AFFAIRE MARIA GIOVANNA ROSSI c. ITALIE

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA MARIA GIOVANNA ROSSI c. ITALIA (solicitarea nr. 52988/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 Februarie 2002 DEFINITIVF 12/05/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. Poate fi supusă unor modificări de formă.

În cauza Maria Giovanna Rossi c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Pellonpäs Pastor Ridruejo Ferrari Bravo Fischbach Casadevall Pavlovschi judecători și dlui O La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și un cetățean italian, Maria Giovanna Rossi, care a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 10 februarie 1998 în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( Curtea a declarat că cererea este admisibilă la 22 martie 2001 (în fapt la 4 iunie 1987, dl Leanza, dl V. Esposito).

E.R. a numit-o pe reclamantă în fața Tribunalului din San Giorgio La Molara (Benevent) pentru a obține executarea unei obligații luate în timpul împărțirii unei moșteniri. Încheierea cauzei a început la 9 iunie 1987. Ședințele din 13 octombrie 1987 și 10 noiembrie 1987 au fost dedicate unei expertize. Cea din 26 ianuarie 1988 a fost revocată. Prezentarea concluziilor a avut loc la 23 iunie 1987. februarie 1988. La 29 martie 1999, tribunalul a acceptat cererea dlui E.R. și a declarat că reclamanta a eșuat. La 15 septembrie 1988, reclamanta a făcut apel la instanța judecătorească din Benevent. La sfârșitul lunii 7 decembrie 1988. La cele șapte audieri prevăzute între 7 iunie 1989 și 8 aprilie 1992, cinci au fost revocate din oficiu, una la cererea părților și una la cererea părților, pentru a depune memorii.

Prezentarea concluziilor a avut loc la 10 iunie 1992. 1993 a fost exmatriculat din cauza unei greve a avocaților. La 6 septembrie 1994, dl E.R. a solicitat ca data la care a fost încuviințată , printr-o ordonanță din 18 decembrie 1995, președintele tribunalului a respins această cerere. Ședințele din 1 aprilie 1997 și 8 aprilie 1997 au fost revocate din oficiu. 1997 al cărui text a fost depus la grefa din 10 ianuarie 1998, instanța a constatat că nu mai există litigiu între părți, deoarece reclamanta a executat între timp obligația care face obiectul procedurii și a statuat în ceea ce privește cheltuielile procedurii.

Recurenta susține că durata procedurii nu a respectat principiul termenului rezonabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Perioada care trebuie luată în considerare a început la 4 iunie 1987 și s-a încheiat la 10 ianuarie 1998 și, prin urmare, a durat mai mult de zece ani și șapte luni pentru două instanțe. 10. Curtea reamintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de obligația de termen rezonabil.

În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. (1). Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința termenului rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că nu este posibil ca consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.

Daune 13. Recurenta solicită 33 999 910 lire italiene (ITL) pentru prejudiciul economic pe care l-ar fi suferit fără a oferi mai multe detalii. 14. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde recurentei 7 De asemenea, reclamanta solicită 6 500 000 ITL, în general, pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și pentru cele suportate în fața Curții.

16. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea referitoare la cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale, consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR pentru cheltuielile de judecată și cheltuielile de judecată pentru procedura în fața Curții și acordă recurentei. Interese moratorii 17. Interes legal aplicabil în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 3 % l an.

PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L 44 alin. (2) din Convenție, 7 000 EUR (7 000 EUR) pentru daune morale și 1 500 EUR (mii cinci sute EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 3 % l an de la expirarea acestui termen și până la plată Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 12 februarie 2002, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul Michael O

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE MARIA GIOVANNA ROSSI c. ITALIE (Requête n° 52988/99) ARRÊT STRASBOURG 12 février 2002 DÉFINITIF 12/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Maria Giovanna Rossi c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de : Sir Nicolas Bratza , président , MM. M. Pellonpää , A. Pastor Ridruejo , L. Ferrari Bravo , M. Fischbach , J. Casadevall , S. Pavlovschi , juges , et de M. O’ Boyle , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 22 janvier 2002, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

6. La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

12. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage