CtEDO 18.06.2002 Auto

RICKETTS v. THE NETHERLANDS

RESPONDENT
NLD
HOTĂRÂRE
18.06.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
RICKETTS v. THE NETHERLANDS (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE DECIZIE Nr. 61636/00 de către Gary Hamilton RICKETTS împotriva Țărilor de Jos Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), care așeză la 18 iunie 2002 în calitate de Cameră compusă din: J.-P. Președintele Costa Loucaides Bîrsan Jungwiert Butkevych dna Thomassen dna Mularoni judecători și dna S. Dollé Având în vedere cererea depusă la 10 august 2000 și înregistrată la 10 octombrie 2000, având în vedere scrisorile prezentate de guvernul contestat la 20 decembrie 2001 și de reclamant la 14 martie 2002, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, Gary Hamilton Ricketts, este un național jamaican, născut în 1963 și locuiește în Amsterdam. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Peeck, un avocat care practică la Advocatenkantoor de Binnenstad din Amsterdam. Guvernul contestat a fost reprezentat de dl Böcker, agent. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate inițial de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 27 octombrie 1992, reclamantul s-a căsătorit cu un cetățen olandez în Jamaica. El a venit în Olanda la 30 octombrie 1992 și a primit un permis de ședere la 4 noiembrie 1992. La 26 august 1994, un fiu, Levi, s-a născut reclamantului și soția sa. Reclamantul și soția sa s-au despărțit în noiembrie/decembrie 1995. Având în vedere că dreptul reclamantului de a locui în Olanda depindea de căsătoria și de a locui cu soțul său, a pierdut acest drept ex jure. La 24 ianuarie 1996, reclamantul a primit un permis de reședință independent pentru a (descoperi) lucrări în Țările de Jos. Acest permis a fost valabil pentru un an. Reclamantul a solicitat o prelungire a permisului său de ședere de la șeful poliției Amsterdam-Amstelland la 16 ianuarie 1997. În acest moment, reclamantul a primit prestațiile de securitate socială și, din acest motiv, cererea sa a fost respinsă la 5 februarie 1997. Staatssecretaris van Justitie În noiembrie 1998, reclamantul a depus divorțul. Divorțul a fost pronunțat de Curtea Regională ( arrondissementsrechtbank ) din Amsterdam la 14 iulie 1999. Curtea regională a suspendat o decizie finală cu privire la problema accesului reclamantului la fiul său, dar a stabilit un acord provizoriu cu o frecvență treptat mai mare de acces al reclamantului la Levi. Curtea regională a susținut, de asemenea, că, având în vedere că reclamantul beneficiază de prestații de securitate socială, nu a putut face o contribuție financiară la educația lui Levi. La 26 ianuarie 2000, Curtea Regională a emis un acord de acces definitiv în ceea ce privește faptul că Levi va petrece în fiecare weekend (de la prânz, sâmbătă la ora 17:00, duminică) cu tatăl său. Procedura referitoare la cererea reclamantului de reședință continuă s-a încheiat la 7 Februarie 2000 atunci când Curtea Regională de la Haga din Amsterdam a respins un recurs depus de reclamant împotriva unei hotărâri ale Secretarului de Stat din 29 aprilie 1999. Curtea Regională a remarcat că, la decizia Secretarului de Stat, reclamantul a petrecut o zi la două săptămâni cu fiul său. Cu toate acestea, indiferent de întrebarea dacă un astfel de contact ar putea fi considerat suficient de aproape, reclamantul nu a contribuit financiar la educarea fiului său și a primit prestații de securitate socială. Curtea regională nu a fost convinsă de argumentul reclamantului că lipsa unui permis de ședere l-a împiedicat să găsească locuri de muncă, având în vedere că reclamantul a fost acordat un an după separarea sa pentru a găsi muncă și nu se pare că a făcut orice încercare de a face acest lucru. Curtea Regională a considerat în cele din urmă că reclamantul ar trebui să poată menține contacturi cu fiul său într-o formă din Jamaica. COMPLAINT Reclamantul se plânge inițial că refuzul autorităților olandeze de a acorda ședere continuă constituie o încălcare a dreptului său la respectarea vieții sale de familie, astfel cum este garantat de art. 8 din Convenție. În scrisoarea din 20 decembrie 2001, Guvernul a informat Curtea că reclamantul are dreptul la un permis de ședere, cu condiția ca acesta să depună o nouă cerere și să se referiască în mod specific la memorandumul de politică privind drepturile de ședere ale soților. La 14 martie 2002, reclamantul a informat Curtea că i s-a acordat un permis de ședere de cinci ani și că, prin urmare, nu dorește să continue cererea. Având în vedere art. 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea constată că reclamantul nu intenționează să continue cererea. În plus, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, care necesită continuarea examinării cererii. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă cererea din lista de cazuri.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă