SECȚIUNEA A DOUA CAUZA CENTIS c. ITALIA (Cercetarea nr. 56222/00) HOTĂRÂREA STRASBURG 19 Februarie 2002 DEFINITIVF 19/05/2002 Această hotărâre va deveni definitivă în condițiile definite la art. 44 alin. (2) din Convenție. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Centis c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa președintele L. F everari Bravo Loucages Bîrsan Jungwiert Butkevych Mularoni judecători și Dolle graffière de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 22 ianuarie 2002, Renunțarea la hotărâre, care a fost adoptată la această dată procedural La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene și din care o resortisantă italiană, M. Annella Centis ( La 26 iunie 1998, în temeiul fostului articol 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului, la data de 26 iunie 1998, în temeiul articolului 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Guvernul este reprezentat de agentul său, dl Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 11 aprilie 2001. Recurenta, psiholog de formare, a formulat la 3 august 1992 o acțiune la Tribunalul Administrativ Regional din Calabria în vederea obținerii, pe de o parte, a suspendării execuției și, pe de altă parte, a anulării deciziei autorității Sanitare Locale (U.S.L.) de la Reggio de Calabria din 19 mai 1992, cu excepția mutației sale într-un alt U.S.L. pe un post de psiholog colaborator, în beneficiul altei candidate mai puțin bine clasificate pe lista câștigătorilor unui concurs trecut pentru postul respectiv. În aceeași zi, recurenta a depus o cerere de stabilire a datei la care a fost încuviințată. La 8 august 1992, reclamanta a prezentat o cerere prin care solicita ca data la care a fost stabilită în mod urgent data la care a avut loc încununarea. Prin ordonanță din 10 septembrie 1992, al cărei text a fost depus la grefă în aceeași zi, instanța administrativă a respins cererea de suspendare a executării. Potrivit informațiilor furnizate de reclamantă la 31 martie 2001, procedura era încă în curs de desfășurare. ÎN DREPT PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA LICHIDITATE ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestații privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Perioada care trebuia luată în considerare a început la 3 august 1992 și procedura era încă în curs de desfășurare la 31 martie 2001. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri la obligația de termen rezonabil În măsura în care Curtea constată o astfel de nerespectare, această acumulare constituie o împrejurare agravantă a încălcării articolului 6 alineatul (1). 10. După examinarea faptelor cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde cerinței termenului rezonabil În conformitate cu art. 41 din Convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite Ö Õ să se desprindă Õ imprecis consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții Õ, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În conformitate cu informațiile de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 3 % pe an. Prin aceste motive, Curtea, în L.UNANIMITATE, afirmă că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, 10 000 EUR (zece mii EUR) pentru daune morale; că această sumă va fi mai mare cu un interes simplu cu 3 % l an de la expirarea acestui termen și până la plată Respinge cererile de satisfacție echitabilă pentru surplus. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 19 februarie 2002, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul Dolle J.-P. Costa Președinte
DEUXIÈME SECTION
AFFAIRE CENTIS c. ITALIE
(Requête n° 56222/00)
ARRÊT
19 février 2002
19/05/2002
Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Centis c. Italie,
La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
MM.
J.-P.
Costa
,
président
,
errari Bravo
,
L.
Loucaides
,
C.
Bîrsan
,
K.
Jungwiert
,
V.
Butkevych
,
M
me
A.
Mularoni
,
juges
,
et de
M
me
S.
Dollé
,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 22 janvier 2002,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête dirigée contre la République italienne et dont une ressortissante italienne, M
me
Annella
Centis («
la requérante
»), avait saisi la Commission européenne des Droits de l’Homme le 26 juin 1998 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales («
la Convention
»). La requête a été enregistrée le 3
avril 2000 sous le numéro de dossier 56222/00. La requérante est représentée par M
e
le Gouvernement
»)
est représenté par son agent, M.
U.
Leanza, et par son coagent, M. V. Esposito.
2.
La Cour a déclaré la requête recevable le 11 avril 2001.
3.
La requérante, psychologue de formation, déposa le 3 août 1992 un recours devant le tribunal administratif régional de Calabre tendant à obtenir, d’une part, le sursis à exécution et, d’autre part, l’annulation de la décision de l’Unité Sanitaire Locale (U.S.L.) de Reggio de Calabre du 19
mai 1992 excluant sa mutation dans une autre U.S.L. sur un poste de psychologue collaborateur, au profit d’une autre candidate moins bien classée sur la liste des gagnants d’un concours passé pour ledit poste.
4.
Le même jour, la requérante déposa une demande tendant à ce que la date de l’audience fût fixée. Le 8 août 1992, la requérante présenta une demande tendant à ce que la date de l’audience fût fixée en urgence. Par une ordonnance du 10 septembre 1992, dont le texte fut déposé au greffe le même jour, le tribunal administratif rejeta la demande de sursis à exécution.
5.
Selon les informations fournies par la requérante le 31 mars 2001, la procédure était à cette date encore pendante.
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
6.
La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
7.
La période à considérer a débuté le 3 août 1992 et la procédure était encore pendante au 31 mars 2001.
8.
Elle avait à cette date duré environ huit ans et huit mois pour une instance.
9.
La Cour rappelle avoir constaté dans de nombreux arrêts (voir, par exemple,
Bottazzi c. Italie
[GC], n° 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) l’existence en Italie d’une pratique contraire à la Convention résultant d’une accumulation de manquements à l’exigence du «
délai raisonnable
». Dans la mesure où la Cour constate un tel manquement, cette accumulation constitue une circonstance aggravante de la violation de l’article 6 § 1.
10.
Ayant examiné les faits de la cause à la lumière des arguments des parties et compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime que la durée de la procédure litigieuse ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
» et qu’il y a là encore une manifestation de la pratique précitée.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
11.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
12.
La requérante réclame 20 000 000 lires italiennes (ITL) au titre du préjudice moral qu’elle aurait subi.
13.
La Cour considère qu’il y a lieu d’octroyer à la requérante 10
000
euros (EUR) au titre du préjudice moral.
B.
Intérêts moratoires
14.
Selon les informations dont dispose la Cour, le taux d
’
intérêt légal applicable en Italie à la date d
’
adoption du présent arrêt était de 3 % l
’
an.
1.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article
6 §
1 de la Convention
;
2.
Dit
,
a)
que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt est devenu définitif conformément à l’article
44 § 2 de la Convention, 10 000 EUR (dix mille euros) pour dommage moral ;
b)
que ce montant sera à majorer d
’
un intérêt simple de 3 % l
’
an à compter de l
’
expiration de ce délai et jusqu
’
au versement
;
3.
Rejette
les demandes de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 19 février 2002, en application de l’article
77 §§ 2 et 3 du règlement
.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Greffière
Président