CtEDO 13.06.2002 Auto

GROSSO v. ITALY

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
13.06.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
GROSSO v. ITALY (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 41709/98 de Maria GROSSO împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Prima Secțiune), care a stat la 13 iunie 2002 ca Cameră compusă de președintele C.L. Rozakis Dna Tulkens Lorenzen Dre Vajić Levits Kovler Zagrebelsky și dl E. Fribergh Secretarul Secțiunii Având în vedere cererea depusă la Comisia Europeană a Drepturilor Omului la 3 martie 1998, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul este un național italian, născut în 1924 și locuiește în Napoli. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl Baldi, un avocat practicant în Napoli. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul este proprietarul unui apartament din Napoli, pe care l-a lăsat în A.C. Într-o scrisoare din 12 septembrie 1986, reclamantul a informat chiriașul că intenționează să încheie închiriere la expirarea termenului la 31 decembrie 1987 și i-a cerut să abandoneze sediul până la data respectivă. Prin decizia din 24 aprilie 1988, Magistratul de la Napoli a susținut validitatea anunțului de renunțare și a ordonat ca sediile să fie anulate până la 30 septembrie 1989. În ședința din 30 ianuarie 1990, chiriașul s-a opus că expirarea închirierii la o altă dată. În 1995, Tribunalul de la Napoli a respins apelul chiriașului. La 22 septembrie 1995, reclamantul a notificat locatarului care o cere să abandoneze sediul. La 3 noiembrie 1995, a informat locatarul că ordinul de posesie va fi executat de un judecător la 21 noiembrie 1995 între 21 noiembrie 1995 și 12 septembrie 1997, judecătorul a făcut patru încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare s-a dovedit eșuată, deoarece reclamantul nu a avut dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. La 1 octombrie 2001, reclamantul nu a recuperat posesia apartamentului. COMPLAINTE Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 despre incapacitatea ei prelungită - prin lipsa de asistență de poliție - de a recupera posesia apartamentului ei. La 16 noiembrie 2001, Curtea a invitat Guvernul să prezinte observații scrise cu privire la admisibilitatea și fondurile cauzei. În ianuarie 2002, observațiile guvernului au fost transmise avocatului reclamantului care a fost invitat să își prezinte observațiile până la 11 martie 2002. După ce nu a primit niciun răspuns, prin scrisoarea înregistrată din 9 aprilie 2002, Registrul Curții și-a reînnoit cererea și a avertizat avocatul reclamantului că, în cazul în care observațiile nu ar fi primite înainte de 10 mai 2002 și nu ar fi fost solicitat nici o prelungire a termenului solicitat, Curtea ar putea decide să anuleze cazul în afara listăi sale. Avocatul reclamantului, care a primit această scrisoare la 15 aprilie 2002, nu a răspuns. Având în vedere cele de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenție, Curtea consideră acum că reclamantul a pierdut interesul în cererea sa. În plus, Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție, care necesită continuarea examinării cererii. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă