Gelsomini Sigeri S.r.l. împotriva Italiei

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE CU ADMINIBILITATEA cererii nr. 63417/00 de către GELSOMINI SIGERI S.r.l. împotriva Italiei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 7 mai 2002 în calitate de Cameră compusă de dna Tulkens Președintele Lorenzen Doamna Vajić Levits Doamna Botoucharova Kovler Zagrebsky judecători și dl E. Fribergh Secretarul Secțiunii Având în vedere cererea depusă la 26 mai 2000, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile prezentate în răspuns de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul este o societate italiană, stabilită la Milano. Este reprezentată în fața Curții de către dl C. Coroneo și dna I. Bassano, avocați care practică la Milano.

Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Milano, pe care l-a lăsat E.S. Într-o scrisoare servită pe chiriaș la 24 aprilie 1986, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să termine închirierea la expirarea termenului și a convocat-o să apară în fața Magistratului Milan. Prin decizia din 12 mai 1986, care a fost făcută executivă la 22 mai 1986, Magistratul de la Milano a susținut valabilitatea anunțului de renunțare și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 29 martie 1987. La 5 iunie 1987, reclamantul a notificat locatarului care o cere să abandoneze sediul. La 26 iunie 1987, acesta a informat locatarul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 24 iulie 1987. Între 24 iulie 1987 și 9 noiembrie 1999, judecătorul a făcut patruzeci de încercări de recuperare a posesiei.

Fiecare încercare s-a dovedit că nu a avut succes, deoarece reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. La 14 ianuarie 2000, reclamantul a recuperat posesia apartamentului. HOTĂRÂREA Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție că incapacitatea de a recupera posesia apartamentului său a constituit o încălcare a dreptului la proprietate. Reclamantul se plânge în continuare, în temeiul articolului 6 din Convenție, cu privire la durata procedurii de evacuare și la negarea dreptului său de acces la o instanță. Guvernul susține că reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne din motivul că nu a contestat refuzul asistenței de poliție în fața instanțelor administrative.

Curtea reamintește că a respins deja această obiecție în cauza Immobiliare Saffi (a se vedea hotărârea Immobiliare Saffi c. Italia [GC], nr. 22774/93, §§ 40-42, CEDH 1999-V). Curtea nu consideră niciun motiv să se depărteze de concluziile sale anterioare. Prin urmare, această obiecție ar trebui respinsă. Guvernul susține că măsurile în cauză constituie un control al utilizării proprietăților care urmărește obiectivul legitim de a evita tensiunile sociale și problemele legate de ordinea publică care ar avea loc în cazul în care un număr considerabil de ordine de posesie ar trebui să fie aplicate simultan.

În opinia lor, ingerința în drepturile de proprietate ale reclamantului nu a fost disproporționată; prin urmare, nu există nicio încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. În orice caz, Guvernul subliniază faptul că, în urma intrării în vigoare a Legii nr. 431 din 9 decembrie 1998, Prefectul nu mai este competent să stabilească ordinea prioritară pentru executarea expulzărilor.Data executării ar trebui stabilită acum de Curtea de District. Curtea consideră că cererea ridică chestiuni complexe și serioase, care necesită o determinare în ceea ce privește fondul, în urma că aceasta nu poate fi considerată în mod evident bolnavă fondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. Nu s-a stabilit niciun alt motiv de declarare inadmisibilă a cererii.

Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea este admisibilă, fără a se judeca în fondul cazului. Erik Fribergh Françoise Tulkens Președintele grefierului

FIRST SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 63417/00 by GELSOMINI SIGERI S.r.l. against Italy The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 7 May 2002 as a Chamber composed of Mrs F. Tulkens , President , Mr P. Lorenzen , Mrs N. Vajić , Mr E. Levits , Mrs S. Botoucharova , Mr A. Kovler , Mr V. Zagrebelsky , judges , and Mr E. Fribergh , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 26 May 2000, Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant is an Italian company, settled in Milan. It is represented before the Court by Mr C. Coroneo and Mrs I. Bassano, lawyers practising in Milan.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant is the owner of an apartment in Milan, which it had let to E.S. In a writ served on the tenant on 24 April 1986, the applicant informed the tenant that it intended to terminate the lease on expiry of the term and summoned her to appear before the Milan Magistrate. By a decision of 12 May 1986, which was made enforceable on 22 May 1986, the Milan Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 29 March 1987. On 5 June 1987, the applicant served notice on the tenant requiring her to vacate the premises. On 26 June 1987, it served notice on the tenant informing her that the order for possession would be enforced by a bailiff on 24 July 1987. Between 24 July 1987 and 9 November 1999, the bailiff made forty attempts to recover possession.

Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was not entitled to police assistance in enforcing the order for possession. On 14 January 2000, the applicant recovered possession of the apartment. THE LAW The applicant complains under Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention that its inability to recover possession of its apartment amounted to a violation of the right to property. The applicant further complains under Article 6 of the Convention about the duration of the eviction proceedings and about the denial of its right of access to a court. The Government argue that the applicant has not exhausted domestic remedies on the grounds that he failed to challenge the refusal of police assistance before the administrative courts.

The Court recalls that it has already dismissed this objection in the Immobiliare Saffi case (see the judgment Immobiliare Saffi v. Italy [GC], no. 22774/93, §§ 40-42, ECHR 1999-V). The Court sees no reason to depart from its previous finding. This objection should therefore be rejected. The Government maintain that the measures in question amount to a control of the use of property which pursues the legitimate aim of avoiding the social tensions and troubles to public order that would occur if a considerable number of orders for possession were to be enforced simultaneously. In their opinion, the interference with the applicant’s property rights was not disproportionate; therefore, there is no violation of Article 1 of Protocol No. 1. As to the length of the enforcement proceedings, the Government submit that the delay in granting police assistance is justified on grounds of the order of priorities established according to public-safety requirements.

In any event, the Government stress that following the entry into force of Law no. 431 of 9 December 1998, the Prefect is no longer competent to determine the order of priority for the enforcement of the evictions. The date of enforcement should now be set by the District Court. The Court considers that the application raises complex and serious issues, which require a determination on the merits. It follows that it cannot be considered manifestly ill founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. No other ground for declaring the application inadmissible has been established. For these reasons, the Court unanimously Declares the application admissible, without prejudging the merits of the case.

Erik Fribergh Françoise Tulkens Registrar President