CASE OF LUSTIG-PREAN AND BECKETT AGAINST THE UNITED KINGDOM

Rezoluția ResDH(2002)34 privind hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului din 27 septembrie 1999 (finală la 27 decembrie 1999) și din 25 iulie 2000 (finala la 25 octombrie 2000) (art. 41) în cazul Lustig-Prean și Beckett împotriva Regatului Unit (aprobată de Comitetul de Miniștri la 30 aprilie 2002 la a 792-a ședință a Deputaților Miniștrilor) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, astfel cum a fost modificat prin Protocolul nr. 11 (denumit în continuare „Convenția”), având în vedere hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului în cauza Lustig-Prean și Beckett pronunțată la 27 septembrie 1999 și 25 iulie 2000 și transmise Comitetului de Miniștri după ce au devenit finale în temeiul articolelor 44 și 46 din convenție; reamintind că cazul a fost originat în două cereri (Nus. 31417/96 și 32377/96) împotriva Regatului Unit, depus la 23 aprilie 1996 Comisia Europeană a Drepturilor Omului și, respectiv, 11 iulie 1996, în temeiul articolului 25 din Convenție, de dl Duncan Lustig-Prean și dl John Beckett, doi resortisanți britanici, și că Curtea, deținută de acest caz în temeiul articolului 5 alineatul (2) din Protocolul nr. 11, a declarat admisibilă plângerea de încălcarea dreptului lor la respect pentru viața lor privată și de familie, din cauza anchetelor privind homosexualitatea lor și concedierea ulterioară din partea Marinei Regale, în conformitate cu politica de interzicere a homosexualilor din forțele armate ale Regatului Unit; întrucât în hotărârea sa din 27 septembrie 1999 Curtea în unanimitate: - a considerat că a existat o încălcare a art. 8 din Convenție; - a considerat că nu a apărut nicio problemă separată în temeiul art. 14 din Convenție luată în legătură cu art. 8; - a considerat că întrebarea aplicării art. 41 din Convenție nu este pregătită pentru decizie și, prin urmare, a) a rezervat această întrebare; b) a invitat părțile să informeze Curtea cu privire la orice acord pe care ar fi putut-o fi ajuns; c) a rezervat procedura suplimentară și a delegat președintelui competența de a fixa același lucru la nevoie; întrucât în hotărârea sa din 25 iulie 2000 (art. 41) Curtea: 1. deținută cu șase voturi împotrivă una a) că Guvernul Statului pârât trebuia să plătească primul reclamant, în termen de trei luni de la data în care hotărârea a devenit finală în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din convenție, următoarele sume: - 19 000 de lire sterline în ceea ce privește prejudiciile morale; - 94 875 de lire sterline în ceea ce privește prejudiciu material; - 18 000 de lire sterline pentru costurile și cheltuielile procedurii interne (incluzând impozitul pe valoarea adăugată); - 16 000 de lire sterline pentru costurile și cheltuielile procedurii dinaintea organelor Convenției (incluzând impozitul pe valoarea adăugată), sume mai puține plătite de Consiliul Europei în asistență juridică reclamanților; b) faptul că dobânzile simple la o rată anuală de 8% se plătesc de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; 2. deținute cu șase voturi împotrivă a unei a) că Guvernul Statului pârât trebuia să plătească celui de-al doilea reclamant, în termen de trei luni de la data în care hotărârea a devenit finală în conformitate cu art. 44 alin. (2) din convenție, următoarele sume: - 19 000 de lire sterline în ceea ce privește prejudiciile morale; - 55 000 de lire sterline în ceea ce privește prejudiciile materiale; - 15 000 de lire sterline în ceea ce privește costurile și cheltuielile procedurii dinaintea organelor Convenției (incluzând impozitul pe valoarea adăugată), mai puțin sumele plătite de Consiliul Europei în materie de asistență juridică reclamanților; b) faptul că dobânzile simple la o rată anuală de 8% vor fi plătite de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontare; 3. au respins în unanimitate restul cererilor reclamanților pentru o justă satisfacție. având în vedere normele adoptate de Comitetul de miniștri privind aplicarea art. 46 alin. (2) din Convenție; având în vedere obligația Regatului Unit în temeiul articolului 46 alineatul (1) din Convenție de a respecta aceasta, după ce a invitat Guvernul Statului pârât să-l informeze cu privire la măsurile luate în urma hotărârilor din 27 septembrie 1999 și 25 iulie 2000; întrucât, în timpul examinării cazului de către Comitetul de Miniștri, Guvernul Statului pârât a furnizat Comisiei informații privind măsurile luate pentru prevenirea noilor încălcări ale aceleiași tipuri de încălcări ale prezentei hotărâri; aceste informații figurează în apendicele prezentei rezoluții; Având în vedere că, la 1 septembrie 2000, în termenul stabilit, Guvernul Statului pârât a plătit reclamanților sumele prevăzute în hotărârea din 25 iulie 2000, Declarații, după ce au luat act de informațiile furnizate de Guvernul Regatului Unit, că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din convenție în acest caz. Apendicele la Rezoluția ResDH(2002)34 Informații furnizate de Guvernul Regatului Unit în cursul examinării cauzei Lustig-Prean și Beckett de către Comitetul de Miniștri La 12 ianuarie 2000, precum și în răspunsul hotărârilor Curții cu privire la fondul în cazul Lustig-Pream și Beckett și în cazul Smith și Grady, a introdus Guvernul Regatului Unit Codul de Conductă Socială al Forțelor Armate Declarația de ridicare a interdicției privind homosexualii care servesc în armată. Codul este destinat să explice politica revizuită a Forțelor Armate privind relațiile personale care implică personalul Serviciului și se aplică tuturor membrilor Forțelor Armate, indiferent de genul, orientarea sexuală, gradul sau statutul lor, și să ofere un cadru clar în care persoanele din servicii pot trăi și funcționa. În plus, aceasta completează politicile existente, cum ar fi toleranța zero la hărțuirea, discriminarea și intimidarea. În conformitate cu alineatul (5) din Declarația de politică, atunci când se ia în considerare posibilele cazuri de încălcare socială și în determinarea dacă Serviciul are obligația de a interveni în viața personală a personalului său, ofițerii comandanți la fiecare nivel trebuie să ia în considerare fiecare caz împotriva unui test de serviciu bazat pe faptul că acțiunile sau comportamentul unei persoane au impact negativ sau este probabil să afecteze eficiența sau eficacitatea operațională a Serviciului și nu pe orientarea sexuală a personalului. În plus , au fost emise note de orientare pentru ofițerii comandanți pentru a explica codul de conduită și pentru a oferi ofițerilor orientări detaliate privind modul în care ar trebui să fie pusă în aplicare. În cele din urmă, hotărârea a primit o acoperire de presă extinsă, atât la nivel național, cât și la nivel internațional (cum ar fi The Times, The Guardian, The Independent, The Daily Mail, The Daily Telegraph, Le Monde, La Repubblica, Il Corriere della Sera, La Stampa, La Croix, le Figaro, Libération, Frankfurter Allgemeine Zeitung, el País, el Mundo, etc.). Guvernul Regatului Unit consideră că măsurile luate vor împiedica repetarea oricăror noi încălcări similare celor constatate în acest caz și că, prin urmare, și-a îndeplinit obligațiile în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție.

Resolution ResDH(2002)34

concerning the judgments of the European Court of Human Rights

of 27 September 1999 (final on 27 December 1999) and of 25 July 2000 (final on

25 October 2000) (Article 41) in the case of Lustig-Prean and Beckett against the United Kingdom

(Adopted by the Committee of Ministers on 30 April 2002

at the 792nd meeting of the Ministers’ Deputies)

The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, as amended by Protocol No. 11 (hereinafter referred to as “the Convention”),

Having regard to the judgments of the European Court of Human Rights in the Lustig-Prean and Beckett case delivered on 27 September 1999 and 25 July 2000 and transmitted to the Committee of Ministers once they had become final under Articles 44 and 46 of the Convention;

Recalling that the case originated in two applications (Nos. 31417/96 and 32377/96) against the United Kingdom, lodged with the European Commission of Human Rights on 23 April 1996 and 11 July 1996 under former Article 25 of the Convention, respectively, by Mr Duncan Lustig-Prean and Mr John Beckett, two British nationals, and that the Court, seized of the case under Article 5, paragraph 2, of Protocol No. 11, declared admissible the complaint of a breach of their right to respect for their private and family life on account of investigations concerning their homosexuality and their subsequent dismissal from the Royal Navy in accordance with the policy banning homosexuals from the United Kingdom armed forces;

Whereas in its judgment of 27 September 1999 the Court unanimously:

- held that there had been a violation of Article 8 of the Convention;

- held that no separate issue arose under Article 14 of the Convention taken in conjunction with

Article 8;

- held that the question of the application of Article 41 of the Convention was not ready for decision, and consequently:

a) reserved the said question;

b) invited the parties to notify the Court of any agreement they may have had reached;

c) reserved the further procedure and delegated to the President the power to fix the same at need;

Whereas in its judgment of 25 July 2000 (Article 41) the Court:

a) that the government of the respondent state was to pay the first applicant, within three months from the date on which the judgment became final according to Article 44, paragraph 2, of the Convention, the following amounts:

- 19 000 pounds sterling in respect of non-pecuniary damage;

- 94 875 pounds sterling in respect of pecuniary damage;

- 18 000 pounds sterling for the costs and expenses of the domestic proceedings (inclusive of value-added tax);

- 16 000 pounds sterling for the costs and expenses of the proceedings before the Convention organs (inclusive of value-added tax), less amounts paid by the Council of Europe in legal aid to the applicants;

b) that simple interest at an annual rate of 8% shall be payable from the expiry of the above-mentioned three months until settlement;

a) that the government of the respondent state was to pay the second applicant, within three months from the date on which the judgment became final according to Article 44, paragraph 2, of the Convention, the following amounts:

- 19 000 pounds sterling in respect of non-pecuniary damage;

- 55 000 pounds sterling in respect of pecuniary damage;

- 15 000 pounds sterling for the costs and expenses of the proceedings before the Convention organs (inclusive of value-added tax), less the amounts paid by the Council of Europe in legal aid to the applicants;

b) that simple interest at an annual rate of 8% would be payable from the expiry of the above-mentioned three months until settlement;

Having regard to the Rules adopted by the Committee of Ministers concerning the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention;

Having invited the government of the respondent state to inform it of the measures which had been taken in consequence of the judgments of 27 September 1999 and 25 July 2000, having regard to the United Kingdom’s obligation under Article 46, paragraph 1, of the Convention to abide by it;

Whereas during the examination of the case by the Committee of Ministers, the government of the respondent state gave the Committee information about the measures taken preventing new violations of the same kind as that found in the present judgment; this information appears in the appendix to this resolution;

Having satisfied itself that on 1 September 2000, within the time-limit set, the government of the respondent state had paid the applicants the sums provided for in the judgment of 25 July 2000,

Declares, after having taken note of the information supplied by the Government of the United Kingdom, that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in this case.

Appendix to Resolution ResDH(2002)34

Information provided by the Government of the United Kingdom

during the examination of the Lustig-Prean and Beckett case

by the Committee of Ministers

On 12 January 2000, and in response to the Court’s judgments on the merits in the Lustig-Pream and Beckett and the Smith and Grady cases, the Government of the United Kingdom introduced

The Armed Forces Code of Social Conduct Policy Statement

lifting the ban on gays serving in the military.

The Code is intended to explain the Armed Forces’ revised policy on personal relationships involving Service personnel and applies to all members of the Armed Forces, regardless of their gender, sexual orientation, rank or status, and provide a clear framework within which people in the services can live and work. Furthermore, it complements existing policies, such as zero tolerance towards harassment, discrimination and bullying.

Under paragraph 5 of the Policy Statement, when considering possible cases of social misconduct, and in determining whether the Service has a duty to intervene in the personal lives of its personnel, Commanding Officers at every level must consider each case against a Service Test based on whether the actions or behaviour of an individual has adversely impacted or is likely to impact on the efficiency or operational effectiveness of the Service and not on the sexual orientation of the personnel.

Furthermore

, Guidance Notes for Commanding officers

have been issued in order to explain the Code of Conduct and to give officers detailed guidance on how it should be implemented.

Finally, the judgment has received extensive press coverage, both at national and international level (such as

The Times, The Guardian, The Independent, The Daily Mail, The Daily Telegraph, Le Monde, La Repubblica, Il Corriere della Sera, La Stampa, La Croix, le Figaro, Libération, Frankfurter Allgemeine Zeitung, el País, el Mundo

, etc).

The government of the United Kingdom considers that the measures taken will prevent the repetition of any new violations similar to those found in this case and that it has therefore fulfilled its obligations under Article 46, paragraph 1, of the Convention.