KOUMOUTSEA ET AUTRES c. GRECE

SECȚIUNEA I PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 56625/00 prezentate de Maria KOUMOUTSEA și de alții împotriva Greciei Curtea Europeană a Drepturilor LUI Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 31 martie 2000 și înregistrată la 17 aprilie 2000, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitanți, după ce au deliberat, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamanții, Maria, Daphne, Galini și Georgios Koumoutseas, sunt resortisanți greci, născuți în 1934, 1966, 1968 și 1971 și reședința în Atena. Prima reclamantă este văduva d a Alexandros Koumoutseas, magistrat pensionat, decedat la 14 iunie 1994. Ceilalți trei solicitanți sunt copiii săi.

Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 30 ianuarie 1989, Alexandros Koumoutseas a fost pensionat. La 25 iunie 1990, el sesizează Tribunalul Administrativ de Primă Instanță în legătură cu o cerere de a obține o alocare suplimentară pentru neutilizarea de mașini oficiale de 18 La 31 ianuarie 1991, instanța a respins recursul. La 12 februarie 1992, instanța administrativă a pronunțat hotărârea atacată și a acceptat cererea lui Alexandros Koumoutseas. La 26 mai 1992, statul s-a ocupat de casare. După mai multe amânări ale cauzei, a avut loc la 7 iunie 1999. La 18 octombrie 1999, Consiliul de Stat a declarat recursul în casare inadmisibilă pe motiv că Tribunalul, care a notificat recursul său reclamanților, a omis să depună la grefă documentele care atestă calitatea lor de moștenitori (act de deces, testament, certificat de moștenire etc.).

GRIEF Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamanții se plâng de durata procedurii. ÎN DREPT, reclamanții se plâng de durata procedurii și la art. 6 alin. (1) din Convenție, ale căror părți relevante sunt astfel formulate Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Guvernul susține în principal că reclamanții nu se pot declara victime ale unei încălcări a Convenției, deoarece nu au fost citați în mod legal în fața Consiliului de Stat, care, prin urmare, a continuat să considere Focul Alexandros Koumoutseas drept parte la procedură.

Cu titlu subsidiar, guvernul afirmă că, spre deosebire de statul, pentru care cauza avea un caracter important din cauza numărului total de judecători care revendicau suma în cauză, obiectul financiar al litigiului pentru reclamanți era total nesemnificativ și derizoriu. Prin urmare, Comitetul este surprins să vadă că reclamanții sesizează Curtea cu privire la o astfel de cauză și consideră că, prin aplicarea principiilor de minimis necurat lex de minimis necurat praetor, cererea intră în sfera de competență a Curții. Reclamanții răspund că durata procedurii a fost excesivă și subliniază că, în pofida vârstei înaintate a domnului Koumoutseas, instanțele sesizate nu au depus niciun efort pentru a examina cauza într-un termen rezonabil.

Curtea consideră că, având în vedere obiectul cererii și natura patrimonială a litigiului, văduva și copiii focului Alexandros Koumoutseas pot pretinde că sunt victime ale unei încălcări a articolului 6 alineatul (1) din convenție. În cadrul procedurii în fața Consiliului de Stat nu poate determina Curtea să ajungă la concluzia că reclamanții nu au dreptul să se plângă de durata procedurii inițiate inițial de cujus. Pe de altă parte, Curtea nu poate admite argumentul guvernului potrivit căruia cererea ar scăpa de competența sa în lumina mizei financiare reduse a litigiului. Curtea consideră că, având în vedere criteriile stabilite de jurisprudența sa în materie de termen rezonabil, și având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa, acest aspect trebuie să facă obiectul unei examinări pe fond.

Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea admisibilă, toate mijloacele de fond rezervate. Erik Fribergh Françoise Tulkens Modululer Președintele

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n° 56625/00 présentée par Maria KOUMOUTSEA et autres contre la Grèce La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 13 décembre 2001 en une chambre composée de M me F. Tulkens , président , M. C.L. Rozakis , MM. G. Bonello , E. Levits , M me S. Botoucharova , M. A. Kovler , M me E. Steiner , juges , et de M. E. Fribergh , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 31 mars 2000 et enregistrée le 17 avril 2000, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Les requérants, Maria, Daphné, Galini et Georgios Koumoutseas, sont des ressortissants grecs, nés respectivement en 1934, 1966, 1968 et 1971 et résidant à Athènes.

La première requérante est la veuve d’Alexandros Koumoutseas, magistrat à la retraite, décédé le 14 juin 1994. Les trois autres requérants sont ses enfants. Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit. Le 30 janvier 1989, Alexandros Koumoutseas fut mis à la retraite. Le 25 juin 1990, il saisit le tribunal administratif de première instance d’Athènes d’une demande tendant à obtenir une allocation supplémentaire pour non-utilisation de voiture officielle de 18 000 drachmes (52,82 euros). Le tribunal rejeta son recours le 31 janvier 1991. L’intéressé interjeta alors appel de cette décision. Le 12 février 1992, la cour administrative d’appel d’Athènes infirma la décision attaquée et fit droit à la demande d’Alexandros Koumoutseas.

Le 26 mai 1992, l’Etat se pourvut en cassation. Après plusieurs ajournements de l’affaire, l’audience eut lieu le 7 juin 1999. Le 18 octobre 1999, le Conseil d’Etat déclara le pourvoi en cassation irrecevable au motif que l’Etat, qui avait signifié son pourvoi aux requérants, avait omis de déposer au greffe les documents attestant de leur qualité d’héritiers (acte de décès, testament, certificat d’héritage, etc.). GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de la durée de la procédure.

EN DROIT Les requérants se plaignent de la durée de la procédure et invoquent l’article 6 § 1 de la Convention, dont les parties pertinentes sont ainsi libellées : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » Le Gouvernement soutient à titre principal que les requérants ne peuvent pas se prétendre victimes d’une violation de la Convention, car ils n’ont pas été légalement cités à comparaître devant le Conseil d’Etat, qui continua dès lors à considérer feu Alexandros Koumoutseas comme partie à la procédure. A titre subsidiaire, le Gouvernement affirme qu’à la différence de l’Etat, pour qui l’affaire revêtait un caractère important en raison du nombre total de juges revendiquant la somme en question, l’objet financier du litige pour les requérants était totalement insignifiant et dérisoire.

Il s’étonne donc de voir les requérants saisir la Cour d’une telle affaire et estime que, par application des principes de minimis non curat lex et de minimis non curat praetor , la requête échappe à la compétence de la Cour. Les requérants répondent qu’ils s’adressent à la Cour en tant que seuls et uniques héritiers d’Alexandros Koumoutseas et ne prétendent pas avoir été parties au procès. Ils soutiennent que la durée de la procédure était excessive et soulignent que malgré l’âge avancé de M. Koumoutseas, les juridictions saisies n’ont fait preuve d’aucun effort pour examiner l’affaire dans un délai raisonnable. La Cour estime que, vu l’objet de la requête et la nature patrimoniale du litige, la veuve et les enfants du feu Alexandros Koumoutseas peuvent se prétendre victimes d’une violation de l’article 6 § 1 de la Convention.

L’omission de l’Etat de justifier leur qualité d’héritiers lors de la procédure devant le Conseil d’Etat, ne saurait amener la Cour à conclure que les requérants ne sont pas habilités à se plaindre de la durée de la procédure initialement engagée par leur de cujus. Par ailleurs, la Cour ne saurait admettre l’argument du Gouvernement selon lequel la requête échapperait à sa compétence au vu du faible enjeu financier du litige. La Cour estime, à la lumière des critères dégagés par sa jurisprudence en matière de « délai raisonnable », et compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, que ce grief doit faire l’objet d’un examen au fond. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Déclare la requête recevable, tous moyens de fond réservés.

Erik Fribergh Françoise Tulkens Greffier Président