AFFAIRE TOMMASO c. ITALIE

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA TOMMASO c. ITALIA (Recuperarea nr. 52922/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 Februarie 2002 DEFINIF 12/05/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Tommaso c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (pe secțiune), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolae Bratza președinte domnii Pellonpä Pastor Ridruejo Ferrari Bravo Fischbach Casadevall Pavlovschi judecători și ale domnului O La 19 decembrie 1997, în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, reclamanta a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Drepturilor Omului. Cererea a fost înregistrată la data de 25 noiembrie 1999 sub numărul de dosar 52922/99. Recurenta este reprezentată de M. Dl Biamonte și dl G. Alessio, avocați la Torano Castello (Cosenza). Guvernul italian ( guvernul este reprezentat de agentul său, dl Leanza, și de co-agentul său, dl Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 22 martie 2001. La 23 iunie 1994, recurenta a formulat o acțiune în fața instanței judecătorești din Torano Castello (Cosenza), în calitate de judecător al muncii, în vederea obținerii recunoașterii dreptului său de a-și face loc la locul de muncă în timpul zilei de maternitate (indennità di maternità la 24 iunie 1994, judecătorul a stabilit data primei ședințe la 28 În februarie 1996. La acea dată, securitatea socială a obținut o remitere în culise pentru a putea depune la grefa anumite documente. L . la sonda 9 octombrie 1996 a fost amânată până la 12 noiembrie 1997 din același motiv. Până la data respectivă, întrucât documentele nu au fost încă depuse, judecătorul a fixat dezbaterile la 8 martie 2000. Conform informațiilor furnizate de reclamant la 26 aprilie 2000, în landul din 8 martie 2000, cauza a fost retrimisă la 27 martie 2002. în termen rezonabil, conform dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenție, astfel de cuvinte Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Perioada care trebuie luată în considerare a început la 23 iunie 1994 și procedura este încă în curs de desfășurare până în prezent și, prin urmare, a durat aproape șapte ani și șapte luni pentru o instanță. 10. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de obligația de termen rezonabil. În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. (1). Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința termenului rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că nu este posibil ca consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune 13. Tribunalul solicită 28 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 14. Curtea consideră că este necesar să se acorde recurentei 10 000 de euro (EUR) pentru prejudiciul moral. Procedură și cheltuieli de judecată 15. Recurenta solicită, de asemenea, 6 500 000 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții. 16. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată pentru procedura în fața Curții și acordul cu reclamanta. Interese moratorii 17. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data d adoptarea prezentei hotărâri a fost de 3 % l an. PE CES, CURȚA, ÎN LÂNĂ, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 10 000 EUR (zece mii EUR) pentru daune morale 1 500 EUR (mii cinci sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 3 % l an de la expirarea acestui termen și până la plata Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 12 februarie 2002, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul Michael O

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE TOMMASO c. ITALIE

(Requête n° 52922/99)

ARRÊT

STRASBOURG

12 février 2002

DÉFINITIF

12/05/2002

Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Tommaso c. Italie,

La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de

:

Sir

Nicolas

Bratza

,

président

,

MM.

M.

Pellonpää

,

A.

Pastor Ridruejo

,

L.

Ferrari Bravo

,

M.

Fischbach

,

J.

Casadevall

,

S.

Pavlovschi

,

juges

,

et de M. O’

Boyle

,

greffier de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 22 janvier 2002,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante italienne, M

me

Vincenzina

Tommaso («

la requérante

»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 19 décembre 1997 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («

la Convention

»). La requête a été enregistrée le 25 novembre 1999 sous le numéro de dossier 52922/99. La requérante est représentée par M

es

M. Biamonte et G. Alessio, avocats à Torano Castello (Cosenza). Le gouvernement italien («

le Gouvernement

»)

est représenté par son agent, M.

U.

Leanza, et par son coagent, M.

V.

Esposito.

2.

La Cour a déclaré la requête recevable le 22 mars 2001.

EN FAIT

3.

Le 23 juin 1994, la requérante déposa un recours devant le juge d’instance de Torano Castello (Cosenza), faisant fonction de juge du travail, tendant à obtenir la reconnaissance de son droit au versement d’indemnités journalières de maternité (

indennità di maternità

).

4.

Le 24 juin 1994, le juge fixa la date de la première audience au 28

février 1996. A cette date, la sécurité sociale obtint une remise d’audience pour pourvoir déposer au greffe certains documents. L’audience du 9 octobre 1996 fut reportée au 12 novembre 1997 pour la même raison.

5.

A cette date, les documents n’ayant toujours pas été déposés, le juge fixa les débats au 8 mars 2000. Selon les informations fournies par le requérant le 26 avril 2000, à l’audience du 8 mars 2000, l’affaire fut renvoyée au 27 mars 2002.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

6.

La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «

délai raisonnable

» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

7.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

8.

La période à considérer a débuté le 23 juin 1994 et la procédure est encore pendante à ce jour.

9.

Elle a donc duré presque sept ans et sept mois pour une instance.

10.

La Cour rappelle avoir constaté dans de nombreux arrêts (voir, par exemple,

Bottazzi c. Italie

[GC], n° 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «

délai raisonnable

». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.

11.

Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.

II.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

12.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

13.

La requérante réclame 28 000 000 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice moral qu’elle aurait subi.

14.

La Cour considère qu’il y a lieu d’octroyer à la requérante 10

000

euros (EUR) au titre du préjudice moral.

B.

Frais et dépens

15.

La requérante demande également 6 500 000 ITL pour les frais et dépens encourus devant la Cour.

16.

Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt

Bottazzi

précité, § 30). En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 1 500 euros au titre des frais et dépens pour la procédure devant la Cour et l’accorde à la requérante.

C.

Intérêts moratoires

17.

Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d

’

intérêt légal applicable en Italie à la date d

’

adoption du présent arrêt était de 3 % l

’

an.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article

6 §

1 de la Convention

;

2.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article

44 § 2 de la Convention, 10 000 EUR (dix mille euros) pour dommage moral 1 500 EUR (mille cinq cents euros) pour frais et dépens

;

b)

que ces montants seront à majorer d

’

un intérêt simple de 3 % l

’

an à compter de l

’

expiration de ce délai et jusqu

’

au versement

;

3.

Rejette

les demandes de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 12 février 2002, en application de l’article

77 §§ 2 et 3 du règlement

.

Michael

O’Boyle

Sir Nicolas

Bratza

Greffier

Président