CtEDO 20.06.2002 Auto

DI MARTINO contre l'ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
20.06.2002
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partiellement irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2002
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
DI MARTINO contre l'ITALIE (CtEDO, 2002)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA I DECIZIE PARTENERALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 48887/99 de către Guglielmo DI MARTINO împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care are loc la 20 iunie 2002 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Bonello Lorenzen mes Vajić Bototarova dnii Kovler Zagrebelsky, judecătorii dlui Fribergh grefier de secțiune E. Fribergh Având în vedere cererea formulată anterior Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 24 iulie 1998 și înregistrată la 18 iunie 1999, după ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie FĂCÂND că reclamantul, Guglielmo di Martino, este un cetățean italian, născut în 1955 și rezident în Gragnano (Naples). Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Acuzat de crimă, reclamantul a fost arestat și pus în detenție provizorie la 3 decembrie 1994, în executarea ordonanței emise de judecătorul de investigații preliminare (G.I.P.) al lui Torre Annunziata (Naples). La 21 ianuarie 1995, reclamantul a prezentat G.I.P. o cerere de punere în libertate care a fost respinsă la 3 februarie 1995 pentru motivul că mărturiile colectate nu erau incompatibile cu prezența reclamantului la locul crimei. La 15 februarie 1995, reclamantul a introdus o acțiune în recurs, care a fost, la rândul său, respinsă printr-o decizie din 31 martie 1995 pe baza mărturiei La 25 mai 1995, G.I.P. a ordonat eliberarea reclamantului pentru motivul că, ca urmare a evoluțiilor anchetei, indicii care cântăreau asupra soțului său nu mai prezentau caracterul de gravitate care justificau menținerea sa în detenție. La 12 mai 1998, G.I.P. a clasat urmărirea împotriva reclamantului fără întârziere. La 29 septembrie 1998, reclamantul a solicitat jandarmeriei Castellammare di Stabia (Naples) restituirea anumitor obiecte personale care fuseseră sechestrate în timpul arestării sale (printre altele, inele de aur, ceasuri, telefoane mobile și casetofon) care încă nu fuseseră restituite. Potrivit informațiilor furnizate de solicitant, până la 16 februarie 1999, cererea de restituire nu a avut loc ulterior. La 24 noiembrie 1998, reclamantul a depus o cerere la tribunalul din Napoli pentru a obține despăgubiri pentru daunele suferite din cauza încarcerării sale. Prin ordonanța din 16 septembrie 1999, curtea din Napoli a primit cererea reclamantului care condamnă Ministerul Trezoreriei Publice la plata a 30 000 000 de lire italiene pentru daune și 2 500 000 de lire pentru cheltuielile de judecată și a recunoscut în mod corect detenția reclamantului (inclusiv ingusta custodia cataliere sopportata GRIEFS 1. Invocând art. 5 § 4 și 5 din convenție, reclamantul se plânge că deținerea sa ar fi fost nedreaptă și consideră că are dreptul la despăgubiri pentru prejudiciile morale și materiale pe care le-ar fi suferit din cauza încarcerării sale. (2) Reclamantul invocă, de asemenea, art. 8 din Convenție deoarece, în urma perchezițiilor efectuate în timpul arestării sale, mai multe obiecte ale acestuia ar fi fost sechestrate și restituite. (1) Invocând art. 5 alin. (4) și (5) din Convenție, reclamantul se plânge că deținerea sa ar fi fost nedreaptă și consideră că are dreptul la repararea daunelor morale și materiale pe care le-ar fi suferit din cauza încarcerării sale. Orice persoană privată de libertatea sa prin arestare sau detenție are dreptul de a introduce o acțiune în fața unei instanțe, astfel încât acesta să decidă în scurt timp cu privire la legalitatea detenției sale și să dispună eliberarea sa în cazul în care detenția este ilegală. Orice persoană care este victima unei arestări sau a unei detenții în condiții contrare dispozițiilor acestui articol are dreptul la despăgubiri. Curtea arată că, printr-o ordonanță din 16 septembrie 1999, tribunalul din Napoli a acordat dreptul la cererea de despăgubire a prejudiciilor formulată de reclamant la 24 noiembrie 1998 de condamnare a Ministerului Trezoreriei Publice să plătească reclamantului o sumă în despăgubire atât cât și o sumă în despăgubire pentru cheltuielile de judecată și a recunoscut că detenția suferită în mod corect de reclamant ( Curtea consideră că, independent de calificarea juridică a faptelor din partea reclamantului, acesta nu mai poate pretinde că este victimă în sensul articolului 34 din Convenție, autoritățile naționale recunoscând și reparând presupusa încălcare a Convenției (a se vedea mutatis mutandis Hotărârea Amuur c. Franța din 25 iunie 1996, Recuperare 846, § 36 și Dalban c. România [GC], nr. 2814/95, § 44, CEDO 1999-VI. Această parte a cererii este, prin urmare, vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 alineatul (3). (1) din Protocolul nr. 1 la Convenție. Acest articol dispune astfel Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să îl comunice guvernului pârât pentru observații scrise în conformitate cu art. 54 alineatul (3) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2003-12-16
0,96
DI MARTINO contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION FINALE SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 48887/99 présentée par Guglielmo DI MARTINO contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 16 décembre 2003 en une chambre comp
CtEDO 2002-02-28
0,95
AFFAIRE MARTINO c. ITALIE
PREMIÈRE SECTION AFFAIRE MARTINO c. ITALIE (Requête n° 51168/99) ARRÊT STRASBOURG 28 février 2002 DÉFINITIF 28/05/2002 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l’article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des retouch
CtEDO 2001-03-15
0,94
FALCONE contre l'ITALIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 37263/97 présentée par Nicolò FALCONE contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (deuxième section), siégeant le 15 mars 2001 en une chambre composée de MM. C.L. R
CtEDO 2005-06-16
0,94
REGGIANI MARTINELLI c. ITALIE
TROISIÈME SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n o 22682/02 présentée par Patrizia REGGIANI MARTINELLI contre l'Italie La Cour européenne des Droits de l'Homme (troisième section), siégeant le 16 juin 2005 en une chambre compo
CtEDO 2002-03-21
0,94
RANIOLO contre l'ITALIE
PREMIÈRE SECTION DÉCISION SUR LA RECEVABILITÉ de la requête n° 62676/00 présentée par Roberto RANIOLO contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 21 mars 2002 en une chambre composée de MM. C.L.
Sursă