AFFAIRE ALBA D'AMORE c. ITALIE

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA Alba D'Amore c. ITALIA (Cercetarea nr. 56224/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 19 Februarie 2002 DEFINIF 19/05/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Alba D'Amore c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (II secțiunea), care se află într-o cameră compusă din domni. J.-P.

Costa președinte L. Féurari Bravo Loucages Bîrsan Jungwiert Butkevych Mularoni judecători și Dolle graffière de secțiune După ce a intenționat în camera consiliului la 22 ianuarie 2002, Rend l'hote, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și al cărei resortisant italian, M Alba D'Amore ( La data de 6 august 1998, Comisia Europeană pentru Drepturile Omului a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale (inclusiv Convenția privind Drepturile Omului). Cererea a fost înregistrată la data de 3 aprilie 2000 sub numărul de dosar 56224/00.

Recurenta este reprezentată de dl N. D'Alessandro, avocat în Catania. Guvernul este reprezentat de agentul său, dl Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito.

Curtea a declarat cererea admisibilă la 11 aprilie 2001. Recurenta, medic pe lângă serviciul de anestezie și resuscitare al unității sanitare locale (USL) din Catania, a fost responsabilă, prin decizia serviciilor respective, cu privire la exercitarea funcțiilor superioare începând cu 12 august 1987. Printr-o decizie a serviciului menționat, confirmată de comitetul de gestionare în cursul anului 1990, reclamanta a fost revocată din funcțiile sale începând cu 1 decembrie 1990. La 11 ianuarie 1992, reclamanta a înaintat o acțiune în fața Tribunalului Administrativ Regional din Catania în vederea obținerii recunoașterii dreptului său pentru perioada cuprinsă între 12 august 1987 și 1 În decembrie 1990, la plata diferențelor de tratament datorate funcțiilor superioare pe care le exercitase, plus dobânda moratorie.

În aceeași zi, reclamanta a prezentat o cerere de stabilire a datei la care a avut loc încuviințarea. La 6 octombrie 1997, reclamanta a prezentat o cerere de stabilire a datei landului în instanță în regim de urgență. La data de 13 octombrie 2000, tribunalul administrativ regional a acceptat cererea recurentei. În ceea ce privește VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE, recurenta a susținut că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil. În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) . . Perioada care trebuie luată în considerare a început la 11 ianuarie 1992 și s-a încheiat la 9 noiembrie 2000. Prin urmare, aceasta a durat aproximativ opt ani și zece luni pentru o instanță.

10. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existena în Italia a unei practici contrare Conveniei care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la cerina termenului rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 11. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă.

În conformitate cu informațiile de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 3 % pe an. Prin aceste motive, Curtea, în L.UNANIMITATE, afirmă că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 10 000 EUR (zece mii EUR) pentru daune morale; că această sumă va fi mai mare cu un interes simplu cu 3 % l an de la expirarea acestui termen și până la plată Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 19 februarie 2002, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul Dolle J.-P.

Costa Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE Alba D'AMORE c. ITALIE (Requête n° 56224/00) ARRÊT STRASBOURG 19 février 2002 DÉFINITIF 19/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Alba D'Amore c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , L. F errari Bravo , L. Loucaides , C. Bîrsan , K. Jungwiert , V. Butkevych , M me A. Mularoni , juges , et de M me S. Dollé , greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 22 janvier 2002, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION

6. La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

12. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage