CtEDO 29.11.2001 Auto

COLACRAI contre l'ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
29.11.2001
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
COLACRAI contre l'ITALIE (CtEDO, 2001)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I DECIZIE PARȚIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 63296/00 prezentate de Rocco COLACRAI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 29 noiembrie 2001 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Bonello Lorenzen mes Vajić Bototarova Zagrebelsky, Steiner judecători M. E. Fribergh grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 11 mai 2000 și înregistrată la 28 noiembrie 2000, După ce a deliberat, face următoarea decizie DE FAPT Reclamantul este un resortisant italian, născut în 1932 și rezident la Castelpagano (Benevent). Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul L. Crisci, avocat în Benevent. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul deținea un teren de 767,67 metri pătrați situat la Castelpagano (Benevent) și înregistrat la cadastru, fișa 8, parcelele 55 și 56. Prin decizia din 15 martie 1980, municipalitatea Castelpagano a aprobat proiectul de construcție a unei școli care urma să fie realizată pe teritoriul reclamantului. Prin decretul din 16 martie 1981, primarul Castelpagano a autorizat ocuparea de urgență a terenului reclamantului, pentru o perioadă de maximum trei ani, în vederea exproprierii sale pentru motive de utilitate publică. La 7 aprilie 1981, administrația a început lucrările de construcție la locul de muncă și a început lucrările de construcție. Printr-un act de punere în aplicare notificat la 16 septembrie 1995, reclamantul a atribuit orașul Castelpagano în fața tribunalului civil din Benevent. Reclamantul susținea că ocupația terenului său era ilegală pe motiv că aceasta era prelungită dincolo de termenul permis fără ca aceasta să fie efectuată la exproprierea formală a terenului și la plata unei părți din acesta. În plus, acesta susținea că lucrarea publică a fost parțial construită, că nu era utilizată și că municipalitatea a decis să vândă clădirea construită. Reclamantul solicita în primul rând restituirea terenului în plus față de daunele-interese care decurg din ocuparea terenului ;în subsidiar, solicita daune-interese în raport cu valoarea de piață a terenului, în plus față de o sumă pentru prejudiciul suferit de părțile de teren care nu sunt ocupate, și o despăgubire pentru anii de ocupație. L La o dată nespecificată, a fost depusă o expertiză la grefare. Din această expertiză reiese că un prim lot de la școală a fost construit pe terenul reclamantului și că lucrările legate de acesta s-au încheiat la 15 noiembrie 1982. Această dată a avut loc în perioada de ocupație autorizată. Începând cu 15 martie 1983, ocupația terenului devenise ilegală. Având în vedere că construcția de lucrări publice a transformat ireversibil locurile, referindu-se la jurisprudența Curții de Casație în materie de expropriere indirectă (dejazione acquisitiva ), expertul consideră că reclamantul și-a pierdut proprietatea asupra terenului la 15 martie 1983. În plus, la 29 septembrie 1994, municipalitatea Castelpagano a aprobat o deliberare pentru punerea în vânzare a școlii. ; el a decis să plătească pentru perioada de ocupație autorizată, el a evaluat prejudiciul legat de deprecierea părții rămase a terenului și de distrugerea de pedichiură. În cele din urmă, expertul va evalua valoarea lucrării publice pentru cazul în care s-a decis să se efectueze cesiunea bunului. Procedura este în curs de desfășurare în primă instanță. Prin scrisoarea din 21 mai 2001, grefa Curții a informat reclamantul cu privire la intrarea în vigoare a Legii nr. 89 din 24 martie 2001 (denumită în continuare "Legea Pinto") la 18 aprilie 2001 (denumită în continuare "Legea Pinto"). În același timp, recurentului i s-a solicitat să prezinte în primul rând instanțelor naționale o cale de atac împotriva lungimii excesive a procedurilor judiciare. Printr-o scrisoare depusă la grefa din 17 august 2001, reclamantul a indicat că Õ nu dorește să se prevaleze de recursul oferit de legea Pinto. El susține, printre altele, că o epuizare a acestei căi de atac nu este obligatorie și că cererea sa a fost introdusă înainte de intrarea în vigoare a Legii Pinto. Dreptul intern relevant Printr-o lege de revizuire constituțională nr. 2 din 23 noiembrie 1999, Parlamentul italian a decis să întipărească principiul procesului echitabil în Constituție. La art. 111 din Constituție, în noua sa formulare și în părțile sale relevante, se citește astfel jurisdicția este exercitată prin intermediul unui proces echitabil, reglementat de lege. Fiecare proces se desfășoară în conformitate cu principiile contradicției și al egalității de arme în fața unui judecător terț și imparțial; legea garantează durata rezonabilă a acestuia; apoi, la 24 martie 2001, Parlamentul a adoptat legea Pinto, care, în părțile sale relevante, se citește după cum urmează. art. 2 (Dreptul la o satisfacție echitabilă) Orice persoană care a suferit un prejudiciu patrimonial sau nu patrimonial ca urmare a încălcării Convenției de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată prin Legea nr. 4 august 1955 nr. 848, în ceea ce privește termenul rezonabil, în conformitate cu art. 6 alin. (1) din Convenție, are dreptul la o satisfacție echitabilă. Atunci când constată încălcarea, judecătorul ia în considerare complexitatea cauzei și, având în vedere aceasta, comportamentul părților și al judecătorului însărcinat cu procedura, precum și comportamentul oricărei autorități care trebuie să participe sau să contribuie la regulamentul său. Judecătorul stabilește valoarea prejudiciului în conformitate cu art. 2056 din Codul civil, respectând următoarele dispoziții: numai prejudiciul care se poate raporta la perioada care depășește termenul rezonabil menționat la alineatul (1) poate fi luat în considerare; prejudiciul care nu este patrimonial este remediat nu numai prin plata unei sume de bani, ci și prin intermediul unor forme adecvate de publicitate a constatării încălcării. art. 3 (Procedură) Cererea de satisfacție echitabilă trebuie depusă în fața instanței judecătorului competent, în conformitate cu art. 11 din Codul de procedură penală, să judece în cauzele referitoare la magistrații jurisdicți în care procedura - a cărei încălcare - este închisă sau este pendinte, în ceea ce privește instanțele de fond, sau este pendinte. Cererea se depune printr-o cale de atac la grefa instanței judecătorești, de către un avocat cu un mandat specific și care conține toate elementele prevăzute la art. 125 din Codul de procedură civilă. Acțiunea este introdusă împotriva ministrului de justiție, dacă este cazul, în fața judecătorului obișnuit, a ministrului apărării, dacă este cazul, în fața judecătorului militar, a ministrului de finanțe silențios, în fața comisiilor fiscale. În toate celelalte cazuri, recursul este introdus împotriva președintelui Consiliului de Miniștri. Curtea de apel se pronunță în conformitate cu articolele 737 și următoarele din Codul de procedură civilă. Acțiunea, precum și decizia de fixare a dezbaterilor în fața camerei competente, sunt notificate, de către reclamant, administrației pârâte cu sediul la biroul Avocaților de la ï [Avvocatura dello Stato (2) Trebuie să existe un termen de cel puțin 15 zile între data notificării și data dezbaterilor din fața camerei. Părțile pot solicita Curții să dispună prezentarea tuturor sau a unora dintre actele și documentele procedurii, cu privire la care se invocă încălcarea menționată la art. 2 și au dreptul de a fi audiate, împreună cu avocații lor, în fața camerei consiliului, dacă se prezintă. Părțile pot depune memorii și documente cu cel mult cinci zile înainte de data la care sunt prevăzute dezbaterile în fața camerei sau până la expirarea termenului acordat de instanță în urma cererii părților. Curtea pronunță, în termen de patru luni de la depunerea căii de atac, o decizie împotriva căreia este posibil să se soluționeze în Casație. Hotărârea este executorie imediat.... art. 4 (Dreptul și condițiile privind introducerea unei căi de atac) Cererea de satisfacție echitabilă poate fi depusă în cursul procedurii în temeiul căreia încălcarea sau, sub pedeapsa decăzută, se anulează în termen de șase luni de la data la care decizia, care a încheiat procedura respectivă, a devenit definitivă... art. 6 (Norme tranzitorii) În termen de șase luni de la data intrării în vigoare a acestei legi, toți cei care au introdus deja, în timp util, o cerere în fața Curții Europene a Drepturilor Omului, în ceea ce privește termenul rezonabil, în conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată prin Legea nr. 4 August 1955 nr. 848, pot prezenta cererea menționată la art. 3 din prezenta lege, în cazul în care Curtea Europeană de Justiție nu a declarat încă cererea admisibilă. În acest caz, recursul la instanța de judecată trebuie să indice data la care a fost introdusă cererea în fața Curții Europene. Grefa judecătorului sesizat îl informează fără întârziere pe ministrul afacerilor externe cu privire la orice cerere prezentată în conformitate cu art. 3 și în termenele prevăzute la alin. (1) din prezentul articol. Prin decretul-lege din 12 octombrie 2001, nr. 370, guvernul a prelungit termenul pentru a sesiza instanța la 18 aprilie 2002. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata procedurii. Reclamantul se plânge că a fost privat de teren într-un mod incompatibil cu art. 1 din Protocolul nr. 6 alin. (1) din Convenție, care, în părțile sale relevante, se citește astfel Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Curtea trebuie mai întâi să stabilească dacă reclamantul a epuizat, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) din Convenție, căile de atac care îi erau deschise în dreptul italian. Curtea amintește că, în cauze recente ( Brusco c. Italia (dec.), nr. 69789/01, 6.9.2001, care urmează să fie prezentate în CEDH 2001 Di Cola c. Italia (dec.), nr. 44897/98, 11.10.2001), Comisia a considerat că remediul introdus prin Legea Pinto este accesibil și că nu există niciun motiv să se îndoiască de eficacitatea sa. În plus, Curtea a considerat că, având în vedere natura legii Pinto și contextul în care aceasta a intervenit, este justificat să se facă o excepție de la principiul general potrivit căruia condiția de epuizare trebuie să fie apreciată în momentul introducerii cererii. Pe de altă parte, Curtea remarcă faptul că un decret-lege din 12 octombrie 2001 a prelungit termenul pentru a sesiza instanțele italiene la 18 aprilie 2002, ceea ce va permite reclamantului să se adreseze instanțelor italiene. Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că reclamantul este obligat, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, să sesizeze instana de apel cu privire la o cerere în sensul articolelor 3 și 6 din Legea Pinto. În plus, nu se poate constata nicio circumstană excepională care să îl scutească de obligaia de a epuiza căile de atac interne. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alin. (1) și (4) din Convenție. Reclamantul anulează încălcarea dreptului său la respectarea bunurilor astfel cum este garantată prin art. 1 din Protocolul nr. 1, care este astfel formulată Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră că este necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea t ă ț ii reclamantului întemeiat pe art. 1 din Protocolul Declare Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2004-04-29
0,97
COLACRAI (n° 1) contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 63296/00 présentée par Rocco COLACRAI (n o 1) contre l'Italie La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 29 avril 2004 en une chambre compo
CtEDO 2002-04-30
0,97
COLACRAI contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 63868/00 présentée par Rocco COLACRAI contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 30 avril 2002 en une chambre composée de
CtEDO 2002-05-30
0,96
MASELLI contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 63866/00 par Michele MASELLI contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 30 mai 2002 en une chambre composée de M. C.L. Ro
CtEDO 2004-04-29
0,96
COLACRAI (n° 2) contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 63868/00 présentée par Rocco COLACRAI (n o 2) contre l'Italie La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant le 29 avril 2004 en une chambre compo
CtEDO 2003-01-30
0,96
MASELLI contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION PARTIELLE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 61211/00 présentée par Giuseppe MASELLI contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 30 janvier 2003 en une chambre compos
Sursă