RICKETTS v. THE NETHERLANDS

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 61636/00 de către Gary Hamilton RICKETTS împotriva Țărilor de Jos Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care așeză la 18 iunie 2002 în calitate de Cameră compusă din: J.-P. Președintele Costa Loucaides Bîrsan Jungwiert Butkevych dna Thomassen dna Mularoni judecători și dna S. Dollé Având în vedere cererea depusă la 10 august 2000 și înregistrată la 10 octombrie 2000, având în vedere scrisorile prezentate de guvernul contestat la 20 decembrie 2001 și de reclamant la 14 martie 2002, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, Gary Hamilton Ricketts, este un național jamaican, născut în 1963 și locuiește în Amsterdam. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Peeck, un avocat care practică la Advocatenkantoor de Binnenstad din Amsterdam.

Guvernul contestat a fost reprezentat de dl Böcker, agent. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate inițial de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 27 octombrie 1992, reclamantul s-a căsătorit cu un cetățen olandez în Jamaica. El a venit în Olanda la 30 octombrie 1992 și a primit un permis de ședere la 4 noiembrie 1992. La 26 august 1994, un fiu, Levi, s-a născut reclamantului și soția sa. Reclamantul și soția sa s-au despărțit în noiembrie/decembrie 1995. Având în vedere că dreptul reclamantului de a locui în Olanda depindea de căsătoria și de a locui cu soțul său, a pierdut acest drept ex jure. La 24 ianuarie 1996, reclamantul a primit un permis de reședință independent pentru a (descoperi) lucrări în Țările de Jos.

Acest permis a fost valabil pentru un an. Reclamantul a solicitat o prelungire a permisului său de ședere de la șeful poliției Amsterdam-Amstelland la 16 ianuarie 1997. În acest moment, reclamantul a primit prestațiile de securitate socială și, din acest motiv, cererea sa a fost respinsă la 5 februarie 1997. Staatssecretaris van Justitie În noiembrie 1998, reclamantul a depus divorțul. Divorțul a fost pronunțat de Curtea Regională ( arrondissementsrechtbank ) din Amsterdam la 14 iulie 1999. Curtea regională a suspendat o decizie finală cu privire la problema accesului reclamantului la fiul său, dar a stabilit un acord provizoriu cu o frecvență treptat mai mare de acces al reclamantului la Levi.

Curtea regională a susținut, de asemenea, că, având în vedere că reclamantul beneficiază de prestații de securitate socială, nu a putut face o contribuție financiară la educația lui Levi. La 26 ianuarie 2000, Curtea Regională a emis un acord de acces definitiv în ceea ce privește faptul că Levi va petrece în fiecare weekend (de la prânz, sâmbătă la ora 17:00, duminică) cu tatăl său. Procedura referitoare la cererea reclamantului de reședință continuă s-a încheiat la 7 Februarie 2000 atunci când Curtea Regională de la Haga din Amsterdam a respins un recurs depus de reclamant împotriva unei hotărâri ale Secretarului de Stat din 29 aprilie 1999. Curtea Regională a remarcat că, la decizia Secretarului de Stat, reclamantul a petrecut o zi la două săptămâni cu fiul său.

Cu toate acestea, indiferent de întrebarea dacă un astfel de contact ar putea fi considerat suficient de aproape, reclamantul nu a contribuit financiar la educarea fiului său și a primit prestații de securitate socială. Curtea regională nu a fost convinsă de argumentul reclamantului că lipsa unui permis de ședere l-a împiedicat să găsească locuri de muncă, având în vedere că reclamantul a fost acordat un an după separarea sa pentru a găsi muncă și nu se pare că a făcut orice încercare de a face acest lucru. Curtea Regională a considerat în cele din urmă că reclamantul ar trebui să poată menține contacturi cu fiul său într-o formă din Jamaica. COMPLAINT Reclamantul se plânge inițial că refuzul autorităților olandeze de a acorda ședere continuă constituie o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale de familie, astfel cum este garantat de art. 8 din Convenție.

În scrisoarea din 20 decembrie 2001, Guvernul a informat Curtea că reclamantul are dreptul la un permis de ședere, cu condiția ca acesta să depună o nouă cerere și să se referiască în mod specific la memorandumul de politică privind drepturile de ședere ale soților. La 14 martie 2002, reclamantul a informat Curtea că i s-a acordat un permis de ședere de cinci ani și că, prin urmare, nu dorește să continue cererea. Având în vedere art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea constată că reclamantul nu intenționează să continue cererea. În plus, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită continuarea examinării cererii.

Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă cererea din lista de cazuri.

SECOND SECTION

DECISION Application no. 61636/00 by Gary Hamilton RICKETTS against the Netherlands The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 18 June 2002 as a Chamber composed of: Mr J.-P. Costa , President , Mr L. Loucaides , Mr C. Bîrsan , Mr K. Jungwiert , Mr V. Butkevych , Mrs W. Thomassen , Mrs A. Mularoni , judges , and Mrs S. Dollé , Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 10 August 2000 and registered on 10 October 2000, Having regard to the letters submitted by the respondent Government on 20 December 2001 and by the applicant on 14 March 2002, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Gary Hamilton Ricketts, is a Jamaican national, born in 1963 and living in Amsterdam.

He was represented before the Court by Ms C. Peeck, a lawyer practising at Advocatenkantoor de Binnenstad in Amsterdam. The respondent Government were represented by Mr R. Böcker, Agent. The facts of the case, as originally submitted by the applicant, may be summarised as follows. On 27 October 1992 the applicant married a Dutch national in Jamaica. He came to the Netherlands on 30 October 1992 and was granted a residence permit on 4 November 1992. On 26 August 1994 a son, Levi, was born to the applicant and his wife. The applicant and his wife separated in November/December 1995. As the applicant’s right to reside in the Netherlands had been dependent on his being married and cohabiting with his spouse, he lost this right ex jure from the moment of separation.

On 24 January 1996 the applicant was granted an independent residence permit in order to (find) work in the Netherlands. This permit was valid for one year. The applicant requested a prolongation of his residence permit from the head of the Amsterdam-Amstelland police on 16 January 1997. At this time the applicant was in receipt of social security benefits and for this reason his request was rejected on 5 February 1997. The applicant filed an objection ( bezwaar ) against this decision with the State Secretary of Justice ( Staatssecretaris van Justitie ). In November 1998 the applicant filed for divorce. The divorce was pronounced by the Regional Court ( arrondissementsrechtbank ) of Amsterdam on 14 July 1999. The Regional Court adjourned a final decision on the question of the applicant’s access to his son, but laid down a provisional arrangement with a gradually increasing frequency of access for the applicant to Levi.

The Regional Court further held that as the applicant was in receipt of social security benefits he was unable to make a financial contribution to Levi’s upbringing. On 26 January 2000 the Regional Court issued a definite access arrangement to the effect that Levi would spend every other weekend (i.e. from noon on Saturday to 5 p.m. on Sunday) with his father. The proceedings relating to the applicant’s request for continued residence came to an end on 7 February 2000 when the Regional Court of The Hague sitting in Amsterdam rejected an appeal lodged by the applicant against a decision of the State Secretary of Justice of 29 April 1999. The Regional Court noted that at the time of the State Secretary’s decision the applicant spent one day every two weeks with his son.

However, regardless of the question whether such contact could be considered as sufficiently close, the applicant did not contribute financially to the upbringing of his son and he was in receipt of social security benefits. The Regional Court was not persuaded by the applicant’s argument that the lack of a residence permit prevented him from finding employment given that the applicant had been given one year following his separation to find work and it did not appear that he had made any attempts to do so. The Regional Court finally considered that the applicant should be able to maintain contacts with his son in some form from Jamaica. COMPLAINT The applicant originally complained that the refusal by the Dutch authorities to grant him continued residence constitutes a violation of his right to respect for his family life as guaranteed by Article 8 of the Convention.

THE LAW The applicant originally complained of an unjustified interference with his right to respect for family life. In their letter of 20 December 2001, the Government informed the Court that the applicant was entitled to a residence permit, provided he lodged a fresh request and specifically referred to the policy memorandum on spouses’ residence rights. On 14 March 2002 the applicant informed the Court that he had been granted a residence permit for five years and that, consequently, he did not wish to pursue the application. Having regard to Article 37 § 1 (a) of the Convention, the Court notes that the applicant does not intend to pursue the application. Furthermore, in accordance with Article 37 § 1 in fine , the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols which require the examination of the application to be continued.

For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application out of its list of cases. S. Dollé J.-P. C osta Registrar President