BIFFONI v. ITALY

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE CU ADMINISTRABILITATEA cererii nr. 46079/99 de Vittoria BIFFONI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 31 ianuarie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele C.L. Rozakis Dna Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler Zagrebsky judecători și dl E. Fribergh Grefierul Secțiunii având în vedere cererea de mai sus introdusă la 13 ianuarie 1999 cu Comisia Europeană a Drepturilor Omului și înregistrată la 9 februarie 1999, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de reclamant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național italian, născut în 1942 și locuiește în Florența. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl L. Spina, un avocat practicant în Florența. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Florența, pe care l-a lăsat să-l furnizeze R.U. Într-o scrisoare a servit locatarului la 19 septembrie 1986, reclamantul a informat chiriașul de intenția ei de a încheia închiriere și a convocat-o să apară înaintea Magistratului Florenței. Prin decizia din 28 octombrie 1986, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul Florenței a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie anulate până la 31 decembrie 1988. La 30 mai 1989, reclamantul a formulat o declarație legală de a solicita urgenta ca sediul ca cazare pentru ea. La 7 iulie 1989, reclamantul a notificat chiriașul care o cere să abandoneze sediul, iar la 15 septembrie 1989 a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 6 octombrie 1989. Între 6 octombrie 1989 și 26 iunie 1998, judecătorul a făcut zece încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. La 23 iulie 1998, chiriașul a evacuat spontan locația și reclamantul a recuperat posesia apartamentului. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că incapacitatea ei de a recupera posesia apartamentului ei a constituit o încălcare a dreptului la proprietate. Reclamantul se plâng în continuare în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii de evacuare. Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele în ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar fi aplicate simultan. În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamantului nu a fost disproporționată. În ceea ce privește durata procedurii de executare, Guvernul susține că întârzierea în furnizarea asistenței poliției este justificată de protecția interesului public. Reclamantul susține că refuzul administrației de a executa ordinul emis de magistrat a interferat cu puterea justiției. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă a cererii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea este admisibilă, fără a prejudeca fondurile cazului. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

FIRST SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 46079/99

by Vittoria BIFFONI

against Italy

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 31

January 2002

as a Chamber composed of

Mr

C.L.

Rozakis

,

President

,

Mrs

F.

Tulkens

,

Mr

P.

Lorenzen

,

Mrs

N.

Vajić

,

Mr

E.

Levits

,

Mr

A.

Kovler

,

Mr

V.

Zagrebelsky

,

judges

,

and Mr E.

Fribergh

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 13 January 1999 and registered on 9

February 1999,

Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant is an Italian national, born in 1942 and living in Florence. She is represented before the Court by Mr L. Spina, a lawyer practising in Florence.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant is the owner of an apartment in Florence, which she had let to R.U.

In a writ served on the tenant on 19 September 1986, the applicant informed the tenant of her intention to terminate the lease and summoned her to appear before the Florence Magistrate.

By a decision of 28 October 1986, which was made enforceable on the same day, the Florence Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 31 December 1988.

On 30 May 1989 the applicant made a statutory declaration that she urgently required the premises as accommodation for herself.

On 7 July 1989 the applicant served notice on the tenant requiring her to vacate the premises.

On 15 September 1989 she served notice on the tenant informing her that the order for possession would be enforced by a bailiff on 6 October 1989.

Between 6 October 1989 and 26 June 1998 the bailiff made nineteen attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.

On 23 July 1998, the tenant spontaneously vacated the premises and the applicant recovered possession of the apartment.

THE LAW

The applicant complains under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that her inability to recover possession of her apartment amounted to a violation of the right to property.

The applicant further complains under Article 6 of the Convention about the duration of the eviction proceedings.

The Government maintain that the measures in question amount to a control of the use of property which pursues the legitimate aim of avoiding the social tensions and troubles to public order that would occur if a considerable number of orders for possession were to be enforced simultaneously. In their opinion, the interference with the applicant’s property rights was not disproportionate.

As to the length of the enforcement proceedings, the Government maintain that the delay in providing the assistance of the police is justified by the protection of the public interest.

The applicant argues that the refusal of the administration to enforce the order issued by the magistrate has interfered with the power of the judiciary.

The Court considers that the application raises complex and serious issues which require a determination on the merits. It follows that it cannot be considered manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring the application inadmissible has been established.

For these reasons, the Court unanimously

Declares

the application admissible, without prejudging the merits of the case.

Erik

Fribergh

Christos

Rozakis

Registrar

President