CASE OF DICHAND AND OTHERS v. AUSTRIA

Primul reclamant, un cetățean austriac născut în 1921 și rezidentă în Viena, este editorul principal și editorul ziarului „Neue KronenZeitung”. Al doilea reclamant, un parteneriat limitat (Kommanditgesellschaft) este proprietarul acestui ziar. Al treilea reclamant este o companie limitată, partenerul general (Komplementär) al celui de-al doilea reclamant. 10. Reclamanții aparțin unui grup de mass-media mare, care în momentul respectiv a fost în concurență puternică cu un alt grup de mass-media reprezentat de dl Michael Graff, un avocat practicant la Viena. În afară de profesia sa de avocat, dl Graff a fost secretar general al Partidului Popular austriac (Österreichische Volkspartei) din 1982 până în 1987 și, din 1983 până în 1995, deputat al Parlamentului pentru acest partid. Între 1987 și 1995 el a fost președintele Comitetului Legislativ al Parlamentului (Justifizausschuß). De la 1989 la iulie 1995, el a reprezentat concurentul reclamanților în mai multe proceduri privind concurența neloială împotriva societăților care aparțin grupului media al reclamanților. 11. În 1989, mai multe legi austriece au fost modificate de Actul de modificare a limitelor pecuniare extinse (Erweiterte Wertgrenzen-Novelle). Proiectul de lege a guvernului (Regierungsvorlage) prevedea, de asemenea, o modificare a secțiunii 359 § 1 din Legea privind executarea (Executionsordnung), o secțiune care are o relevanță deosebită pentru executarea injecțiilor. Proiectul de lege al Guvernului a avut în vedere ridicarea amenzilor care ar putea fi impuse pentru nerespectarea injuncțiunilor de la ATS 50.000 pe ordine de aplicare la ATS 80.000 pe ordine de aplicare. 12. Sub președinția dlui Graff, Comitetul legislativ care se ocupă de proiectul de lege a guvernului a propus o versiune diferită, și anume că ar putea fi impusă o amendă maximă de 80.000 AS pentru fiecare cerere de punere în aplicare (Executionsantrag) în loc de fiecare ordine de aplicare emise de Curtea. În raportul din iunie 1989, Comitetul legislativ a subliniat că amendă trebuie să fie înmulțită cu numărul de cereri de executare, în cazul în care numai o decizie care combină mai multe cereri a fost luată. Prezenta propunere a fost adoptată de Parlament la 29 iunie 1989 și publicată ca articolul XI din Legea de modificare a limitelor pecuniare extinsă, Gazettel de drept federal 1989/343 (Erweiterte Wertgrenzen-Novelle 1989, BGBl. 1989/343). 13. Patru ani mai târziu, în iunie 1993, următorul articol scris de primul reclamant sub pseudonimul „Cato” a fost publicat în „Neue Kronen-Zeitung”: “Moral 93 Înainte ca Roland Dumas să devină ministrul francez al afacerilor externe, el a fost unul dintre avocații cel mai faimos și cel mai de succes al Europei. El a administrat proprietatea gigantică a Picasso; el a reprezentat Kreisky și un ministru austriac pentru afaceri externe atunci când acesta din urmă s-a găsit într-o situație proastă. Dumas a considerat că a trebuit să renunțe la firma sa de avocatură atunci când a devenit membru al guvernului. În fiecare democrație a lumii acest curs de acțiune este urmat. Numai dl Graff, care este evident cu pielea grosă, nu intenționează să respecte aceste concepte morale, așa s-a întâmplat că atunci când dl Graff prezida comitetul legislativ al Parlamentului, a fost modificată o lege care a adus mari avantaje pentru editorii de ziar pe care dl Graff l-a reprezentat ca avocat. Pentru a se asigura că, în astfel de cazuri, nu poate apărea nici o suspiciune, nici măcar unul care nu are justificare obiectivă, există regula înțeleaptă a incompatibilității; un avocat nu este permis să participe la adoptarea de legi care să conducă la avantaje pentru clienții săi. De asemenea, Partidul Popular austriac a crezut că acest lucru și au decis să apeleze la conștiința dlui Graff. În zadar! Este foarte clar pentru situația actuală a Partidului Popular austriac că nu poate convinge pe dl Graff. Celelalte părți vor fi doar prea mulțumite, atunci când devine atât de flagrant evident cât de neputincioase este Partidul Popular austriac față de unul dintre oficialii lor care are propriile sale concepte morale. Dl Graff a fost permis chiar și să prezinte atitudinea lui dezacord asupra noastră monopol-televiziune. Dl Graff a crezut că ar fi un semn de frică pentru „Kronen Zeitung” dacă ar trebui să demisioneze de la Comitetul Legislativ. Partidul Popular nu trebuie să se teamă de „Krone” dar alegătorii săi, care vor continua să se îndepărteze de ea dacă partidul se dovedește incapabil de a stabili ordinea în propriile rânduri; cum ar putea fi posibil să se încredă că va reuși să facă acest lucru în stat... Cato.” <German> "Moral 93 Roland Dumas război, biner er Frankreich's Außenminister wurde, einer der bekanntesen und erfolgreichsten Rechtsanwälte Europas. Er verwaltete zum Beispiel das gigantische Erbe Picassos, vertrat Kreisky und einen österreichischen Außenminister, als dieser in eine arge Affäre geraten război. Für Dumas war es gnz selbstverständlich, daß er sein Rechtsanwaltsbüro aufgeben mußte, als er in die Regierung eintrat. Überall in der Welt wird moare in Demokratien so gehalten. Nur der offenbar mit einer Büffelhaut ausgestattete Rechtsanwalt Dr. Graff denkt nicht daran, sich nach solchen Moralbegriffen zu richten. Deci, kam es, während er im Justizausschuß des Parlaments den Vorsitz hatte, zur Veränderung eines Gesetzes, wodurch der Zeitungsverlag, den Graff rechtsanwaltlich vertritt, große Vorteile hatte. Damit in solchen Fällen nicht ein bestimmter Verdacht entstehen kann, der keineswegs begründet sein muß, gibt es eben die Weise Regel der Unvereinbarkeit; ein Anwalt darf nicht an der Entstehung von Gesetzen beteiligt sein, die seinen Mandanten Vorteile bawaen. Das dachte man auch in der ÖVP, und man entschloß sich, Graff in Gewissen zu reden. Vergeblich! Es sagt einiges über den Zustand der ÖVP aus, daß sie sich gegen Graff nicht durchsetzen Konnte. Den Anderen Parteien kann es nur recht sein, wenn sich in atat de brutale Offenheit zeigt, wie ohnmächtig die Volkspartei gegenüber einem Funktionär ist, der seine eigene Moral pălărie. Sogar in unserem Monopol-Fersehen durfte er seine arhige Haltung vertreten. Graff meinte, es würde nur Angst vor der ‘Kronen Zeitung’ signalisieren, berufe man ihn im Justizausschuß ab. Nicht vor der ‘Krone’ braucht die ÖVP Angst zu haben, sondern vor ihren Wählern, die sich weiter von ihr abwen werden, wenn sie sie sich als unfähig erweist, in der eigenen Partei Ordnung zu machen; we sollte man das Vertrauen haben, es könne ihr im Staat Gelingen ... Cato.” 14. La 7 iunie 1993, dl Graff a introdus proceduri de injuncție în temeiul articolului 1330 din Codul Civil austriac (Allgemeines Bürgerliches Gesetzbuch) împotriva celor trei reclamante dinaintea Curții Comerciale de la Viena (Handelsgericht). El solicită ca reclamanții să fie interzis să declare sau să repete că „nu intenționează să respecte conceptele morale existente în democrațiile din întreaga lume, și anume că trebuie să renunțe la firma de avocatură dacă devine membru al guvernului, (M.G. Niciodată nu a fost membru al guvernului și/sau că a participat la adoptarea de legi care au adus avantaje pentru clienții săi și/sau că a fost autorizat să prezinte opinia lui dezreputabilă la televiziune. El a solicitat, de asemenea, ca declarația să fie retractată și ca această retragere să fie publicată în „Neue Kronen-Zeitung”. 15. La 9 iulie 1993, Curtea Comercială de la Viena a emis o injuncție preliminară (einstweilige Verfügung) împotriva reclamanților care le interzice să reitereze declarațiile impugnate. La 9 septembrie 1994, Curtea Comercială de la Viena a acordat o injuncție permanentă. Acesta a ordonat reclamanților să nu repete declarațiile neprevăzute și să retragă declarațiile într-o ediție a „Neue KronenZeitung”. Acesta a constatat că declarațiile reclamanților au constituit o insultă și, prin urmare, nu numai în temeiul articolului 1330 § 2 din Codul Civil austriac, ci și în temeiul articolului 1330 primul paragraf. În acest caz, onoarea probei s-a mutat către reclamanții care trebuiau să dovedească adevărul declarațiilor nesuferite. Curtea a subliniat că toate declarațiile conținute în articolul sunt declarații de fapt pe care reclamanții nu le-au dovedit. 17. Curtea a constatat că declarația din primul paragraf al articolului de ziar a fost o insultă, în sensul articolului 1330 § 1 din Codul Civil, deoarece dl Graff a fost acuzat de ignorarea sau neglijarea standardelor morale democratice și, prin urmare, a acționat imoral. Această declarație conține afirmația implicită că dl Graff a devenit membru al guvernului. Cu toate acestea, afirmația nu a fost corectă deoarece dl Graff nu a fost niciodată membru al guvernului. 18. Curtea a considerat în continuare că declarația din al doilea paragraf al articolului de ziar exprima suspiciunile că dl Graff i-a abuzat poziția de membru al Parlamentului. Probele propuse care ar trebui să dovedească adevărul acestei afirmații, și anume modificarea articolului 359 § 1 din Legea privind aplicarea măsurilor, nu erau suficiente deoarece reclamanții nu au nici măcar susținut în fața instanței că modificarea a servit interesul exclusiv al clientului dlui Graff. De fapt, acest amendament are o bază obiectivă, având în vedere ambele grupuri concurente de mass-media și nu a avut niciun efect de falsificare asupra concurenței. 19. În ceea ce privește a treia declarație conform căreia atitudinea dlui Graff este dezputabilă, instanța a constatat că această declarație conține din nou afirmația că dl Graff a acționat imoral deoarece a exercitat două activități incompatibile. Prin urmare, instanța a concluzionat că reclamanții nu au putut să se bazeze cu succes pe art. 10 din Convenție, deoarece ingerința în drepturile reclamanților în temeiul acestei dispoziții a fost justificată pentru a proteja buna reputație a dlui Graff, care ar putea fi afectată de astfel de declarații false. 20. La 20 octombrie 1994, reclamanții au apelat. Acestea au susținut că Curtea Comercială nu a luat în considerare în mod suficient o declarație scrisă de E.S., un angajat al celui de-al doilea reclamant, pe care reclamanții au prezentat-o. Potrivit acestei declarații scrise, dl Graff a solicitat modificarea legii privind executarea pentru a impune o amendă pentru fiecare cerere de executare, exploatând astfel unul dintre punctele slabe ale reclamanților. Reclamanții au fost proprietarii de mai multe reviste lunare. Spre deosebire de ziarele zilnice, aceste reviste au fost de obicei pe piață mai mult timp. În cazul în care una dintre revistele reclamanților, de exemplu, ar fi încălcat Legea privind concurența unfair (Bundesgesetz gegen den unlauteren Wettbewerb), dl Graff, ca reprezentant juridic al concurenților, ar fi obținut imediat o injecție preliminară și ar fi depus cereri de punere în aplicare aproape zilnice. El a luat în considerare faptul că reclamanții nu ar putea, pe termen lung, să își permită să plătească amenzile sau că nu ar putea permite costul de retragere a ediției relevante a revistei lunare din distribuție. În situația juridică anterioară, mai multe cereri de aplicare ar fi combinate într-o singură decizie, iar reclamanții ar fi trebuit doar să plătească o amendă de 50 000 AS pentru ei. În conformitate cu secțiunea 359 § 1 din Legea privind executarea în formă modificată, însă, amenzile au fost înmulțite cu numărul de cereri și, în consecință, au crescut dramatic. 21. În plus, reclamanții s-au plâns că Curtea Comercială nu a luat suficientă în considerare o declarație scrisă de către avocatul lor, S.R., și au refuzat să audă această persoană ca martor. El ar fi dat dovada unei conversații telefonice la 12 iunie 1989 între el și dl Graff în care acesta din urmă s-a plâns că cererile sale de executare nu au avut succes și nu au recoltat amenzile preconizate. El a continuat că acest lucru ar necesita modificări ale limitelor pecuniare și a sistemului amenzilor. Reclamanții au susținut, de asemenea, că articolul neprevăzut constituie o critică a comportamentului dlui Graff în calitate de politician și, prin urmare, este protejat de libertatea de exprimare garantată de art. 10 din Convenție. 22. La 15 decembrie 1994, Curtea de Apel din Viena (Oberlandesgericht) a respins apelul reclamanților. Acesta a constatat că Curtea Comercială a luat în mod corect dovezile necesare și a evaluat faptele relevante. Reclamanții nu au argumentat nici măcar în fața Curții Comerciale că dl Graff a fost membru al guvernului sau că modificarea Legii de punere în aplicare a măsurilor aferente intereselor exclusive ale clientului dlui Graff. În schimb, au susținut că dl Graff, în funcția sa de președinte al Comitetului Legislativ, a fost implicat în elaborarea de legi care creează avantaje pentru clientul său. Prin urmare, reclamanții ar fi trebuit să demonstreze că dl Graff a fost membru al guvernului și că a manipulat promulgarea de legi în avantajul exclusiv al clientului său. Cu toate acestea, dovezile propuse de solicitanți nu au fost suficiente pentru a dovedi astfel de acuzații. În plus, declarațiile contestate nu sunt hotărâri de valoare, ci critici (politice) bazate pe fapte presupuse. Aceste critici sunt acceptabile numai dacă faptele de bază sunt adevărate. Întrucât reclamanții nu au putut dovedi adevărul acestor fapte, acestea nu se pot baza pe art. 10 din convenție. 23. La 9 martie 1995, Curtea Supremă a respins apelul extraordinar al reclamanților asupra punctelor de drept (reviziunea außerordentliche). Referindu-se la jurisprudența sa anterioară, instanța a subliniat că disparența prin declarații false, chiar dacă au fost făcute în cursul dezbaterii politice, a mers dincolo de critici acceptabile (politice) și nu a putut fi justificată de o greutate a intereselor sau prin invocarea dreptului la libertate de exprimare. Această decizie a fost servită reclamanților la 10 aprilie 1995. 24. Secțiunea 1330 din Codul Civil austriac (Allgemeines Bürgerliches Gesetzbuch) prevede următoarele: „(1) Oricine a suferit leziuni materiale sau pierderea profitului din cauza unei insulte poate solicita compensare. (2) Același lucru se aplică în cazul în care cineva difuzează declarații de fapt care periclitează creditul, câștigul sau mijloacele de viață altor persoane și în cazul în care falsitatea declarației a fost cunoscută sau trebuie să fi fost cunoscută de el. În acest caz, se poate solicita și retragerea declarației și publicării acesteia...”