CASE OF I.O. AGAINST SWITZERLAND

Rezoluția ResDH(2002)29 privind hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului din 8 martie 2001 (finală la 8 iunie 2001) în cazul OI împotriva Elveției (aprobată de Comitetul de Miniștri la 6 martie 2002 la a 783-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârea Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza I.O. pronunțată la 8 martie 2001 și transmisă Comitetului de Miniștri odată ce a devenit finală în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție; reamintind că cazul a fost originat într-o cerere (nr. 21529/93) împotriva Elveției, depusă la 8 decembrie 1992 la Comisia Europeană a Drepturilor Omului în temeiul articolului 25 din Convenția de către dl I.O., un cetățen turc, și că Curtea, deținută din cauza în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11 a declarat admisibilă plângerile reclamantului că judecătorul investigator care a decis că a fost în custodie nu a fost independent și că a fost refuzat accesul la dosarul investigației (reclamații în temeiul articolului 5, alineatele (3) și (4) din Convenție); întrucât, în hotărârea sa din 8 martie 2001, Curtea, după ce a luat notă oficială de o soluție prietenoasă aprobată de guvernul statului reclamant și de reclamant, și după ce s-a constatat că soluția se bazează pe respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale, a hotărât, în unanimitate, să scoată cazul din lista sa; întrucât, în cadrul soluționării prietenoase menționate mai sus, s-a convenit că Guvernul Elveției va plăti reclamantului o sumă globală de 13 000 de franci elvețieni în ceea ce privește eventualele cereri; Amintind că art. 44 alineatul (2) din Regulamentul Curții prevede că eliberarea unui caz se efectuează prin intermediul unei hotărâri pe care președintele le transmite Comitetului de Miniștri o dată ce devine finală pentru a-l permite să supravegheze, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenție, executarea oricăror întreprinderi care ar fi putut fi atașate de discontinuarea sau soluția acestei chestiuni; având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri privind aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; Având în vedere că, la 2 mai 2001, în termenul convenit în conformitate cu termenul de soluționare prietenoasă, Guvernul Statului pârât a plătit reclamantului suma prevăzută în soluționarea prietenoasă, că hotărârea a fost difuzată la Curtea Federală la 20 martie 2001 și la autoritățile administrative competente și că nu a fost necesară nicio altă măsură în acest caz pentru a se conforma hotărârii Curții, Declară, după ce a luat act de informațiile furnizate de Guvernul Elveției, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în acest caz.

Resolution ResDH(2002)29

concerning the judgment of the European Court of Human Rights

of 8 March 2001 (final on 8 June 2001)

in the case of I.O. against Switzerland

(Adopted by the Committee of Ministers on 6 March 2002

at the 783rd meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the judgment of the European Court of Human Rights in the I.O. case delivered on 8 March 2001 and transmitted to the Committee of Ministers once it had become final under Articles 44 and 46 of the Convention;

Recalling that the case originated in an application (No. 21529/93) against Switzerland, lodged with the European Commission of Human Rights on 8 December 1992 under former Article 25 of the Convention by Mr I.O., a Turkish national, and that the Court, seized of the case under Article 5, paragraph 2, of Protocol No. 11, declared admissible the applicant’s complaints that the investigating judge who had decided on his detention in custody was not independent and that he had been refused access to the investigation file (complaints under Article 5, paragraphs 3 and 4 of the Convention);

Whereas in its judgment of 8 March 2001 the Court, after having taken formal note of a friendly settlement reached by the government of the respondent state and the applicant, and having been satisfied that the settlement was based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols, decided, unanimously to strike the case out of its list;

Whereas under the above-mentioned friendly settlement it was agreed that the Government of Switzerland would pay to the applicant a global sum of 13 000 Swiss francs in respect of any possible claims;

Recalling that Rule 44, paragraph 2, of the Rules of the Court provides that the striking out of a case shall be effected by means of a judgment which the President shall forward to the Committee of Ministers once it has become final in order to allow it to supervise, in accordance with Article 46, paragraph 2 of the Convention, the execution of any undertakings which may have been attached to the discontinuance or solution of the matter;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention;

Having satisfied itself that on 2 May 2001, within the time-limit agreed to under the terms of the friendly settlement, the government of the respondent state had paid the applicant the sum provided for in the friendly settlement, that the judgment was disseminated on 20 March 2001 to the Federal Court and to the competent administrative authorities and that no other measure was required in the present case to conform to the Court’s judgment,

Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of Switzerland, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.