- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 24 octombrie 2002
- Stat pârât
- ITA
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Biffoni împotriva Italiei
Traducere în română Auto
PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE BIFFONI v. ITALY (Doc. nr. 46079/99) JUGGEMENTUL (Resoluție franceză) STRASBOURG 24 octombrie 2002 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Biffoni v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintă Doamna Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler Zagrebelsky, judecători și dl Fribergh Grefierul Secțiunii, care a deliberat în particular la 10 octombrie 2002, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la această dată: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (nu. 46079/99) împotriva Republicii Italiene depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național italian, dna Vittoria Biffoni („reclamantul”), la 13 ianuarie 1999. Reclamantul a fost reprezentat de dl L. Spina, avocat practicant la Florența.
Guvernul italian (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl V. Esposito. Reclamantul s-a plâns de incapacitatea ei prelungită - prin lipsa de asistență de poliție - de a recupera posesia apartamentului ei și de durata procedurii de evacuare. La 31 ianuarie 2002, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă La 11 septembrie 2002, iar la 18 septembrie 2002, respectiv, reclamantul și Guvernul au prezentat declarații oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei. FACTE Reclamantul este proprietarul unui apartament din Florența, pe care i-a dat-o R.U. Într-o scrisoare servită la chiriașul din 19 septembrie 1986, reclamantul a informat chiriașul de intenția ei de a încheia închiriere și a convocat-o să apară în fața magistratului Florenței.
Prin decizia din 28 octombrie 1986, care a fost făcută executivă în aceeași zi, magistratul Florenței a susținut valabilitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 decembrie 1988. La 30 mai 1989, reclamantul a făcut o declarație legală de a solicita urgentă ca cazare pentru ea. 10. La 7 iulie 1989, reclamantul a notificat chiriașul care a solicitat-o să abandoneze sediul. 11. La 15 septembrie 1989, ea a notificat locatarului informand-o că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 6 octombrie 1989. 12. Între 6 octombrie 1989 și 26 iunie 1998, judecătorul a făcut zece încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie.
13. La 23 iulie 1998, chiriașul a evacuat spontan locația și reclamantul a recuperat posesia apartamentului. La 18 septembrie 2002, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 7.500 (sapte mii cinci sute de euro) doamnei Vittoria Biffoni în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 46079/99. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz.
Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 15. La 11 septembrie 2002, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „Not că Guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 7.500 (sprezece mii cinci sute) de euro care acoperă prejudiciu material și moral și costuri pentru doamna Vittoria Biffoni, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 46079/99 în așteptarea Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins.
În plus, mă asum să nu solicit sesizarea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 16. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că decontarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulile Curții). 17. În consecință, cazul ar trebui scos din listă. Decide să scoată cazul din listă; ia act de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. A făcut în limba engleză și notificat în scris la 24 octombrie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.
Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului
FIRST SECTION
CASE OF BIFFONI v. ITALY (Application no. 46079/99) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 24 October 2002 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Biffoni v. Italy, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Mr C.L. Rozakis , President , Mrs F. Tulkens , Mr P. Lorenzen , Mrs N. Vajić , Mr E. Levits , Mr A. Kovler , Mr V. Zagrebelsky, judges , and Mr E. Fribergh , Section Registrar , Having deliberated in private on 10 October 2002, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 46079/99) against the Italian Republic lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Italian national, Mrs Vittoria Biffoni (“the applicant”), on 13 January 1999.
The applicant was represented by Mr L. Spina, a lawyer practising in Florence. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza, and by their co-agent, Mr V. Esposito.
The applicant complained about her prolonged inability - through lack of police assistance - to recover possession of her apartment and about the duration of the eviction proceedings.
On 31 January 2002, after obtaining the parties' observations, the Court declared the application admissible
On 11 September 2002 and on 18 September 2002 the applicant and the Government respectively submitted formal declarations accepting a friendly settlement of the case. THE FACTS
The applicant is the owner of an apartment in Florence, which she had let to R.U.
In a writ served on the tenant on 19 September 1986, the applicant informed the tenant of her intention to terminate the lease and summoned her to appear before the Florence Magistrate.
By a decision of 28 October 1986, which was made enforceable on the same day, the Florence Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 31 December 1988.
On 30 May 1989 the applicant made a statutory declaration that she urgently required the premises as accommodation for herself.
On 7 July 1989 the applicant served notice on the tenant requiring her to vacate the premises.
On 15 September 1989 she served notice on the tenant informing her that the order for possession would be enforced by a bailiff on 6 October 1989.
Between 6 October 1989 and 26 June 1998 the bailiff made nineteen attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.
On 23 July 1998, the tenant spontaneously vacated the premises and the applicant recovered possession of the apartment. THE LAW
On 18 September 2002 the Court received the following declaration from the Government: “I declare that the Government of Italy offer to pay 7,500 (seven thousand five hundred) Euros to Mrs Vittoria Biffoni with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 46079/99. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case. The Government further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
On 11 September 2002 the Court received the following declaration signed by the applicant's representative: “I note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling 7,500 (seven thousand five hundred) Euros covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to Mrs Vittoria Biffoni with a view to securing a friendly settlement of application no. 46079/99 pending before the Court. I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant have reached. I further undertake not to request the referral of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court's judgment.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties' undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 24 October 2002, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Erik Fribergh Christos Rozakis Registrar President