CASE OF DE FILIPPIS v. ITALY

PRIMEA SECȚIUNE CAUZĂ DE FILIPPIS c. ITALIA Cererea nr. 33967/96 AJUDMENTULUI (Decontare a Franței) STRASBOURG 21 februarie 2002 În cazul De Filippis c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Primă Secțiune), ședința ca Camera compusă din: C.L. Rozakis Președintele dnei Tulkens Bonello Lorenzen Doamna Vajić dna Botoucharova judecătorul ad hoc Raimondi și grefierul secțiunii Fribergh După deliberarea în particular la 31 ianuarie 2002, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (n. 33967/96) împotriva Italiei depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului anterior 25 din Convenția pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de un național italian, dna Rosaria De Filippis („reclamantul”), la 11 iulie 1996. Reclamantul a fost reprezentat de dna C. Clerici, avocat care practică la Milano. Guvernul italian („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl U. Leanza, și de co-agentul lor, dl V. Esposito. Reclamantul s-a plâns de incapacitatea ei prelungită - prin lipsa asistenței poliției - de a recupera posesia apartamentului ei și de durata procedurii de evacuare. La 5 aprilie 2001, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă. La 15 octombrie 2001 și la 29 octombrie 2001, reclamantul și, respectiv, Agentul Guvernului au prezentat declarații formale care propun o soluționare prietenoasă a cazului. FACTE Reclamantul este proprietarul unui apartament din Milano, pe care l-a lăsat I.V.C. Într-o scrisoare a servit locatarului la 27 octombrie 1987, reclamantul a informat chiriașul de intenția ei de a încheia închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1987 și a convocat-o să apară în fața magistratului de la Milano. Chiriașul s-a opus încheierea închirierii închirierilor care concurează termenul de expirare. Prin hotărârea din 23 noiembrie 1988, care a fost făcută executivă la 10 decembrie 1991, Magistratul Milan a ordonat ca sediile să fie anulate până la 31 decembrie 1991. La 2 decembrie 1991, reclamantul a făcut o declarație legală de a solicita urgent ca sediul ca cazare pentru ea. 10. La 9 ianuarie 1992, reclamantul a notificat locatarului care a solicitat ca sediul să scape. 11. La 12 februarie 1992, ea a notificat locatarului informand-o că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 14 martie 1992. 12. Între 14 martie 1992 și 11 martie 1996, judecătorul a făcut șaptezeci de încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit nefruntat, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. 13. La 23 mai 1996, reclamantul a reușit apartamentul cu ajutorul poliției. HOTĂRÂREA 14. La 29 octombrie 2001, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Declar că Guvernul Italiei ofera 7.000.000 de ITL plătește doamnei Rosaria Filippis în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii înregistrate în temeiul nr. 33967/96. Această sumă acoperă orice prejudiciu material și moral, precum și costuri, și va fi plătită în termen de trei luni de la notificarea hotărârii pronunțate de Curte în conformitate cu art. 39 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Această declarație nu implică niciun atestare de către Guvern a unei încălcări a Convenției Europene a Drepturilor Omului în acest caz. Guvernul se angajează în continuare să nu solicite trimiterea cauzei către Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 15. La 15 octombrie 2001, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „Not că Guvernul Italiei este pregătit să plătească o sumă totală de 7.000.000 de ITL care acoperă atât prejudiciu material, cât și costuri pecuniare și costuri pentru dna Rosaria De Filippis, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii nr. 33967/96 în așteptare în fața Curții. Accept propunerea și renunță la orice nouă afirmații referitoare la Italia în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că cazul este stabilit cu siguranță. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins. În plus, mă asum să nu cer trimiterea cazului la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 16. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (articolul amenzii 17. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL UNANIMOUS decide să scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Președintele grefierului Erik Fribergh Christos Rozakis, în limba engleză și notificat în scris la 22 februarie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură.

FIRST SECTION

CASE OF

DE FILIPPIS v. ITALY

(

Application no. 33967/96

)

JUDGMENT

(Friendly Settlement)

STRASBOURG

21 February 2002

In the case of De Filippis v. Italy,

The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of:

Mr

C.L.

Rozakis

,

President

,

Mrs

F.

Tulkens

,

Mr

G.

Bonello

,

Mr

P.

Lorenzen

,

Mrs

N.

Vajić

,

Mrs

S.

Botoucharova

,

judges

,

Mr

G.

Raimondi

,

ad hoc judge

,

and

Mr

E.

Fribergh

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 31 January 2002,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no.

33967/96) against Italy lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article

25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by an Italian national, Mrs Rosaria De Filippis (“the applicant”), on 11 July 1996.

2.

The applicant was represented by Mrs C. Clerici, a lawyer practising in Milan. The Italian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr U. Leanza, and by their co-agent, Mr

V. Esposito.

3.

The applicant complained about her prolonged inability - through lack of police assistance - to recover possession of her apartment and about the duration of the eviction proceedings.

4.

On 5 April 2001, after obtaining the parties’ observations, the Court declared the application admissible.

5.

On 15 October 2001 and on 29 October 2001, the applicant and the Agent of the Government respectively submitted formal declarations proposing a friendly settlement of the case.

THE FACTS

6.

The applicant is the owner of an apartment in Milan, which she had let to I.V.C.

7.

In a writ served on the tenant on 27 October 1987, the applicant informed the tenant of her intention to terminate the lease on expiry of the term on 31

December 1987 and summoned her to appear before the Milan Magistrate. The tenant opposed the termination of the lease contesting the term of expiry.

8.

By a judgment of 23 November 1988, which was made enforceable on 10 December 1991, the Milan Magistrate ordered that the premises be vacated by 31 December 1991.

9.

On 2 December 1991, the applicant made a statutory declaration that she urgently required the premises as accommodation for herself.

10.

On 9 January 1992, the applicant served notice on the tenant requiring her to vacate the premises.

11.

On 12 February 1992, she served notice on the tenant informing her that the order for possession would be enforced by a bailiff on 14 March 1992.

12.

Between 14 March 1992 and 11 March 1996, the bailiff made seventeen

attempts to recover possession. Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.

13.

On 23 May 1996, the applicant repossessed the apartment with the assistance of the police.

THE LAW

14.

On 29 October 2001, the Court received the following declaration from the Government:

“I declare that the Government of Italy offer to pay 7,000,000

ITL to Mrs

Rosaria

De

Filippis with a view to securing a friendly settlement of the application registered under no. 33967/96. This sum shall cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs, and it will be payable within three months starting from the notification of the judgment delivered by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case.

This declaration does not entail any acknowledgement by the Government of a violation of the European Convention on Human Rights in the present case.

The Government further undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”

15.

On 15 October 2001, the Court received the following declaration signed by the applicant:

“I note that the Government of Italy are prepared to pay a sum totalling 7,000,000

ITL covering both pecuniary and non-pecuniary damage and costs to Mrs

Rosaria De Filippis with a view to securing a friendly settlement of application no.

33967/96 pending before the Court.

I accept the proposal and waive any further claims in respect of Italy relating to the facts of this application. I declare that the case is definitely settled.

This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant have reached.

I further undertake not to request the reference of the case to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after the delivery of the Court’s judgment.”

16.

The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article

37

§

1

in

fine

of the Convention and Rule

62

§

3 of the Rules of Court).

17.

Accordingly, the case should be struck out of the list.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Decides

to strike the case out of the list;

2.

Takes note

of the parties’ undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber.

Done in English, and notified in writing on 22 February 2002, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Erik

Fribergh

Christos

Rozakis

Registrar

President