CtEDO 21.02.2002 Auto

CASE OF PANE v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
21.02.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list (friendly settlement)
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
CASE OF PANE v. ITALY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE PANE c. ITALIA (Derogare nr. 37509/97) JUGUGUL (Resoluție a Franței) STRASBOURG 21 februarie 2002 În cazul Pane c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Primă Secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă de: C.L. Rozakis Președintele dnei Tulkens Lorenzen Doamna Vajić Levits Kovler judecători G. Raimondi, judecător ad hoc și dl E. Fribergh Registrul secțiunii După deliberarea în particular la 31 ianuarie 2002, pronunța următoarea hotărâre, adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (n. 37509/97) împotriva Republicii Italiene depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului anterior 25 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un național italian, dna P. și dl A. Pane („reclamanții”), la 3 februarie 1997. Reclamanții au fost reprezentați de dl C. Napoli, avocat practicant la Salerno. Guvernul italian („ Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl V. Esposito. Reclamanții se plângeau de incapacitatea lor prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului lor și de durata procedurii de evacuare. La 22 mai 2001, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 6 noiembrie 2001 și 19 noiembrie 2001, reclamanții și, respectiv, agentul guvernului au prezentat declarații formale care propun o soluționare prietenoasă a cazului. FACTE Reclamanții sunt proprietarii unui apartament din Positano, pe care le-au lăsat G.D. Într-o scrisoare a servit chiriașului la 12 decembrie 1986, reclamanții și-au comunicat intenția de a încheia închiriere și au convocat chiriașul să apară în fața magistratului Amalfi. La 30 ianuarie 1987, prin o decizie provizorie, magistratul a susținut validitatea anunțului de renunțare și a ordonat ca sediile să fie anulate până la 31 martie 1989. El a ordonat ca procedura să continue cu privire la fond. Prin hotărârea din 22 decembrie 1989, al căror text a fost depus în registr în aceeași zi, Magistratul Amalfi a declarat că închirierea s-a încheiat la 31 decembrie 1987 și a confirmat că sediile trebuie anulate până la 31 martie 1989. La 18 octombrie 1990, ei au notificat locatarului informand-l că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 23 octombrie 1990. 12. La 23 octombrie 1990, judecătorul a încercat să recupereze posesia, ceea ce a dovedit că nu a reușit, deoarece, în conformitate cu dispozițiile legale care prevăd scufundarea expulzărilor, reclamanții nu aveau dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. Apoi a suspendat procedura de executare până când Prefectul va acorda asistența poliției. 13. La 7 mai 1996, primul reclamant a făcut o declarație legală de a solicita urgenta cazare pentru soțul său. 14. La o dată neespecificată, reclamanții au reluat procedura de aplicare. 15. La 18 iulie 1997, locatarul a anulat sediul. HOTĂRÂREA 16. La 19 noiembrie 2001, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că guvernul Italiei oferă 9 000 000 de ITL (4 500 000 ITL fiecărui solicitant) dnei Petronilla PANE și dlui Antonino PANE în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 37509/97. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cazului către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 17. La 6 noiembrie 2001, Curtea a primit de la reprezentantul reclamanților următoarea declarație semnată de către reclamanți: „Not că Guvernul Italiei sunt pregătite să plătească o sumă totală de 9.000.000 de ITL (4.500.000 pentru fiecare solicitant) care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri morale pentru doamna Petronilla PANE și dl Antonino PANE în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 37509/97 în așteptare în fața Curții. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele acestei cereri. Declar că cazul este cu siguranță rezolvat. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase, pe care Guvernul și reclamanții le-au atins. Mă angajați în continuare să nu solicit trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 18. Curtea ia act de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție) și este convins că soluția se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție sau în protocolele sale (articolul amendă al Convenției și art. 3 din Regulile Curții). 19. Prin urmare, situația ar trebui eliminată din listă. pentru a elimina cazul din listă ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o reexaminare a cazului în fața Marei Camere. A făcut în limba engleză și notificat în scris la 21 februarie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă