 14 decembrie 1989, data la care judecătorul a numit un expert. Acesta a depus jurământul la 12 aprilie 1990. Din cele cinci audieri stabilite între 18 octombrie 1990 și 16 ianuarie 1992, patru au vizat raportul de competență și una a fost trimisă din cauza absenței părților. La 9 aprilie 1992, judecătorul a dispus punerea în discuție a soției reclamantului și la 5 noiembrie 1992 a admis audierea martorilor. Cele două audieri care au urmat au fost ținute la audierea martorilor. Părțile și-au prezentat concluziile la 7 martie 1994 și Tribunalul a respins cererea dlui P. Conform informațiilor furnizate de solicitant, această hotărâre a fost notificată și a devenit definitivă la 23 martie 1997. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Reclamantul susține că durata procedurii nu a respectat principiul "timp rezonabil" astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Hotărârea privind această teză. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 12 octombrie 1989 și s-a încheiat la 23 martie 1997; prin urmare, a durat mai mult de șapte ani și cinci luni pentru o instanță. 10. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la obligația de termen rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 11. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se Õ Õ Õ impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 14 Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 16 000 000 ITL pentru prejudiciul moral. Procedură și cheltuieli de judecată 15. Reclamantul solicită, de asemenea, 22 225 148 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 16. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se află stabiliți realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi citată anterior, § 30). În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 3 000 000 ITL pentru procedura în fața Curții și la data la care se acordă reclamantului. Interese moratorii 17. Potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 3,5% l an. DE CES, CURȚA, ÎN L că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 16 000 000 (șaisprezece milioane) lire italiene pentru daune morale și 3 000 000 (trei milioane) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 3,5 % l an începând cu Expiră acest termen și până la plată Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcută în limba franceză și apoi comunicată în scris la 25 octombrie 2001, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul Vincent Berger Georg Res Moduler Președinte

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE PAOLELLI c. ITALIE (n° 2)

(

Requête n° 44463/98

)

ARRÊT

STRASBOURG

25 octobre 2001

DÉFINITIF

25/01/2002

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Paolelli c. Italie (n° 2),

La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de

:

MM.

G.

Ress

,

président

,

A.

Pastor Ridruejo

,

L.

Caflisch

,

I.

Cabral Barreto

,

V.H. B

utkevych,

M

mes

N.

Vajić

,

juges

,

M. D

el Tufo,

juge ad hoc,

et de M. V.

Berger

,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 4 octobre 2001,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont un ressortissant italien, M. Nello Paolelli («

le

requérant

»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 21 juillet 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la

Convention

»). La requête a été enregistrée le 13 novembre 1998 sous le numéro de dossier 44463/98. Le requérant est représenté par M

es

L. et M.

A. Rossi, avocats à L'Aquila. Le gouvernement italien («

le

Gouvernement

») est représenté par son agent, M.

U.

Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.

2.

La Cour a déclaré la requête recevable le 9 novembre 2000.

EN FAIT

3.

Le 12 octobre 1989, M

me

P. assigna le requérant devant le tribunal de L’Aquila afin d’obtenir le droit au rachat d’un terrain agricole adjacent à sa propriété.

4.

La mise en état de l’affaire commença le 14 décembre 1989, date à laquelle le juge nomma un expert. Celui-ci prêta serment le 12 avril 1990. Des cinq audiences fixées entre le 18 octobre 1990 et le 16 janvier 1992, quatre concernèrent le rapport d’expertise et une fut renvoyée à cause de l’absence des parties. Le 9 avril 1992, le juge ordonna la mise en cause de la femme du requérant et le 5 novembre 1992 il admit l’audition de témoins. Les deux audiences qui suivirent furent consacrées à l’audition de témoins.

5.

Les parties présentèrent leurs conclusions le 7 mars 1994 et l’audience de plaidoiries fut fixée au 17 avril 1996. Par un jugement du 30

octobre

1996, dont le texte fut déposé au greffe le 13 janvier 1997 le tribunal rejeta la demande de M

me

P. Selon les informations fournies par le requérant, ce jugement fut notifié et devint définitif le 23

mars 1997.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

6.

Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

7.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

8.

La période à considérer a débuté le 12 octobre 1989 et s’est terminée le 23 mars 1997.

9.

Elle a donc duré plus de sept ans et cinq mois pour une instance.

10.

La Cour rappelle avoir constaté dans de nombreux arrêts (voir, par exemple,

Bottazzi c. Italie

[GC], n° 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «

délai raisonnable

». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.

11.

Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.

II.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

12.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

13.

Le requérant réclame 37

500

000 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice moral qu’il aurait subi.

14.

La Cour considère qu’il y a lieu d’octroyer au requérant 16

000

000

ITL au titre du préjudice moral.

B.

Frais et dépens

15.

Le requérant demande également 22

225

148

ITL pour les frais et dépens encourus devant la Cour.

16.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt

Bottazzi

précité, § 30). En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 3

000

000

ITL pour la procédure devant la Cour et l’accorde au requérant.

C.

Intérêts moratoires

17.

Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d

’

intérêt légal applicable en Italie à la date d

’

adoption du présent arrêt était de 3,5 % l

’

an.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article

6 §

1 de la Convention

;

2.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article

44 § 2 de la Convention, 16

000

000 (seize millions) lires italiennes pour dommage moral et 3

000

000 (trois millions) lires italiennes pour frais et dépens

;

b)

que ces montants seront à majorer d

’

un intérêt simple de 3,5 % l

’

an à compter de l

’

expiration de ce délai et jusqu

’

au versement

;

3.

Rejette

les demandes de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 25 octobre 2001, en application de l’article

77 §§ 2 et 3 du règlement

.

Vincent

Berger

Georg

Ress

Greffier

Président