AFFAIRE KAPLAN c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

26.02.2002

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Radiation du rôle (règlement amiable)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE KAPLAN c. TURQUIE (CtEDO, 2002)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA KAPLAN c. TURCIA (solicitarea nr. 24932/94) HOTĂRÂREA (reglementare amiabilă) STRASBURG 26 Februarie 2002 În cauza Kaplan c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din domnii J.-P. Costa, președintele A.B. Baka Gaukur Jörundsson Loucapes Biersan Ugrekhelidze judecători F. G. G ölcüklü judecător ad-hoc, olé graffière de secțiune După ce s-a pronunțat în camera Consiliului la 19 septembrie 2001 și 29 ianuarie 2002, hotărârea a fost adoptată la această dată, la data la care a fost pronunțată cauza, se afla o hotărâre (nr. 24932/94) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, dl Faruk Kaplan, a sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Drepturilor Omului (□ Comisia Europeană pentru Drepturile Omului). La 12 august 1994, în temeiul articolului 25 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Gür, ministrul plenipotențiar, director general adjunct al Consiliului Europei și al drepturilor la viață. Reclamantul a susținut, printre altele, că a fost victima unei încălcări a art. 5 alin. (3) din Convenție prin faptul că nu a fost adus imediat în fața unui magistrat în urma arestării sale. Invocând articolele 3 și 13 din Convenție, el s-a plâns, de asemenea, că a suferit abuzuri în timpul custodiei sale, de faptul că a fost supus unei discriminări cu încălcarea dispozițiilor art. 14, legat de art. 5 alin. Ca urmare a comunicării cererii adresate guvernului de către Comisie, cauza a fost transferată Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 la convenție. La 19 septembrie 2001, după colectarea observațiilor părților, Curtea a declarat cererea admisibilă în ceea ce privește litigiul întemeiat pe art. 3 din Convenția privind durata reținerii impuse în speță. La 6 iunie 2001, în urma unui schimb de corespondență, grefierul fostei secțiuni a Curții a propus părților încheierea unui regulament amiabil în sensul articolului (b) Convenției. La 15 iunie 2001 și, respectiv, 8 ianuarie 2002, reprezentantul reclamantului și guvernul au prezentat declarații formale de acceptare a unei soluții pe cale amiabilă a cauzei. El susține că a fost arestat și reținut la 10 februarie 1994. Or, potrivit guvernului și unui proces verbal de arestare la dosar, acesta ar fi fost reținut la 11 februarie 1994, în cadrul unei operațiuni polițienești împotriva organizației ilegale, PKK. La 18 februarie 1994, reclamantul a fost mai întâi ascultat de procurorul republicii lângă curtea de securitate a statului de executare și apoi a fost adus în fața unui judecător care se află în arest provizoriu. La 2 martie 1994, procurorul l-a acuzat pe reclamant că i-a acordat asistență PKK, solicitând aplicarea articolelor 169 din Codul Penal și 5 din Legea nr. 3713 privind combaterea terorismului. Curtea nu dispune de nici o altă informație cu privire la desfășurarea procedurii în fața Curții de Securitate a statului membru în cauză, cu excepția cazului în care se pare că aceaceasta este soluționată printr-o hotărâre de Casație, pronunțată la 29 februarie 2000. Declar că, în temeiul unui regulament confidențial al cauzei, care are ca origine cererea nr. 24932/94 formulată de domnul Faruk Kaplan, guvernul Republicii Turcia oferă plata sumei totale de 24 000 (24 000) franci francezi [1] mai mult decât orice sumă care poate fi datorată cu titlu de taxe sau de orice altă sarcină fiscală care poate fi plătită în momentul plății, aceasta în termen de trei luni de la notificarea hotărârii Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor persoanelor fizice. Această plată va reprezenta o soluționare definitivă a cauzei. Prezenta declarație ține seama de circumstanțele privind măsura de custodie impusă reclamantului, dar nu include nicio evaluare a temeiniciei afirmațiilor formulate în această privință. 13. Reprezentantul reclamantului depunese deja următoarea declarație: În calitatea mea de reprezentant al reclamantului, dl Faruk Kaplan, am luat cunoștință de declarația guvernului Republicii Turcia, făcută în vederea unei soluționări a cauzei care are ca origine cererea nr. 24932/94 și conform căreia este pregătit să plătească, ex gratia , suma totală de 24 000 (24 000) de franci francezi, inclusiv cheltuielile și cheltuielile de judecată mai mult decât orice sumă care poate fi datorată în temeiul unor taxe sau al oricăror alte cheltuieli fiscale datorate în momentul plății, în termen de trei luni de la notificarea deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 39 din Convenția europeană a drepturilor la plată. Această propunere este acceptată după consultarea adecvată a reclamantului care, în consecință, renunță la orice altă pretenție împotriva Turciei cu privire la faptele care au stat la baza cererii. 14. Curtea ia act de regulamentul amiabil la care au ajuns părțile (art. 39 din Convenție). Aceaceasta este asigurată că regulamentul menționat anterior se referă la respectarea drepturilor omului, așa cum le recunosc Convenția sau protocoalele sale (articolele fine din Convenție și 3 din Regulamentul de procedură). 15. În consecință, cauza este deviată de la rol. să șteargă cauza rolului; Ia act de angajamentul părților de a nu solicita trimiterea cauzei la Marea Cameră. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 26 februarie 2002 în conformitate cu art. 77 alin. (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte [1] 3658,78 Euros