STRASBURG 6 martie 2003 DEFINITIVF 06/06/2003 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile prevăzute la art. 44 alineatul (2) din convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Kumoutsea și alții c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care se află într-o cameră compusă din Tulkens președinte dnii C.L.
Rozakis Bonello Levits Botoutarova dnii Kovler Zagrebelsky, judecători și al dlui Nielsen, grefier adjunct al secțiunii După ce ați deliberat în camera Consiliului la 13 decembrie 2001 și 13 februarie 2003, înmânați hotărârea adoptată la această ultimă dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 56625/00) îndreptat împotriva Republicii Elene și din care patru resortisanți ai acestui stat, domnii Maria Koumoutsea, Daphne Koumoutsea și Galini Koumoutsea, precum și domnul Georgios Koumoutseas ( La art. 52 alineatul (1) din Convenție, cererea a fost atribuită celei de-a doua secțiuni a Curții [art. 52 alineatul (1) ] [art. 52 alineatul (1) ]. (1) din Convenție a fost constituită în conformitate cu art. 26 alineatul (1) din Regulamentul de procedură.
La 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat componența secțiunilor sale [art. 25 alineatul (1) din Regulamentul de procedură]. Prezenta cerere a fost atribuită primei secțiuni astfel modificată [art. 52 alineatul (1) ]. Printr-o decizie din 13 decembrie 2001, Curtea a declarat cererea admisibilă. De fapt, reclamanții s-au născut în 1934, 1966, 1968 și 1971 și locuiesc în Atena. Prima reclamantă este văduva lui Alexandros Koumoutseas, magistrat pensionat, decedat la 14 iunie 1994. Ceilalți trei solicitanți sunt copiii săi. La 30 ianuarie 1989, Alexandros Koumoutseas a fost pensionat. La 25 iunie 1990, Tribunalul Administrativ de Primă Instanță din Atena a înaintat o cerere de obținere a unei alocații suplimentare pentru neutilizarea unui automobil oficial de 18 000 de drahme (52,82 EUR).
Tribunalul și-a respins recursul la 31 ianuarie 1991. La 12 februarie 1992, Curtea Administrativă de Apel din Atena a infirmat decizia atacată și a acceptat cererea lui Alexandros Koumoutseas. 11. La 26 mai 1992, statul s-a ocupat de Casație. După mai multe amânări ale cazului, audierea a avut loc la 7 iunie 1999. 12. La 18 octombrie 1999, Consiliul de Stat a declarat recursul în Casație inadmisibil pe motiv că statul, care a comunicat recursul său reclamanților, a omis să depună la grefă documentele care atestă calitatea lor de moștenitori (actul de deces, testamentul, certificatul de moștenire etc.).
Reclamanții se plâng de durata procedurii și invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție care, în partea sa relevantă, se citește astfel Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Perioada care trebuie luată în considerare 14. Curtea constată că procedura a început la 25 iunie 1990, cu sesizarea Tribunalului Administrativ de Primă Instană din Atena și s-a încheiat la 18 octombrie 1999, când Consiliul de Stat și-a dat hotărârea. Prin urmare, a durat nouă ani, trei luni și douăzeci și trei de zile, pentru trei grade de jurisdicie.
Caracterul rezonabil al duratei procedurii 15. Curtea amintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și având în vedere criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre altele, Richard c. Franța, Hotărârea din 22 aprilie 1998, Recuperarea hotărârilor și deciziilor 1998-II, p. 824, § 57 Doustaly c. Franța, Hotărârea din 23 aprilie 1998, Rec., 1998-II, p. 857, p. 39). În ceea ce privește prezenta cauză, Curtea observă că, în general, reclamanții au manifestat diligență în desfășurarea cauzei. Trebuie să se constate că, în ceea ce privește o perioadă de peste nouă ani, întârzierea procedurii rezultă în principal din comportamentul autorităților și instanțelor sesizate.
17. Curtea reafirmă că revine statelor contractante sarcina de a-și organiza sistemul judiciar astfel încât instanțele lor să poată garanta dreptul fiecăruia de a obține o decizie definitivă cu privire la contestațiile referitoare la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil într-un termen rezonabil. Prin urmare, Curtea nu poate considera Prin urmare, s-a încălcat art. 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 18. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei părți contractante permite să se șteargă numai în mod impecabil consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.
În opinia guvernului, o hotărâre a Curții ar constitui, prin ea însăși, o satisfacție echitabilă suficientă. 21. Curtea consideră că durata excesivă a procedurii a provocat în rândul reclamanților anxietate și tensiune. Statuând în echitate, astfel cum se prevede la art. 41 din Convenție, Curtea alocă împreună reclamanților 1 000 EUR în acest sens. Interese moratoriu 22. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
PE CES MOTIVE, CURTEA A declarat în unanimitate că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție, cu cinci voturi la doi, că Statul pârât trebuie să plătească în comun reclamanților, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, 1 000 EUR (mii EUR) pentru daune morale că, de la expirarea termenului menționat și până la plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale Respinge, în unanimitate, cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 6 martie 2003 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.
Søren Nielsen Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte
AFFAIRE KOUMOUTSEA ET AUTRES c. GRÈCE (Requête n o 56625/00) ARRÊT STRASBOURG 6 mars 2003 DÉFINITIF 06/06/2003 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l'affaire Koumoutsea et autres c. Grèce, La Cour européenne des Droits de l'Homme (première section), siégeant en une chambre composée de : M me F. Tulkens , présidente , MM. C.L. Rozakis , G. Bonello , E. Levits , M me S. Botoucharova , MM. A. Kovler , V. Zagrebelsky, juges , et de M. S. Nielsen, greffier adjoint de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 13 décembre 2001 et 13 février 2003, Rend l'arrêt que voici, adopté à cette dernière date : PROCÉDURE
1.A l'origine de l'affaire se trouve une requête (n o 56625/00) dirigée contre la République hellénique et dont quatre ressortissants de cet Etat, M mes Maria Koumoutsea, Daphné Koumoutsea et Galini Koumoutsea ainsi que M. Georgios Koumoutseas (« les requérants »), ont saisi la Cour le 31 mars 2000 en vertu de l'article 34 de la Convention de sauvegarde des Droits de l'Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Le gouvernement grec (« le Gouvernement ») est représenté par les délégués de son agent, M. S. Spyropoulos, assesseur auprès du Conseil Juridique de l'Etat et M me V. Pelekou, auditrice auprès du Conseil Juridique de l'Etat.
3.Les requérants alléguaient le dépassement du délai raisonnable garanti par l'article 6 § 1 de la Convention.
4.La requête a été attribuée à la deuxième section de la Cour (article 52 § 1 du règlement). Au sein de celle-ci, la chambre chargée d'examiner l'affaire (article 27 § 1 de la Convention) a été constituée conformément à l'article 26 § 1 du règlement.
5.Le 1 er novembre 2001, la Cour a modifié la composition de ses sections (article 25 § 1 du règlement). La présente requête a été attribuée à la première section ainsi remaniée (article 52 § 1).
6.Par une décision du 13 décembre 2001, la Cour a déclaré la requête recevable. EN FAIT
7.Les requérants sont nés respectivement en 1934, 1966, 1968 et 1971 et résident à Athènes. La première requérante est la veuve d'Alexandros Koumoutseas, magistrat à la retraite, décédé le 14 juin 1994. Les trois autres requérants sont ses enfants.
8.Le 30 janvier 1989, Alexandros Koumoutseas fut mis à la retraite.
9.Le 25 juin 1990, il saisit le tribunal administratif de première instance d'Athènes d'une demande tendant à obtenir une allocation supplémentaire pour non-utilisation de voiture officielle de 18 000 drachmes (52,82 euros). Le tribunal rejeta son recours le 31 janvier 1991. L'intéressé interjeta alors appel de cette décision.
10.Le 12 février 1992, la cour administrative d'appel d'Athènes infirma la décision attaquée et fit droit à la demande d'Alexandros Koumoutseas.
11.Le 26 mai 1992, l'Etat se pourvut en cassation. Après plusieurs ajournements de l'affaire, l'audience eut lieu le 7 juin 1999.
12.Le 18 octobre 1999, le Conseil d'Etat déclara le pourvoi en cassation irrecevable au motif que l'Etat, qui avait signifié son pourvoi aux requérants, avait omis de déposer au greffe les documents attestant de leur qualité d'héritiers (acte de décès, testament, certificat d'héritage, etc.). EN DROIT I.
13. Les requérants se plaignent de la durée de la procédure et allèguent une violation de l'article 6 § 1 de la Convention qui, dans sa partie pertinente, se lit ainsi : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) » A. Période à prendre en considération
14.La Cour note que la procédure a débuté le 25 juin 1990, avec la saisine du tribunal administratif de première instance d'Athènes, et s'est terminée le 18 octobre 1999, lorsque le Conseil d'Etat rendit son arrêt. Elle a donc duré neuf ans, trois mois et vingt-trois jours, pour trois degrés de juridiction. B. Caractère raisonnable de la durée de la procédure
15.La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d'une procédure s'apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l'affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes (voir, parmi beaucoup d'autres, Richard c. France , arrêt du 22 avril 1998, Recueil des arrêts et décisions 1998-II, p. 824, § 57 ; Doustaly c. France , arrêt du 23 avril 1998, Recueil 1998-II, p. 857, p. 39).
16.Pour ce qui est de la présente affaire, la Cour observe que les requérants ont en général fait preuve de diligence dans la conduite de l'affaire. Force est alors de constater que, s'agissant d'une durée de plus de neuf ans, la lenteur de la procédure résulte essentiellement du comportement des autorités et juridictions saisies.
17.La Cour réaffirme qu'il incombe aux Etats contractants d'organiser leur système judiciaire de telle sorte que leurs juridictions puissent garantir à chacun le droit d'obtenir une décision définitive sur les contestations relatives à ses droits et obligations de caractère civil dans un délai raisonnable. Dès lors, la Cour ne saurait estimer « raisonnable » la durée globale écoulée en l'espèce. Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention. II.
18. Aux termes de l ' article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu'il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d'effacer qu'imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s'il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
19.Les requérants réclament conjointement 5 868 euros (EUR) au titre du préjudice moral.
20.Le Gouvernement estime qu'un arrêt de la Cour constituerait par lui-même une satisfaction équitable suffisante.
21.La Cour estime que la durée excessive de la procédure a provoqué chez les requérants anxiété et tension. Statuant en équité, comme le veut l'article 41 de la Convention, la Cour alloue conjointement aux requérants 1 000 EUR à ce titre. B. Intérêts moratoires
22.La Cour juge approprié de baser le taux des intérêts moratoires sur le taux d'intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1. Dit , à l'unanimité, qu'il y a eu violation de l'article 6 § 1 de la Convention ; 2. Dit , par cinq voix contre deux, a) que l ' Etat défendeur doit verser conjointement aux requérants, dans les trois mois à compter du jour où l'arrêt sera devenu définitif conformément à l'article 44 § 2 de la Convention, 1 000 EUR (mille euros) pour dommage moral ; b) qu'à compter de l'expiration dudit délai et jusqu'au versement, ce montant sera à majorer d'un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 3. Rejette , à l'unanimité, la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 6 mars 2003 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Søren Nielsen Françoise Tulkens Greffier adjoint Présidente