CtEDO 28.02.2002 Auto

AFFAIRE LAVORGNA ET IORIO c. ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
28.02.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'art. 6-1;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens - procédure de la Convention
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
AFFAIRE LAVORGNA ET IORIO c. ITALIE (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

În cauza Lavorgna și Iorio, Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Tulkens, mm. L. Ferrari Bravo, Bonello Lorenzen mei Vajić Bototarova judecători, și de domnul Fribergh grefier de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 31 ianuarie 2002, se rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedura La originea cauzei se află o cerere îndreptată împotriva Republicii Italiene, printre care și resortisanți italieni, domnul Rita Maria Lavorgna și Caterina Iorio, care au sesizat Comisia Europeană pentru Drepturile Omului la 1 octombrie 1998 pentru dl Lavorgna și la 2 octombrie 1998 pentru dl Lavorgna. Iorio în temeiul fostului articol 25 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (adică Convenția privind libertățile fundamentale). Tribunalul a fost înregistrat la 23 noiembrie 1999 sub numărul de dosar 52812/99. Recurentele sunt reprezentate de S. Forgione, avocat la Solopaca (Benevent). Guvernul italian ( Leanza, și de co-agentul său, dl V. Esposito. Curtea a declarat cererea admisibilă la 15 februarie 2001 DE FAPT La 5 mai 1992, pentru prima și 4 mai 1992 pentru a doua, recurentele au depus, fiecare separat, o acțiune în fața instanței judecătorești din Benevent, în calitate de judecător al muncii, în vederea recunoașterii dreptului acestora de a-și reevalua indemnizația de șomaj a operatorilor agricoli ( rivalutazione delluindennità di disocupazione agricola La 13 mai 1992, judecătorul judecător a stabilit prima ședință la 20 octombrie 1993. Cu toate acestea, această ședință a fost pronunțată din oficiu la 25 ianuarie 1995. Prin două decizii distincte din aceeași zi, ale căror texte au fost depuse la grefă la 25 martie 1995, judecătorul a acordat parțial dreptul la cererile recurentelor. La 22 iunie 1995, recurentele, fiecare separat, au luat în considerare recursul la pronunțarea hotărârilor în fața instanței din Benevent. La 10 ianuarie 1996, președintele Tribunalului a desemnat un judecător și a fixat prima ședință la 8 octombrie 1997. În cursul acestei audieri și a celei următoare, la 1 iulie 1998, pledoariile au avut loc și punerea în deliberare a cauzei a fost stabilită la 3 februarie 1999. Prin intermediul a două hotărâri separate din aceeași zi, Tribunalul a constatat că nu mai exista litigiu între părți, recurentele ajungând, între timp, la un acord amiabil cu securitatea socială la 17 decembrie 1998, în ceea ce privește VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE Recurentele susțin că durata procedurii a încălcat principiul în termen rezonabil, conform dispozițiilor art. 6 alin. (1) din Convenție, astfel de cuvinte Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 5 mai 1992 pentru prima reclamantă și la 4 mai 1992 pentru a doua reclamantă și se încheie pentru ambele la 17 decembrie 1998. 10. Prin urmare, a durat mai mult de șase ani și șapte luni pentru două instanțe. 11. Curtea amintește că a constatat în numeroase hotărâri (a se vedea, de exemplu, Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, § 22, CEDH 1999-V) existența în Italia a unei practici contrare Convenției care rezultă dintr-o acumulare de neajunsuri față de obligația de termen rezonabil. În măsura în care Curtea constată o astfel de încălcare, această acumulare constituie o circumstanță agravantă a încălcării art. 6 alin. Întrucât a examinat faptele cauzei în lumina argumentelor părților și având în vedere jurisprudența sa în această privință, Curtea consideră că durata procedurii în litigiu nu răspunde la cerința termenului rezonabil și că există încă o manifestare a practicii menționate anterior. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că nu este posibil ca consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Daune 14. Recurentele solicită fiecare 25 000 000 de lire italiene (ITL) pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 15. Curtea consideră că este necesar să se acorde fiecărui reclamant 6 000 de euro (EUR) pentru prejudiciul moral. Comisioanele și cheltuielile de judecată 16. Recurentele solicită, de asemenea, 8 850 620 ITL pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața Curții 17. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care sunt stabilite realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor (a se vedea, de exemplu, Hotărârea Bottazzi În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 1 500 EUR pentru procedura în fața Curții și, prin urmare, acordă 750 EUR fiecărei recurente. Interese moratorii 18. Conform informațiilor de care dispune Curtea, rata legală a dobânzii aplicabilă în Italia la data adoptării prezentei hotărâri era de 3% l Prin aceste motive, Curtea a afirmat, cu șase voturi împotriva uneia, că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție Adus cu șase voturi împotriva uneia, că statul pârât trebuie să plătească fiecărei recurente, în termen de trei luni de la data la care hotărârea a devenit definitivă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Convenție, 6 000 EUR (șase mii EUR) pentru daune morale și 750 EUR (șapte sute cincizeci de euro) pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată că aceste sume vor fi majorate cu un interes simplu cu 3 % l an de la expirarea acestui termen și până la plata în unanimitate a cererilor de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicat în scris la 28 februarie 2002, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte La prezenta hotărâre se anexează, în conformitate cu articolele 45 alineatul (2) din Convenție și 74 alineatul (2) din Regulamentul de procedură, la persoana separată a dlui Ferrari Bravo. C.L.R. E.F. OINFORMAȚIE DIRIDENTĂ DE dl JUDECĂTOR FERRARI BRAVO Regret că trebuie să mă despart de colegii mei în cele 133 de cazuri judecate astăzi, dar cred că măsura este completă și că nu mai putem tăcea. În toate aceste cazuri Curtea, bazându-ne pe hotărârea Bottazzi c. Italia [GC], nr. 34884/97, CEDH 1999-V) proclamă că în Italia există o practică contrară Convenției care rezultă dintr-o acumulare de glazură Or, este foarte posibil ca acest lucru să fie adevărat, dar trebuie să vedem, de la caz la caz, care erau circumstanțele cauzei, lucru pe care Curtea, copleșită de o avalanșă de cereri italiene, nu îl mai face. Acest lucru poate fi de înțeles, dar nu este corect. Să vedem pe scurt de ce. Mi s-a atras atenția, recunosc, faptul că afacerile de astăzi proveneau, toate, din aceeași circumscripție, în timp ce în alte locuri dispoziția incriminată (art. 6 mai 1) nu ridicase mișcări similare. Trebuia să se tragă concluzia că numai în acel loc lipsea justiția? Nu mi s-a părut așa. La o privire mai bună și luând, de exemplu, cauza Mario Francesco Palmieri c. Italia (solicitarea nr. 51022/99), în măsura în care există, desigur, posibilitatea de a obține o imagine în judecăți atât de sintetice, se vede că procesul a început la o dată (la 6 decembrie 1994, data notificării, presupun), după care prima ședință a fost stabilită aproape patru ani mai târziu, apoi a fost exmatriculată cu câteva luni până la 4 februarie 1999 (înseamnă la inițiativa grefei instanței), fără ca nimeni să nu protesteze. În acel moment cazul a fost rezolvat deoarece la 15 decembrie 1998 părțile la procesul național au ajuns la o soluție amiabilă. Dar a mai durat ceva până când judecătorul a observat că nu mai există o dispută între părți: 15 noiembrie 1999, sfârșitul activității A existat vreo pagubă pentru reclamant? În opinia mea, nu a existat nici o activitate tehnică pentru proces. ? Nu, deloc, cu excepția, poate, a celor câteva linii de activitate (repetate probabil în alte cauze). În cazul în care este deci prejudiciul moral (!) pe care reclamantul solicită de către avocatul său din Strasbourgul italian de 25 000 000 de lire (cu aproximativ 12 700 de euro) și de 8 850 620 de lire italiene de cheltuieli (care?). Curtea, desigur, nu acceptă tot ce a cerut reclamantul, însă îi oferă un cadou frumos de 5 000 EUR ca prejudiciu moral și de 1500 EUR pentru procedură (care?) în fața Curții înseși. În ce buzunare vor merge aceste sume, aș dori să știu. Sper că vor fi ale reclamantului. Același lucru se întâmplă, mutatis mutandis , pentru marea majoritate a celorlalte hotărâri. Dar, în cele din urmă, ce ar trebui să facă legiuitorul italian pentru a-și spăla păcatele Probabil, în visele anumitor judecători ai Curții, ar trebui să ajungem la un proces civil ultra-rapid, care s-ar încheia în câteva luni, poate fără un grad de recurs, sau fără un al treilea grad în Casație. Dar, cel mai probabil, acest lucru ar ridica un toll de avocați italieni mult mai grave decât hotărârile de condamnare a Curții. În plus, avem dreptul de a impune Italiei o viziune asupra procesului civil care poate exista în unele țări din Europa de Nord, dar nu în alte țări, în care procesul este atât de scump, încât este vorba doar despre chestiuni de mare importanță? Cred că cel mai bun lucru ar fi să raportăm această situație Comitetului miniștrilor Consiliului Europei în vederea unei evaluări politice a situației, altfel s-ar putea să ajungem într-o direcție care, regret, mi se pare o cale fără ieșire.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2002-02-28
0,98
AFFAIRE IACOBUCCI ET LAVORGNA c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE IACOBUCCI ET LAVORGNA c. ITALIE (Requête n° 51094/99) ARRÊT STRASBOURG 28 février 2002 DÉFINITIF 28/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut sub
CtEDO 2002-02-28
0,97
AFFAIRE GIANNOTTA ET IANNELLA c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE GIANNOTTA ET IANNELLA c. ITALIE (Requête n° 52830/99) ARRÊT STRASBOURG 28 février 2002 DÉFINITIF 28/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut sub
CtEDO 2000-11-21
0,97
AFFAIRE IORIO c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE IORIO c. ITALIE (Requête n° 44376/98) ARRÊT STRASBOURG 21 novembre 2000 DÉFINITIF 21/02/2001 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouche
CtEDO 2002-02-28
0,97
AFFAIRE BELVISO ET AUTRES c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE BELVISO ET AUTRES c. ITALIE (Requête n° 52824/99) ARRÊT STRASBOURG 28 février 2002 DÉFINITIF 28/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir d
CtEDO 2002-02-28
0,97
AFFAIRE DI MEO ET MASOTTA c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE DI MEO ET MASOTTA c. ITALIE (Requête n° 52813/99) ARRÊT STRASBOURG 28 février 2002 DÉFINITIF 28/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir d
Sursă