CtEDO 15.11.2001 Auto

CASE OF OLSTOWSKI v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
15.11.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Art. 5-3;Violation of Art. 6-1;Pecuniary damage - claim dismissed;Non-pecuniary damage - financial award;Costs and expenses (domestic proceedings) - claim dismissed
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CASE OF OLSTOWSKI v. POLAND (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

La 14 decembrie 1993, reclamantul a fost arestat de către poliție. La 16 decembrie 1993, procurorul din districtul Starogard Gdański (Prokurator Rejonowy) a acuzat reclamantul cu comisie de jaf împreună cu trei complici și l-a retras în custodie. La 22 februarie 1994, Curtea Regională Gdańsk (Sād Wojewódzki) a hotărât să prelungească detenția reclamantului. La 1 martie 1994, reclamantul a apelat împotriva acestei decizii la Curtea de Apel din Gdańsk (Sād Apelacyjny). La 16 martie 1994, instanța de apel a respins recursul și a respins afirmația reclamantului potrivit căreia decizia Curții Regionale nu se referă decât în termeni generale la motivele care justifică detenția sa. În plus, instanța de apel a considerat că dovezile luate de la unul dintre martori au provocat suspiciuni rezonabile de faptul că reclamantul a comis jaf. 11. La 24 mai 1994, Curtea Regională Gdańsk a hotărât să prelungească detenția reclamantului până la 1 septembrie 1994 și a considerat că dovezile au arătat că reclamantul a comis probabil infracțiunile cu care a fost acuzat. Curtea a subliniat că mai multe elemente de probă au rămas de luate, inclusiv examinarea psihiatrică a reclamantului. Acesta a considerat, de asemenea, faptul că ancheta în cauză nu a fost încheiată în această etapă nu a putut fi atribuită inactivității autorităților judecătorești. La 27 mai 1994, reclamantul a apelat la Curtea de Apel din Gdańsk împotriva acestei decizii. La 15 iunie 1994, recursul său a fost respins. 12. La 29 august 1994, procurorul din districtul Gdańsk a depus la Curtea Regională Gdańsk un proiect de pronunțare. Cu toate acestea, Curtea Regională l-a returnat procurorului din district care i-a ordonat să își elaboreze raționamentul. 13. La 10 noiembrie 1994, Curtea Regională Gdańsk a respins cererea de eliberare a reclamantului. Curtea a remarcat, printre altele, că dovezile au provocat suspiciuni rezonabile de faptul că reclamantul a comis o infracțiune penală, care constituie un pericol semnificativ pentru societate (znaczny stopieńspołecznego niebezpieczeństwa). De asemenea, a observat că fiul reclamantului a fost îngrijit de cohabite, care a fost asistat de părinții ei și de mama reclamantului. La 15 și 21 noiembrie 1994, reclamantul a cerut eliberarea Tribunalului Regional Gdańsk. 15. La 28 noiembrie 1994, procurorul din districtul Gdańsk a reintrodus un proiect de pronunțare în judecata regională Gdańsk. 16. La 5 decembrie 1994, reclamantul a cerut din nou Curtea Regională Gdańsk de eliberare din închisoare, dar cererea sa a fost respinsă la 6 decembrie 1994. 17. La 14 decembrie 1994, Curtea de Apel Gdańsk a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii Curții Regionale din 10 noiembrie 1994. 18. Reclamantul a formulat o nouă cerere de eliberare, dar a fost respinsă la 17 ianuarie 1995 de Curtea Regională Gdańsk. Curtea a remarcat că dovezile au provocat suspiciuni rezonabile că reclamantul a comis o infracțiune penală, ceea ce a cauzat pericolul semnificativ pentru societate. De asemenea, a respins afirmația reclamantului că ar trebui eliberat pentru că a petrecut deja o perioadă lungă de timp în detenție în așteptarea unei audieri și a subliniat că o audiere în cazul său a fost stabilită pentru 23 februarie 1995. 19. La 25 ianuarie 1995, Curtea de Apel a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii Tribunalului regional din 17 ianuarie 1995. Curtea de apel a făcut referire la mai multe elemente de probă colectate în acest caz, care, în avizul său, a subliniat vina reclamantului. La 23 februarie 1995, Curtea regională Gdańsk a respins o cerere de eliberare formulată de reclamant. În aceeași dată a avut loc prima audiere în acest caz, suspendată până la 24 aprilie 1995. 21. La 1 martie 1995, Curtea de Apel din Gdańsk a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii Curții regionale din 23 februarie 1995 respingând cererea de eliberare. Curtea de apel s-a referit, printre altele, la pericolul semnificativ pentru societate cauzat de infracțiunea penală cu care a fost acuzată reclamantul și la faptul că a purtat o pedeapsă de peste cinci ani de închisoare. Curtea a remarcat, de asemenea, că reclamantul nu a prezentat nicio dovadă care să demonstreze că situația familiei sale solicită eliberarea sa. Acesta a subliniat, de asemenea, că durata procedurii dinainte de Curtea Regională este excesivă; în acest sens, instanța de apel a reamintit că s-a scurs o perioadă de trei luni între data în care a fost depusă în instanța de judecată proiectul de procedură și data primei audieri. În plus, prima audiere a fost suspendată timp de două luni și numai o zi a fost rezervată în calendarul Curții Regionale pentru a doua audiere care, în opinia instanței de apel, ar avea ca rezultat o amânare suplimentară, deoarece ar fi imposibil să se aducă dovezi din partea tuturor patru suspecți în acest caz într-o singură zi. În cele din urmă, Curtea de Apel din Gdańsk a recomandat accelerarea procedurii în acest caz. 22. La 24 aprilie 1995, s-a desfășurat o ședință în fața instanței de judecată. 23. La 19 mai 1995, vicepreședintele Curții de Apel din Gdańsk a răspuns la scrisoarea reclamantului din 8 aprilie 1995, în care s-a plâns, printre altele, despre o întârziere a procedurii. Vicepreședinte a informat reclamantul că nu este în măsură să intervină în proceduri și că numai o instanță independentă este competentă să decidă dacă detenția sa în reținere este justificată. În plus, vicepreședinte a observat că o ședință avută la 23 februarie 1995 a fost suspendată din cauza absenței avocaților. În plus, în cadrul unei audieri de la 24 aprilie 1995, au fost luate probe din partea acuzaților și a opt martori. Incapacitatea de a desfășura audieri la intervale mai scurte a rezultat din greua încărcătură a judecătorilor și lipsa judecătorilor. Vicepreședintele a considerat că, deși cazul reclamantului a dezvăluit o anumită întârziere, nu a fost semnificativ. De asemenea, el a informat reclamantul că președintele Curții Regionale Gdańsk a fost informat cu privire la necesitatea de a accelera procedurile în cazurile penale. 24. Următoarele audieri în acest caz au avut loc la 25 mai și 5 iulie 1995. Guvernul a susținut că, la ultima dată, cohabiteul reclamantului și-a renunțat mărturia și a explicat că a fost convinsă de reclamant să depună mărturie că a fost cu ea atunci când jaful a fost comis. 25. La 25 iulie 1995, Curtea Regională Gdańsk a respins în sensul că provocarea reclamantului nu a susținut contestația unuia dintre judecătorii care au luat în considerare cazul său. 26. La 28 septembrie și 16 noiembrie 1995, Curtea regională a pronunțat audieri în acest caz. 27. La 16 noiembrie 1995, Curtea regională Gdańsk a respins o cerere de eliberare a reclamantului. La 29 noiembrie 1995, Curtea de Apel Gdańsk a respins recursul reclamantului împotriva acestei decizii. Curtea de apel a observat că procedurile în cazul reclamantului au fost accelerate și că acestea ar trebui să se încheie înainte de 21 decembrie 1995. De asemenea, a reamintit pericolul semnificativ pentru societate cauzat de infracțiunile penale cu care a fost acuzat reclamantul. 28. La 7 și 21 decembrie 1995 au avut loc audieri în acest caz. 29. Reclamantul a formulat o nouă cerere de eliberare, dar a fost respinsă la 4 ianuarie 1996 de către Curtea Regională Gdańsk. La 17 ianuarie 1996, Curtea de Apel Gdańsk a respins recursul reclamantului împotriva acestei decizii. Curtea de apel s-a referit, printre altele, la faptul că dovezile colectate în cursul procedurii au arătat că acuzațiile formulate împotriva reclamantului erau suficient de justificate. În plus, presupusul act penal a fost drastic și a implicat furtul unei sume semnificative de bani. Curtea a remarcat că procesul a fost recent accelerat și a subliniat că o audiere programată pentru 24 ianuarie 1995 a fost suspendată „din motive obiective”. Mai mult, următoarea audiere a fost stabilită pentru 24 ianuarie 1996. 30. Următoarele audieri au avut loc la 24 ianuarie și 2 februarie 1996. 31. La 2 februarie 1996, Curtea Regională Gdańsk a respins o cerere de eliberare depusă de reclamant. La 14 februarie 1996, Curtea de Apel Gdańsk a respins recursul reclamantului împotriva acestei decizii. În plus, instanța a fost de acord cu afirmația reclamantului că procedura din cauza sa a luat deja o perioadă semnificativă de timp. Cu toate acestea, a considerat că, având în vedere natura acuzațiilor impozitate împotriva reclamantului, această perioadă nu a fost excesivă. Curtea de apel a remarcat în continuare că numai doi martori au rămas să fie auziți în acest caz. 32. La 21 martie, 9 și 26 aprilie 1996, au avut loc audieri în fața Curții Regionale. 33. La 28 aprilie 1996, Curtea Regională Gdańsk a respins o cerere de eliberare a reclamantului. La 15 mai 1996, Curtea de Apel Gdańsk a respins recursul reclamantului împotriva acestei decizii. Curtea de apel a reamintit pericolul semnificativ pentru societate cauzat de infracțiunea penală cu care a fost acuzată reclamantul și a subliniat, de asemenea, că deși detenția a durat deja treizeci de luni, instanța de judecată nu a reușit să încerce să accelereze procedurile. În acest sens, a observat că au avut loc cinci audieri de la începutul anului 1996 și că instanța de judecată nu a fost responsabilă de neîncheierea procedurii. În plus, Curtea de Apel a fost de părere că agravarea situației financiare a familiei reclamantului nu constituie un motiv pentru eliberarea sa și a observat că soția reclamantului a fost ajutată de serviciile sociale. 34. Între 30 aprilie și 12 iulie 1996 au avut loc șase audieri înaintea instanței de judecată. 35. La 25 iulie 1996, Curtea Regională Gdańsk a respins o cerere de eliberare a reclamantului împreună cu avocatul său. La date neespecificate, reclamantul și avocatul său au depus recursuri separate împotriva acestei decizii. 36. La 7 august 1996, Curtea de Apel Gdańsk a respins recursul depus de avocatul reclamant împotriva hotărârii Curții Regionale din 25 iulie 1996. Curtea a subliniat că reclamantul a fost acuzat de o infracțiune, care a purtat „o sarcină grea de dăunător social” (wysokiładunek społecznej szkodliwości), în special având în vedere modul în care a fost comisă. În plus, o penalitate severă, care ar putea fi impusă pentru comisia unei astfel de infracțiuni, a justificat detenția. La 28 august 1996, Curtea de Apel din Gdańsk a respins recursul reclamantului împotriva hotărârii Curții regionale din 25 iulie 1996. Curtea de Apel a făcut trimitere la motivele hotărârii sale din 7 august 1996. În plus, el a subliniat că procesul în cauză a ajuns la etapa finală, deoarece s-a stabilit o audiere pentru 2 septembrie 1996 și numai doi martori au fost invitați să depună mărturie la această dată. 38. La 7 noiembrie 1996, a avut loc o audiere. 39. La 23 noiembrie 1996, Curtea Regională Gdańsk a respins cererea de eliberare a reclamantului. 40. Următoarele ședințe au avut loc la 26 noiembrie, 6 și 11 decembrie 1996. 41. La 30 decembrie 1996, Curtea Regională Gdańsk a transmis dosarul Curții Supreme (Sād Najwyższy), împreună cu o cerere de prelungire a detenției reclamantului în reținere. 42. La 16 ianuarie 1997, Curtea Supremă a hotărât să prelungească detenția reclamantului până la 30 aprilie 1997. În primul rând, Curtea a observat că există motive juridice generale în cazul reclamantului pentru a-l deține pe deținere în reținere. El a considerat că, deși problema vinovăției ar fi decisă de instanța de judecată, dovezile colectate în cursul procedurii au arătat vinovăția reclamantului. În plus, Curtea Supremă a subliniat că, deși procedurile din acest caz au durat până în prezent mai mult de trei ani, au ajuns la etapa finală deja în 1995. Cu toate acestea, treisprezece din cele douăzece audieri programate în 1996 au fost suspendate din motive în care instanța de judecată nu a avut nicio influență. În plus, avocatul care acționează în acest caz era responsabil pentru unsprezece audieri. Curtea Supremă și-a bazat hotărârea de a prelungi detenția reclamantului la art. 222 § 4 din Codul de Procedură Penală, care prevede prelungirea detenției din cauza „alte circumstanțe semnificative, care nu puteau fi depășite de organele care desfășoară procedurile”. De asemenea, a subliniat că procedura ar putea să se încheie în viitorul apropiat după doar câteva audieri suplimentare. În sfârșit, instanța a recomandat să se numească avocați apăratori suplimentari în acest caz pentru a evita amânarea audierilor cauzate de boala de avocați. 43. La 27 și 28 februarie 1997 au fost desfășurate audieri în fața Curții Regionale. 44. La 3 martie 1997, Curtea Regională Gdańsk a condamnat reclamantul de jaf și l-a condamnat la opt ani de închisoare, o amendă și o respinsă pentru o perioadă de șase ani. Reclamantul a apelat împotriva acestei hotărâri în fața Curții de Apel Gdańsk. 45. La 12 noiembrie 1997, a avut loc o ședință în fața instanței de apel. 46. Următoarea ședință a avut loc la 27 noiembrie 1997. Guvernul a afirmat că, în această ocazie, unul dintre cei mai importanți martori a declarat că mama reclamantului a pus pe presiune să prezinte dovezi false. 47. La 28 noiembrie 1997, reclamantul a formulat o nouă cerere de eliberare, dar a fost respinsă la 3 decembrie 1997 de Curtea de Apel Gdańsk. 48. La 5 ianuarie 1998, instanța a primit un aviz expert. La 13 ianuarie 1998, avocatul reclamantului de asistență juridică a cerut instanței să-l scutească de apărarea reclamantului. 49. La 17 iunie 1998, Curtea de Apel a anulat hotărârea instanței de judecată și a trimis cazul la serviciul de urmărire judiciară instruindu-l să efectueze anchete suplimentare. În același timp, reclamantul a fost eliberat de la detenție. 50. Guvernul a susținut că, la 3 decembrie 1998, victima jafului a informat Curtea Regională Gdańsk că nu va participa la reconstrucția scenei crimei, deoarece a primit amenințări asupra vieții și a familiei sale și a avut teamă, prin urmare, de infractorii crimei. 51. La 17 martie 1999, Procurorul din districtul Starogard Gdański a depus la Curtea Regională Gdańsk un nou proiect de pronunțare împotriva reclamantului. 52. Audierea avut loc la 30 iulie 1999 înainte de suspendarea Curții Regionale Gdańsk. Guvernul a susținut că suspendarea rezultă din neacțiunea reclamantului de a participa la ședință. 53. La 16 august 1999, reclamantul a retras un comitet de avocat de la avocatul său. 54. La 3 septembrie, 8 octombrie și 26 noiembrie 1999 au avut loc audieri. În două ultime ocazii au fost suspendate din cauza absenței unor dintre acuzați. 55. Următoarele audieri au avut loc la 11 ianuarie, 25 februarie și 24 martie 2000. Guvernul a susținut că prima și a treia dintre aceste ședințe au fost suspendate deoarece reclamantul nu a reușit să apară la instanță. Reclamantul a afirmat că a participat la toate audierile, cu excepția de două ocazii, atunci când a fost împiedicat să apară în instanță de către instanța de malate. 56. Acțiunea este încă în așteptare. 57. În momentul material, Codul de procedură penală din 1969 („Codul”) a enumerat ca măsuri preventive, printre altele, deținerea în custodie, cauțiunea și supravegherea poliției. art. 209 din Codul prevede următoarele: „Poate fi impuse măsuri preventive pentru a asigura calea corectă a procedurii în cazul în care dovezile împotriva acuzatului justifică suficient avizul că a comis o infracțiune penală.” 58. În plus, Codul a permis autorităților o marjă de discreție în ceea ce privește dacă să continue aplicarea măsurilor preventive. art. 213 din Codul prevede următoarele: „O măsură preventivă trebuie să fie imediat anulată sau modificată dacă motivele lor au încetat să existe sau dacă au apărut noi circumstanțe, care justifică anularea unei anumite măsuri sau înlocuirea acesteia cu una mai mare sau mai mică.” 59. art. 225 din Codul prevede: „Detenția în reținere se impune numai atunci când este obligatorie; această măsură nu se impune în cazul în care cauțiunea sau supravegherea poliției, sau ambele măsuri, sunt considerate adecvate.” 60. art. 217 din Codul, înainte de modificarea acestuia la 1 ianuarie 1996, prevăzută în măsura în care este cazul: „Detenția în reținere poate fi impusă dacă: 1. Există un risc rezonabil ca un acuzat să se ascundă sau să se ascundă, în special atunci când identitatea sa nu poate fi stabilită sau nu are domiciliu permanent, sau 2. există un risc rezonabil că va încerca să induce martori să dea mărturie falsă sau să obstrucționeze calea corectă a procedurii prin alte mijloace ilegale, sau 3. acuzatul a fost acuzat de o comisie a unei infracțiuni sau a acționat ca un infractor obișnuit, astfel cum prevede Codul Penal, sau 4. acuzatul a fost acuzat de comisie a unui act care constituie un pericol semnificativ pentru societate.” 61. art. 218 prevede: „Dacă nu există motive speciale în contrast, detenția în reținere ar trebui anulată, în special atunci când: (1) ar putea pune în pericol viața sau sănătatea acuzatului; sau (2) ar implica dificultăți pentru acuzat sau pentru familia sa.” 62. Până la 4 august 1996, atunci când codul a fost modificat, legea poloneză nu a stabilit nici un termen legal privind detenția în detenție în instanță, dar numai în ceea ce privește etapa de anchetă. 63. art. 222 din cod, după caz după 4 august 1996, prevede în măsura în care este cazul: „3. Întreaga perioadă de detenție la închidere până la data în care instanța de primă instanță pronunță hotărârea nu poate depăși un an și șase luni în cazurile referitoare la infracțiunile ordinare. În cazurile referitoare la infracțiuni grave, această perioadă nu poate depăși doi ani. În cazurile în special justificate, Curtea Supremă poate, la cererea instanței competente să trateze cazul (...) prelungește deținerea în reținere pentru o perioadă nouă stabilită depășește perioadele menționate la alineatele (2) și (3), atunci când este necesară în legătură cu suspendarea procedurii, o observație psihiatrica prelungită a acuzatului, atunci când trebuie obținute dovezi din străinătate sau atunci când acuzatul a obstrus în mod deliberat încheierea procedurii în termenele menționate la alin. (3).” 64. În continuare, alineatul (4) a fost prelungit pentru a include, de asemenea, „alte circumstanțe semnificative, care nu au putut fi depășite de organele care desfășoară procedurile”.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă