- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 18 iunie 2002
- Stat pârât
- NLD
- Concluzia
- Scoasă de pe rol
Samy împotriva Țărilor de Jos
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE SAMY c. ȚĂILE (Dociunea nr. 36499/97) JUDGEMENTUL (Resoluție în mod sincer) STRASBOURG 18 iunie 2002 Această hotărâre este finală, dar poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Samy c. Țările de Jos, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a doua), ședința în calitate de Cameră compusă din: J.-P.
Președintele Costa Gaukur Jörundsson Loucaides Jungwiert Butkevych Doamna Thomassen Ugrekhelidze judecători și dna S. Dollé Secția de grefier Așând deliberat în privat la 28 mai 2002, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la acea dată: PROCEDURA Cazul a fost originat într-o cerere (nr. 36499/97) împotriva Regatului Țărilor de Jos depus la Comisia Europeană a Drepturilor Omului („Comisia”) în temeiul articolului 25 din Convenția pentru protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale („Convenția”) de către un presupus național algerian, Ali Samy („reclamantul”), la 11 martie 1997. Reclamantul a fost reprezentat de dl S.J. van Der Woude, avocat care practică la Amsterdam.
Guvernul olandez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna J. Schukking, a Ministerului Afacerilor Externe din Olanda. Reclamantul s-a plâns, printre altele , faptul că una din cele patru cererile sale de eliberare din detenția extraterestră în scopuri de expulzie nu a fost determinată „pe viteză”, conform articolului 5 § 4 din Convenție. Cazul a fost transferat Curții la 1 noiembrie 1998 în temeiul articolului 5 § 2 din Protocolul nr. 11 la Convenție și a fost alocat primei secțiuni a Curții (art. 52 § 1 din Regulamentul Curții). La 1 noiembrie 2001, Curtea a schimbat compoziția secțiunilor sale (art. 25 § 1). La 4 decembrie 2001, după obținerea observațiilor părților, Curtea a declarat admisibilă plângerea în temeiul articolului 5 § 4 din Convenție în ceea ce privește una dintre cele patru cereri de eliberare ale reclamantului.
Alte plângeri ale reclamantului au fost declarate inadmisibile. La 22 aprilie 2002 și 2 mai 2002, Guvernul și, respectiv, reclamantul au prezentat Curții declarațiile convenite cu privire la termenii unei soluții prietenoase a cauzei. FACTE Reclamantul afirmă că este Ali Samy și că este un național algerian, născut în 1968 în Algeri. El locuiește în prezent în Țările de Jos. La 26 august 1996, reclamantul a fost arestat și reținut în detenție pentru suspect de furt. El a fost eliberat în aceeași zi.
Cu toate acestea, după cum a apărut în timpul anchetei penale că era probabil un extraterestru ilegal, el a fost predat și, în conformitate cu art. 19 § 2 din Legea privind extratereștrii ( Vreemdelingenwet), prins de Departamentul de Extratereștri (Vreemdelingendienst 10. La 27 august 1996, în conformitate cu art. 26 § 1 din Legea privind extraterestrii, secretarul de stat al justiției ( Staatssecretaris van Justitie ) a ordonat plasarea în detenție a extraterestrilor în vederea expulzării sale (vreempelingenbewaring ) și, în aceeași zi, a emis un ordin de expulzare.
11. Avocatul reclamantului a depus câteva cereri inevitabile de eliberare a reclamantului de la detenția extratereștriilor la Curtea Regională de la Haga ( arrondissementsrechtbank ). În special, o a doua cerere depusă la 29 noiembrie 1996 a fost respinsă la 22 ianuarie 1997. 12. La 7 martie 1997, reclamantul a fost eliberat din detenție deoarece nu exista nici o perspectiva reală de a-l expulza în acel moment, deoarece nu s-a putut stabili originile sale. 13. Într-o decizie din 11 martie 1997, Tribunalul Regional de la Haga care stătea la Amsterdam a remarcat că reclamantul a fost eliberat la 7 martie 1997. Curtea Regională a constatat că detenția reclamantului la 27 februarie 1997 nu a fost legală și a acordat reclamantului 1.200 de Guilders din Țările de Jos (54,54 euro) în despăgubire.
Curtea Regională a emis, de asemenea, un ordin de costuri împotriva Secretarului de Stat al Justiției. „Declar că, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, Guvernul Țărilor de Jos oferă să plătească 3000 de euro Ali Samy. Această sumă este de a acoperi orice prejudiciu moral, precum și costuri, iar aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data eliberării hotărârii de către Curte în temeiul articolului 39 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Guvernul declară că soluționarea de mai sus nu poate fi interpretată în niciun fel ca o recunoaștere în numele său că s-a produs o încălcare a dispoziției Convenției, invocată de solicitant.
Guvernul se angajează în continuare să nu soliciteze ca cazul să fie trimis la Marea Camera în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție.” 15. 2 mai 2002 Curtea a primit următoarea declarație semnată de reprezentantul reclamantului: „Not că Guvernul Țărilor de Jos este pregătit să plătească suma de 3.000 de euro care acoperă daunele și costurile morale pentru Ali Samy, în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, în așteptare în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Accept propunerea și renunță la orice alte cereri împotriva Țărilor de Jos în ceea ce privește faptele prezentei cereri. Declar că aceasta constituie o soluționare finală a cazului. Această declarație este făcută în contextul unei soluții prietenoase pe care guvernul și reclamantul le-au atins.
În plus, mă asum să nu solicit ca cazul să fie înaintat Marei Camere în temeiul articolului 43 § 1 din Convenție după eliberarea hotărârii Curții.” 16. Curtea ia notă de acordul achiziționat între părți (art. 39 din Convenție). Este convins că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția sau în Protocolurile sale (art. 37 § 1 în amendamentul Convenției și al articolului 62 § 3 din Regulamentul Curții. 17. În consecință, cazul ar trebui să fie eliminat din listă. Pentru aceste motive, CURTEA UNANIMOUS DECIZE SĂ scoată cazul din listă; ia notă de angajamentul părților de a nu solicita o recerere a cazului în fața Marei Camere. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 18 iunie 2002, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.
Dollé J.-P. Președintele grefierului Costa
SECOND SECTION
CASE OF SAMY v. THE NETHERLANDS (Application no. 36499/97) JUDGMENT (Friendly settlement) STRASBOURG 18 June 2002 This judgment is final but it may be subject to editorial revision. In the case of Samy v. the Netherlands, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of: Mr J.-P. Costa , President , Mr Gaukur Jörundsson , Mr L. Loucaides , Mr K. Jungwiert , Mr V. Butkevych , Mrs W. Thomassen , Mr M. Ugrekhelidze , judges , and Mrs S. Dollé , Section Registrar , Having deliberated in private on 28 May 2002, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 36499/97) against the Kingdom of the Netherlands lodged with the European Commission of Human Rights (“the Commission”) under former Article 25 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a purported Algerian national, Ali Samy (“the applicant”), on 11 March 1997.
The applicant was represented by Mr S.J. van Der Woude, a lawyer practising in Amsterdam. The Dutch Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs J. Schukking, of the Netherlands Ministry of Foreign Affairs.
The applicant complained, inter alia , that one of his four requests for release from aliens' detention for expulsion purposes was not determined “speedily” as required by Article 5 § 4 of the Convention.
The case was transferred to the Court on 1 November 1998 by virtue of Article 5 § 2 of Protocol No. 11 to the Convention, and was allocated to the First Section of the Court (Rule 52 § 1 of the Rules of Court).
On 1 November 2001 the Court changed the composition of its Sections (Rule 25 § 1). This case was assigned to the newly composed Second Section.
On 4 December 2001, having obtained the parties' observations, the Court declared admissible the complaint under Article 5 § 4 of the Convention in respect of one of the applicant's four requests for release. The applicant's other complaints were declared inadmissible.
On 22 April 2002 and 2 May 2002 the Government and the applicant respectively submitted to the Court their agreed declarations on the terms of a friendly settlement of the case. THE FACTS
The applicant states that he is Ali Samy and that he is an Algerian national, born in 1968 in Algiers. He is currently living in the Netherlands.
On 26 August 1996, the applicant was arrested and taken into detention on suspicion of theft. He was released on the same day. However, as it had appeared during the criminal investigation that he was likely to be an illegal alien, he was handed over to and, in accordance with Article 19 § 2 of the Aliens Act ( Vreemdelingenwet ), apprehended by the Aliens Department ( Vreemdelingendienst ) in order to verify his identity, nationality and residence status.
On 27 August 1996, in accordance with Article 26 § 1 of the Aliens Act, the State Secretary of Justice ( Staatssecretaris van Justitie ) ordered the applicant's placement in aliens' detention with a view to his expulsion ( vreemdelingenbewaring ) and, on the same day, issued an expulsion order.
The applicant's lawyer filed several unsucessful requests for the applicant's release from aliens' detention with the Hague Regional Court ( arrondissementsrechtbank ). In particular, a second request lodged on 29 November 1996 was rejected on 22 January 1997.
On 7 March 1997, the applicant was released from detention because there was no real prospect of expelling him at that time as his origins could not be established.
In a decision of 11 March 1997, the Hague Regional Court sitting in Amsterdam noted that the applicant had been released on 7 March 1997. The Regional Court found that the applicant's detention as of 27 February 1997 had not been lawful and awarded the applicant 1,200 Netherlands Guilders (544,54 euros) in compensation. The Regional Court also issued a costs order against the State Secretary of Justice. THE LAW
On 22 April 2002 the Court received the following declaration from the Government of the Netherlands: “I declare that, with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case, the Government of the Netherlands offer to pay 3,000 euros to Ali Samy. This sum is to cover any non-pecuniary damage as well as costs and it will be payable within three months from the date of delivery of the judgment by the Court pursuant to Article 39 of the European Convention on Human Rights. This payment will constitute the final resolution of the case. The Government declare that the above settlement can in no way be interpreted as a recognition on its behalf that a violation of the provision of the Convention, invoked by the applicant, has occurred. The Government further undertake not to request that the case be referred to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention.”
On 2 May 2002 the Court received the following declaration signed by the applicant's representative: “I note that the Government of the Netherlands are prepared to pay the sum of 3,000 euros covering non-pecuniary damage and costs to Ali Samy with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights. I accept the proposal and waive any further claims against the Netherlands in respect of the facts of this application. I declare that this constitutes a final settlement of the case. This declaration is made in the context of a friendly settlement which the Government and the applicant have reached. I further undertake not to request that the case be referred to the Grand Chamber under Article 43 § 1 of the Convention after delivery of the Court's judgment.”
The Court takes note of the agreement reached between the parties (Article 39 of the Convention). It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention or its Protocols (Article 37 § 1 in fine of the Convention and Rule 62 § 3 of the Rules of Court).
Accordingly, the case should be struck out of the list.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Decides to strike the case out of the list; 2. Takes note of the parties' undertaking not to request a rehearing of the case before the Grand Chamber. Done in English, and notified in writing on 18 June 2002, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. S. Dollé J.-P. Costa Registrar President