Guillemin împotriva Franței

Rezoluția ResDH(2002)2 privind hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 21 februarie 1997 și 2 septembrie 1998 în cauza Guilemin împotriva Franței (adoptată de Comitetul de Miniștri la 6 martie 2002, în cadrul celei de-a 783-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul vechiului articol 54 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare "RPI"), având în vedere hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțate la 21 februarie 1997 și la 2 septembrie 1998 în cauza Guilemin și transmise la aceleași date Comitetului de Miniștri; Reamintind faptul că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 19632/92) adresată Franței, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 28 noiembrie 1992 în temeiul articolului 25 anterior din Convenție, de către M. Adrienne Guillemin, resortisant francez, și că Comisia a declarat admisibile obiecțiunile referitoare la durata excesivă a procedurilor în materie de expropriere și în despăgubire pentru exproprierea anumitor terenuri, precum și la neexecutarea de către municipalitate a hotărârilor judecătorești care anulează operațiunile de expropriere; Reamintind că cauza a fost adusă în fața Curții de către Comisie la 8 decembrie 1995; având în vedere că, în hotărârea sa din 21 februarie 1997, Curtea, în unanimitate,

a declarat în mod expres: - că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție din cauza duratei excesive a procedurilor în litigiu cu privire la expropriere și în despăgubire; - că a existat o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 din cauza absenței prelungite a despăgubirii; - a spus că guvernul statului pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni, 250 000 de franci francezi pentru daune morale și 60 000 de franci francezi pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și că aceste sume ar trebui să majoreze un interes simplu cu 6,65% laan de la expirarea termenului menționat și până la plata plății; Având în vedere că, în hotărârea sa din 2 septembrie 1998, Curtea, în unanimitate: - a spus că guvernul statului pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni, 60 000 de franci francezi pentru daune materiale și 30 000 de franci francezi pentru taxe de avocat; - a declarat că aceste sume ar trebui să majoreze un interes simplu cu 3,36% la an de la expirarea termenului menționat anterior și până la data la care a fost depus.

Având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție, astfel cum a fost modificată prin Protocolul nr. 11; După ce a invitat guvernul din statul membru în cauză să informeze în legătură cu măsurile luate în urma hotărârilor din 21 februarie 1997 și 2 septembrie 1998, având în vedere obligația pe care o are Franța de a se conforma în conformitate cu vechiul articol 53 din convenție; întrucât, la examinarea acestei cauze de către Comitetul miniștrilor, guvernul statului membru pârât i-a dat acestuia informații cu privire la măsurile cu caracter individual și general luate în urma hotărârilor, pentru a remedia situația recurentei și pentru a preveni noi încălcări similare celor constatate în prezenta cauză (aceste informații sunt rezumate în anexa la prezenta rezoluție) ; În măsura în care se asigură că, la 7 aprilie 1997, în termenul stabilit, guvernul statului pârât a plătit recurentei sumele prevăzute în hotărârea din 21 februarie 1997; că, la 3 martie 1999, guvernul statului pârât a plătit recurentei sumele prevăzute în hotărârea din 2 septembrie 1998, iar dobânda de întârziere datorată, adică 753,92 franci francezi, a fost plătită la 24 iunie 1999, Declar că, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de guvernul Franței,

acesta și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 54 din fostul articol 54 din convenție în prezenta cauză. Anexă la Rezoluția ResDH(2002)2 Informații furnizate de guvernul Franței la examinarea cauzei Guilemin de către Comitetul de Miniștri Procedura în litigiu, care era pendinte în momentul în care Curtea Europeană și-a pronunțat hotărârile, se încheie prin respingerea recursului recurentei de către Curtea de Casație (Decizia din 27 aprilie 2000). Astfel, hotărârea Curții din 2 septembrie 1998 (a se vedea §§21-22 din hotărârea Curții Europene în temeiul articolului 50 din 2 septembrie 1998) a devenit definitivă și executorie și, prin urmare, reclamanta a fost despăgubită. Prin urmare, consecințele încălcărilor constatate au fost șterse pentru reclamantă.

În ceea ce privește măsurile cu caracter general, guvernul a indicat că hotărârile Curții în această cauză au primit rapid o largă publicitate printre profesioniștii din domeniul dreptului. Hotărârea pe fond din 21 februarie 1997 a fost publicată și comentată în mod oficial în dreptul juridic (20 aprilie 1997), revizuită pe scară largă în mediul juridic. Această publicitate a atras atenția autorităților implicate asupra problemelor legate de durata procedurilor de expropriere, iar Ministerul Justiției a inițiat o reflecție asupra unui proiect de reformă globală a Codului Exproprierilor. Cu toate că acest proiect nu a fost încă finalizat, guvernul consideră că măsurile generale adoptate până în prezent îndeplinesc cerințele din Hotărârea Guillemin, care, deși dezvăluie anumite disfuncționalități, nu permite totuși să se ajungă la concluzia că este necesară o reformă globală a dreptului de proprietate.

Având în vedere cele de mai sus, guvernul este de părere că Franța și-a îndeplinit obligația în temeiul articolului 46 alineatul (1) (fostul articol 53) din convenție.

Résolution ResDH(2002)2 relative aux arrêts de la Cour européenne des Droits de l’Homme des 21 février 1997 et 2 septembre 1998 dans l’affaire Guillemin contre la France (adoptée par le Comité des Ministres le 6 mars 2002, lors de la 783e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’ancien article 54 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (ci-après dénommée «la Convention»), Vu les arrêts de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendus les 21 février 1997 et 2 septembre 1998 dans l’affaire Guillemin et transmis aux mêmes dates au Comité des Ministres ; Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 19632/92) dirigée contre la France, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 28 novembre 1992 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M me Adrienne Guillemin, ressortissante française, et que la Commission a déclaré recevables les griefs relatifs à la durée excessive de procédures en contestation d’expropriation et en indemnisation pour l’expropriation de certains terrains, ainsi qu’à la non-exécution par la commune expropriante des décisions judiciaires annulant les opérations d’expropriation ; Rappelant que l’affaire a été portée devant la Cour par la Commission le 8 décembre 1995 ; Considérant que dans son arrêt du 21 février 1997 la Cour,

à l’unanimité a dit notamment : - qu’il y avait eu violation de l’article 6, paragraphe 1, de la Convention en raison de la durée excessive de procédures en contestation d’expropriation et en indemnisation ; - qu’il y avait eu violation de l’article 1 du Protocole n° 1 en raison de l’absence prolongée d’indemnisation ; - a dit que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser à la requérante, dans les trois mois, 250 000 francs français pour dommage moral, et 60 000 francs français au titre des frais et dépens et que ces montants seraient à majorer d’un intérêt simple de 6,65% l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ; Considérant que dans son arrêt du 2 septembre 1998 la Cour, à l’unanimité : - a dit que le gouvernement de l’Etat défendeur devait payer à la requérante, dans les trois mois, 60 000 francs français pour dommage matériel et 30 000 francs français pour honoraires d’avocat ; - a dit que ces montants seraient à majorer d’un intérêt simple de 3,36% l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement.

Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’article 46, paragraphe 2, de la Convention telle qu’amendée par le Protocole n° 11 ; Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite des arrêts du 21 février 1997 et 2 septembre 1998, eu égard à l’obligation qu’a la France de s’y conformer selon l’ancien article 53 de la Convention ; Considérant que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres, le gouvernement de l’Etat défendeur a donné à celui-ci des informations sur les mesures de caractère individuel et général prises à la suite des arrêts, pour remédier à la situation de la requérante et prévenir de nouvelles violations semblables à celles constatées dans la présente affaire (ces informations sont résumées dans l’annexe à la présente résolution) ; S’étant assuré que le 7 avril 1997, dans le délai imparti, le gouvernement de l’Etat défendeur a versé à la requérante les sommes prévues dans l’arrêt du 21 février 1997; que le 3 mars 1999, le gouvernement de l’Etat défendeur a versé à la requérante les sommes prévues dans l’arrêt du 2 septembre 1998, et que les intérêts de retard dus, soit 753,92 francs français, ont été versés le 24 juin 1999, Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement de la France,

qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’ancien article 54 de la Convention dans la présente affaire. Annexe à la Résolution ResDH(2002)2 Informations fournies par le Gouvernement de la France lors de l’examen de l’affaire Guillemin par le Comité des Ministres La procédure litigieuse, qui était pendante au moment où la Cour européenne a rendu ses arrêts, s’est conclu par le rejet du pourvoi de la requérante par la Cour de cassation (décision du 27 avril 2000). Ainsi la décision de la Cour d’appel sur l’indemnisation (voir §§21-22 de l’arrêt de la Cour européenne en vertu de l’article 50 du 2 septembre 1998) est devenue définitive et exécutoire, et la requérante a, par conséquent, été indemnisée.

Les conséquences des violations constatées ont dès lors été effacées pour la requérante. S’agissant des mesures de caractère général, le Gouvernement a indiqué que les arrêts de la Cour dans cette affaire avaient rapidement reçu une large publicité parmi les professionnels du droit. L'arrêt sur le fond du 21 février 1997 a notamment été publié et commenté dans l’Actualité juridique du droit administratif (20 avril 1997), revue largement diffusée dans le milieu juridique. Cette publicité a permis d’attirer l’attention des autorités concernées sur les problèmes liés à la durée des procédures d’expropriation et le Ministère de la Justice a entamé une réflexion sur un projet de réforme globale du code des expropriations.

Bien que ce projet n’ait pas encore abouti, le Gouvernement considère que les mesures générales adoptées à ce jour satisfont aux exigences de l’arrêt Guillemin, qui, tout en révélant certains disfonctionnements, ne permet pas pour autant de conclure à la nécessité d’entamer, dès à présent, une réforme globale du droit de l’expropriation. Eu égard aux informations exposées ci-dessus, le Gouvernement est d’avis que la France a rempli son obligation en vertu de l’article 46, paragraphe 1 (ancien article 53) de la Convention.