ROSCA STANESCU and ARDELEANU v. ROMANIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
ROSCA STANESCU and ARDELEANU v. ROMANIA (CtEDO, 2002)
Reclamanții, dl Sorin Roșca Stănescu și dna Cristina Ardeleanu, sunt resortisanți români, născuți în 1949 și, respectiv, 1975 și locuiesc în București (Romania). Ele au fost reprezentate în fața Curții de dl Vasiliu, din Barul București. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt jurnaliști. La 11 mai 1995, poliția din București a început o investigație judiciară cu privire la un număr de articole pe care le publicaseră reclamanții în Ziua. Potrivit poliției, anumite declarații referitoare la președintele român, dl Iliescu, constituiau o insultă autorității, o infracțiune pedepsită în temeiul art. 238 din Codul Penal. În cadrul procesului în Tribunalul de Primă Instanță din București, reclamanții au susținut că art. 238 din Codul Penal este neconstituțional. Curtea Constituțională și-a respins obiecția în decizia din 6 martie 1996, menționând că scopul art. 238 din Codul Penal este de a susține autoritatea statului și că este necesar să se pedepsească o astfel de infracțiune, deoarece autoritatea statului este o condiție pentru exercitarea competenței statului. În plus, dacă infracțiunea a avut loc sau nu depindea de statutul victimei, care trebuia să fie cineva care deținea un înalt funcțiu în cadrul statului. art. 238 a fost necesar pentru a crea un climat ideal de ordine și o securitate perfectă pentru persoanele încredințate cu sarcini importante în cadrul programului guvernului. Cerința crucială pentru acuzarea de insultă către autoritate a fost că infracțiunile comise ar fi trebuit să fie astfel încât să submineze autoritatea, deoarece dacă această condiție nu este satisfăcută, infracția nu constituie o insultă pentru autoritate, ci o infracțiune împotriva unei persoane, chiar dacă a fost comisă împotriva unei persoane care dețin un sediu înalt în interiorul statului. Reclamanții au apelat împotriva hotărârii Curții Constituționale. La 24 octombrie 1996, Tribunalul de Primă Instanță a constatat că reclamanții au fost vinovați de infracțiunea de insultă față de autoritatea prevăzută la art. 238 din Codul Penal, având în vedere că în articolele publicate începând cu 9 mai 1995 în Ziua, au denigrat sau chiar insultat Președintele român, dl Iliescu, prin declarații tendentioase sau false. Curtea a remarcat, în special, că, într-un articol publicat la 9 mai 1995, primul reclamant a numit Președintele român, dl Iliescu, un criminal, acuzându-l că a ordonat distribuirea armelor la 22 decembrie 1989 și, prin urmare, că a declanșat în mod deliberat „genocid”. Tribunalul a remarcat, de asemenea, că reclamanții au declarat într-un articol publicat la 31 mai 1995 că dl Iliescu a fost recrutat de KGB în timpul studiului de la Moscova. Curtea a condamnat primul reclamant la un an de închisoare și al doilea la doi ani de închisoare. Reclamanții au apelat împotriva deciziei respective. La 19 noiembrie 1996, Curtea Constituțională a respins recursul reclamanților împotriva hotărârii sale din 6 martie 1996, declarând că art. 238 din Codul Penal era compatibil cu Constituția și cu art. 10 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Avocatul împotriva hotărârii din 24 octombrie 1996 a fost autorizat de Curtea Județeanului București într-o hotărâre din 24 martie 1997 împotriva căreia nu se impune niciun recurs suplimentar. Curtea județului a achitat reclamanții, susținând că dispozițiile articolului 238 din Codul penal nu erau aplicabile presei, deoarece declarațiile în cauză referitoare la chestiuni politice, pentru care libertatea de exprimare, astfel cum a fost protejată de art. 10 din Convenția, era mai largă. În cele din urmă, Curtea județului a considerat că reclamanții nu pot fi pedepsiți decât prin aplicarea normelor de conduită profesională. Dispozițiile relevante ale Codului Penal sunt următoarele: OFFENCES CONTRA DIGNITATE “Cine dispară reputația sau onoarea altuia prin cuvinte, gesturi sau alte mijloace, sau prin expunerea el la ridiculizare, este responsabil pentru închisoarea timp de o lună până la doi ani sau la o amendă. ... Autoritățile judecătorești sunt sesizate din cauza unei plângeri de către victimă. ...” „Celui care face orice declarație sau acuzație în public cu privire la o persoană anume care, dacă este adevărat, ar face ca persoana respectivă să fie responsabilă de o pedeapsă penală, administrativă sau disciplinară sau să le expună la opprobrium public, este responsabilă de închisoare timp de trei luni și de un an sau la o amendă.” „Evidența adevărului unei astfel de declarații sau a unei astfel de afirmații este admisibilă atunci când declarația sau acuzația a fost formulată pentru a proteja un interes legitim. În cazul în care se dovedește adevărul declarației sau a alegației, nu se va fi comis nici o infracțiune de insultă sau difamare.” OFFENCE CONTRA AUTORITATEA „Dispararea publică sau amenințările împotriva unei persoane care aparțin la una dintre categoriile menționate la art. 160 în legătură cu activitatea lor și cu natura de a submina autoritatea este pedepsită cu închisoare timp de șase luni până la cinci ani. ...” „Insultele, difamarea sau amenințările exprimate direct sau prin mijloace de comunicare directă împotriva unui funcționar public care deține un birou care implică exercitarea autorității de stat în îndeplinirea sarcinilor sau din cauza faptelor efectuate în îndeplinirea sarcinilor sale sunt pedepsite cu închisoare timp de trei luni până la patru ani. Acuzarea sau orice alt act de violență, împreună cu infligerea unor prejudicii corporale asupra persoanelor menționate în primul paragraf în timpul îndeplinirii sarcinilor sau din cauza faptelor efectuate în îndeplinirea sarcinilor lor, este pedepsită de închisoare timp de șase luni și șapte ani și, în cazul unor prejudicii corporale grave, prin închisoare timp de trei și douăsprezece ani. În cazul în care infracțiunile menționate la alineatele anterioare au fost comise împotriva unui membru al serviciului juridic național, a ofițerului de poliție, a gendarmei sau a altor membri ai armatei, sentința maximă se majorează cu trei ani”.