CtEDO 14.03.2002 Auto

H.B. v. TURKEY

RESPONDENT
TUR
HOTĂRÂRE
14.03.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
H.B. v. TURKEY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

Decizia nr. 44249/98 a Curții Europene a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 14 martie 2002 în calitate de Cameră compusă din Președintele Ress Caflisch Kūris Türmen Hedigan dna Tsatsa Nikolovska Dna H.S. Greve judecători și dna V. Berger având în vedere cererea depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 8 iunie 1998, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului prezentat de reclamant și de Guvern la 2 ianuarie și, respectiv, 15 februarie 2002, după ce au deliberat, decide după cum urmează: Reclamantul, dl H.B., este un național turc, născut în 1933 și locuiește în Eskișehir. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl S. Sarikaya, un avocat care practică în Ankara. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1990, Hotărârea Generală a Drumurilor Naționale și Autostrăzilor (Devlet Karayolları Genel Müdürlüğü ), un organism de stat responsabil, printre altele , pentru construcția autostrăzii, parcele expropriate de terenuri aparținând reclamantului din districtul Mamak din Ankara. Un comitet de experți a evaluat valoarea parcelelor de teren aparținând reclamantului și compensarea a fost plătită lui atunci când expropriarea a avut loc. În urma solicitării unei compensații majore a reclamantului, Tribunalul de Primă Instanță din Ankara i-a acordat o compensare suplimentară la rata statutară de 30% pe an, și anume rata aplicabilă la data hotărârii instanței. Data, 2 septembrie 1993, a fost stabilită de instanța internă pentru executarea ratei statutare a dobânzii. La 29 noiembrie 1994, cu privire la recursul Direcției Generale, Curtea de Casație a susținut hotărârea instanței de primă instanță. La 22 ianuarie 1998, administrația a plătit reclamantului compensația suplimentară acordată împreună cu dobânzi. Dobânzile privind compensarea suplimentară au fost calculate la rata legală aplicabilă între data hotărârii Curții de Casație în favoarea reclamantului și 31 decembrie 1997, anume 30%. În ceea ce privește perioada de după 1 În ianuarie 1998, dobânzile au fost calculate la rata aplicabilă, anume 50%. Între 1993 și 1999 rata inflației a fost de 81,7% pe an. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că rata dobânzii aplicată calculului compensației suplimentare acordate pentru expropriarea terenurilor sale a fost prea scăzută. El se plânge, de asemenea, întârzierea obținerii compensației suplimentare. La 2 ianuarie 2002, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „În calitatea mea de reprezentant al reclamantului, H.B., am luat în considerare declarația Guvernului Republicii Turciei că sunt pregătiți să facă o exgrație plată totală de 50.000 de dolari americani (50 mii de dolari americani) în vederea încheierii unei soluții prietenoase a cazului care a fost originat în cererea nr. 44249/98. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, va fi plătită în conformitate cu termenele prevăzute în declarația menționată în termen de trei luni de la notificarea deciziei Curții... După consultarea în mod corespunzător a reclamantului, accept această ofertă și, în consecință, el renunțe la toate celelalte cereri împotriva Turciei în ceea ce privește chestiunile care au fost la originea cererii. Declarăm că cazul a fost rezolvat în cele din urmă. Această declarație este făcută în domeniul de aplicare al soluției prietenoase pe care guvernul și cu mine, în conformitate cu reclamantul, am atins.” La 15 februarie 2002, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că Guvernul Turciei propun să plătească ex-grația reclamantului, H.B., o sumă totală de 50.000 (50 000) de dolari americani (USD) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cererii sale înregistrate în temeiul nr. 44249/98. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în dolari americani (USD) unui cont bancar numit de către reclamant și/sau reprezentantul său autorizat corespunzător. Această sumă este plătită în termen de trei luni de la data notificării [deciziei] depuse de Curte... Această plată va constitui soluționarea finală a cauzei. ...” Curtea ia act de acordul atins între părți și este convinsă că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale și consideră că nu există niciun motiv care să justifice continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să excludă cererea din lista de cazuri.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă