AFFAIRE DE SANTIS c. ITALIE (N° 3)

SECȚIUNEA A PATRA CAUZA DE SANTIS c. ITALIA (nr. 3) (solicitarea nr. 52923/99) HOTĂRÂREA STRASBURG 12 Februarie 2002 DEFINITIVF 12/05/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza De Santis c. Italia (nr. 3), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află într-o cameră compusă din Sir Nicolas Bratza președinte dnii Pellonpäs Pastor Ridruejo Ferrari Bravo Fischbach Casadevall Pavlovschi judecători și dlui O La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care un resortisant italian, domnul Giuseppe De Santis, a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 13 ianuarie 1998 în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale ( Cererea a fost înregistrată la 25 noiembrie 1999 sub numărul de dosar 52923/99.

Reclamantul este reprezentat de domnul A. Macera, avocat la Atri (Teramo). Guvernul italian (atmo) este reprezentat de agentul său, dl Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 22 martie 2001. La 20 decembrie 1989, reclamantul a numit patru persoane în fața Tribunalului din Teramo pentru a recupera proprietatea asupra terenului ocupat, în opinia sa, în mod ilegal, de la a obține o eliminare a unei închideri și repararea daunelor suferite. Arestarea cauzei a început la 12 iunie 1990, în loc de 6 februarie 1990. Începând cu această ședință, doi dintre pârâti au extirpat de incompetență Din cele nouă audieri stabilite între 29 ianuarie 1991 și 16 mai 1995, patru au fost revocate din oficiu, iar celelalte cinci au vizat o expertiză, faptul că doi dintre inculpați au fost declarați eșecuri și o cerere de audiere a celorlalți doi inculpați, care nu s-au prezentat.

La 9 aprilie 1996, reclamantul a solicitat instanței să adopte o ordonanță în temeiul art. 186c La 7 februarie 1997, judecătorul a respins această cerere, deoarece lacul era încă în curs de desfășurare. Lanțul din 18 martie 1997 a fost amânat la 27 mai 1997 pentru a permite părților să își prezinte concluziile. La acea dată, reclamantul redemanda instanței de a adopta o măsură în temeiul articolului 186c din Codul de procedură civilă italian, cealaltă parte a Uniunii Europene a obiectat și la 24 noiembrie 1997 judecătorul de punere în stare de arest a respins această cerere, deoarece problema de incompetență rațională a valorificării trebuia încă să fie reținută.

La tribunalul de pledoarii în fața camerei competente a fost stabilită la 21 decembrie 1999. Iunie 1999, cauza a fost încredințată colegiului de magistrați însărcinat cu tratarea celor mai vechi cazuri (sezione stralcio . Sezioni stralcio , compuse dintr-un judecător titular, în calitate de președinte, și doi judecători onorari, au fost creați în temeiul articolului 90 alineatul (5) din Legea nr. 353/90 (astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 534/95) pentru a absorbi cauzele pendinte în fața instanțelor civile. Iunie 1999, a fost stabilită o audiere la 2 mai 2000 pentru o tentativă de soluționare amiabilă. La 20 iulie 1999, a avut loc o audiere și părțile au ajuns la o soluționare amiabilă.

În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) . . Perioada care trebuie luată în considerare a început la 20 decembrie 1989 și s-a încheiat la 20 iulie 1999. 10. Curtea reamintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la cerința În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 12. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței de termen rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă.

Reclamantul solicită 10 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudicii materiale și se remite Curții pentru a stabili valoarea prejudiciului moral pe care l-ar fi suferit. 15. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material invocat și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că este necesar să se acorde reclamantului 12 000 EUR (EUR) pentru prejudiciul moral.

Prospături și cheltuieli de judecată 16. Reclamantul solicită, de asemenea, 4 957 689 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne și 6 389 280 ITL pentru cele suportate în fața Curții 17. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii naționale, consideră rezonabilă suma de 2 500 EUR pentru procedura în fața Curții și acordă reclamantului.

Interese moratorii 18. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata d Interes legal aplicabil în Italia la data adoptării prezentei hotărâri a fost de 3 % l an. PE CES MOTIVE, CURTEA, ÎN L 44 alineatul (2) din Convenție, 12 000 EUR (doisprezece mii de euro) pentru daune morale și 2 500 EUR (două mii cinci sute de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu de 3 % l an de la expirarea acestui termen și până la plată Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. Prezentat în limba franceză și comunicat în scris la 12 februarie 2002, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul Michael O

QUATRIÈME SECTION

AFFAIRE DE SANTIS c. ITALIE (N° 3) (Requête n° 52923/99) ARRÊT STRASBOURG 12 février 2002 DÉFINITIF 12/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire De Santis c. Italie (n° 3), La Cour européenne des Droits de l’Homme (quatrième section), siégeant en une chambre composée de : Sir Nicolas Bratza , président , MM. M. Pellonpää , A. Pastor Ridruejo , L. Ferrari Bravo , M. Fischbach , J. Casadevall , S. Pavlovschi , juges , et de M. O’ Boyle , greffier de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 22 janvier 2002, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

7. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

13. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage