AFFAIRE AÏT-MOUHOUB CONTRE LA FRANCE

Rezoluția ResDH(2002)1 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 28 octombrie 1998 în cauza Ait-Moubub împotriva Franței (adoptată de Comitetul de Miniștri la 6 martie 2002, cu ocazia celei de-a 783-a ședințe a delegaților miniștrilor) Comitetul miniștrilor, în temeiul fostului articol 54 din Convenția de salvgardare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale (denumită în continuare "RPA"), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată la 28 octombrie 1998 în cauza Ait-Moubub și transmisă la aceeași dată Comitetului miniștrilor; Reamintind faptul că la originea acestei cauze se află o cerere (nr. 22924/93) adresată Franței, introdusă în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 9 noiembrie 1992, în temeiul fostului articol 25 din Convenție, de către dl. Areski Ait-Moubub, resortisant francez, și că Comisia a declarat admisibilă hotărârea potrivit căreia stabilirea sumelor ridicate de consemnări puse în sarcina sa de către un judecător judecător judecătoresc judecătoresc în momentul depunerii plângerilor sale, la data la care avea, în fapt, privat de dreptul său de a avea acces la o instanță; Reamintind că cauza a fost adusă în fața Curții de către Comisie la 29 octombrie 1997 și de către guvern la 7 ianuarie 1998; având în vedere că, în Hotărârea sa din 28 octombrie 1998, Curtea: - a declarat în unanimitate că,

în ceea ce privește a doua plângere, la art. 6 alineatul (1) din Convenția privind procedura în litigiu și a fost încălcată; - a declarat, cu opt voturi împotriva uneia, că, în ceea ce privește prima plângere, art. 6 alineatul (1) litera (d) din Convenia s a … - a declarat în unanimitate că guvernul statului pârât trebuia să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 30 000 de franci francezi, taxa pe valoarea adăugată neînțelesă, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată și că această sumă ar trebui să majoreze un interes simplu cu 3,36% la an de la expirarea termenului menționat și până la plata plății; - a respins, în unanimitate, pretențiile reclamantului pentru surplus; având în vedere normele adoptate de Comitetul de Miniștri privind aplicarea fostului articol 54 din Convenție; După ce a invitat guvernul statului pârât să informeze cu privire la măsurile luate ca urmare a hotărârii din 28 octombrie 1998, având în vedere obligația pe care o are Franța de a se conforma în conformitate cu art. 53 anterior din Convenție; întrucât, în cursul examinării acestei cauze de către Comitetul de Miniștri, guvernul de Stat Acuzat a menționat că hotărârea Curții a fost publicată în Buletinul hotărârilor Curții de Casație din 15 ianuarie 1999, comentat în revista de Drept Public nr. 3-1999 și transmis autorităților direct implicate; În cazul în care, la data de 29 aprilie 1999,

guvernul statului pârât a plătit reclamantului suma prevăzută în hotărârea din 28 octombrie 1998, iar dobânda de întârziere datorată, adică 251,30 de franci francezi, a fost plătită la 3 noiembrie 1999, Declar că, după ce a luat cunoștință de informațiile furnizate de guvernul Franței, acesta și-a îndeplinit atribuțiile în temeiul articolului 54 din Convenția din 19 decembrie 2003.

Résolution ResDH(2002)1 relative à l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme du 28 octobre 1998 dans l’affaire Aït-Mouhoub contre la France (adoptée par le Comité des Ministres le 6 mars 2002, lors de la 783e réunion des Délégués des Ministres) Le Comité des Ministres, en vertu de l’ancien article 54 de la Convention de sauvegarde des Droits de l’Homme et des Libertés fondamentales (ci-après dénommée «la Convention»), Vu l’arrêt de la Cour européenne des Droits de l’Homme rendu le 28 octobre 1998 dans l’affaire Aït-Mouhoub et transmis à la même date au Comité des Ministres ; Rappelant qu’à l’origine de cette affaire se trouve une requête (n° 22924/93) dirigée contre la France, introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 9 novembre 1992 en vertu de l’ancien article 25 de la Convention, par M. Areski Aït-Mouhoub, ressortissant français, et que la Commission a déclaré recevable le grief selon lequel la fixation des montants élevés de consignations mis à sa charge par un juge d’instruction lors du dépôt de ses plaintes, l’avait, dans les faits, privé de son droit d’accès à un tribunal ; Rappelant que l’affaire a été portée devant la Cour par la Commission le 29 octobre 1997 et par le Gouvernement le 7 janvier 1998 ; Considérant que dans son arrêt du 28 octobre 1998 la Cour : - a dit, à l’unanimité, qu’en ce qui concernait la seconde plainte,

l’article 6, paragraphe 1, de la Convention s’appliquait à la procédure litigieuse et avait été violé ; - a dit, par huit voix contre une, qu’en ce qui concernait la première plainte, l’article 6, paragraphe 1, d e la Convention s’appliquait à la procédure litigieuse et avait été violé ; - a dit, à l’unanimité, que le présent arrêt constituait en soi une satisfaction équitable suffisante pour le dommage moral éventuel ; - dit, à l’unanimité, que le gouvernement de l’Etat défendeur devait verser au requérant, dans les trois mois, 30 000 francs français, taxe sur la valeur ajoutée non-comprise, au titre des frais et dépens et que ce montant serait à majorer d’un intérêt simple de 3,36% l’an à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement ; - a rejeté, à l’unanimité, les prétentions du requérant pour le surplus ; Vu les Règles adoptées par le Comité des Ministres relatives à l’application de l’ancien article 54 de la Convention ; Ayant invité le gouvernement de l’Etat défendeur à l’informer des mesures prises à la suite de l’arrêt du 28 octobre 1998, eu égard à l’obligation qu’a la France de s’y conformer selon l’ancien article 53 de la Convention ; Considérant que lors de l’examen de cette affaire par le Comité des Ministres,

le gouvernement de l’Etat défendeur a indiqué que l’arrêt de la Cour avait été publié dans le Bulletin des arrêts de la Cour de cassation du 15 janvier 1999, commenté dans la Revue de Droit Public n° 3-1999 et transmis aux autorités directement concernées ; S’étant assuré que le 29 avril 1999, le gouvernement de l’Etat défendeur a versé au requérant la somme prévue dans l’arrêt du 28 octobre 1998, et que les intérêts de retard dus, soit 251,30 francs français, ont été versés le 3 novembre 1999, Déclare, après avoir pris connaissance des informations fournies par le Gouvernement de la France, qu’il a rempli ses fonctions en vertu de l’ancien article 54 de la Convention dans la présente affaire.