A DOUA SECȚIUNEA CAUZA BUTKEVIČIUS c. LITUANIA (solicitarea nr. 48297/99) HOTĂRÂREA STRASBURG LA 26 martie 2002 DEFINITIVF 26/06/2002 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Butkevičius c. Lituania, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din J.-P. Costa președinte Sir Nicolas Bratza, desemnat să locuiască în cadrul Lituaniei dnii. Loucaide Bîrsan Jungwiert Butkevych Thomassen judecători și ale dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 28 noiembrie 2000 și 12 martie 2002, a adoptat hotărârea adoptată la această ultimă dată (...) DEFINIȚIA CIRCONSTANȚELOR SPĂLĂȚII Reclamantul a fost ministru al apărării și deputat în Parlamentul lituanian (Seimas) din 1996 până în 2000. Urmăriri penale îndreptate împotriva reclamantului la 12 august 1997, reclamantul a fost arestat în holul unui hotel de către serviciile de informații și autoritățile de urmărire penală, în timp ce K.K. îi dădea un plic care conținea 15 000 de dolari americani (USD). K.K., director superior al unei societăți petroliere aflate în dificultate (denumită în continuare "societatea") În primul rând, reclamantul a informat serviciile de informații pe care le-a solicitat reclamantului în schimbul serviciilor sale pentru a obține încetarea urmăririi penale a datoriilor enorme ale societății. Reclamantul a fost interogat timp de mai mult de o oră în holul hotelului. Explicațiile sale au fost înregistrate și i s-a permis să părăsească hotelul. La 14 august 1997, procurorul general i-a cerut Parlamentului permisiunea de a iniția proceduri penale împotriva reclamantului. Parlamentul a acceptat această cerere la 19 august 1997. La 20 august, acuzațiile au fost deschise. La 14 octombrie 1997, reclamantul a fost acuzat de tentativă de înșelăciune (obținerea unui bun per dol). (...) La 18 noiembrie 1998, Tribunalul Regional din Vilnius l-a recunoscut pe reclamantul vinovat de tentativă de înșelăciune. (...) 22. Reclamantul a răspuns la apel. La 17 februarie 1999, Curtea de Apel l-a decăzut, considerând că nu s-a comis nicio neregulă de procedură în timpul anchetei și al procesului. Reclamantul și avocatul său au asistat la audierea care a avut loc. 23. La 14 august 1997, în cel mai mare ziar lituanian, Lietuvos Rytas, un articol intitulat "Pentru procuror," deputatul nu a reușit să se spele. Procurorul general confirmă faptul că are suficiente dovezi serioase ale vinovăției lui A. Butkevičius. 27. La 15 august 1997, un articol intitulat "Președintele Parlamentului nu are îndoieli cu privire la vina lui A. Butkevičius" apărut în Lietuvos Rytas. Când a fost întrebat dacă a avut sau nu îndoieli cu privire la faptul că A. Butkevičius a fost de acord cu mita, președintele Parlamentului a răspuns: În ceea ce-l privește pe președintele Parlamentului, Lietuvos Rytas a prezentat în ediția sa din 20 august 1997 un articol intitulat A. Butkevičius va fi dat în judecată. Butkevičius i-a împrumutat următoarele cuvinte Un fapt sau două au fost și sunt convingătoare. [reclamantul] a luat banii în schimbul promisiunii de a face infracțiuni. 30. Președintele Parlamentului, într-un articol intitulat "Avocații lui A. Butkevičius," declară că cazul de corupție este politic" din 6 octombrie 1998 în Lietuvos Rytas, ar fi declarat că [părți] din centru și din noua uniune coordonează apărarea omului corupt. Aceste partide se străduiesc să mențină procedura și să facă ca reclamantul să pară în mod artificial o victimă (...) în... III. PE VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (2) DIN CONVENȚIA 46. Reclamantul se plânge că declarațiile procurorului general publicate în presă la 14 și 16 august 1997, precum și declarațiile președintelui Parlamentului din 15 și 20 august 1997 și 6 octombrie 1998 (punctele 26-30 de mai sus) au încălcat art. 6 alineatul (2) din Convenție, care dispune de Orice persoană acuzată de o infracțiune este considerată nevinovată până când vinovăția sa a fost stabilită legal. 47. Guvernul susține că declarațiile incriminate nu au afectat prezumția de nevinovăție. În opinia sa, trebuie să se țină seama de contextul în care au fost formulate declarațiile, și anume faptul că reclamantul a fost arestat în flagrant delict și de caracterul suficient al dovezilor care pot justifica ridicarea imunității parlamentare a persoanei în cauză și inițierea procedurilor penale. Aceste declarații trebuie înțelese ca o explicație destinată publicului privind necesitatea de a iniția o procedură penală împotriva reclamantului și nu ca o recunoaștere a vinovăției sale. În plus, declarația din 6 octombrie 1998 în care președintele Parlamentului îl numea pe reclamant drept corupt nu a ignorat prezumția de nevinovăție deoarece reclamantul nu fusese acuzat de corupție. 48. Reclamantul contestă argumentele guvernului, susținând că declarațiile în cauză au încălcat prezumția de nevinovăție. El observă că guvernul a acceptat autenticitatea acestor declarații, care constau în a-l declara vinovat de infracțiuni de care a fost sau nu acuzat. În opinia sa, conținutul acestor declarații nu putea fi justificat prin necesitatea de a informa publicul cu privire la o procedură penală în curs sau probabilă. 49. Curtea amintește că prezumția de nevinovăție consacrată la art. 6 alineatul (2) din convenție se numără printre elementele procesului penal echitabil prevăzut la art. 6 alineatul (1). Aceasta nu este cunoscută dacă o declarație oficială privind un inculpat reflectă sentimentul că este vinovat, în timp ce vinovația sa nu a fost stabilită în prealabil în mod legal. Chiar și în absența unei constatări formale, este suficientă o motivare care să sugereze că magistratul îl consideră vinovat. În plus, o încălcare a prezumției de nevinovăție poate veni nu numai de la un judecător sau de la o instanță, ci și de la alte autorități publice (Daktaras c. Lituania, n 4990/98, § 41-42, CEDO 2000-X). În hotărârea pronunțată în această cauză, Curtea subliniază importanța alegerii termenilor de către agenții statului în declarațiile pe care le formulează înainte ca o persoană să fi fost judecată și recunoscută vinovată de o infracțiune. Cu toate acestea, punctul de a ști dacă declarația unui agent public constituie o încălcare a principiului prezumției de nevinovăție trebuie să fie redactat în contextul circumstanțelor speciale în care a fost formulată declarația în litigiu (ibidem 50). Curtea constată că, în speță, declarațiile incriminate au fost formulate de procurorul general și de președintele Parlamentului în afara cadrului procedurii penale, și anume prin interviuri acordate presei naționale. Curtea recunoaște că faptul că reclamantul a fost un om politic de prim rang la momentul presupusei încălcări îi punea pe înalții funcționari ai statului, inclusiv pe procurorul general și pe președintele Parlamentului, cu obligația de a informa publicul cu privire la presupusa încălcare și la procedura penală care a urmat. Cu toate acestea, Comisia nu poate fi de acord cu argumentul guvernului potrivit căruia, în aceste condiții, aceste persoane ar putea utiliza vocabularul pe care îl aleg în interviurile lor cu presa. 51. În plus, declarațiile în cauză au fost făcute la doar câteva zile după ce reclamantul a fost arestat, cu excepția uneia dintre acestea, de către președintele Parlamentului, care a fost arestat după mai mult de un an (punctul 30 de mai sus). Cu toate acestea, a fost deosebit de important în această etapă timpurie, și anume chiar înainte de inițierea procedurilor penale împotriva reclamantului, să nu se formuleze afirmații publice care ar fi putut fi interpretate ca confirmând faptul că unii înalți funcționari îl considerau vinovat pe solicitant. 52. Recurentul invocă două declarații ale procurorului general, prima pronunțată în ziua în care a fost solicitată autorizația de a declanșa acțiuni penale împotriva acestuia în Parlamentul lituanian, în care procurorul a confirmat că are suficiente dovezi serioase ale vinovăției sale, iar a doua, pronunțată două zile mai târziu, în care procurorul considera că infracțiunea este comisă de: Încercarea de escrocherie În cazul în care declarațiile, în special referirea la vinovăția reclamantului, ridică unele preocupări, Curtea admite că ele se pot înțelege ca un simplu mod de a afirma că există suficiente dovezi pentru a susține un verdict de vinovăție din partea unei instanțe și, prin urmare, justifică solicitarea de autorizare din partea Parlamentului de a introduce o procedură penală. 53. Pe de altă parte, declarațiile în care președintele Parlamentului a indicat că nu face pentru el nici o îndoială că reclamantul a acceptat o mită, că acesta a luat banii În această privință, Curtea ia în considerare în special faptul că Parlamentul a ridicat imunitatea parlamentară a reclamantului pentru a permite inițierea unei proceduri penale împotriva sa. Curtea nu apreciază, spre deosebire de guvern, că toate trimiterile președintelui Parlamentului la problema corupției Nu este controversat că faptele constitutive ale infracțiunii săvârșite de reclamant, deși apoi calificate de procurori și de instanțele de tentativă de fraudă, au fost interpretate frecvent de mass-media și de publicul larg, înainte de condamnarea reclamantului, ca corupție. De exemplu, punctul 30 de mai sus. Guvernul nu a afirmat că, prin faptul că a numit reclamantul drept "computat," președintele Parlamentului nu făcea referire la procedura penală în cauză. În opinia Curții, această afirmație putea fi interpretată ca confirmând faptul că, potrivit președintelui, recurentul a comis infracțiunile de care a fost acuzat. Cu toate că observațiile incriminate ale președintelui Parlamentului au fost scurte și formulate cu ocazii diferite, Curtea consideră că acestea au fost declarații ale unui funcționar cu privire la vinovăția reclamantului care au avut ca efect încurajarea publicului să creadă în vina sa și au prejudecat aprecierea faptelor la care urma să procedeze autoritatea judiciară competentă. 54. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (2) din Convenție. (...) PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, (...) A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (2) din Convenție. (...) Făcută în engleză, apoi comunicat în scris la 26 martie 2002 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte
DEUXIÈME SECTION
BUTKEVIČIUS c. LITUANIE
(Requête n
o
48297/99)
ARRÊT
Le 26 mars 2002
26/06/2002
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.
En l'affaire Butkevičius c. Lituanie,
La Cour européenne des Droits de l'Homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
M.
J.-P.
Costa
,
président
,
Sir
Nicolas
Bratza
,
désigné pour siéger au titre de la Lituanie
,
MM.
L.
Loucaides
,
C.
Bîrsan
,
K.
Jungwiert
,
V.
Butkevych
,
M
me
W.
Thomassen
,
juges
,
et de M
me
S.
Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil les 28 novembre 2000 et 12 mars 2002,
Rend l'arrêt que voici, adopté à cette dernière date
:
(...)
I.
LES CIRCONSTANCES DE L'ESPÈCE
7.
Le requérant fut ministre de la Défense et député au Parlement lituanien (
Seimas
) de 1996 à 2000.
A.
Poursuites pénales dirigées contre le requérant
8.
Le 12 août 1997, le requérant fut appréhendé dans le hall d'un hôtel par les services de renseignements et les autorités de poursuite alors que K.K. lui remettait une enveloppe contenant 15 000 dollars américains (USD). K.K., cadre supérieur d'une société pétrolière en difficulté (ci-après «
la société
»), avait auparavant informé les services de renseignements que le requérant avait exigé 300 000 USD en échange de ses services pour obtenir l'abandon des poursuites pénales relatives à l'endettement colossal de la société. Le requérant fut interrogé pendant un peu plus d'une heure dans le hall de l'hôtel. Ses explications furent enregistrées et il fut autorisé à quitter l'hôtel.
9.
Le 14 août 1997, le procureur général demanda au Parlement l'autorisation d'ouvrir des poursuites pénales contre le requérant. Le Parlement accéda à cette demande le 19 août 1997. Le 20 août, les poursuites furent ouvertes. Le 14 octobre 1997, le requérant fut inculpé de tentative d'escroquerie (obtention d'un bien par dol).
(...)
21.
Le 18 novembre 1998, le tribunal régional de Vilnius reconnut le requérant coupable de tentative d'escroquerie. (...)
22.
Le requérant interjeta appel. Le 17 février 1999, la cour d'appel le débouta, considérant qu'aucune irrégularité de procédure n'avait été commise pendant l'instruction et le procès. Le requérant et son avocat assistèrent à l'audience tenue en appel.
23.
Le requérant forma un pourvoi en cassation.
(...)
B.
Les déclarations du procureur général et du président du Parlement relatives au requérant parues dans les médias
26.
Le 14 août 1997 parut dans le plus grand quotidien lituanien,
Lietuvos Rytas
, un article intitulé «
Pour le procureur, le député n'a pas réussi à se blanchir
»
:
«
Le procureur général confirme qu'il a suffisamment de preuves sérieuses de la culpabilité de A. Butkevičius.
»
27.
Le 15 août 1997, un article intitulé «
Le président du Parlement ne doute pas de la culpabilité de A. Butkevičius
» parut dans
Lietuvos Rytas
; y figurait la déclaration suivante
:
«
Lorsqu'on lui a demandé s'il doutait ou non que A. Butkevičius ait accepté un pot-de-vin, le président du Parlement a répondu
: «
compte tenu des éléments en ma possession, je n'ai aucun doute à ce sujet.
»
»
28.
Des propos du procureur général furent repris dans un article intitulé «
» paru le 16 août 1997 dans le quotidien
Respublika
:
«
Je qualifie cette infraction de tentative d'escroquerie (...).
»
29.
Quant au président du Parlement,
Lietuvos Rytas
fit paraître dans son édition du 20 août 1997 un article intitulé «
» lui prêtant les propos suivants
:
«
Un fait ou deux étaient et sont convaincants. [Le requérant] a pris l'argent en échange de la promesse de rendre des services criminels.
»
30.
Le président du Parlement, dans un article intitulé «
Les avocats de A. Butkevičius
déclarent que l'affaire de corruption est politique
» paru le 6
octobre 1998 dans
Lietuvos Rytas
, aurait déclaré que «
les [partis] du centre et de la nouvelle union coordonnent la défense de l'homme corrompu
» et que ces partis s'efforcent de faire durer la procédure et de faire passer artificiellement le requérant pour une «
victime
».
(...)
(...)
III.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L'ARTICLE 6 § 2 DE LA CONVENTION
46.
Le requérant se plaint de ce que les déclarations du procureur général publiées dans la presse les 14 et 16 août 1997, ainsi que celles du président du Parlement parues les 15 et 20 août 1997 et 6 octobre 1998 (paragraphes 26-30 ci-dessus) aient emporté violation de l'article 6 § 2 de la Convention, lequel dispose
:
«
Toute personne accusée d'une infraction est présumée innocente jusqu'à ce que sa culpabilité ait été légalement établie.
»
47.
Le Gouvernement soutient que les déclarations incriminées n'ont pas porté atteinte à la présomption d'innocence. Selon lui, il faut tenir compte du contexte dans lequel les déclarations ont été prononcées, à savoir le fait que le requérant avait été appréhendé en flagrant délit, et du caractère suffisant des preuves pouvant justifier la levée de l'immunité parlementaire de l'intéressé et l'ouverture de poursuites pénales. Ces déclarations doivent se comprendre comme une explication destinée au public de la nécessité d'engager une procédure pénale contre le requérant et non comme une reconnaissance de sa culpabilité. En outre, la déclaration du 6 octobre 1998 dans laquelle le président du Parlement qualifiait le requérant de corrompu n'a pas méconnu la présomption d'innocence puisque le requérant n'avait pas été inculpé de corruption.
48.
Le requérant conteste les arguments du Gouvernement, faisant valoir que les déclarations en question ont violé la présomption d'innocence. Il remarque que le Gouvernement a accepté l'authenticité de ces déclarations, qui revenaient à le déclarer coupable d'infractions dont il avait ou non été accusé. A son avis, la teneur de ces déclarations ne pouvait se justifier par la nécessité d'informer le public d'une procédure pénale en cours ou probable.
49.
La Cour rappelle que la présomption d'innocence consacrée par le paragraphe 2 de l'article 6 de la Convention figure parmi les éléments du procès pénal équitable exigé par l'article 6 § 1. Elle se trouve méconnue si une déclaration officielle concernant un prévenu reflète le sentiment qu'il est coupable, alors que sa culpabilité n'a pas été préalablement légalement établie. Il suffit, même en l'absence de constat formel, d'une motivation donnant à penser que le magistrat considère l'intéressé comme coupable. En outre, une atteinte à la présomption d'innocence peut émaner non seulement d'un juge ou d'un tribunal mais aussi d'autres autorités publiques (
Daktaras c. Lituanie
, n
o
42095/98, §§ 41-42, CEDH 2000-X). Dans l'arrêt rendu en cette affaire, la Cour souligne l'importance du choix des termes par les agents de l'Etat dans les déclarations qu'ils formulent avant qu'une personne n'ait été jugée et reconnue coupable d'une infraction. Toutefois, le point de savoir si la déclaration d'un agent public constitue une violation du principe de la présomption d'innocence doit être tranché dans le contexte des circonstances particulières dans lesquelles la déclaration litigieuse a été formulée (
ibidem
).
50.
La Cour note qu'en l'espèce, les déclarations incriminées ont été formulées par le procureur général et par le président du Parlement en dehors du cadre de la procédure pénale, à savoir par le biais d'entretiens accordés à la presse nationale.
La Cour reconnaît que le fait que le requérant était un homme politique de premier plan à l'époque de l'infraction alléguée mettait les hauts fonctionnaires de l'Etat, dont le procureur général et le président du Parlement, dans l'obligation d'informer le public quant à l'infraction alléguée et à la procédure pénale qui s'en est suivie. Cependant, elle ne saurait souscrire à l'argument du Gouvernement selon lequel, dans ces conditions, ces personnes pouvaient utiliser le vocabulaire de leur choix dans leurs entretiens avec la presse.
51.
En outre, les déclarations en cause ont été prononcées quelques jours à peine après que le requérant eut été appréhendé, à l'exception de l'une d'elles, émanant du président du Parlement, qui l'a été plus d'un an après (paragraphe 30 ci-dessus). Or il était particulièrement important à ce stade précoce, c'est-à-dire avant même l'ouverture de poursuites pénales contre le requérant, de ne pas formuler d'allégations publiques qui auraient pu être interprétées comme confirmant que certains hauts fonctionnaires considéraient le requérant comme coupable.
52.
Le requérant invoque deux déclarations du procureur général, la première prononcée le jour où l'autorisation d'ouvrir des poursuites pénales contre lui a été demandée au Parlement lituanien, dans laquelle le procureur confirmait détenir «
suffisamment de preuves sérieuses de [sa] culpabilité
», et la seconde, prononcée deux jours plus tard, où le procureur qualifiait l'infraction commise de «
tentative d'escroquerie
». Si les déclarations, notamment la référence à la culpabilité du requérant, suscitent quelques préoccupations, la Cour admet qu'elles peuvent se comprendre comme une simple manière pour le procureur général d'affirmer qu'il y avait des preuves suffisantes pour étayer un verdict de culpabilité de la part d'un tribunal et donc justifier de demander au Parlement l'autorisation d'intenter une procédure pénale.
53.
En revanche, les déclarations dans lesquelles le président du Parlement a indiqué qu'il ne faisait pour lui aucun doute que le requérant avait accepté un pot-de-vin, que celui-ci avait pris l'argent «
en échange de la promesse de rendre des services criminels
» et qu'il était «
corrompu
» sont plus préoccupantes. A cet égard, la Cour tient compte en particulier du fait que le Parlement a levé l'immunité parlementaire du requérant pour permettre l'ouverture d'une procédure pénale à son encontre.
La Cour n'estime pas, à la différence du Gouvernement, que toutes les références du président du Parlement à la question de la «
corruption
» soient étrangères à l'affaire à l'examen. Il ne prête pas à controverse que les faits constitutifs de l'infraction commise par le requérant, quoique qualifiés ensuite par les procureurs et les tribunaux de tentative d'escroquerie, ont été fréquemment interprétés par les médias et le grand public, avant la condamnation du requérant, comme de la «
corruption
» (voir, par exemple, le paragraphe 30 ci-dessus). Le Gouvernement n'a pas affirmé que, en qualifiant le requérant de «
corrompu
», le président du Parlement ne faisait pas référence à la procédure pénale en question. De l'avis de la Cour, cette remarque pouvait donc être interprétée comme confirmant que, selon le président, le requérant avait commis les infractions dont il était accusé.
Bien que les remarques incriminées émanant du président du Parlement aient été brèves et formulées à des occasions distinctes, la Cour estime qu'il s'agissait de déclarations d'un fonctionnaire quant à la culpabilité du requérant qui ont eu pour effet d'inciter le public à croire à sa culpabilité et ont préjugé de l'appréciation des faits à laquelle allait procéder l'autorité judiciaire compétente.
54.
Partant, il y a eu violation de l'article 6 § 2 de la Convention.
(...)
PAR CES MOTIFS, LA COUR, À l'UNANIMITÉ,
(...)
3.
Dit
qu'il y a eu violation de l'article 6 § 2 de la Convention.
(...)
Fait en anglais, puis communiqué par écrit le 26 mars 2002 en application de l'article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
S.
Dollé
J.-P.
Costa
Greffière
Président