- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 19 februarie 2002
- Stat pârât
- ITA
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
- Préjudice moral - réparation pécuniaire
- Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
Cornia împotriva Italiei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA 2 CAUZA CORNIA c. ITALIA (solicitarea nr. 56202/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 19 Februarie 2002 DEFINITIVF 19/05/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă.
În cauza Cornia c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii J. P. Costa președintele L. F everari Bravo Loucages Bîrsan Jungwiert Butkevych Mularoni judecători și Dolle graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 22 ianuarie 2002, Renunțarea la hotărâre, care a fost adoptată la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și din care o resortisantă italiană, dl Patrizia Cornia ( La 6 iunie 1995, fostul articol 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului, în temeiul articolului 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Guvernul este reprezentat de agentul său, dl Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito.
Curtea a declarat cererea admisibilă la 11 aprilie 2001. Recurenta, profesoară, înlocuitoare începând cu anul școlar 1981-82, a fost titularizată începând cu 10 septembrie 1984 printr-un decret al Ministerului Educației, notificat la 17 octombrie 1994. Cu toate acestea, decretul recunoscut pentru titularizare (inquadramento giuridico) fără a acorda recurentei beneficiile tratamentului corespunzător. Mai târziu, la 3 august 1994, recurenta, care se prevalează de o hotărâre a unui tribunal administrativ care le-a recunoscut colegilor aflați într-o situație similară, dreptul de a percepe tratamentul corespunzător funcționării lor, a pus în discuție Rectoratul din care se afla pentru a obține aceleași drepturi.
Septembrie 1994, administrația în cauză a refuzat această cerere pe motiv că recunoașterea efectelor patrimoniale ale acestei oficializări nu putea avea loc decât de la preluarea funcțiilor efective în această calitate. La 9 noiembrie 1994, recurenta a prezentat o acțiune în fața Tribunalului Administrativ Regional din L a Emiliei Romagna, în vederea obținerii, pe de o parte, a anulării dispozițiilor decretului menționat, care exclude plata tratamentului în calitate de titular și, pe de altă parte, recunoașterea dreptului său la plata acestui tratament. În aceeași zi, reclamanta a prezentat o cerere de stabilire a luării unei hotărâri în instanță. La 30 mai 1995 și 6 septembrie 2000, reclamanta a prezentat o cerere de stabilire a datei la care au avut loc dezbaterile.
Instanța a stabilit în instanță la 14 iunie 2001. Prin hotărârea din 14 iunie 2001, al cărei text a fost depus la grefa din 5 iulie 2001, Tribunalul a respins cererea recurentei. La 2 noiembrie 2001 reclamanta a interjet apelat la Consiliul de Stat. ÎN SPECIAL PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA Llle ARTICOLUL 6 § 1 DIN CONVENȚIE Recurenta a afirmat că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil În conformitate cu prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 10. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 9 noiembrie 1994 și procedura era încă în curs de desfășurare la 2 noiembrie 2001. 12. La această dată a durat mai mult de șase ani și 11 luni pentru două instanțe.
13. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de obligația de termen rezonabil. În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința termenului rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior.
Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că nu este posibil ca consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Recurenta solicită 50 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 17. Curtea consideră că este necesar să se acorde recurentei 6 000 de euro (EUR) pentru prejudiciul moral. Procedură și cheltuieli de judecată 18. Recurenta solicită, de asemenea, 10 912 572 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții.
19. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 2 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată ale procedurii în fața Curții și acordul cu reclamanta. Interese moratoriu 20, potrivit informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data d adoptarea prezentei hotărâri a fost de 3 % l an.
PE CES, CURȚA, ÎN LÂNĂ, A declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 6 000 EUR (șase mii EUR) pentru daune morale și 2 000 EUR (două mii EUR) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 3 % l an de la expirarea acestui termen și până la plată Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 19 februarie 2002, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul Dolle J.-P.
Costa Modululre Președinte
DEUXIÈME SECTION
AFFAIRE CORNIA c. ITALIE (Requête n° 56202/00) ARRÊT STRASBOURG 19 février 2002 DÉFINITIF 19/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Cornia c. Italie, La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : MM. J.-P. Costa , président , L. F errari Bravo , L. Loucaides , C. Bîrsan , K. Jungwiert , V. Butkevych , M me A. Mularoni , juges , et de M me S. Dollé , greffière de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 22 janvier 2002, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante italienne, M me Patrizia Cornia (« la requérante »), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 6 juin 1995 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (« la Convention »). La requête a été enregistrée le 3 avril 2000 sous le numéro de dossier 56202/00. La requérante est représentée par M e B. Micolano, avocat à Bologne. Le gouvernement italien (« le Gouvernement ») est représenté par son agent, M. U. Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.
La Cour a déclaré la requête recevable le 11 avril 2001. EN FAIT
La requérante, enseignante, remplaçante à partir de l’année scolaire 1981-82, fut titularisée à compter du 10 septembre 1984 par un décret du ministère de l’éducation, notifié le 17 octobre 1994. Toutefois, ledit décret reconnu la titularisation ( inquadramento giuridico ) sans accorder à la requérante les bénéfices du traitement correspondant.
Par la suite, le 3 août 1994, la requérante, se prévalant d’un jugement d’un tribunal administratif ayant reconnu à des collègues se trouvant dans une situation semblable, le droit de percevoir le traitement correspondant à leur titularisation, mit en demeure le Rectorat duquel elle relevait afin d’obtenir les mêmes droits. Le 1 er septembre 1994, l’administration concernée refusa cette demande au motif que la reconnaissance des effets patrimoniaux de cette titularisation ne pouvait avoir lieu qu’à compter de la prise de fonctions effective en cette qualité.
Le 9 novembre 1994, la requérante présenta un recours devant le tribunal administratif régional de l’Emilie Romagne tendant à obtenir, d’une part, l’annulation des dispositions dudit décret excluant le versement du traitement en qualité de titulaire et, d’autre part, la reconnaissance de son droit au versement dudit traitement. Le même jour, la requérante présenta une demande tendant à ce que l’audience fût fixée.
Les 30 mai 1995 et 6 septembre 2000, la requérante présenta une demande tendant à ce que la date de l’audience des débats fût fixée en urgence. Le tribunal fixa l’audience au 14 juin 2001.
Par un jugement du 14 juin 2001, dont le texte fut déposé au greffe le 5 juillet 2001, le tribunal rejeta la demande de la requérante.
Le 2 novembre 2001 la requérante interjeta appel devant le Conseil d’Etat. EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
9. La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
La période à considérer a débuté le 9 novembre 1994 et la procédure était encore pendante au 2 novembre 2001.
Elle avait à cette date duré plus de six ans et onze mois pour deux instances.
La Cour rappelle avoir constaté dans de nombreux arrêts (voir, par exemple, Bottazzi c. Italie [GC], n° 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du « délai raisonnable ». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.
Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable » et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée. Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
15. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
La requérante réclame 50 000 000 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice moral qu’elle aurait subi.
La Cour considère qu’il y a lieu d’octroyer à la requérante 6 000 euros (EUR) au titre du préjudice moral. B. Frais et dépens
La requérante demande également 10 912 572 ITL pour les frais et dépens encourus devant la Cour.
Selon la jurisprudence de la Cour, un requérant ne peut obtenir le remboursement de ses frais et dépens que dans la mesure où se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et le caractère raisonnable de leur taux (voir, par exemple, l’arrêt Bottazzi précité, § 30). En l’espèce et compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour estime raisonnable la somme de 2 000 EUR au titre des frais et dépens de la procédure devant la Cour et l’accorde à la requérante. C. Intérêts moratoires
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d ’ intérêt légal applicable en Italie à la date d ’ adoption du présent arrêt était de 3 % l ’ an. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 2. Dit , a) que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 6 000 EUR (six mille euros) pour dommage moral et 2 000 EUR (deux mille euros) pour frais et dépens ; b) que ces montants seront à majorer d ’ un intérêt simple de 3 % l ’ an à compter de l ’ expiration de ce délai et jusqu ’ au versement ; 3. Rejette les demandes de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 19 février 2002, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement . S. Dollé J.-P. Costa Greffière Président