CtEDO 07.03.2002 Auto

PULCINI v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
07.03.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
PULCINI v. ITALY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

Primă secțiune DECIZIE CU ADMINIBILITATEA cererii nr. 59539/00 de Anna Maria PULCINI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 7 martie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele C.L. Rozakis Bonello Lorenzen Doamna Vajić Doamna Botoucharova Zagrebelsky judecătorii doamnei Steiner și dl. E. Fribergh Având în vedere cererea depusă la 20 iulie 2000, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul este un național italian, născut în 1933 și locuiește în Monte Porzio Catone (Roma). Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Monte Porzio Catone, pe care l-a lăsat să-l facă R.L. Într-o scrisoare înregistrată din 7 iulie 1986, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie închiriere contractul de închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1987 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Inchiriatul a declarat reclamantului că nu va părăsi sediul. Într-o scrisoare servită la chiriașul la 9 decembrie 1986, reclamantul a reiterat intenția ei de a încheia închiriere și a convocat chiriașul să apară în fața magistratului Frascati (Rome). Prin decizia din 31 martie 1987, care a fost pusă în aplicare la 14 În aprilie 1987, Magistratul Frascati a susținut validitatea anunțului de renunțare și a ordonat ca sediul să fie anulat până la 31 decembrie 1988. La 10 ianuarie 1989, reclamantul a notificat locatarului care l-a obligat să abandoneze sediul. La 4 iulie 1989, ea a informat locatarul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 27 iulie 1989. Între 27 iulie 1989 și 26 mai 2000, judecătorul a făcut treizeci și cinci de încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuată, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordată asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. Între timp, la 12 iulie 1993, reclamantul a făcut o declarație legală că ea a solicitat ca cazare pentru fiica ei. La 8 iunie 2000, reclamantul a recuperat posesia apartamentului. HOTĂRÂREA Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția că incapacitatea de a recupera posesia apartamentului ei a constituit o încălcare a dreptului la proprietate. Reclamantul se plânge în continuare în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii de evacuare și negarea dreptului ei de acces la o instanță. Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne din motivul că nu a contestat refuzul asistenței de poliție în fața instanțelor administrative. Curtea reamintește că a respins deja această obiecție în cauza Immobiliare Saffi (a se vedea hotărârea Immobiliare Saffi c. Italia [GC], nr. 22774/93, §§ 40-42, CEDH 1999-V). Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de concluziile sale anterioare. Prin urmare, această obiecție ar trebui respinsă. Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan. În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamantului nu a fost disproporționată; prin urmare, nu există nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent să stabilească ordinea prioritară pentru executarea expulzărilor.Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată în mod evident nepotrivit în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv pentru declararea inadmisibilă a cererii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea este admisibilă, fără a prejudeca fondurile cazului. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă