DALVY v. THE 47 MEMBER STATES - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania

DALVY v. THE 47 MEMBER STATES - [Romanian Translation] by the European Institute of Romania (CtEDO, 2023)

Tradus și revizuit de IER

(

http://ier.gov.ro/

)

CURTEA EUROPEANĂ A DREPTURILOR OMULUI

SECȚIA A PATRA

DECIZ

IE

Cererea nr. 61548/21

formulată de Vincente DALVY

împotriva celor 47 de state membre

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secția a patra), reunită la 23 mai

2023 într-

o cameră compusă din:

Gabriele Kucsko-Stadlmaye

r

, președinte

,

Tim Eicke,

Faris Vehabović

,

Iulia Antoanella Motoc,

Armen Harutyunyan

,

Ana Maria Guerra Martins,

Anne Louise Bormann

, judecător

i

,

ș

i Andrea Tamietti,

grefier

de secție

,

având în vedere cererea (nr. 61548/21) în

dreptată împotriva celor 47 de

state semnatare ale Convenției, prin care o resortisantă cu dublă cetățenie

franceză și italiană, doamna Vincente Dalvy („reclamanta”), a sesizat la

16 decembrie 2021 Curtea în temeiul art.

34 din Convenția pentru apărarea

dr

epturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”),

după ce a deliberat în acest sens, pronunță următoarea decizie:

ÎN FAPT

a

s-

a născut în anul 1960 și are domiciliul în Strasbourg.

2.

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de reclamantă, se pot rezuma

după cum urmează.

3.

Reclamanta a fost angajată la Consiliul Europei începând cu anul 1994.

Ca atare, a lucrat

o anume perioadă în cadrul grefei Curții Europen

e a

Drepturilor Omului („Curtea”

).

un aviz însoțit de recomandări emis la 17 octombrie 2019, Comisia

pentru combaterea hărțuirii a Consiliului Europei („Comisia”

) a recunoscut

DECIZIA DALVY ÎMPOTRIVA CELOR 47 DE STATE MEMBRE

că reclamanta a fost victima hărțuirii morale la locul de muncă. Printr

-o

decizie din 31 martie 2020 pronunțată în urma unei cereri administrative a

reclamantei, Secretarul general al Consiliului Europei („Secretarul general

”

),

cu competența de a răspunde cererilor pe care i le adresează agenții

Consiliului Europei, a considerat că Organizația

și

-

a îndeplinit obligația de

a

acorda reclamantei o protecție efectivă împotriva hărțuirii. Cu toate acestea,

a admis în parte cererea persoanei în ca

uză prin care urmărea să obțină o

compensare pentru prejudiciul moral pe care pretindea că l

-

a suferit și i

-a

acordat 10 000 euro.

plângere administrat

ivă pe care Secretarul general, cu competența de a

soluționa plângerile administrative introduse de agenții Consiliului Europei,

a respins-

o ca neîntemeiată la 20 mai 202

0.

Consiliului Europei („TACE”) cu o acțiune împotriva deciziei din 20 mai

2020 prin intermediul căreia dorea să fie recunoscute inerția și lipsa de

protecție din partea conducerii în privința sa și să obțină reparația integrală a

prejudiciului suferit în urma hărțuirii în legătură cu care Comisia

concluzionase.

7.

O fostă judecătoare de la Curte și judecător la TACE, X, care era

chemată să delibereze în cauză, s

-a retras.

8.

Doamna judecătoarea Vajić, fostă judecătoare la Curte și judecătoare a

TACE, prezida completul de judecată care trebuia să examineze cauza (infra,

pct.

18).

9.

La 17 martie 2021, prin intermediul avocatului său, reclamanta a

adresat TACE o scrisoare al cărui obiect era precizat ca fiind o „cerere de

amânare a ședinței din 22 martie 2021”

. Avocata reclamantei informa

tribunalul în această scrisoare că reclamanta, cu o zi înainte, i

-

a precizat că

„de multe ori fusese în prezența doamnei Vajić în cadrul CERI (Consiliul

Europei), apoi la Curtea Europeană a Drepturilor Omului în aceeași perioadă

c

u X, care se abținuse deja în această cauză pentru acest motiv”. Pentru a

garanta administrarea corectă a justiției și pentru „ca nicio îndoială să nu

existe cu privire la imparțialitatea, chiar aparentă, a tribunalului”, reclamanta

a cerut ca președinția să revină în cauză M. B., președinte supleant al TACE

ș

i, pentru a-

i permite acestuia din urmă să ia cunoștință de dosar, a solici

tat o

amânare a ședinței.

10.

Prin scrisoarea din 18 martie 2021, trimisă ca răspuns l

a o întrebare

adresată de grefa TACE privind scrisoarea din 17 martie 2021, reclamanta a

precizat că „corespondența sa urmărea în primul rând să informeze tribunalul

despre o situație de fapt, și să solicite, prin urmare, ca doamna președinte să

se abțină spontan de la a delibera în această cauză, așa cum procedase anterior

doamna [X]

”

.

11.

La 18 martie 2021, judecătoarea Vajić a răspuns solicitării

reclamantei. Cu titlu preliminar, aceasta a observat că din lectura s

crisorii din

2

DECIZIA DALVY ÎMPOTRIVA CELOR 47 DE STATE MEMBRE

17

martie și a mesajului electronic din 18 martie (supra,

pct.

9

și

1

0

)

reieșea

că respectiva cerere a reclamantei nu avea ca obiect o recuzare, ci o abținere.

Apoi, aceasta a arătat că, prin urmare, potrivit procedurii aplicabile, nu îi

revenea tribunalu

lui să soluționeze această cerere, și că decizia de a se abține

de la a examina acțiunea în cauză îi aparținea în totalitate doar dnei Vajić.

12.

Judecătoarea Vajić a arătat, de asemenea, că doar faptul că a fost, ca

X, judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu făcea ca situația

sa să fie comparabilă cu a celeia din urmă. În ceea ce privește pretențiile

reclamantei, conform cărora aceasta „fusese în prezența sa”, a declarat că nu

își amintește să fi lucrat cu persoana în cauză. A exclus orice posibilitate a

unor contacte personale între ele.

13.

A subliniat că cerințele de independență, imparțialitate și de

disponibilitate inerente mandatului membrilor tribunalului se

prezumau până

la proba contrară și că sarcina probei îi revenea celui care invoca un motiv de

recuzare. Or, în opinia sa, reclamanta nu a prezentat niciun element și nici un

început de dovadă scrisă care să permită contestarea imparțialității sale

subiect

ive sau să concluzioneze că nu s

-

au respectat cerințele de imparțialitate

obiectivă pe motiv că trebuia să prezideze completul tribunalului cu ocazia

examinării acțiunii în litigiu.

14.

Făcând referire la o decizie pronunțată de TACE la 8 ianuarie 2021

(acțiunea

nr. 625/2019

–

infra, pct.

2

0

)

în urma unei acțiuni distincte de cea a

reclamantei, doamna judecător Vajić a adăugat că împrejurarea că un

reclamant a lucrat cu un membru al TACE nu era de natură a dovedi o

părtinire a judecătorului în cauză, dar că trebuia probată existența unui

conflict de interese în legătură cu obiectul

litigiului. Or, în opinia sa,

reclamanta nu a prezentat niciun element de fapt care să demonstreze

existența unui conflict de interese în ceea ce o privește în legătură cu litigiul

respectiv

.

15.

Doamna judecător Vajić a concluzionat arătând că a decis să nu se

abțină și că, prin urmare, nu era necesară amânarea ședinței deja stabilite.

16.

La 22 martie 2021, în cauză a avut loc o ședință în cauză prin

videoconferință. Conform r

eclamantei, la cererea avocatei sale, TACE a decis

să țină ședința prin videoconferință pentru a fi accesibilă publicului.

17.

Prin decizia din 28 iunie 2021, TACE, hotărând în complet de trei

judecători, prezidat de doamna judecător Vajić, a respins acțiunea

reclamantei ca neîntemeiată.

CADRUL JURIDIC RELEVANT

astfel, în partea sa relevantă:

3

DECIZIA DALVY ÎMPOTRIVA CELOR 47 DE STATE MEMBRE

Art. 1

–

Compunerea tribunalului

„

(1)

Tribunalului Administrativ („tribunalul”) este compus din trei judecători

neincluși în personalul Consiliului Europei.

(2)

Unul dintre judecători este desemnat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului

(„Curtea”) dintre personalitățile care exercită sau au exercitat o funcție judiciară într

-

un stat membru al Consiliului Europei sau într-

o instanță internațională, cu excepția

judecătorilor Curții aflați în funcție. Ceilalți judecători sunt desemnați de Comitetul de

Miniștri dintre juriști sau alte persoane cu competență ridicată, cu mare experiență în

materie administrativă. Judecătorii tribunalului sunt numiți pe o durată de trei ani;

mandatul lor poate fi reînnoi

t.

(3)

Trei judecători supleanți sunt desemnați în aceleași condiții de către Curte și

Comitetul de Miniștri [...].”

Art. 2

– Președinți

a

„Judecătorul sau judecătoarea tribunalului desemnați de Curte prezidează tribunalul.

[...

]

”

Art. 3

– Independența judecătorilor

„Judecătorii tribunalului își exercită funcțiile în deplină independență; aceștia nu pot

primi instrucțiuni. Pe durata exercitării mandatului, aceștia nu își pot asuma funcții

incompatibile cu cerințele independenței, imparțialității și de disponibilitate inerente

acestui mandat.

”

l

tribunalului administrativ dispunea astfel în partea sa

relevantă în vigoare în speță:

Articolul 1

„Președintele tribunalului este desemnat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului

dintre personalitățile care exercită o funcție judiciară într

-un stat membru al Consiliului

Europei sau într-

o instanță internațională, cu excepția judecătorilor Curții aflați în

funcție, în conformitate c

u

art.

1 și

art. 2 din Statut

.

”

Articolul 3

„

(1)

Grefa tribunalului se compune din grefier și grefier supleant desemnați de

Secretarul general, după consultarea Președintelui tribunalului. În exercitarea fu

ncțiilor

lor, aceștia nu sunt supuși decât autorității tribuna

lului.

(2) Conform art.

14 alin.

(1) din Statut, Secretarul general furnizează tribu

nalului

orice alt personal necesar funcționării sale, în special serviciile de traducere și de

interpretare ale Consiliului Europei.

”

Articolul 4

„Grefierul tribunalului este responsabil de activitatea grefei, sub conducerea

Președintelui. În special:

a.

asistă Tribunalul și pe membrii acestuia în exercitarea funcțiilo

r lor.

b.

este intermediarul tuturor comunicărilor făcute de sau adresate tribun

alului,

c.

are în grijă arhivele tribunalului.”

4

DECIZIA DALVY ÎMPOTRIVA CELOR 47 DE STATE MEMBRE

Articolul 6

„Grefierul transmite Secretarului General hotărâr

ile tribunalului spre publicare, în

conformitate cu art. 12 alin. (4) din Stat

ut.

”

Articolul 9

„(1) În principiu, tribunalul este constituit din Președinte și din alți doi membrii

titulari.

(2)

În absența Președintelui sau a unuia dintre ceilalți membri titulari, Președintele

este înlocuit de către Președintele supleant și fiecare din membrii judecători titulari de

către unul dintre judecătorii supleanți desemnați de Președinte.”

20

.

TACE a fost sesizat cu o contestație privind valabilitatea uneia dintre

sentințele sale, pe motiv că membrii săi, foști judecători la CEDO, nu au fost

imparțiali. Printr

-

o decizie din 8 ianuarie 2021, dată în cadrul acțiunii

nr. 625/2019

-

James BRANNAN (IV) împotriva Secretarului general al

Consiliului Europei

, TACE a considerat că reclamantul are dreptul să ceară

recuzarea membrilor săi. Acesta a examinat contestația reclamantului și a

declarat-

o tardivă, fiind formulată după pronunțarea deciziei pe fond.

TACE

s-

a pronunțat astfel:

„(10) În măsura în care obiecția de parțialitate ridicată de reclamant poate fi

considerată ca exercitarea unui drept de recuzare, tribunalul recunoaște că existența

unui asemenea drept izvorăște din principiile generale ale dreptului, chiar în absența

unei dispoziții în acest sens din textele aplicabile.”

CAPĂT DE CERERE

6 § 1 din Convenție și făcând referire la normele de

desemnare a judecătorilor TACE, reclamanta pretinde că statele pârâte și

-au

încălcat obligația de a

-

i asigura o protecție echivalentă celei din Convenție,

în măsura în care nu au vegheat ca mecanismul de soluționare a conflictelor

existent în cadrul organizației să răspundă normelor în materie de

imparțialitate a instanțelor. Argumentează că, în practică, aproape

întotdeauna foști judecători de la Curte sunt desemnați la TACE. Consideră

că aici există un risc mare ca un agent al grefei Curții să fie judecat de o

persoană cu care a muncit, care îl cunoașt

e sau care a auzit de el. Curtea

adaugă că nu este posibil ca părțile reclamante să solicite recuzarea

judecătorilor TACE și că nu există o normă ca membrii grefei TACE să fie

persoane din afara organizației.

lamanta susține că nu a fost analizată cauza de o instanță

imparțială, având în vedere prezența în componența TACE a unor foști

judecători de la Curte în prezența cărora se aflase în timpul carierei sale. În

formularul de cerere, reclamanta indică împrejurările concrete în care s

-a aflat

în prezența judecătoarei Vajić. Adaugă că faptul că ceruse ca TACE să

asigure publicitatea dezbaterilor ținând o ședință prin videoconferință și mai

5

DECIZIA DALVY ÎMPOTRIVA CELOR 47 DE STATE MEMBRE

cu seamă faptul că solicitase în zadar recuzarea președintei au creat un

c

ontex

t

ostil care a prejudiciat examinarea cauzei.

23.

Pretinde, în sfârșit, că a fost privată de dreptul la o instanță, indicând

faptul că TACE nu a statuat asupra

cererii sale de a obține o reparație

integrală a pretinsului prejudiciu suferit ca urmare a hărțuirii la care a fost

supusă.

ÎN DREPT

24.

Cu titlu preliminar, Curtea constată că unul dintre statele pârâte, și

anume Federația Rusă, a încetat de a mai fi membru al Con

siliului Europei

din 16 martie 2022 și că, de asemenea, a încetat de a mai fi parte la Convenție

din 16 septembrie 2022. Totodată, reamintește că a indicat deja că, deși

Federația Rusă a încetat de a mai fi membru al Consiliului Europei, aceasta

nu este de

zlegată de obligațiile cuprinse în Convenție în ceea ce privește orice

fapt împlinit de respectivul stat anterior datei de la care nu mai este parte la

Convenție [

Fedotova și alții împotriva Rusiei

, (MC), nr.

40792/10 și alte 2

cereri, pct. 71-72, 17 ianua

rie 2023]. În speță, faptele pe care se întemeiază

încălcările Convenției pretinse de reclamantă s

-

au produs până la 16

septembrie 2022. Curtea este, prin urmare, competentă să se pronunțe și în

ceea ce privește faptul că această cerere este îndreptată împotriva Federației

Ruse.

25.

Curtea constată că a avut deja ocazia să examineze o cerere în temeiul

art.

6 (dreptul la o instanță independentă și imparțială) privind TACE

[

Beygo

împotriva a 46 state membre ale Consiliului Europei

(dec), nr. 36099/06, 1

6

iunie 2009]. Curtea a observat că doar organele Consiliului Europei, și anume

Secretarul general și TACE, au soluționat contenciosul care îl opunea pe

dl

Beygo organizației. În niciun moment, unul sau altul dintre state

le pârâte

neintervenind, direct sau indirect, în litigiu, Curtea a

concluzionat că, în speță,

dl Beygo nu se afla sub „jurisdicția” lor în sensu

l

art.

1 din Convenție. Întrucât

reclamantul nu pretindea că, transferându

-

și competențele către Consiliul

Europ

ei, statele membre ale organizației nu și

-

ar fi îndeplinit obligațiile în

baza Convenției, neprevăzând un sistem de protecție a drepturilor

fundamentale „echivalent” celui asigurat de Convenție, Curtea a respins

plângerea dlui Beygo ca fiind incompatibilă

ratione personae

cu dispozițiile

Convenției.

26.

Curtea observă că, spre deosebire de dl Beygo, în prezenta cauză

reclamanta se plânge explicit că statele membre ale Consiliului Europei nu

ș

i-

au îndeplinit obligația

de a-

i asigura o protecție echivalentă celei din

Convenție. Afirmă că aceste state nu au vegheat ca mecanismul de soluționare

a conflictelor existent în cadrul organizației să răspundă normelor în materie

de imparțialitate a instanțelor. Capătul principal de cerere, așa cum a fost

formulat supra, pct.

21

și

2

2

,

se referă, prin urmare, la un neajuns de sistem,

în speță o pretinsă lacună structurală a mecanismului TACE.

6

DECIZIA DALVY ÎMPOTRIVA CELOR 47 DE STATE MEMBRE

27.

În aceste circumstanțe, Curtea consideră că plângerea reclamantei

trebuie examinată prin prisma principiilor desprinse de aceasta în cauzele în

care a avut de cercetat dacă responsabilitatea statelor părți la Convenție putea

fi angajată în temeiul acesteia pe motivul acțiunilor sau a omisiunilor care țin

de apartenența acestor state la o organizație internațională [

Gasparini

împotriva

Italiei și Belgiei

(dec.), nr.

10750/03, 12 mai 2009, și cauzele

citate; a se vedea, de asemenea,

Connolly împotriva a 15 state membre ale

Uniunii Europene

(dec.), nr.

73274/01, 9 decembrie 2008, precum și, de

exemplu,

Andreasen împotriva Regatului Unit și a altor 26 state membre

ale

Uniunii Europene

(dec.) (comitet), nr. 28827/11, pct. 61-72, 31 martie 2015,

în care Curtea a schițat diferența dintre cauzele, precum cea prezentă, în care

un reclamant identifică un act sau o omisiune specifică ale statelor pârâte care

pot angaja răspunderea acestora în temeiul Convenției, și cauzele, de declarat

inadmisibile

ratione personae

, în care plângerile persoanei în cauză s

unt în

esență îndreptate împotriva unei decizii adoptate de un organ al unei

organizații internaționale, pe care reclamantul o consideră, pe fond, ca fiind

contrară Convenției].

28.

Curtea trebuie, prin urmare, să verifice dacă mecanismul de

soluționare a conflictelor, contestat în speță, și anume acțiunea în fața TACE,

este viciat de o „vădită insuficiență”, capabilă să răstoarne în speță prezumția

de respectare, de către statele pârâte, a obligațiilor care decurg din Convenție.

Trebuie să stabilească dacă, în momentul în care au transferat anumite puter

i

suverane către Consiliul Europei, statele pârâte au putut aprecia, de bună

credință, că mecanismul de soluționare a conflictelor nu era în contradicție

flagrantă cu dispozițiile Convenției (

Gasparini

, citată anterior).

29.

În măsura în care reclamanta susține lipsa independenței judecătorilor,

din documentele la dosar rezultă că, în fața TACE, reclamanta nu a pus în

discuție independența judecătorilor care trebuiau să soluționeze cauza sa, ci

că s

-

a limitat să conteste imparțialitatea TACE (supra,

pct.

9).

30.

În privința capătului de cerere al reclamantei care viza pretinsa

părtinire a membrilor TACE, Curtea observă că, deși reclamanta susține că a

lipsit protecția echivalentă dreptului la o instanță imparțială în cadru

l TACE,

ea își bazase argumentele pe un singur motiv, și anume faptul că judecătorii

acestei instanțe au fost anterior judecători la Curte și că, astfel, au fost nevoiți

să fie în prezența autorilor potențiali ai acțiunii în fața TACE.

31.

În această privință, Curtea observă că

art. 1 din Statutul tribunalului

administrativ („Statutul”) prevede că judecătorii membri ai TACE, care sunt

desemnați, unul de către Curte și doi de către Comitetul de Miniștri, pentru

un mand

at de trei ani, reînnoibil, nu trebuie să facă parte din personalul

Consiliului Europei. Mai mult, judecătorul TACE desemnat de Curte nu poate

fi judecător în funcție la Curte. Atât statutul, cât și regulamentul TACE

definesc într-un mod foarte clar proced

ura de numire a judecătorilor și a

judecătorilor supleanți și prevăd posibilitatea de a înlocui, în caz de absență,

membrii titulari ai tribunalului cu judecătorii supleanți (supra,

pct.

18

și

19).

7

DECIZIA DALVY ÎMPOTRIVA CELOR 47 DE STATE MEMBRE

32.

Curtea acordă importanță faptului că

art.

3 din statut, deși intitulat

„Independența judecătorilor”, fără a menționa

imparțialitatea lor, impun

e ca

pe durata exercitării mandatului, judecătorii să nu își asume funcții

incompatibile cu cerințele independenței, imparțialității și de disponibilit

ate

inerente acestui mandat. Așadar, sistemul de funcționare al TACE așa cum a

fost instituit prin actele

constitutive a fost conceput astfel încât garanțiile de

independență și imparțialitate să fie asigurate atât prin calitățile impuse

judecătorilor, cât și prin o organizare care să permită înlocuirea judecătorilor.

În plus, din documentele la dosar rezultă

(supra, pct.

7

)

că în practică,

judecătorii TACE, care sunt obligați să asigure imparțialitatea tribunalului,

au posibilitatea de a se abține de la a delibera în cauza cu care sunt s

esizaț

i.

33.

Cu privire la absența din statutul și din regulamentul TACE a regulilor

în materie de recuzare, Curtea reamintește că existența procedurilor naționale

destinate să asigure imparțialitatea, și anume a unor nor

me în materie de

recuzare a judecătorilor, reprezintă un factor relevant de luat în calcul pentru

a aprecia dacă o instanță a fost imparțială și, în special, dacă temerile

reclamantului puteau fi considerate justificate în mod obiectiv [a se vedea,

mutatis mutandis

,

Micallef împotriva Maltei

(MC), nr.

17056/06, pct.

99,

CEDO 2009]. În cauză, deși nici statutul, nici regulamentul TACE nu prevăd

posibilitatea ca o parte reclamantă să formuleze o cerere de recuzare a unui

judecător chemat să

-

i soluționeze cauza, nu e mai puțin adevărat că sistemul

pus în aplicare este capabil să asigure efectiv o protecție cel puțin echivalentă

dreptului de a fi judecat de o instanță independentă (supra,

pct.

20

ș

i 32).

În

plus, din răspunsul doamnei judecător Vajić adresat reclamantei reiese că

TACE a examinat deja și a respins o cerere în care imparțialitatea

judecătorilor săi era contestată pentru un motiv similar celui expus de

persoana în cauză (supra,

pct.

1

4

). Prin urma

re, Curtea nu poate considera că

respectiva acțiune în fața TACE este viciată de o „vădită insuficiență”.

34.

În plus, Curtea observă că reclamanta a adus la cunoștința TACE

îndoielile pe care le avea cu privire la imparțialitatea unuia dintre membrii

acestuia. Totuși observă că persoana interesată, prin intermediul avocatei

sale, nu formula în scrisoarea sa din 17

martie 2021 decât o afirmație foarte

g

enerală cu privire la motivul care o determina să se îndoiască de

imparțialitatea doamnei judecător Vajić, anume circumstanța că aceasta ar fi

fost „în prezența [persoanei în cauză] de multe ori de

-

a lungul carierei sale”

(supra, pct.

9

).

În fapt, spre deosebire de expunerea prezentată de ea la Cur

te

(supra, pct.

22),

scrisoarea din 17

martie 2021 adresată TACE nu avea toate

elementele de fapt concrete legate de cariera sa sau de relațiile sale de muncă

pe care le aprecia potrivite pentru a pune în cauză imparțialitatea doamnei

judecător Vajić. Ast

fel, reclamanta nu a oferit un minim indiciu concret,

judecătoarea Vajić nu a avut la dispoziție elemente necesare pentru a constata

nevoia de a se abține.

35.

În acest context, Curtea reamintește că, în examinarea u

nei cereri de

abținere sau de recuzare, apreciază natura motivelor pe care se întemeiază o

8

DECIZIA DALVY ÎMPOTRIVA CELOR 47 DE STATE MEMBRE

astfel de cerere. Dacă reclamantul se bazează pe motive generale abstracte,

fără a evoca fapte specifice și/sau materiale care pot ridica în mod legitim

îndoieli cu

privire la imparțialitatea judecătorului, cererea sa poate fi

calificată drept abuzivă. În astfel de cazuri, a acceptat că judecătorul în cauză

s-

a pronunțat asupra acestei cereri (a se vedea, în acest sens,

Mikhail Mironov

împotriva Rusiei

, nr. 58138/09, pct. 35, 6 octombrie 2020,

Pastörs împotriva

Germaniei

, nr.

55225/14, pct.

62-

63, 3 octombrie 2019, și

A.K. împotriv

a

Liechtensteinului

, nr. 38191/12, pct.

35, 9 iulie 2015). Or în cazul în speță,

ț

inând seama de motivele foarte generale invocate de persoa

na în cauză

(supra, pct.

3

4

)

și de natura solicitării sale de a o determina pe președinta

TACE să se abțină spontan de la a delibera în cauză (supra,

pct.

10

și

11),

pare legitim că însăși doamna judecător Vajić a răspuns acestei cereri a

reclamantei. De altfel, Curtea observă că răspunsul dat reclamantei de

doamna judecător Vajić era amplu motivat și că nu prezenta niciun aspect

arbitrar (supra, pct.

12

-

15).

36.

Cu privire la susținerile reclamantei, care le imputa membrilor grefei

TACE lipsa de imparțialitate (supra,

pct.

21

in fin

e

), Curtea a considerat deja

că cerința de imparțialitate în sensul

art. 6 § 1 se putea extinde, de asemenea

,

la personalu

l

auxiliar al instanțelor, precum grefierii sau asistenții, în funcție

de rolul și de funcțiile acestora în sistemul judiciar (

Bellizzi împotriva Maltei

,

nr. 46575/09, pct.

59, 21 iunie 2011). Totodată, observă că membrii grefei

TACE nu fac parte din completele de judecată ale TACE (supra,

pct.

19).

În

plus, în lipsa unor susțineri ale reclamantei vizând fapte concrete, descrierea

rolului și a funcțiilor lor (supra,

pct.

1

9

)

nu permite concluzia că ar avea o

incidență asupra imparțialității tribunalului

.

37.

Ținând seama de cele de mai sus, Curtea consideră că statele pâr

âte

au putut considera, în mod întemeiat, în momentul când au transferat puterile

lor suverane, că dispozițiile care reglementau procedura în fața TACE

îndeplineau cerințele unui proces echitabil. Luând în considerare

particularitățile cadrului legislati

v

care reglementa TACE (supra, pct.

32

și

3

3

),

Curtea nu găsește niciun motiv să considere, având în vedere elementele

ce i-

au fost prezentate de reclamantă, că, în general, protecția acordată

reclamantei de mecanismul acțiunilor în fața TACE este viciat de o „vădită

i

nsuficiență”. Așadar, consideră că reclamanta nu are motive întemeiate să se

plângă de statele pârâte care ar fi subscris la un sistem contrar Convenției și

că prezumția de respectare a acesteia de către respectivele state nu a fost

răsturnată [

Gasparini

,

citată anterior; a se vedea și

Klausecker împotriva

Germaniei

(dec.), nr. 415/07, pct.

101 și urm., 6 ianuarie 2015].

38.

Rezultă că, în măsura în care reclamanta pledează că nu există un

sistem jurisdicțional independent și imparțial, acest capăt de cerere

este în

mod vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu

art. 35 § 3 lit. a)

ș

i

art. 35 §

4 din Convenție.

39.

În măsura în care reclamanta pretinde că a fost privată de accesul la o

instanță care să decidă asupra cererii sale de reparație integrală a pretinsului

9

DECIZIA DALVY ÎMPOTRIVA CELOR 47 DE STATE MEMBRE

prejudiciu suferit (supra, pct.

2

3

),

Curtea consideră că acest capăt de cerere

este îndreptat, în esență, împotriva deciziei TACE, unicul organ care trebuia

să se pronunțe asupra contenciosului care opunea persoana în cauză

Consiliului Europei (a se

vedea distincția operată supra,

pct.

27

in fine

). În

niciun moment, unul sau altul dintre statele din cauză nu a intervenit, direct

sau indirect, în

litigiu, și Curtea nu identifică în prezenta cauză nicio acțiune

sau omisiune a acestor state sau a autorităților lor care ar fi de natură să

angajeze răspunderea lor în temeiul Convenției. Nu se poate afirma, prin

urmare, că reclamanta se afla sub „jurisdicția” statelor pârâte în sensul

art. 1

din Convenție [

Boivin împotriva Franței și a Belgiei și a altor 32 de state

membre ale Consiliului Europei

(dec.), nr. 73250/01, 9

septembrie 2008, și

Cooperatieve Producentenorganisatie van de Nederlandse Kokkelvisserij

U.A. împotriva Țărilor de Jos

(dec.), nr. 13645/05, CEDO 2009

; și

Beyg

o

,

citată anterior]. Rezultă că acest capăt de cerere este incompatibil

ratione

personae

cu dispozițiile Convenției, în sensul

art. 35 § 3 lit.

a), și că trebuie

respins în conformitate cu art. 35 § 4.

40.

Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că această

cerere este inadmisibilă ș

i

trebuie respinsă, în temeiul

art. 35

ș

i

art.

35 § 4 din Convenție.

Pentru aceste motive, în unanimitate, Curtea

Declară

cererea inadmisibilă

.

Redactată în limba franceză, apoi comunicată în scris, la 15 iunie 2023.

Andrea Tamietti

Grefier

Gabriele Kucsko-Stadlmaye

r

Președinte

10