GUIDO v. ITALY

PRIMEA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 42356/98, de către Gilda GUIDO împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), care a stat la 24 ianuarie 2002 în calitate de Cameră compusă de Președintele C.L. Rozakis, dna Tulkens Lorenzen, dna Vajić, dna Botoucharova Kovler Zagrebelsky, și dna E. Fribergh, grefierul secțiunii Având în vedere cererea de mai sus introdusă la 11 iunie 1998 cu Comisia Europeană a Drepturilor Omului și înregistrată la 22 iulie 1998, având în vedere art. 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție, prin care competența de a examina cererea a fost transferată Curții, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul este un național italian, născut în 1945 și locuiește în Napoli. Ea este reprezentată în fața Curții de către dl A. d’Alessandro, un avocat practicant în Napoli. Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează: R.G., tatăl reclamantului, a fost proprietarul unui apartament din Napoli, pe care l-a lăsat să-l ia în C.P. Într-o scrisoare servită la chiriașul din 9 octombrie 1986, R.G. a informat chiriașul de intenția sa de a încheia închiriere și l-a convocat să apară în fața magistratului Napoli. Prin decizia din 7 iunie 1988, care a fost făcută executivă la 29 octombrie 1988, Magistratul Napoli a susținut validitatea anunțului de a renunța și a ordonat ca sediile să fie vacante până la 31 decembrie 1989. La 9 decembrie 1988, R.G. a furnizat un anunț pentru a renunța în termen de zece zile la chiriaș, dar el a refuzat să plece. Între 8 martie 1991 și 26 octombrie 1993, judecătorul a făcut zece încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare a dovedit că nu a avut succes, deoarece tatăl reclamantului nu avea dreptul la asistență de poliție în aplicarea ordinului de posesie. Între timp, R.G. a murit. Fiica sa (de reclamantul) a decis să urmeze procedurile de executare. La 22 iunie 1995, reclamantul a comunicat locatarului ce l-a obligat să abandoneze sediul. La 31 august 1995, reclamantul a făcut o declarație legală că ea a solicitat urgent sediul ca locație pentru ea. La 9 septembrie 1995, ea a informat locatarul că ordinul de posesie va fi executat de către un judecător la 21 septembrie 1995 între 21 septembrie 1995 și 20 ianuarie 1998, judecătorul a făcut patru încercări de recuperare a posesiunii. Fiecare încercare a dovedit că nu a avut succes, deoarece reclamantul nu a fost niciodată acordat asistența poliției în aplicarea ordinului de posesie. Într-o dată neespecificată din aprilie 1998, locatarul a evacuat sediul. COMPLAINTE Reclamantul se plânge în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 despre incapacitatea prelungită de a recupera posesia apartamentului. Reclamantul se plânge în continuare în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii de expulzare. La 23 mai 2001, Curtea a invitat Guvernul Italiei să prezinte observații scrise cu privire la admisibilitatea și meritul cauzei înainte de 14 august 2001. La 25 iulie 2001, observațiile guvernului au fost transmise avocatului reclamantului invitat să își prezinte observațiile până la 3 octombrie 2001. După ce nu a primit niciun răspuns, prin scrisoarea înregistrată din 5 noiembrie 2001, Registrul Curții a reamintit avocatului reclamantului că termenul limită pentru prezentarea observațiilor s-a expirat la 3 octombrie 2001 și l-a avertizat că, fără prelungire a timpului solicitat, Curtea ar putea decide să atace cazul în afara listăi sale. Avocatul reclamantului, care a primit scrisoarea la 9 noiembrie 2001, nu a răspuns. Având în vedere cele de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenție, Curtea consideră acum că reclamantul a pierdut interesul în cererea sa. În plus, Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție, care necesită continuarea examinării cererii. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate Erik Fribergh Christos Rozakis Președintele grefierului

FIRST SECTION

DECISION

Application no. 42356/98

by Gilda GUIDO

against Italy

The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 24

January 2002 as a Chamber composed of

Mr

C.L.

Rozakis

,

President

,

Mrs

F.

Tulkens

,

Mr

P.

Lorenzen

,

Mrs

N.

Vajić

,

Mrs

S.

Botoucharova

,

Mr

A.

Kovler

,

Mr

V.

Zagrebelsky

,

judges

,

and Mr E.

Fribergh

,

Section Registrar

,

Having regard to the above application introduced with the European Commission of Human Rights on 11 June 1998 and registered on 22 July 1998,

Having regard to Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, by which the competence to examine the application was transferred to the Court,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant is an Italian national, born in 1945 and living in Naples. She is represented before the Court by Mr A. d’Alessandro, a lawyer practising in Naples.

The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows:

R.G., the applicant’s father, was the owner of an apartment in Naples, which he had let to P.C.

In a writ served on the tenant on 9 October 1986, R.G. informed the tenant of his intention to terminate the lease and summoned him to appear before the Naples Magistrate.

By a decision of 7 June 1988, which was made enforceable on 29

October 1988, the Naples Magistrate upheld the validity of the notice to quit and ordered that the premises be vacated by 31 December 1989.

On 9 December 1988, R.G. served a notice to quit within ten days on the tenant, but he refused to leave.

Between 8 March 1991 and 26 October 1993 the bailiff made ten

attempts to recover possession.

Each attempt proved unsuccessful, as the applicant’s father was not entitled to police assistance in enforcing the order for possession.

In the meanwhile, R.G. died. His daughter (the applicant) decided to pursue the enforcement proceedings.

On 22 June 1995, the applicant served notice on the tenant requiring him to vacate the premises.

On 31 August 1995, the applicant made a statutory declaration that she urgently required the premises as accommodation for herself.

On 9 September 1995, she served notice on the tenant informing him that the order for possession would be enforced by a bailiff on 21 September 1995.

Between 21 September 1995 and 20 January 1998, the bailiff made four

attempts to recover possession.

Each attempt proved unsuccessful, as the applicant was never granted the assistance of the police in enforcing the order for possession.

On an unspecified date of April 1998, the tenant vacated the premises.

COMPLAINTS

1.

The applicant complains under Article 1 of Protocol No. 1 about her prolonged inability to recover possession of her apartment.

2.

The applicant further complains under Article 6 § 1 of the Convention about the duration of the eviction proceedings.

REASONS FOR THE DECISION

On 23 May 2001, the Court invited the Government of Italy to submit written observations on the admissibility and merits of the case before 14

August 2001. On 25 July 2001, the Government’s observations were transmitted to the applicant’s lawyer who was invited to submit his observations by 3 October 2001. Having received no reply, by a registered letter of 5 November 2001, the Registry of the Court reminded the applicant’s lawyer that the deadline for submitting observations had expired on 3 October 2001 and warned him that, no extension of time having been requested, the Court might decide to strike the case off its case-list. The applicant’s lawyer, who received the letter on 9 November 2001, did not reply.

In the light of the above, in accordance with Article 37 § 1 of the Convention, the Court now considers that the applicant has lost interest in her application. Furthermore, the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention which require the continuation of the examination of the application.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Erik

Fribergh

Christos

Rozakis

Registrar

President