- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 12 februarie 2002
- Stat pârât
- ITA
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Préjudice moral - réparation pécuniaire
- Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
Societa Croce Gialla Romana S.A.S. împotriva Italiei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA A PATRA CAUZA SOCIETATE CU CROCE GIALLA ROMANA S.A.S. c. ITALIA (solicitarea nr. 56093/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 Februarie 2002 DEFINITIVF 12/05/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate suferi modificări de formă. În cauza società Croce Gialla Romana S.a.S. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Pellonpä Pastor Ridruejo Ferrari Bravo, Fischbach Casadevall, Pavlovschi judecători și dlui O La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care o societate italiană, Società Croce Gialla Romana S.a.S.
( Curtea a declarat cererea admisibilă la 10 aprilie 2001. La 18 iunie 1990, recurenta, o societate în comandită simplă, a desemnat o unitate sanitară locală în fața Tribunalului din Roma pentru a obține plata a 24 000 000 de lire italiene ca urmare a executării unui contract de transport. Cele două audieri care au avut loc la 31 ianuarie 1991 și la 30 mai 1991 au fost dedicate depunerii la grefa de documente și audierea martorilor. La 11 noiembrie 1991, părțile și-au prezentat concluziile și judecătorul a fixat ședința de pledoarii la 5 martie 1993. 1993, al cărui text a fost depus la grefa din 15 aprilie 1993, judecătorul a redeschis punerea în funcțiune și a amânat cazul pentru audierea altor martori.
La 23 iunie 1993 a avut loc audierea și părțile au prezentat concluziile lor. Ședința de pledoarii a fost stabilită la 12 octombrie 1994 și trimisă din oficiu la 6 octombrie 1995 din cauza mutației judecătorului. Între timp, la o dată nespecificată, părțile au depus o cerere de avansare a datei ședinței, printr-o ordonanță din 29 octombrie 1994, al cărei text a fost depus la grefă la noiembrie 1994, cererea respectivă a fost respinsă. La 6 octombrie 1995, audierea pledoariilor a fost amânată din oficiu la 2 februarie 1996 din cauza lipsei unuia dintre judecători. Printr-o hotărâre din 21 februarie 1996, al cărei text a fost depus la grefă la 9 aprilie 1996, Tribunalul a respins cererea recurentei.
La 29 mai 1996, reclamanta a făcut apel la Curtea de Apel de la Roma. Punerea în funcțiune a început la 3 octombrie 1996, data la care părțile și-au prezentat concluziile. Ședința pledoariilor în fața camerei competente a fost stabilită la 21 octombrie 1998; printr-o hotărâre din 28 octombrie 1998, al cărei text a fost depus la grefa din noiembrie 1998, Curtea a respins apelul recurentei. 10. La 31 martie 1999, recurenta s-a ocupat de casare. 11. printr-o hotărâre din 6 iunie 2000, al cărei text a fost depus la grefă la octombrie 2000, Curtea de Casație a respins recursul recurentei. CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE12, recurenta a susținut că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil de termen, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție.
Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 13… Prin urmare, aceasta a durat mai mult de zece ani și patru luni pentru trei instanțe. 16. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existena în Italia a unei practici contrare Conveniei care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la cerina termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1).17.
După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Curtea consideră că este necesar să se acorde recurentei 8 000 EUR pentru prejudiciul suferit. Comisioane și cheltuieli de judecată 21. Recurenta solicită, de asemenea, 4 550 000 de lire italiene pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții.
22. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii în fața Curții și acordul cu reclamanta. Interese moratorii 23. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data d adoptarea prezentei hotărâri a fost de 3 % l an.
PE CES, CURȚA, ÎN LÂNĂ, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 8 000 EUR (88 000 EUR) pentru daune și 1 500 EUR (mii cinci sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 3 % l an de la expirarea acestui termen și până la plată Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 12 februarie 2002, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul Michael O
QUATRIÈME SECTION
AFFAIRE SOCIETÀ CROCE GIALLA ROMANA S.A.S. c. ITALIE (Requête n° 56093/00) ARRÊT STRASBOURG 12 février 2002 DÉFINITIF 12/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Società Croce Gialla Romana S.a.S. c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de : Sir Nicolas Bratza , président , MM. M. Pellonpää , A. Pastor Ridruejo , L. Ferrari Bravo, M. Fischbach , J. Casadevall, S. Pavlovschi , juges , et de M. M. O’Boyle , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 22 janvier 2002, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont une société italienne, Società Croce Gialla Romana S.a.S. (« la requérante »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 17 février 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 29 mars 2000 sous le numéro de dossier 56093/00. La requérante est représentée par M e N. Calbi, avocat à Rome. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.
La Cour a déclaré la requête recevable le 10 avril 2001. EN FAIT
Le 18 juin 1990, la requérante, une société en commandite simple, assigna une unité sanitaire locale devant le tribunal de Rome afin d'obtenir le paiement des 24 000 000 lires italiennes dues suite à l'exécution d'un contrat de transport.
La mise en état de l'affaire commença le 5 novembre 1990. Les deux audiences qui eurent lieu le 31 janvier 1991 et le 30 mai 1991, furent consacrées au dépôt au greffe de documents et à l'audition de témoins. Le 11 novembre 1991, les parties présentèrent leurs conclusions et le juge fixa l'audience de plaidoiries au 5 mars 1993. Par une ordonnance du 7 avril 1993, dont le texte fut déposé au greffe le 15 avril 1993, le juge rouvrit la mise en état et ajourna l'affaire pour l'audition d'autres témoins. Le 23 juin 1993 eut lieu ladite audition et les parties présentèrent leurs conclusions. L'audience de plaidoiries fut fixée au 12 octobre 1994 et renvoyée d'office au 6 octobre 1995 en raison de la mutation du juge.
Entre-temps, à une date non précisée, les parties avaient présenté une demande visant à ce que la date de l'audience fût avancée. Par une ordonnance du 29 octobre 1994, dont le texte fut déposé au greffe le 2 novembre 1994, ladite demande fut rejetée.
Le 6 octobre 1995, l'audience de plaidoiries fut reportée d'office au 2 février 1996 en raison de l'absence de l'un des juges.
Par un jugement du 21 février 1996, dont le texte fut déposé au greffe le 9 avril 1996, le tribunal rejeta la demande de la requérante.
Le 29 mai 1996, la requérante interjeta appel devant la cour d'appel de Rome. La mise en état commença le 3 octobre 1996, date à laquelle les parties présentèrent leurs conclusions. L'audience de plaidoiries devant la chambre compétente fut fixée au 21 octobre 1998.
Par un arrêt du 28 octobre 1998, dont le texte fut déposé au greffe le 10 novembre 1998, la cour rejeta l'appel de la requérante.
Le 31 mars 1999, la requérante se pourvut en cassation.
Par un arrêt du 6 juin 2000, dont le texte fut déposé au greffe le 20 octobre 2000, la cour de cassation rejeta le recours de la requérante. EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
12. La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
La période à considérer a débuté le 18 juin 1990 et s’est terminée le 20 octobre 2000.
Elle a donc duré plus de dix ans et quatre mois pour trois instances.
La Cour rappelle avoir constaté dans de nombreux arrêts (voir, par exemple, Bottazzi c. Italie [GC], n° 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du « délai raisonnable ». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.
Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée. Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
18. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
La requérante réclame 20 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral qu’elle aurait subi.
La Cour considère qu’il y a lieu d’octroyer à la requérante 8 000 EUR au titre du préjudice subi. B. Frais et dépens
La requérante demande également 4 550 000 lires italiennes pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi précité, § 30). En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 1 500 EUR au titre des frais et dépens de la procédure devant la Cour et l’accorde à la requérante. C. Intérêts moratoires
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d ’ intérêt légal applicable en Italie à la date d ’ adoption du présent arrêt était de 3 % l ’ an. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 2. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 8 000 EUR (huit mille euros) pour dommage et 1 500 EUR (mille cinq cents euros) pour frais et dépens ; b) que ces montants seront à majorer d ’ un intérêt simple de 3 % l ’ an à compter de l ’ expiration de ce délai et jusqu ’ au versement ; 3. Rejette les demandes de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 12 février 2002, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement . Michael O’Boyle Sir Nicolas Bratza Greffier Président