PERRINO contre l'ITALIE

SECȚIUNEA 1 Cerere nr. 38076/97 prezentată de Giuseppe PERRINO împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea I), care are loc la 20 iunie 2002 într-o cameră compusă din domnii C.L. Rozakis președintele Bonello Lorenzen Vajić Levits Botomarova Zagrebelsky, judecătorii M. E. Fribergh grefier de secțiune Având în vedere cererea formulată anterior în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 2 iulie 1997, având în vedere art. 5 alin. (2) din Protocolul nr. 11 la Convenție, care a transferat Curții competența de a examina cererea, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât. Reclamantul este un resortisant italian, născut în 1966 și rezident în Grottaglie (Tarente).

Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul A. Lupo, avocat în baroul din Tarente. Circumstanțele din jurul speciei Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 7 ianuarie 1995, în timpul unui control, poliția a sechestrat vehiculul reclamantului pe motiv că numărul șasiului părea fals. La 21 februarie 1995, s-au inițiat acțiuni de rechiziție. La 21 februarie 1995, consiliul reclamantului a solicitat restituirea vehiculului, dar a fost deconectat a doua zi. La 21 aprilie, Parchetul a obținut prelungirea pentru o perioadă de șase luni a termenului legal pentru anchetă. La 22 februarie 1996, reclamantul își va reitera cererea în zadar.

La 20 martie, judecătorul de investigații preliminare a acordat procurorului încă patru luni pentru încheierea anchetei. La 28 iunie 1996, procurorul a solicitat clasificarea urmăririlor penale pe motiv că nu a putut fi reținută nici o dovadă care să demonstreze că nu a putut fi făcută în sarcina instanței. Judecătorul a clasat cauza la 9 iulie. În urma noii cereri a reclamantului din 19 februarie 1997, la 25 februarie, judecătorul a dispus restituirea vehiculului. GRIFS invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 și 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge de durata perioadei de sechestrare a vehiculului său și de restituirea tardivă a bunului respectiv.

Curtea constată mai întâi că ultima scrisoare a Consiliului reclamantului, ca răspuns la o cerere de informații a grefei, datează din 23 iunie 2000. Cererea a fost comunicată guvernului la 5 februarie 2001, care a transmis observațiile sale la 18 aprilie 2001. Aceste observații au fost transmise reclamantului pentru observații. În lumina celor de mai sus, Curtea concluzionează că reclamantul nu mai dorește să își mențină cererea, în sensul art. 37 alin. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, decide să șteargă cererea de rol. Erik Fribergh Christos Rozakis Modulul Președinte

PREMIÈRE SECTION

DÉCISION Requête n° 38076/97 présentée par Giuseppe PERRINO contre l’Italie La Cour européenne des Droits de l’Homme (première section), siégeant le 20 juin 2002 en une chambre composée de MM. C.L. Rozakis , président , G. Bonello , P. Lorenzen , M me N. Vajić , M. E. Levits , S. Botoucharova , M. V. Zagrebelsky, juges , et de M. E. Fribergh , greffier de section , Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des Droits de l’Homme le 2 juillet 1997, Vu l’article 5 § 2 du Protocole n° 11 à la Convention, qui a transféré à la Cour la compétence pour examiner la requête, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur. Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant est un ressortissant italien, né en 1966 et résidant à Grottaglie (Tarente).

Il est représenté devant la Cour par M e A. Lupo, avocat au barreau de Tarente. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 7 janvier 1995, lors d’un contrôle, la police séquestra le véhicule du requérant au motif que le numéro de châssis semblait contrefait. Des poursuites pour recel furent ouvertes six jours plus tard. Le 21 février 1995, le conseil du requérant demanda la restitution du véhicule, mais il fut débouté le lendemain. Le 21 avril, le parquet obtint la prorogation pour une période de six mois du délai légal pour l’enquête. Le 22 février 1996, le requérant réitéra en vain sa demande. Le 20 mars, le juge des investigations préliminaires accorda quatre mois supplémentaires au parquet pour conclure l’enquête.

Le 28 juin 1996, le parquet demanda le classement des poursuites au motif qu’aucun élément de preuve n’avait pu être retenu à la charge de l’intéressé. Le juge classa l’affaire le 9 juillet. A la suite de la nouvelle demande du requérant du 19 février 1997, le 25 février, le juge ordonna la restitution du véhicule. GRIEFS Invoquant les articles 1 du Protocole n° 1 et 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la durée du séquestre de son véhicule et de la restitution tardive dudit bien. EN DROIT La Cour constate d’abord que la dernière lettre du conseil du requérant, en réponse à une demande d’informations du greffe, remonte au 23 juin 2000. La requête a été communiquée au Gouvernement le 5 février 2001, lequel a fait parvenir ses observations le 18 avril 2001. Ces observations ont été transmis au requérant pour commentaires.

Or celui-ci n’a pas répondu. A la lumière de ce qui précède, la Cour conclut que le requérant n’entend plus maintenir sa requête, au sens de l’article 37 § 1 a) de la Convention. Elle estime, par ailleurs, qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête, au sens de l’article 37 § 1 in fine de la Convention. Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Décide de rayer la requête du rôle. Erik Fribergh Christos Rozakis Greffier Président