CtEDO 26.03.2002 Auto

SAVARESE v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
26.03.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Admissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
SAVARESE v. ITALY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 55673/00 de Gerardo și Raffaele SAVARESE împotriva Italiei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 26 martie 2002 în calitate de Cameră compusă de președintele C.L. Rozakis dna Tulkens Lorenzen dna Vajić Levits Kovler Zagrebelsky judecători și dl E. Fribergh Având în vedere cererea depusă la 29 februarie 2000, având în vedere observațiile prezentate de Guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitanți, după ce a deliberat hotărăsc după cum urmează. Reclamanții sunt doi resortisanți italiani, născuți în 1930 și 1932 și trăiesc respectiv în Pagani (Salerno) și Roma. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dl V. Savarese, un avocat practicant în Nocera Inferiore. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții sunt proprietarii unui apartament din Pagani, pe care le-au lăsat R.E. Într-o scrisoare a servit chiriașului la 24 decembrie 1983, reclamanții au informat chiriașul cu privire la intenția lor de a încheia închiriere și l-au convocat să apară în fața Magistratului Nocera Inferiore. Prin hotărârea din 12 aprilie 1984, care a fost făcută executivă în aceeași zi, Magistratul Nocera Inferiore a susținut validitatea anunțului de renunțare și a ordonat ca sediile să fie eliminate până la 30 iulie 1985. La 13 septembrie 1985, 21 ianuarie 1988 și 11 ianuarie 1990, reclamanții au notificat locatarului care l-a solicitat să abandoneze sediul. La 12 martie 1990, ei au notificat locatarului informand-l că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 6 aprilie 1990. Între 6 aprilie 1990 și 25 iunie 1990, judecătorul a făcut două încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit că, în conformitate cu dispozițiile legale care prevăd suspendarea, reclamanții nu aveau dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. La 9 septembrie 1999, ei au notificat locatarului informand-l că ordinul de posesie ar fi executat de către un judecător la 6 octombrie 1999 între 6 octombrie 1999 și 17 ianuarie 2000, judecătorul a făcut trei încercări de recuperare a posesiei. Fiecare încercare s-a dovedit a fi eșuat, deoarece reclamanții nu au primit niciodată asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. La 17 ianuarie 2000, reclamanții au recuperat posesia apartamentului. HOTĂRÂREA Reclamanții se plâng în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că incapacitatea lor de a recupera posesia apartamentului a constituit o încălcare a dreptului la proprietate. Reclamanții se plâng în continuare în temeiul articolului 6 din Convenție cu privire la durata procedurii de evacuare. Guvernul susține că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne din cauza faptului că nu au contestat refuzul asistenței de poliție în fața instanțelor administrative. Curtea reamintește că a respins deja această obiecție în cazul Immobiliare Saffi (a se vedea hotărârea Immobiliare Saffi c. Italia) [GC], nr. 22774/93, §§ 40-42, CEDO 1999-V). Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de concluzia sa anterioară, ceea ce ar trebui, prin urmare, respins. Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan. În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamanților nu a fost disproporționată; prin urmare, nu există nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent să stabilească ordinea prioritară pentru executarea expulzărilor.Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Reclamanții susțin că refuzul administrației de a executa ordinul emis de magistrat a interferat cu puterea justiției. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase, care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată în mod evident bolnavă fondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv de declarare inadmisibilă a cererii. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea este admisibilă, fără a prejudeca fondurile cazului. Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă