AFFAIRE BAGNETTI ET BELLINI c. ITALIE

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA BAGNETTI ȘI BELLINI c. ITALIA (solicitarea nr. 44433/98) HOTĂRÂREA STRASBURG 6 decembrie 2001 DEFINIF 06/03/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Bangetti și Bellini c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič H.S.

Greve judecători Ferrari Bravo, judecător ad-hoc, și de domnul V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 15 noiembrie 2001, Rend la hotărâre, adoptată la această dată procedurală La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, inclusiv resortisanți italieni, dl Mauro Bangetti și dl Adonella Bellini, care au sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 17 iunie 1997 în temeiul articolului 25 anterior din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( La 13 noiembrie 1998, cererea a fost înregistrată sub numărul de dosar 44433/98. Guvernul italian (atmosfera este reprezentată de agentul său, dl Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito.

Curtea (prima secțiune) a declarat cererea admisibilă la 28 noiembrie 2000. La 1 noiembrie 2001, Curtea și-a recompus secțiunile (art. 25 alineatul (1)). 1 din Regulamentul de procedură. Această cerere a fost atribuită noii secțiuni. DE FAPT, la 26 octombrie 1988, reclamanții l-au sesizat pe președintele Tribunalului din Peru pentru a obține expertiză în viitor în ceea ce privește starea apartamentului lor, care le spunea vicii de construcție. Prin o ordonanță din aceeași zi, președintele a numit un expert, care a depus jurământul la 10 noiembrie 1988. La 7 ianuarie 1989, expertul l-a depus la gref raportul său. La 24 martie 1989, reclamanții au atribuit M B. în numele său și în calitate de administrator al societății de construcții U. în comandită simplă care a împresurat apartamentul, pentru a obține condamnarea sa la eliminarea viciilor menționate, precum și repararea pagubelor pe care pretinde că le-a suferit.

Restaurarea cauzei a început la 30 mai 1989. La 28 noiembrie 1989, reclamanții au solicitat o expertiză și audierea lui M. B. După o audiere, printr-o ordonanță din 10 aprilie 1990, judecătorul a stabilit la tribunal pentru prezentarea concluziilor la 25 octombrie 1990. În ziua următoare, reclamanții au cerut ca competența în viitor a fost depus la grefă, pârâta a vărsat un document la dosar și judecătorul a amânat cauza la 21 februarie 1991. La acea dată, părțile au solicitat o trimitere în vederea unei soluționări amiabile.

După o ședință, la 16 ianuarie 1992, părțile și-au prezentat concluziile și la ședința pledoariilor în fața camerei competente a fost stabilită la 1 aprilie 1994. Această ședință a fost amânată la 23 septembrie 1994. Tribunalul, în loc să se pronunțe asupra litigiului, printr-o ordonanță din 12 ianuarie 1996 a ordonat depunerea la grefa a raportului privind raportul de la mai târziu, așa cum au solicitat reclamanții la ședința din 25 octombrie 1990 și a numit un expert. La 26 septembrie 1996, acesta a depus jurământul. În aprilie 1997, judecătorul a amânat cazul la 11 decembrie 1997. Această audiere a fost amânată din oficiu la 2 iunie 1998 din cauza mutației judecătorului de punere în funcțiune.

Prin ordonanța din 3 iunie 1998, judecătorul a stabilit data prezentării concluziilor la 19 Această audiere a fost amânată din oficiu la 9 martie 1999 deoarece cauza a fost atribuită colegiului de magistrați însărcinat cu tratarea cauzelor mai vechi [sezioni stralcio , compus dintr-un judecător titular, în calitate de președinte, și doi judecători onorarii, au fost create în temeiul articolului 90 alineatul (5) din Legea nr. 353/1990 [astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 534/1995] în scopul de a absorbi în fața instanțelor civile o cauză pendinte în fața instanțelor civile. În ziua următoare, judecătorul onorific a stabilit la cinstire pentru prezentarea concluziilor la 22 iunie 1999. printr-o hotărâre, al cărei text a fost depus la grevă la 3 noiembrie 1999, judecătorul a dat dreptul la cererea reclamanților.

ÎN CONFORMITATE CU VIOLAȚIA ALEGUTĂ DE LA ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIA 10. Reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 11. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 24 martie 1989 și a fost încheiată la 3 noiembrie 1999. 13. Prin urmare, a durat mai mult de zece ani și șapte luni pentru o instanță. 14. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de obligația de termen rezonabil.

În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. (1). Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința termenului rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că nu este posibil ca consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.

Daune 17. În general, reclamanții solicită 120 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 18. Curtea consideră că este necesar să se acorde fiecărui reclamant 14 000 de euro (EUR) pentru prejudiciul moral. De asemenea, reclamanții solicită 200 000 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 20. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 100 EUR pentru procedura în fața Curții și acordă 50 EUR fiecărui solicitant.

Interese moratorii 21. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 3,5% l an. Prin aceste motive, Curtea, în L că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu de 3,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plată Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză și apoi comunicat în scris la 6 decembrie 2001, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul Vincent Berger Georg Ress Modululer Președintele

TROISIÈME SECTION

AFFAIRE BAGNETTI ET BELLINI c. ITALIE (Requête n° 44433/98) ARRÊT STRASBOURG 6 décembre 2001 DÉFINITIF 06/03/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Bagnetti et Bellini c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de : MM. G. Ress , président , I. Cabral Barreto , L. Caflisch , R. Türmen , B. Zupančič , M me H.S. Greve , juges , M. L. Ferrari Bravo, juge ad hoc, et de M. V. Berger , greffier de section Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 15 novembre 2001, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

10. Les requérants allèguent que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

16. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage