Carlos Granadeiro împotriva Portugaliei

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 62343/00 prezentate de Ivone Augusta CARLOS GRANADEIRO împotriva Portugaliei Curtea Europeană a Drepturilor LUI Õ (secțiunea a treia), care se întrunește la 29 noiembrie 2001 într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič H.S. Greve Traja judecători grefier de secțiune Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 20 septembrie 2000 și înregistrată la 30 octombrie 2000, după ce a deliberat, face următoarea decizie, făcând apel la reclamantă, dl Ivone Augusta Carlos Granadeiro, este cetățean portughez, născut în 1925 și rezident la Lisabona. Aceaceasta este reprezentată în fața Curții de către dl Preto, avocat la Lisabona.

Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamantă, se pot rezuma după cum urmează. La 15 noiembrie 1983, N.S. a depus la Tribunalul de la Lisabona o cerere împotriva recurentei, în scopul ca aceasta din urmă să fie obligată să îi transmită dreptul de proprietate asupra unui apartament care a făcut obiectul unei promisiuni de vânzare din partea reclamantei. La 2 martie 1984, recurenta și-a prezentat concluziile în răspuns, precum și o cerere reconvențională de despăgubire împotriva N.S. printr-o hotărâre din 31 ianuarie 1992, tribunalul i-a acordat reclamantului și a respins cererea reconvențională. La cererea recurentei, Tribunalul din Relaçăo (Tribunalul Relaçăo) ) de la Lisabona a anulat decizia luată printr-o hotărâre din 19 ianuarie 1993 și a retrimis cauza Tribunalului de la Lisabona în vederea unei noi audieri.

Prin hotărârea din 7 noiembrie 1997, Tribunalul de la Lisabona a decăzut N.S. din pretențiile sale și a acceptat parțial cererea reconvențională. Atât reclamanta, cât și reclamantul au făcut apel la această hotărâre. Printr-o hotărâre din 11 februarie 1999, Curtea de apel de la Lisabona a confirmat hotărârea atacată și a adăugat că reclamanta trebuia să ramburseze reclamantului sumele plătite de acesta din urmă cu titlu de avans. La 25 februarie 1999, reclamantul s-a pronunțat în casație în fața Curții Supreme (Supremo Tribunal de Justiça) Prin hotărârea din 25 ianuarie 2000, Curtea Supremă a anulat decizia atacată și a declarat cererea întemeiată și a decis că reclamanta avea dreptul de a primi suma de 950 000 escudos portughez.

Recurenta a depus o cerere de clarificare care a fost respinsă printr-o hotărâre din 29 februarie 2000. O cerere de nulitate a fost, de asemenea, respinsă printr-o hotărâre din 11 aprilie 2000. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanta se plânge de durata procedurii și se plânge de decizia Curții Supreme, care l-ar fi decăzut în mod eronat. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui aspect și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu articolul (b) din Regulamentul său de procedură. (2) Pe de altă parte, recurenta se plânge, invocând art. 6 alin. (1) din decizia Curții Supreme, care l-ar fi decăzut în mod eronat și împotriva unei jurisprudențe obligatorii anterioare.

Cu toate acestea, atunci când examinează cererile cu care este sesizată, Curtea nu poate acționa ca un al patrulea grad de competență. În special, aceasta nu poate cunoaște erori de drept sau de fapt comise de instanțele naționale și nu are competența de a rupe sau de a modifica deciziile acestora. În conformitate cu art. 6 din Convenție, Curtea are o funcție exclusivă de a examina acțiunile prin care se afirmă că instanțele naționale nu au respectat garanțiile procedurale specifice prevăzute de această dispoziție sau că procedura în ansamblul său nu a garantat un proces echitabil reclamantului. În speță, nu există niciun element care să susțină teza potrivit căreia procedura în litigiu nu ar avea un caracter echitabil.

El nu are, prin urmare, nicio aparență de încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție. Această parte a cererii este, prin urmare, vădit greșit întemeiată și trebuie să fie respinsă, în conformitate cu art. 35 alineatul (3). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână în cazul în care cererea nu a fost acceptată. Vincent Berger Georg Ress Moduler Președinte

TROISIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 62343/00 présentée par Ivone Augusta CARLOS GRANADEIRO contre le Portugal La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant le 29 novembre 2001 en une chambre composée de MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. Caflisch , R. Türmen , B. Zupančič , M me H.S. Greve , M. K. Traja , juges , et de M. V. Berger , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 20 septembre 2000 et enregistrée le 30 octobre 2000, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT La requérante, M me Ivone Augusta Carlos Granadeiro, est une ressortissante portugaise, née en 1925 et résidant à Lisbonne. Elle est représentée devant la Cour par M e J. Preto, avocat à Lisbonne.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit. Le 15 novembre 1983, N.S. introduisit devant le tribunal de Lisbonne une demande contre la requérante visant à ce que cette dernière fût condamnée à lui transmettre le droit de propriété sur un appartement qui avait fait l’objet d’une promesse de vente de la part de la requérante. Le 2 mars 1984, la requérante déposa ses conclusions en réponse ainsi qu’une demande reconventionnelle en dommages et intérêts contre N.S. Par un jugement du 31 janvier 1992, le tribunal fit droit au demandeur et rejeta la demande reconventionnelle. Sur appel de la requérante, la cour d’appel ( Tribunal da Relação ) de Lisbonne annula la décision entreprise par un arrêt du 19 janvier 1993 et renvoya l’affaire devant le tribunal de Lisbonne en vue d’une nouvelle audience.

Par un jugement du 7 novembre 1997, le tribunal de Lisbonne débouta N.S. de ses prétentions et fit partiellement droit à la demande reconventionnelle. Tant la requérante que le demandeur firent appel de ce jugement. Par un arrêt du 11 février 1999, la cour d’appel de Lisbonne confirma le jugement attaqué. Elle ajouta par ailleurs que la requérante devait rembourser au demandeur les sommes versées par ce dernier à titre d’acompte. Le 25 février 1999, le demandeur se pourvut en cassation devant la Cour suprême ( Supremo Tribunal de Justiça ). Par un arrêt du 25 janvier 2000, la Cour suprême annula la décision attaquée et déclara la demande fondée. Elle décida également que la requérante avait droit à recevoir la somme de 950 000 escudos portugais.

La requérante déposa une demande en éclaircissement qui fut rejetée par un arrêt du 29 février 2000. Une demande en nullité fut également rejetée par un arrêt du 11 avril 2000. GRIEFS Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint de la durée de la procédure. Elle se plaint par ailleurs de la décision de la Cour suprême, qui l’aurait déboutée à tort. EN DROIT 1. La requérante se plaint d’abord de la durée de la procédure. En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 3 b) de son règlement. 2. La requérante se plaint par ailleurs, invoquant l’article 6 § 1, de la décision de la Cour suprême, qui l’aurait déboutée à tort et contre une jurisprudence obligatoire antérieure.

Toutefois, lorsqu’elle examine les requêtes dont elle est saisie, la Cour ne peut agir comme un quatrième degré d’instance. En particulier, elle ne peut connaître des erreurs de droit ou de fait prétendument commises par les juridictions nationales et n’a pas le pouvoir de casser ou de modifier leurs décisions. Elle a pour seule fonction, au regard de l’article 6 de la Convention, d’examiner les requêtes alléguant que les juridictions nationales ont méconnu des garanties procédurales spécifiques énoncées par cette disposition ou que la conduite de la procédure dans son ensemble n’a pas garanti un procès équitable au requérant. En l’espèce, aucun élément ne vient étayer la thèse selon laquelle la procédure litigieuse n’aurait pas revêtu un caractère équitable.

Il n’y a donc aucune apparence de violation de l’article 6 § 1 de la Convention. Cette partie de la requête est dès lors manifestement mal fondée et doit être rejetée, conformément à l’article 35 § 3. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen du grief de la requérante tiré de la durée de la procédure ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. Vincent Berger Georg Ress Greffier Président