Decizia nr. 42136/98 de Ali SOYLU împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A treia secțiune), care a stat la 30 aprilie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele Cabral Barreto Caflisch Türmen Zupančič dna H.S. Greve Traja și dl V. Berger având în vedere cererea depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 5 iunie 1998, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Ali Soylu, este un național turc, care s-a născut în 1949 și trăiește în Istanbul. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl A.G. Akyol, un avocat practicant în Ankara. Guvernul contestat a fost reprezentat de dl K. Gür, Director General Adjunct pentru Consiliul Europei și Drepturile Omului, Ministerul Afacerilor Externe. La 6 septembrie 1990, municipalitatea Ankara (Ankara Büyükșehir Belediyesi) a expropriat parcele de teren aparținând reclamantului din Yenimahalle, Ankara, pentru a construi un complex rezidențial. Un comitet de experți a evaluat valoarea parcelelor de teren aparținând reclamantului și a fost plătită compensație. În urma cererii de compensare majoră a reclamantului, Tribunalul de Primă Instanță din Ankara i-a acordat o compensație suplimentară evaluată la TRL 521.280.000 plus dobânzi la rata legală de 30% pe an, și anume rata aplicabilă la 28 ianuarie 1997, data hotărârii instanței. Curtea a hotărât că rularea ratei statutare de dobânzi va începe de la 11 august 1995. La 7 iulie 1997, Curtea de Casație a modificat suma compensației suplimentare în calitate de TRL 502.275.000 și a susținut hotărârea instanței de primă instanță. Raportul municipal al Ankara privind rectificarea a fost respins de Curtea de Casație la 27 octombrie 1997. La 8 aprilie 1997 a fost plătită unei compensații suplimentare de TRL 264000000 000. Între timp, reclamantul a inițiat procedurile de execuție (icra Takibi) împotriva Municipiului prin intermediul Oficiului lui Istanbul Bailiff pentru a asigura plata compensației suplimentare. Municipiul Ankara a depus o cerere la Curtea de Execuție Ankara pentru șederea procedurii de execuție (icra Takibinin durrurulması). Într-o hotărâre din 9 decembrie 1997, Curtea de Execuție din Ankara a respins cererea municipalității Ankara de ședere a procedurii de execuție. Reclamantul a fost plătit o sumă de TRL 594.776.500 la 9 decembrie 1997. Sumă rămasă de TRL 37.459.000 a fost plătită la 9 iulie 1998. Dobânzile privind compensarea suplimentară au fost calculate la rata legală aplicabilă între data hotărârii Curții de Casație în favoarea reclamantului și 31 decembrie 1997, și anume 30%. În ceea ce privește perioada după 1 ianuarie 1998, dobânzile au fost calculate la rata aplicabilă, respectiv 50%. Între 1993 și 1999 rata inflației a fost medie de 81,7% pe an. Detalii sunt indicate în tabelul de mai jos: Data de la care rata statutară a dobânzii (30%) a început să se execute (rata statutară a dobânzii a fost crescută la 50% începând cu 1.1.1998) Data deciziei finale a Curții de Casație în ceea ce privește compensarea suplimentară Valoarea compensației suplimentare (dobânzile și costurile juridice nu sunt incluse) (în lira turcă) Data și valoarea plății acordate lui (în lira turcă) 11.08.1995 7.07.1997 502.275.000 8.04.1997 264.000 9.12.1997 594.776.500 9.07.1998 37.459.000 COMPLAINTS Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că rata dobânzii aplicată calculului compensației suplimentare acordate pentru expropriarea terenurilor sale este prea scăzută și se plânge, de asemenea, cu privire la întârzierea obținerii unei compensații suplimentare. Reclamantul susține că întârzierea autorităților să-i plătească compensația suplimentară, de asemenea, a încălcat drepturile sale în temeiul articolului 6 din Convenție. HOTĂRÂREA La 9 ianuarie 2002, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „În calitatea mea de reprezentant al reclamantului, dl Ali Soylu, am luat în considerare declarația Guvernului Turciei că sunt pregătiți să efectueze o plată totală de 4 500 (patru mii cinci sute) dolari americani (USD) în vederea încheierii unei soluții prietenoase a cazului care a fost originat în cererea nr. 4187/98. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile juridice, va fi plătită în conformitate cu termenele prevăzute în declarația menționată în termen de trei luni de la notificarea deciziei Curții ... După consultarea în mod corespunzător a reclamantului, accept această ofertă și, în consecință, el renunțe la toate celelalte cereri împotriva Turciei în ceea ce privește chestiunile care au fost la originea cererii... Această declarație este făcută în domeniul de aplicare al soluției prietenoase pe care guvernul și cu mine, în conformitate cu reclamantul, am atins.” La 1 martie 2002, Curtea a primit următoarea declarație din partea Guvernului: „Declar că Guvernul Turciei propun să plătească ex grația reclamantului, dl Ali Soylu, o sumă totală de 4.500 (patru mii cinci sute) dolari americani (USD) în vederea asigurării unei soluționari prietenoase a cererii sale înregistrate în temeiul nr. 42136/98. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile juridice legate de caz, este eliberată de orice impozit care poate fi aplicabil și care poate fi plătit în dolari americani (USD) unui cont bancar numit de către reclamant și/sau reprezentantul său autorizat corespunzător. Această sumă este plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii depuse de Curte ... Această plată va constitui soluționarea finală a cauzei ....” Curtea ia act de acordul atins între părți și este convinsă că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale și consideră că nu există niciun motiv care să justifice continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 în amendă a Convenției și art. 62 § 3 din Regulamentul Curții). În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să elimine cererea din lista sa de cauze. Vincent Berger Georg Ress Președintele grefierului
Application no. 42136/98
by Ali SOYLU
against Turkey
The European Court of Human Rights (Third Section), sitting on 30
April 2002 as a Chamber composed of
Mr
G.
Ress
,
President
,
Mr
I.
Cabral Barreto
,
Mr
L.
Caflisch
,
Mr
R.
Türmen
,
Mr
B.
Zupančič
,
Mrs
H.S.
Greve
,
Mr
K.
Traja
,
judges
,
and Mr V.
Berger
,
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged with the European Commission of Human Rights on 5 June 1998,
Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Ali Soylu, is a Turkish national, who was born in 1949 and lives in Istanbul. He was represented before the Court by Mr
A.G. Akyol, a lawyer practising in Ankara. The respondent Government were represented by Mr K. Gür, Deputy Director General for the Council of Europe and Human Rights, Ministry of Foreign Affairs.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 6 September 1990 the Ankara Municipality
(Ankara Büyükșehir Belediyesi)
expropriated plots of land belonging to the applicant in Yenimahalle, Ankara in order to build a residential complex. A committee of experts assessed the value of the plots of land belonging to the applicant and compensation was paid to him.
Following the applicant’s request for increased compensation, the Ankara First Instance Court awarded him additional compensation assessed at TRL 521,280,000 plus interest at the statutory rate of 30% per annum, namely the rate applicable on 28 January 1997, the date of the court’s decision. The court decided that the running of the statutory rate of interest will start from 11 August 1995.
On 7 July 1997 the Court of Cassation amended the amount of additional compensation as TRL 502,275,000 and upheld the decision of the first instance court. The Ankara Municipality’s appeal as to the rectification was dismissed by the Court of Cassation on 27 October 1997.
On 8 April 1997 an additional compensation of TRL 264,000,000 was paid to the applicant.
In the meantime, the applicant initiated execution proceedings (
icra takibi)
against the Municipality via the Istanbul Bailiff’s Office in order to enforce the payment of the additional compensation. The Ankara Municipality filed a request with the Ankara Execution Court for stay of execution procedure
(icra takibinin durdurulması).
In a judgement of 9 December 1997, the Ankara Execution Court rejected the Ankara Municipality’s request for stay of execution procedure. The applicant was paid an amount of TRL 594,776,500 on 9
December 1997. The remaining amount of TRL 37,459,000 was paid on 9 July 1998.
The interest on the additional compensation was calculated at the statutory rate applicable between the date of the decision of the Court of Cassation in favour of the applicant and 31 December 1997, namely 30%. As regards the period after 1 January 1998 the interest was calculated at the then applicable rate, namely 50%.
Between 1993 and 1999 the rate of inflation averaged 81.7% per annum.
Details are indicated in the table below:
Date from which the statutory rate of interest (30%) began to run
(the statutory rate of interest was increased to 50% from 1.1.1998)
Date of final decision of Court of Cassation as regards additional compensation
Amount of additional compensation
(interests and legal costs are not included)
(in Turkish Liras)
Date and amount of payment awarded to him
(in Turkish Liras)
11.08.1995
7.07.1997
502,275,000
8.04.1997
264,000,000
9.12.1997
594,776,500
9.07.1998
37,459,000
The applicant complains under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that the rate of interest applied to the calculation of the additional compensation granted to him for the expropriation of his land was too low. He also complains about the delay in obtaining additional compensation.
The applicant alleges that the authorities’ delay in paying him the additional compensation also violated his rights under Article 6 of the Convention.
On 9 January 2002 the Court received the following declaration signed by the applicant’s representative:
“In my capacity as the representative of the applicant, Mr Ali Soylu, I have taken cognizance of the declaration of the Government of Turkey that they are prepared to make an
ex gratia
all-inclusive payment of 4,500 (four thousand five hundred) United States dollars (USD) with a view to concluding a friendly settlement of the case that originated in application no. 41987/98. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as legal costs and expenses, will be paid in accordance with the terms stipulated in the said declaration within three months after the notification of the Court’s decision ...
Having duly consulted the applicant, I accept that offer and he, in consequence, waives all other claims against Turkey in respect of the matters that were at the origin of the application...
This declaration is made within the scope of the friendly settlement which the Government and I, in agreement with the applicant, have reached.”
On 1 March 2002 the Court received the following declaration from the Government:
“I declare that the Government of Turkey offer to pay
ex gratia
to the applicant, Mr
Ali Soylu, an all-inclusive amount of 4,500 (four thousand five hundred) United States dollars (USD) with a view to securing a friendly settlement of his application registered under no. 42136/98. This sum, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as legal costs and expenses connected with the case, shall be free of any tax that may be applicable and be paid in United States dollars (USD) to a bank account named by the applicant and / or his duly authorised representative. This sum shall be payable within three months from the date of notification of the decision delivered by the Court ... This payment will constitute the final settlement of the case ....”
The Court takes note of the agreement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols and considers that there is no reason which would justify the continuation of the examination of the application (Article
37 § 1
in fine
of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
For these reasons, the Court unanimously
Decides
to strike the application out of its list of cases.
Vincent
Berger
Georg
Ress
Registrar
President