AFFAIRE ROSA c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

25.10.2001

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 6-1;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Frais et dépens (procédure nationale) - demande rejetée;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2001
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE ROSA c. ITALIE (CtEDO, 2001)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA ROSA c. ITALIA Cerere nr. 49361/99 HOTĂRÂREA STRASBURG 25 octombrie 2001 DEFINITIVF 25/01/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Rosa c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (pe secțiune), care se află într-o cameră compusă din dnii Ress președinte Pastor Ridruejo Caflisch Cabral Barreto V.H. B utkevych, judecătorii mei Vajić M. D el Tufo, judecător ad hoc, și a domnului V. Berger grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 4 octombrie 2001, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant italian, domnul Antonio Rosa ( reclamantul a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 23 septembrie 1997 în temeiul articolului 25 anterior din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind Drepturile Omului). Cererea a fost înregistrată la 5 iulie 1999 sub numărul dosarului 49361/99. Reclamantul este reprezentat de dl L. De Angelis și S. Castagna, avocați la Roma. Guvernul italian (adică, l-a reprezentat pe agentul său, dl Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 9 noiembrie 2000. ÎN FAȚĂ la 11 decembrie 1962, reclamantul l-a numit pe dl L. în fața Tribunalului din Roma pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite în timpul intervenției chirurgicale. În cele din urmă, la 16 iunie 1967, părțile și-au prezentat concluziile și pledoariile la 17 ianuarie 1968 printr-o hotărâre din 19 ianuarie 1968, al cărei text a fost depus la grefă la 5 martie 1968, Tribunalul a exclus răspunderea chirurgului și a respins cererea reclamantului. La data de 4 martie 1969, reclamantul a făcut apel la Curtea de Apel de la Roma. Întrucât părțile nu au fost constituite în această procedură, reclamantul a recidivat-o la 20 iunie 1970. La începutul lunii 21 decembrie 1970. Părțile și-au prezentat concluziile în cadrul celei de-a doua ședințe, la 19 aprilie 1971 și la rejudecarea pledoariilor în fața camerei competente a avut loc la 19 octombrie 1971. Printr-o ordonanță al cărei text a fost depus la grefa din 28 iunie 1972, s-a efectuat o instanță de judecată și s-a prezentat consilierului de punere în funcțiune. Dintre cele patru audieri care au avut loc între 10 iulie 1972 și 16 aprilie 1973, una a fost consacrată depunerii jurământului experților, două au fost amânate deoarece experții nu au depus la gref raportul de competență și una a fost depusă pentru a permite părților să examineze acest raport. Din cele douăsprezece audieri care au avut loc între 8 octombrie 1973 și 24 noiembrie 1975, două au fost trimise din cauza absenței părților, două au fost dedicate depunerii documentelor, una la cererea judecătorului de a prezenta un supliment la raportul lor de expertiză, două audieri au fost amânate pentru că experții nu erau prezentați, patru pentru că nu prezentaseră grefei suplimentul la raport și ultima pentru a permite părților să examineze completul menționat și să prezinte concluziile acestora. La 16 februarie 1976, a fost stabilită la 16 noiembrie 1976, dar a fost amânată de două ori până la 24 octombrie 1978, deoarece unul dintre magistrați avea un impediment. Prin Hotărârea din 30 octombrie 1978, al cărei text a fost depus la grefă la 7 martie 1979, Curtea de Apel a respins apelul. La 2 februarie 1980, reclamantul s-a ocupat de casare, printr-o hotărâre din 12 ianuarie 1982, al cărei text a fost depus la grefă la 13 mai 1982, Curtea de Casație a pronunțat hotărârea și a prezentat cauza în fața unei alte camere a Curții de Apel din Roma. La 27 iulie 1982, reclamantul a reluat procedura în fața acestei instanțe. Prima ședință a avut loc la 18 noiembrie 1982 și părțile și-au prezentat concluziile la 3 martie 1983. În 1984, Curtea de Apel l-a condamnat pe dl L. să repare daunele suferite de reclamant, a căror sumă trebuia stabilită în cursul unei proceduri separate. 10. La 14 decembrie 1984, dl L. a luat măsuri în casare. Prin Hotărârea din 22 ianuarie 1988, al cărei text a fost depus la grefă la 16 noiembrie 1988, Curtea de Casație a respins recursul. 11. În paralel cu procedura în fața Curții de Casație, la 30 iulie și 6 august 1984 reclamantul l-a numit pe domnul L. și municipalitatea Romei în fața Tribunalului din Roma pentru a obține plata a 368 764 000 de lire italiene ca despăgubire pentru prejudiciul suferit. Prima ședință a avut loc la 18 decembrie 1984. Procesele-verbale ale acestei audieri și ale celorlalte trei care au avut loc până la 21 ianuarie 1986 au fost pierdute împreună cu dosarul de către grefa instanței. Închiderea pledoariilor în fața camerei competente a avut loc la 3 februarie 1988. printr-o hotărâre definitivă din aceeași zi, al cărei text a fost depus la grefă la 18 februarie 1988. În octombrie 1988, Tribunalul a declarat admisibilă cererea reclamantului, dar a suspendat procedura până la sfârșitul primei proceduri. 12. La 22 ianuarie 1989, reclamantul a reluat procedura în fața acestei instanțe. Dintre cele 11 audieri stabilite între 12 iunie 1990 și 24 mai 1993, o audiență a fost amânată din oficiu, două au fost amânate pentru că dosarul de la liturghie dispăruse, șapte au vizat o expertiză și ultima a fost amânată pentru a permite părților să-și prezinte concluziile; aceaceasta a fost făcută la 15 iunie 1993. Prin ordonanța din 2 martie 1994, instanța a dispus un complet de competență, a numit un expert și a stabilit depunerea jurământului în fața judecătorului pentru punerea în funcțiune la 9 mai 1994. Cele cinci audieri care au avut loc între 19 iulie 1994 și 17 iulie 1995 s-au referit la complementul de expertiză și la expertize private. Prezentarea concluziilor a avut loc la 25 septembrie 1995 și la cinstirea pledoariilor în fața camerei competente a avut loc la 6 martie 1996 13. Printr-o hotărâre din 13 martie 1996, al cărei text a fost depus la grefă la 12 iunie 1996, instanța nu a făcut decât parțial dreptul la cererea reclamantului, dându-i doar o parte din suma solicitată. 14. La 15 octombrie 1996, reclamantul a solicitat recurs la Curtea de Apel de la Roma. La 14 ianuarie 1997 a început procesul și, după o audiere, la 12 iunie 1997 părțile și-au prezentat concluziile. Iulie 1999. Reclamantul a cerut ca data lansării să fie avansată. Făcând apel la cererea sa o audiere a fost stabilită la 10 ianuarie 1998. Din cauza supraîncărcării rolului această audiere a fost amânată până la 10 iulie 1998. La această dată părțile nu au prezentat și a fost repusă în funcție de data de 25 În februarie 2000, reclamantul a cerut încă o dată să se avanseze data lansării procedurii de încuviințare și să se acorde o audiere la 21 mai 1999, însă aceaceasta a fost trimisă la 7 ianuarie 2000, deoarece unul dintre judecători fusese transferat și nu fusese înlocuit încă 15. Prin hotărârea din 14 ianuarie 2000, al cărei text a fost depus la grefă la 20 ianuarie 2000, Curtea a făcut parțial dreptul la recursul reclamantului. 16. La 3 iulie 2000, văduva domnului L. s-a ocupat de casare. Conform informațiilor furnizate de reclamant la 17 ianuarie 2001, procedura era încă în curs de desfășurare. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 18. Cu toate acestea, perioada care trebuie luată în considerare începe la 11 decembrie 1962 și se încheie la 17 ianuarie 2001. August 1973, recunoașterea dreptului la recurs individual de către Italia și, prin urmare, este de mai mult de 27 de ani și cinci luni. 21. Curtea reamintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de cerința în măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 22. În măsura în care a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerina În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. lira italiană (ITL) pentru prejudiciul material și cel puțin 30 000 000 ITL pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 25. Curtea nu a constatat o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, aceasta consideră că este necesar să se acorde reclamantului 70 000 000 ITL pentru prejudiciul moral. Prospătură și cheltuieli de judecată 26. Reclamantul solicită, de asemenea, 57 696 914 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și 21 482 100 ITL pentru cele suportate în fața Curții 27. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea referitoare la cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale, consideră rezonabilă suma de 6 000 000 ITL pentru procedura în fața Curții și acordul cu reclamantul. Interese moratorii 28. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata d Interes legal aplicabil în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 3,5% l an. PE CES MOTIVE, CURȚA, ÎN L.UNANIMITATE, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 70 000 000 000 (șaptezeci de milioane) lire italiene pentru daune morale și 6 000 000 (șase milioane) lire italiene pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu o dobândă simplă de 3,5% l an de la expirarea acestui termen și până la plată Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 25 octombrie 2001, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul Vincent Berger Georg Ress Modululer Președinte