CASE OF STOPPINI v. ITALY

PRIMEI SECȚII CAUZE DE STOPPINI v. ITALY (Doc. nr. 39716/98) JUGGUL (Reglementare a Franței) STRASBOURG 21 februarie 2002 În cazul Stoppini v. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (În prima secțiune), ședința în calitate de Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintele dnei Tulkens L. Ferrari Bravo, Lorenzen doamna Vajić Levits Kovler, judecători și dl E. Fribergh Registrul secțiunii După deliberarea în particular la 31 ianuarie 2002, pronunța următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (n. 39716/98) împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului anterior 25 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național italian, dna L. Stoppini („reclamantul”), la 2 iulie 1996. Reclamantul a fost reprezentat de dna L. Falatti, avocat practicant la Florența. Guvernul italian („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl V. Esposito. Reclamantul s-a plâns de incapacitatea ei prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului ei și de durata procedurii de evacuare. La 13 septembrie 2001, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 7 decembrie 2001 și la 2 ianuarie 2002, reclamantul și, respectiv, Agentul Guvernului au prezentat declarații formale care propun o soluționare prietenoasă a cazului. FACTE Reclamantul este proprietarul unui apartament din Florența, pe care l-a lăsat L.M. într-o scrisoare servită la chiriașul la 5 noiembrie 1986, reclamantul a convocat chiriașul să apară înaintea Magistratului Florenței. Prin decizia din 12 ianuarie 1987, care a fost făcută executivă la 22 ianuarie 1987, Magistratul Florenței a susținut valabilitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie anulate până la 12 ianuarie 1988. La 11 aprilie 1989, reclamantul a făcut o declarație legală de a solicita urgenta ca sediul ca cazare pentru el. 10. La 23 mai 1989, reclamantul a notificat chiriașul care l-a obligat să scape de sediul. 11. La 20 iunie 1989, ea a informat chiriașul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 13 iulie 1989. 12. Între 13 iulie 1989 și 10 ianuarie 1996 judecătorul a făcut diseptzeci de încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 13. La 9 februarie 1996, reclamantul a recuperat posesia apartamentului ei. La 2 ianuarie 2002, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că Guvernul Italiei oferă să plătească 38.000.000 de ITL [19.625,36 EUR], dnei Luciana Stoppini, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 39716/98. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 15. La 7 decembrie 2001, Curtea a primit de la reprezentantul reclamantului următoarea declarație semnată de reclamant: „Not că Guvernul Italiei sunt pregătite să plătească suma totală de 38.000.000 de ITL [19.625,36 EUR], care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale pentru doamna Luciana Stoppini, în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cererii nr. 39716/98 în așteptare în fața Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase, pe care Guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu cer trimiterea cazului la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 16. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (articolul amenzii 17. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Președintele grefierului Erik Fribergh Christos Rozakis, în limba engleză și notificat în scris la 21 februarie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.

FIRST SECTION

CASE OF

STOPPINI v. ITALY

(Application no. 39716/98)

JUDGMENT

(Friendly Settlement)

STRASBOURG

21 February 2002

In the case of Stoppini v. Italy,

The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of:

Mr

C.L.

Rozakis

,

President

,

Mrs

F.

Tulkens

,

Mr

L. Ferrari Bravo,

Mr

P.

Lorenzen

,

Mrs

N.

Vajić

,

Mr

E.

Levits

,

Mr

A.

Kovler,

judges

,

and Mr E.

Fribergh

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 31 January 2002,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no.

39716/98) against the Italian Republic lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article

25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Italian national, Mrs L. Stoppini (“the applicant”), on 2 July 1996.

2.

The applicant was represented by Mrs L. Falatti, a lawyer practising in Florence. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza, and by their co-agent, Mr V. Esposito.

3.

The applicant complained about her prolonged inability - through lack of police assistance - to recover possession of her apartment and about the duration of the eviction proceedings.

4.

On 13 September 2001, after obtaining the parties’ observations, the Court declared the application admissible.

5.

On 7 December 2001 and on 2 January 2002, the applicant and the Agent of the Government respectively submitted formal declarations proposing a friendly settlement of the case.

THE FACTS

6.

The applicant is the owner of an apartment in Florence, which she had let to L.M.

7.

In a writ served on the tenant on 5 November 1986, the applicant summoned the tenant to appear before the Florence Magistrate.

8.

By a decision of 12 January 1987, which was made enforceable on 22

January 1987, the Florence Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 12 January 1988.

9.

On 11 April 1989, the applicant made a statutory declaration that she urgently required the premises as accommodation for herself.

10.

On 23 May 1989, the applicant served notice on the tenant requiring him to vacate the premises.

11.

On 20 June 1989, she served notice on the tenant informing him that the order for possession would be enforced by a bailiff on 13 July 1989.

12.

Between 13 July 1989 and 10 January 1996 the bailiff made nineteen attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.

13.

On 9 February 1996 the applicant recovered possession of her apartment.

THE LAW

14.

On 2 January 2002, the Court received the following declaration from the Government:

“I declare that the Government of Italy offer to pay 38,000,000

ITL [19,625.36

EUR], to Mrs

Luciana

Stoppini with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 39716/98. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case.

This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case.

The Government further undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”

15.

On 7 December 2001, the Court received from the applicant’s representative the following declaration signed by the applicant:

“I note that the Government of Italy are prepared to pay sum totalling 38,000,000

ITL [19,625.36 EUR], covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to Mrs Luciana Stoppini with a view to securing a friendly settlement of application no.

39716/98 pending before the Court.

I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled.

This declaration is made in the context of a friendly settlement, which the Government and the applicant have reached.

I further undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment.”

16.

The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article

37

§

1

in

fine

of the Convention and Rule

62

§

3 of the Rules of Court).

17.

Accordingly, the case should be struck out of the list.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Decides

to strike the case out of the list;

2.

Takes note

of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber.

Done in English, and notified in writing on 21 February 2002, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Erik

Fribergh

Christos

Rozakis

Registrar

President