AFFAIRE BUTKEVICIUS c. LITUANIE

RESPONDENT

LTU

HOTĂRÂRE

26.03.2002

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'art. 5-1;Violation de l'art. 5-4;Violation de l'art. 6-2;Dommage matériel - demande rejetée;Préjudice moral - réparation pécuniaire;Remboursement partiel frais et dépens

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE BUTKEVICIUS c. LITUANIE (CtEDO, 2002)

HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNEA CAUZA BUTKEVIČIUS c. LITUANIA (solicitarea nr. 48297/99) HOTĂRÂREA STRASBURG LA 26 martie 2002 DEFINITIVF 26/06/2002 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Butkevičius c. Lituania, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din J.-P. Costa președinte Sir Nicolas Bratza, desemnat să locuiască în cadrul Lituaniei dnii. Loucaide Bîrsan Jungwiert Butkevych Thomassen judecători și ale dlui Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 28 noiembrie 2000 și 12 martie 2002, a adoptat hotărârea adoptată la această ultimă dată (...) DEFINIȚIA CIRCONSTANȚELOR SPĂLĂȚII Reclamantul a fost ministru al apărării și deputat în Parlamentul lituanian (Seimas) din 1996 până în 2000. Urmăriri penale îndreptate împotriva reclamantului la 12 august 1997, reclamantul a fost arestat în holul unui hotel de către serviciile de informații și autoritățile de urmărire penală, în timp ce K.K. îi dădea un plic care conținea 15 000 de dolari americani (USD). K.K., director superior al unei societăți petroliere aflate în dificultate (denumită în continuare "societatea") În primul rând, reclamantul a informat serviciile de informații pe care le-a solicitat reclamantului în schimbul serviciilor sale pentru a obține încetarea urmăririi penale a datoriilor enorme ale societății. Reclamantul a fost interogat timp de mai mult de o oră în holul hotelului. Explicațiile sale au fost înregistrate și i s-a permis să părăsească hotelul. La 14 august 1997, procurorul general i-a cerut Parlamentului permisiunea de a iniția proceduri penale împotriva reclamantului. Parlamentul a acceptat această cerere la 19 august 1997. La 20 august, acuzațiile au fost deschise. La 14 octombrie 1997, reclamantul a fost acuzat de tentativă de înșelăciune (obținerea unui bun per dol). (...) La 18 noiembrie 1998, Tribunalul Regional din Vilnius l-a recunoscut pe reclamantul vinovat de tentativă de înșelăciune. (...) 22. Reclamantul a răspuns la apel. La 17 februarie 1999, Curtea de Apel l-a decăzut, considerând că nu s-a comis nicio neregulă de procedură în timpul anchetei și al procesului. Reclamantul și avocatul său au asistat la audierea care a avut loc. 23. La 14 august 1997, în cel mai mare ziar lituanian, Lietuvos Rytas, un articol intitulat "Pentru procuror," deputatul nu a reușit să se spele. Procurorul general confirmă faptul că are suficiente dovezi serioase ale vinovăției lui A. Butkevičius. 27. La 15 august 1997, un articol intitulat "Președintele Parlamentului nu are îndoieli cu privire la vina lui A. Butkevičius" apărut în Lietuvos Rytas. Când a fost întrebat dacă a avut sau nu îndoieli cu privire la faptul că A. Butkevičius a fost de acord cu mita, președintele Parlamentului a răspuns: În ceea ce-l privește pe președintele Parlamentului, Lietuvos Rytas a prezentat în ediția sa din 20 august 1997 un articol intitulat A. Butkevičius va fi dat în judecată. Butkevičius i-a împrumutat următoarele cuvinte Un fapt sau două au fost și sunt convingătoare. [reclamantul] a luat banii în schimbul promisiunii de a face infracțiuni. 30. Președintele Parlamentului, într-un articol intitulat "Avocații lui A. Butkevičius," declară că cazul de corupție este politic" din 6 octombrie 1998 în Lietuvos Rytas, ar fi declarat că [părți] din centru și din noua uniune coordonează apărarea omului corupt. Aceste partide se străduiesc să mențină procedura și să facă ca reclamantul să pară în mod artificial o victimă (...) în... III. PE VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 6 alineatul (2) DIN CONVENȚIA 46. Reclamantul se plânge că declarațiile procurorului general publicate în presă la 14 și 16 august 1997, precum și declarațiile președintelui Parlamentului din 15 și 20 august 1997 și 6 octombrie 1998 (punctele 26-30 de mai sus) au încălcat art. 6 alineatul (2) din Convenție, care dispune de Orice persoană acuzată de o infracțiune este considerată nevinovată până când vinovăția sa a fost stabilită legal. 47. Guvernul susține că declarațiile incriminate nu au afectat prezumția de nevinovăție. În opinia sa, trebuie să se țină seama de contextul în care au fost formulate declarațiile, și anume faptul că reclamantul a fost arestat în flagrant delict și de caracterul suficient al dovezilor care pot justifica ridicarea imunității parlamentare a persoanei în cauză și inițierea procedurilor penale. Aceste declarații trebuie înțelese ca o explicație destinată publicului privind necesitatea de a iniția o procedură penală împotriva reclamantului și nu ca o recunoaștere a vinovăției sale. În plus, declarația din 6 octombrie 1998 în care președintele Parlamentului îl numea pe reclamant drept corupt nu a ignorat prezumția de nevinovăție deoarece reclamantul nu fusese acuzat de corupție. 48. Reclamantul contestă argumentele guvernului, susținând că declarațiile în cauză au încălcat prezumția de nevinovăție. El observă că guvernul a acceptat autenticitatea acestor declarații, care constau în a-l declara vinovat de infracțiuni de care a fost sau nu acuzat. În opinia sa, conținutul acestor declarații nu putea fi justificat prin necesitatea de a informa publicul cu privire la o procedură penală în curs sau probabilă. 49. Curtea amintește că prezumția de nevinovăție consacrată la art. 6 alineatul (2) din convenție se numără printre elementele procesului penal echitabil prevăzut la art. 6 alineatul (1). Aceasta nu este cunoscută dacă o declarație oficială privind un inculpat reflectă sentimentul că este vinovat, în timp ce vinovația sa nu a fost stabilită în prealabil în mod legal. Chiar și în absența unei constatări formale, este suficientă o motivare care să sugereze că magistratul îl consideră vinovat. În plus, o încălcare a prezumției de nevinovăție poate veni nu numai de la un judecător sau de la o instanță, ci și de la alte autorități publice (Daktaras c. Lituania, n 4990/98, § 41-42, CEDO 2000-X). În hotărârea pronunțată în această cauză, Curtea subliniază importanța alegerii termenilor de către agenții statului în declarațiile pe care le formulează înainte ca o persoană să fi fost judecată și recunoscută vinovată de o infracțiune. Cu toate acestea, punctul de a ști dacă declarația unui agent public constituie o încălcare a principiului prezumției de nevinovăție trebuie să fie redactat în contextul circumstanțelor speciale în care a fost formulată declarația în litigiu (ibidem 50). Curtea constată că, în speță, declarațiile incriminate au fost formulate de procurorul general și de președintele Parlamentului în afara cadrului procedurii penale, și anume prin interviuri acordate presei naționale. Curtea recunoaște că faptul că reclamantul a fost un om politic de prim rang la momentul presupusei încălcări îi punea pe înalții funcționari ai statului, inclusiv pe procurorul general și pe președintele Parlamentului, cu obligația de a informa publicul cu privire la presupusa încălcare și la procedura penală care a urmat. Cu toate acestea, Comisia nu poate fi de acord cu argumentul guvernului potrivit căruia, în aceste condiții, aceste persoane ar putea utiliza vocabularul pe care îl aleg în interviurile lor cu presa. 51. În plus, declarațiile în cauză au fost făcute la doar câteva zile după ce reclamantul a fost arestat, cu excepția uneia dintre acestea, de către președintele Parlamentului, care a fost arestat după mai mult de un an (punctul 30 de mai sus). Cu toate acestea, a fost deosebit de important în această etapă timpurie, și anume chiar înainte de inițierea procedurilor penale împotriva reclamantului, să nu se formuleze afirmații publice care ar fi putut fi interpretate ca confirmând faptul că unii înalți funcționari îl considerau vinovat pe solicitant. 52. Recurentul invocă două declarații ale procurorului general, prima pronunțată în ziua în care a fost solicitată autorizația de a declanșa acțiuni penale împotriva acestuia în Parlamentul lituanian, în care procurorul a confirmat că are suficiente dovezi serioase ale vinovăției sale, iar a doua, pronunțată două zile mai târziu, în care procurorul considera că infracțiunea este comisă de: Încercarea de escrocherie În cazul în care declarațiile, în special referirea la vinovăția reclamantului, ridică unele preocupări, Curtea admite că ele se pot înțelege ca un simplu mod de a afirma că există suficiente dovezi pentru a susține un verdict de vinovăție din partea unei instanțe și, prin urmare, justifică solicitarea de autorizare din partea Parlamentului de a introduce o procedură penală. 53. Pe de altă parte, declarațiile în care președintele Parlamentului a indicat că nu face pentru el nici o îndoială că reclamantul a acceptat o mită, că acesta a luat banii În această privință, Curtea ia în considerare în special faptul că Parlamentul a ridicat imunitatea parlamentară a reclamantului pentru a permite inițierea unei proceduri penale împotriva sa. Curtea nu apreciază, spre deosebire de guvern, că toate trimiterile președintelui Parlamentului la problema corupției Nu este controversat că faptele constitutive ale infracțiunii săvârșite de reclamant, deși apoi calificate de procurori și de instanțele de tentativă de fraudă, au fost interpretate frecvent de mass-media și de publicul larg, înainte de condamnarea reclamantului, ca corupție. De exemplu, punctul 30 de mai sus. Guvernul nu a afirmat că, prin faptul că a numit reclamantul drept "computat," președintele Parlamentului nu făcea referire la procedura penală în cauză. În opinia Curții, această afirmație putea fi interpretată ca confirmând faptul că, potrivit președintelui, recurentul a comis infracțiunile de care a fost acuzat. Cu toate că observațiile incriminate ale președintelui Parlamentului au fost scurte și formulate cu ocazii diferite, Curtea consideră că acestea au fost declarații ale unui funcționar cu privire la vinovăția reclamantului care au avut ca efect încurajarea publicului să creadă în vina sa și au prejudecat aprecierea faptelor la care urma să procedeze autoritatea judiciară competentă. 54. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (2) din Convenție. (...) PRIN CES MOTIVE, CURȚIA, LA UNANIMITATE, (...) A declarat că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (2) din Convenție. (...) Făcută în engleză, apoi comunicat în scris la 26 martie 2002 în temeiul articolului 77 alineatul (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Dolle J.-P. Costa Grefier Președinte